3,662 matches
-
nu era o piesă bună. „Fiecare scenă, aproape fiecare replică vădește un efort dureros și prost direcționat.“ Poate că dialogul are calități literare, dar „real și viu nu este; iar actorii nu pot face altceva cu textul decât să Îl recite ca pe o lecție Învățată pe dinafară“. Descurajat, lăsă ziarul să-i cadă din mână. Dacă ar mai fi păstrat o scânteie cât de mică de Încredere În piesa sa, o urmă de speranță că spectatorii cu discernământ, alții decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
făceau clienții mamei mele care trăiau pe credit; culpa, însă - cea dovedită, precum și cea îngropată sau doar bănuită - rămâne. Ea ticăie încontinuu și, chiar și în călătoriile în Nicăieri, ea se află deja acolo ca să-ți păstreze locul. Ea își recită mica ei sentință, nu se teme că se repetă, acceptă, generoasă, să cadă în uitare pentru un timp și iernează în vise. Rămâne ca un zaț, este o pată care nu se șterge, o băltoacă pe care, oricât ai linge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu-l putea obliga să apuce totuși arma. Când unii dintre băieți s-au pișat pe sacul lui de paie, vrând astfel să-l facă de râs că-și udă patul, el a acceptat și această umilință și și-a recitat și cu următorul prilej micul său dicton. Fenomenul ăsta nemaiîntâlnit era imposibil de curmat. În fiecare dimineață, de îndată ce ne aliniam la apel și sergentul care răspundea de arsenal începea, cu aceeași festivă seriozitate, să împartă armele, el o lăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe străzi și erau aruncați de comandouri de debarasare în gropi comune, ci mult mai mult faptul că nu putuse să ridice o piatră funerară pentru nici unul dintre cadavrele adunate-n mormane. Frații silezieni erau iubitori de literatură. Știau să recite epigrame de-ale lui Angelus Silesius și să le cioplească în piatră în chip de inscripție: „Fii, omule, esențial, căci lumea asta când dispare, hazardul va muri și el, esența însă nu dispare.“ Așa am ajuns să lucrez ca ucenic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
acelea adunate de frații Grimm. Hans Christian Andersen ar fi fost, eventual, în stare să inventeze un basm care să înceapă așa: A fost odată un șifonier, în care amintirea atârna pe umerașe... Încă mai stă deschis în fața mea și recită, strofă după strofă, ce se află jos, ce se află sus, ce este aproape nou, ce anume e purtat și vorbește în șoaptă, așa, pentru sine. Șifonierul nostru era un dulap îngust, cumpărat de la un negustor de vechituri, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și-a aflat urmarea: A fost odată un sculptor tânăr care-și făcea pentru prima oară apariția ca poet. A făcut-o fără nici o frică, fiindcă era sigur de poeziile lui însuflețite de aerul Berlinului. Și pentru că, așa cum fusese sfătuit, recita fiecare rând tare și clar, toți aceia care îl ascultau au putut să înțeleagă fiecare cuvânt. După asta, ceea ce citise el a fost lăudat din toate părțile. Cineva a vorbit despre o „abordare de animal de pradă“ și a îndrăznit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
liturghie. Bașca, doctoru Abenhaldun iera În Villa Mazzini propitar la o quinta care punea În ea cartofi dulci, avea terfeloage cu caru și dă mai mare durere. Am dat ochi cu iel la Radio Fénix, fix dă Ziua Pomilor. A recitat niște parole al naibii dă cu schepsis și i-a plăcut de-o știrucă zgâriată de măndel, care un fiștecare i-o băgase sub nas. M-a dus la el În ogeac, m-a Înlesnit cu cărțoaie temeinice dă daiboj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
s-a arătat imediat nespus de cordial cu mine, m-a obligat să accept o havană Avanti și m-a copleșit cu atenții. A doua zi, toți erau prost dispuși. Sensibil la climatul psihologic, am vrut să-mi Înveselesc comesenii, recitându-le câteva anecdote de Roberto Payró și o incisivă epigramă de Marcos Sastre. Doamna de Puffendorf-Duvernois, zbârlită de incidentul din noaptea anterioară, se arăta Înciudată; fără doar și poate că cine știe ce ecou al acelei mésaventure ajunsese și la urechile părintelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
iscodesc pă ginitoru dă noapte, care iera un mutulică d-ăia că, când trage felmoaru la fleoancă, are mai multe guri decât mașina Diogo dă egrenaj eșalonant, că care-i ora axipromativă a primului mărfar dă Empalme Lobos. Tomna-mi recita că mai iera decât opt ore de sfântă așteptare, când vântu m-a sucit pă juma, care se crăpase ușa să se deschiză și să intre burtoiu lu Sampaio. Nu te fă că nu-l știi pă obezu, că mandea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ca să despotmolesc huiduma dân proiect, am vrut să-l fac să pună scurt bila pă cinci p-o masă dă bilear, da omu s-a dat despot și mi-a băgat cu coraj pă gât gălușca care o să ț-o recit, chiar d-oi da stocurili dă bulcă cu unt care-mi blochează fălcile pă simple sorbituri dân uafeaca mea. Și, căscând, ș-a zgâit vizualii la clopoțelu care i-l arătam: — Nu te lua după moaca mea d-acu - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
opărea un mate. M-am pus cu spatile la geam, care acuma dă În cârca lu clubu Uniunea Sportivă și nainte dădea la un câmp dășchis. Maestru s-a negat cu politețuri inorme la proiectu meu dă pescuit și a recitat, cu bunătatea soverană a lu ăl care-și ascultă propia inemă la toate orele, că nu-i trebea destracții dă când Supremu Îi dase probe așa dă pă bune. Cu riscu să rămâi ca ploșnița, i-am zis să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai rău ie că, cu toate gândurile astea, vremea stetea În loc și io ieram tot În primii zori dân prima zi. Da nainte să treacă o vreme aceptabilă, mandea sfârșisem d-acu toate resursele care le Închipuisem. Am povestit. Am recitat Preambulu la Constituție. Am cântat numele la străzile dântre Balcarce și bulevardul La Plata, și dântre Rivadavia și Caseros. După aia am virat-o la nord și le-am intonat p-alea dântre Santa Fe și Triunvirato. Dân fericire, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
unor indiscutabile nume de geniu: Eschil, Aristofan, Plaut, Shakespeare, Calderón, Corneille, Goldoni, Schiller, Ibsen, Shaw, Florencio Sánchez. În al doilea, cele mai ingenioase măgăoaie arhitectonice, de la simplele patios deschise tuturor rigorilor ploii și fulguielii, În care Hamlet și-ar putea recita monologul, până la scenele giratorii ale modernelor temple ale operei, fără să uităm avanscena, galeria și cușca suflerului. În al treilea, viguroasa personalitate a mimilor - Zaccone, acest gigant, etcetera - care se interpune Între spectatori și Artă, pentru a-și strânge bogata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
țărilor ibero-americane În fața politicii invazioniste a S.U.A., El mirador de Próspero (Foișorul lui Próspero, 1914), și Nuevos motivos de Proteo (Noi motive ale lui Proteu, 1927), două culegeri de eseuri despre scriitori de limbă spaniolă. Romance. Poem epico-liric scurt, recitat pe muzică sau cântat; majoritatea specialiștilor consideră că Își are originea În vechi fragmente de cântece de gestă, anterioare secolului al XV-lea. De asemenea, un romance denumește și o „poveste de iubire“, „aventură amoroasă“, precum și narațiunea sau romanul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vreo nenorocire care să-i dea iubirii veșnicie.” Tînărul Doctor se ridică de pe scaun și umplîndu-și un pahar cu apă îl bea pe nerăsuflate. În Tenotihuacan zgomotele s-au potolit. Bărbații tineri cîntă și mîngîie femei. Alături, lîngă mine Netzahalcoyotl recită: „-Ni-e soarta veșnicia beznei/și doar o scurtă clipă lumina 3.” Numai durerea îți dezvăluie strălucirea clipei de sănătate, temeinicia vieții ca grînă. „-Ai înnebunit la abatoare, acolo”-îmi replică Doctorul și mă miră că tocmai el vorbește așa, ca
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și tu crezi că un vierme mai poate fi fericit!...” 14 La căpătîiul meu, Doctorul privește cu atenție. Examinează îndelung aparatura, lenjeria, mobilierul. Apoi, ochii lui zăbovesc asupra vitraliului. Concentrarea e maximă, privirea, fierbinte. Deschide o carte și începe a recita cu voce tare. Cuvintele sale plutesc parcă în aer, umplînd încăperea și prind a intra încet în lucruri îmbibîndu-le. Invocă un demon pe care dorește să-l alunge din preajma mea și pentru o clipă reușesc să sintetizez chipul acestuia: e
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-Mai citește-i din cartea aia”-îl îndeamnă pe Doctor alt medic. „-Să vedem și noi dacă se întîmplă ceva.” Dar nimeni nu se mișcă. Eu strig și, chiar de ei nu mă aud, rămîn cîteva clipe paralizați căci le recit: „-Eu sînt Ieri,/ Eu sînt Astăzi,/ Eu sînt Mîine...5 ” Se uită întrebători și înfiorați unii la alții neștiind ce să creadă căci eu sînt peste tot: subtil și, în același timp mineral. V. tînăr înghit etapele. Trăiesc arzînd cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
auzit vorbele astea primele opt sute de ori. Dar acum știam ce reprezentau ele. Erau prima frază, paragraful de deschidere din discursul tatei intitulat „Răul provocat de băutură“. Auzisem vorbele astea de atâtea ori în adolescență, că practic puteam să le recit pe de rost. E jocul cu cana, am gândit eu. E jocul cu cana, a zis tata cu tristețe. Și numai Dumnezeu știe că nu vreau să sfârșesc ca mătușa Julia. —Și numai Dumnezeu știe că nu vrei să sfârșești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
iarbă, harpa de iarbă și adîncimea unei pauze, cenaclul fiind mai ales de poezie, nu societatea ce se-nchidea În urma noastră odată cu ușa, n-am auzit pe nimeni În rolul unui Maiakovski contemporan În tricou eroic dar Îmbrăcat pe dos, recitînd Într-o germană aproximativă versuri de subminare a secerelor și ciocanelor de pretutindeni bătînd. Probabil că simpla adunare a unor artiști Într-un loc ferit de binecuvîntarea colectivă putea fi considerată În anii ’80 subversivă, doar trăiam vremuri În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
scrisă capodopera, nu mă mir c-a Început Primul Război Mondial. Să dezvoltăm. La Început personajele se află Într-o vilă din Carpați. Wanda este văduvă, deci adepta amorului liber, grecesc, el nu prea. În capitolul următor, sînt Împreună. Se recită poezii. Severin o cere de nevastă și-i spune să fie trufașă și despotică, iar ea pretinde să-i fie sclav. TÎnărul e de acord, vrea să devină nicovală (citat din Goethe), fiind supersenzual precum martirii care găseau plăcere În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
natura. N-a știut însă, el, Andrei Vlădescu, ce înțelege ea prin fiecare și cum se explicau toate în capul ei. Decât să o audă vorbindu-i cum înțelege ea înțelepciunea angelică, ar fi preferat s-o lase să-i recite. De fapt, nu recita, declama pur și simplu versurile și chestia asta Andrei Vlădescu n-o putea suferi. Începea din senin, oriunde s-ar fi aflat, se plimba de colo-colo și turuia fără s-o poată opri careva. Avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
însă, el, Andrei Vlădescu, ce înțelege ea prin fiecare și cum se explicau toate în capul ei. Decât să o audă vorbindu-i cum înțelege ea înțelepciunea angelică, ar fi preferat s-o lase să-i recite. De fapt, nu recita, declama pur și simplu versurile și chestia asta Andrei Vlădescu n-o putea suferi. Începea din senin, oriunde s-ar fi aflat, se plimba de colo-colo și turuia fără s-o poată opri careva. Avea de obicei o voce plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-și arunce privirile, știa pe dinafară o mulțime de versuri și de poeme, chiar în mai multe limbi. Nici asta Andrei Vlădescu nu putea pricepe, el abia era în stare să-și amintească două-trei strofe. Bine că nu-i recita niciodată din versurile ei, închise într-un sertar al biroului mic la care își făcea temele pentru facultate. Dar nu recita nimănui din ele. Trecuseră ani buni de când încetase să mai scrie, nu pentru că i s-ar fi părut zănatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Andrei Vlădescu nu putea pricepe, el abia era în stare să-și amintească două-trei strofe. Bine că nu-i recita niciodată din versurile ei, închise într-un sertar al biroului mic la care își făcea temele pentru facultate. Dar nu recita nimănui din ele. Trecuseră ani buni de când încetase să mai scrie, nu pentru că i s-ar fi părut zănatică nobila idee de a fi poet, ci pentru că avea totuși intuiție și pricepea că e nevoie de un miracol interior pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cum stătea de vorbă cu unii dintre ei, pe îndelete - ouimadame -, și dacă nu-i spune nimic chipul ei și, în tăcerea care s-a lăsat, pricepând, cu mult înainte ca bătrânul să-și revină din surpriză și să-și recite, într-o răsuflare, răspunsul, pricepând că numai politețea lui bățoasă îl îndemna să aprobe orice întreba, probabil cu gândul aiurea, și că nici nu s-ar fi putut ca în urmă cu treizeci și cinci de ani același om să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]