6,418 matches
-
1980-1981 rezidă de altfel în capacitatea acestei mișcări, născute în industrie, de a îmbina exigențele egalitarismului revendicate de clasa muncitoare și de țărani cu cele ale intelectualilor care reclamă mai multă eficacitate în conducerea economiei - și dincolo de ea, de a revendica autonomia națională plecând de la o viziune egalitară a societății industriale. în vreme ce, pentru a-și menține intactă puterea lor de control și pentru a asigura în același timp succesul modernizării, partidele comuniste se văd obligate să se specializeze tot mai mult
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
oximoron: „centralismul democratic”. După moartea lui Lenin, Stalin publică Principiile leninismului (1924), o teoretizare a bolșevismului dinainte și după 1917. Definirea ortodoxiei* leniniste devine una din mizele luptei pentru putere între succesori. Astfel, în 1925, Zinoviev publică Leninismul, în timp ce Troțki revendică numai pentru sine adevărata filiație. Curând apare expresia „marxism-leninism”, destinată să precizeze interpretarea leninistă a marxismului - transformată de Stalin în ortodoxie - și să se stigmatizeze ca eretice pe toate celelalte. în 1924, Stalin își impune propria teorie asupra „construcției socialismului
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
foc în semn de protest, la Praga. Acesta este contextul în care are loc fenomenul Mai 1968 din Franța. El începe printr-o contestare mocnită în universități, cea de la Nanterre devenind farul celorlalte în urma unei manifestații a studenților radicali care revendică mixitatea reședințelor universitare și critică programele de învățământ. Convocarea lui Daniel Cohn-Bendit, unul din liderii Mișcării de pe 22 martie, în fața consiliului de disciplină, pe data de 3 mai, provoacă începutul revoltei și emergența unei mișcări anarhist*-conseiliste care recuză acțiunea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu căldură Armata Roșie*, dacă aceasta ajungea să-i „elibereze” pe proletarii germani. începând din 1934-1935, atât din motive de politică externă*, cât și internă, Stalin reabilitează naționalismul velicorus inaugurând politica de front* popular care incită partidele comuniste să-și revendice o parte din istoria națională, transformând proletariatul comunist în moștenitorul gloriilor apuse. în această linie considerată „șovină” de către troțkiști*, Franța este punctul de aplicație privilegiat. încă din vara lui 1934, Thorez afirmă „ne iubim țara” și avansează o concepție a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sau care refuză linia „clasă contra clasă” adoptată în 1928. Opoziția este caracterizată drept „stângistă” atunci când ține de o interpretare prea radicală a liniei, susceptibilă să pună în pericol supraviețuirea unui PC prin atragerea represiunii. Unii ajung până la urmă să revendice acest statut, ca partizanii lui Troțki, care, în 1931, se autointitulează Opoziția de stânga. în 1932-1933, PCUS începe o nouă verificare a conformității ideologice și sociale a militanților săi, dintre care un milion de membri - din trei milioane - sunt excluși
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și reabilitarea parțială a victimelor - mai întâi doar membri ai aparatului comunist. Această critică emisă de către secretarul general în funcție împotriva predecesorului său instilează, la comuniști, îndoiala în privința caracterului sacru al partidului. Când Hrușciov opune ortodoxia „leninistă” devierii „staliniste”, Mao revendică ortodoxia „marxist-leninistă” împotriva „revizionismului” sovietic, alimentând astfel schisma dintre URSS și China, dintre pro-sovietism și maoism. P PACIFISM → Luptă pentru pace PACTE GERMANO-SOVIETICE Deși, din 1934, URSS* și Internaționala Comunistă* au promovat un antifascism virulent ale cărui ținte privilegiate sunt
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
catolicilor. în mai 1935, după pactul de asistență mutuală franco-sovietic, se raliază apărării naționale. Continuând să se proclame avangarda clasei muncitoare*, PCF pretinde să se erijeze în mesagerul națiunii. îmbinarea antifascismului, a apărării intereselor muncitorești, a unui patriotism de-acum revendicat și din mitologia sovietică se dovedește rodnică. PCF înregistrează un succes electoral după altul în timpul alegerilor municipale din 1935, mai ales în regiunea pariziană unde se încheagă „periferia roșie”, și apoi la alegerile legislative din aprilie-mai 1936, când obține 15
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
externă a fost pentru ele un teren de acțiune privilegiat, cu un mod propriu de a se proiecta în spațiul internațional. Specificitatea comunistă Prima particularitate ține de faptul că politica externă comunistă nu se reduce doar la statele care se revendică din această ideologie. Ea se extinde și la partidele comuniste și la toate organizațiile sateliți care aparțin „sistemului comunist mondial”, așa cum l-a definit Annie Kriegel, ale cărui centru și motor era URSS. în afara raporturilor lor cu URSS și a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
rămâne deschisă. PCP inaugurează o serie de atacuri împotriva organizațiilor democratice și a partidelor de centru. Extrema stângă se bazează pe șeful guvernului, Vasco Gonșalves, și pe comandamentul trupelor de elită deținut de Carvalho. încă de la 22 februarie 1975, MFA revendică dreptul de veto asupra oricărei decizii politice importante. în martie, guvernul începe naționalizarea sectoarelor-cheie ale economiei* - finanțe, transporturi, industrie -, însoțită de o reformă agrară bazată pe ocupări de pământuri în centrul și sudul țării. Junta salvării naționale este înlocuită de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de nezdruncinat, i-a trasat drumul de urmat, dezvoltându-l pe mai departe și elaborându-l în toate detaliile lui”. Dacă parcurgem istoria partidelor-stat* comuniste, constatăm și o valorizare a științei, de la care și de la ale cărei aplicații tehnice se revendică acestea: „Comunismul este puterea Sovietelor, plus electrificarea țării”, lansează Lenin. știința potrivit marxism-leninismului Dar ce este oare știința în ochii teoreticienilor comunismului? Abordarea științifică rezidă în reflectarea realului, un real în continuă mișcare și asupra căruia omul are cu atât
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
societate civilă presupune activitatea unor grupuri care dispun de o libertate de opinie și de mișcare și care văd această libertate recunoscută și garantată în cadrul unui stat de drept. Cele două abordări se mai înșală cu privire la logica ce animă partidul-stat: revendicând spre propriul profit monopolul proclamării adevărului și pe cel al structurării raporturilor sociale, el nu suportă ca indivizi și grupuri să înnoade între ele relații orizontale și să rivalizeze cu supremația lui. Astfel, acordurile impuse de Solidarność* puterii comuniste în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
fabricii, refuză confruntarea cu forțele de represiune și cheamă la extinderea mișcării. La 16 august, Comitetul inter-întreprinderi din Gdansk, condus de tânărul muncitor electrician catolic Lech Walesa, înaintează 21 de propuneri care rezumă, în mod indirect, starea țării. Primul punct revendică un sindicalism* liber, în opoziție cu birocrația* sindicală aflată în feuda puterii comuniste; al doilea cere garantarea dreptului la grevă, iar al treilea - respectarea libertății de exprimare. Urmează reangajarea persoanelor concediate, eliberarea deținuților politici, accesul la mass-media naționale, creșterea salariilor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
celui mai mărunt lucrător de șoc, începând cu cel al secretarului general Leonid Brejnev*. Pregnanța identitară a acestei simbolistici provoacă, în interiorul sferei comuniste, concurențe furibunde. Ereticii doresc să-și marcheze teritoriul: troțkiștii* modifică secera și ciocanul („crabul”) pentru a-și revendica un trecut și, deopotrivă, a se disocia de prezent. Concurența simbolistică se observă, de asemenea, în recurgerea la eroi. Partidul Comunist Marxist-Leninist din Franța (PCMLF-FR) a preluat un combatant vietnamez pentru a simboliza proletariatul francez, în timp ce cea mai mare parte
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mai întâi, începerea unui ciclu de provocare/reprimare, în scopul stigmatizării ocupantului și a colaboratorilor lui, apoi incitarea maselor la revoltă și la intensificarea gherilei până la victorie. Această etapă a Rezistenței generează o mitologie hrănită cu antifascism*, care va fi revendicată de grupuri stângiste* europene după momentul Mai 1968* și consolidată prin susținerea din partea mișcării comuniste a Vietminului, în războiul din Vietnam*, și a luptătorilor de gherilă ai revoluției cubaneze, apoi prin răspândirea scrierilor militare ale lui Mao Tzedun* și a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comite, între 1976 și 1982, 72 de asasinate politice, între care cel mai spectaculos îl constituie răpirea și uciderea prim-ministrului Aldo Moro, în 1978. Anihilate de poliție, BR își încetează activitatea la sfârșitul anilor 1980. Alte grupări, însă, se revendică de la ele și comit numeroase atentate și mai multe asasinate. în februarie 2007, trei celule ale BR sunt anihilate în timp ce pregăteau o nouă campanie teroristă. în Franța, Acțiunea Directă, apropiată de BR și activă de la sfârșitul anilor 1970, îl asasinează
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mai 1985, „fuziunea organică” cu Acțiunea Directă. Hăituiți de poliție, o parte din militanții săi își găsesc refugiu în RDG, pilotați de Stasi într-un anumit număr de atentate. în aprilie 1998, RAF își anunță autodizolvarea, însă Celulele Revoluționare se revendică drept continuatoarele ei. în Spania este activ, între 1975 și 1990, Grupul de Rezistență Antifascistă „întâi Octombrie” (GRAPO), care comite peste 90 de asasinate și foarte multe atentate cu bombă. Având ca ținte poliția și NATO și finanțându-se prin
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
totalitarismului. Teoria partidului revoluționar, elaborată încă din 1902 de către Lenin, conferă unei elite restrânse de „revoluționari de profesie” un monopol comun al proclamării adevărului și al reprezentării proletariatului, care o autorizează să enunțe scopurile ultime ale evoluției istoriei și să revendice în beneficiul său conducerea supremă a construirii noii societăți. Se instalează o logică strict ideologică, lămurind aversiunea absolută pe care o resimt bolșevicii* atât față de „democrația burgheză”, după cum o atestă dizolvarea Adunării Constituante în 1918, cât și față de „democrația muncitorească
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ar fi fost identice cu cele reale. Anexarea Austriei în 1938 ar fi fost ușor apărată prin principiul autodeterminării, și acesta fiind unul dintre obiectivele de război profesate de puterile aliate în primul război mondial. Ulterior, în același an, Germania revendica zonele populate predominant de etnicii germani din Cehoslovacia. Acordul de la München a recunoscut pretențiile Berlinului. Când Hitler declara, cu puțin timp înainte de respectiva înțelegere, că anexarea acestor teritorii reprezenta ultima cerință de acest gen pe care Germania o avea față de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
accepte ca pe a lor proprie. Universalitatea unei etici la care să adere toate națiunile este înlocuită de particularitatea unei etici naționale care pretinde dreptul la recunoaștere universală și aspiră la ea. Sunt astfel posibile tot atâtea coduri morale care revendică universalitatea câte națiuni dinamice din punct de vedere politic există. Națiunile nu se mai împotrivesc una alteia, cum au făcut începând cu Tratatul din Westphalia până la războaiele napoleoniene și din nou de la sfârșitul acestora din urmă până la primul război mondial
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
un sistem universal autentic la o multitudine de sisteme morale particulare ce pretind și concurează pentru universalitate poate fi descoperit în lupta dintre Napoleon și națiunile aliate împotriva sa. De ambele părți, lupta era purtată în numele unor principii particulare ce revendicau o validitate universală: aici, principiile Revoluției franceze, dincolo principiul legitimității. Dar odată cu înfrângerea lui Napoleon și eșecul Sfintei Alianțe de a-și susține principiile în competiție cu mișcarea ascendentă a naționalismului, această încercare de a ridica un cod particular de
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Războiul Rece. Chestiunea a fost aproape rezolvată de Republica Federală Germania prin Ostpolitik. Realizările acestei politici au fost recunoscute prin tratatele din 1970 și 1972, care au recunoscut statu-quoul teritorial în Europa Centrală și au renunțat la „doctrina Hallstein” (ce revendica faptul că Republica Federală era unicul reprezentant al întregii Germanii, a părții de Est și a celei de Vest, care vor fi cândva unite sub autoritatea RFG-ului). Acest aranjament era aproape desăvârșit, dar nu în totalitate, din cauza a două
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
nu sunt sinonime, ele sunt departe de a fi incompatibile. # Conducerea reprezintă un ingredient esențial al activității de management, după cum managementul reprezintă fundamentul și suportul activității de conducere... schimbările majore produse la nivel social și organizațional în contextul societății contemporane revendică din ce în ce mai mult necesitatea integrării și armonizării cerințelor și elementelor specifice conducerii eficiente cu cele caracteristice managementului (Vlăsceanu, 2003, p. 290 - s.m.). # În sfârșit, a treia situație este cea în care o persoană este numai lider, în timp ce o alta este numai
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
că presiunea fiscală exercitată de Coroana britanică este excesivă. Încă din 1765, au Început să conteste dreptul Parlamentului de la Londra de a le impune impozite și s-au organizat treptat, sub conducerea lui George Washington, În scopul de a-și revendica independența, pe care au proclamat-o În 1776, Înainte de a o fi cucerit cu forța armelor. După mai multe confruntări violente, au reușit să o și obțină În 1781, prin victoria de la Yorktown și cu ajutorul... armatei franceze! Astfel, din punct
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
s-au impus și i-au alungat pe francezi (Tratatul de la Paris, 1763). Totuși, coloniștii, În mare parte de origine engleză, au Început să considere că presiunea fiscală a Coroanei britanice era excesivă și să se organizeze pentru a-și revendica independența. Pe care au și obținut-o, după mai multe confruntări violente și cu ajutorul armatei franceze (victoria de la Yorktown, 1781). Cu excepția Canadei (care și-a câștigat autonomia față de Anglia treptat și a devenit independentă pe deplin abia după primul război
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
apartenența la un anumit mediu social nu poate fi efectivă decât din momentul În care va fi percepută ca atare atât de membrii grupului respectiv, cât și de persoanele din exterior. De unde posibile cazuri de divergență Între individ (care Își revendică apartenența) și grup (care Îi neagă această identificare): la acest lucru se referă și distincția propusă de Erving Goffman (Goffman, 1963) Între identitate reală și identitate socială virtuală sau cea dintre grup de apartenență și grup de referință (Vinsonneau, 1999
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]