6,798 matches
-
bradul, spuse. Cred că nu-ți pare rău, întrebă repede, cu un aer vinovat în priviri. Ieronim ridică din umeri, apoi își apăsă bascul pe frunte. - De ce să-mi pară rău? spuse întorcînd capul spre casă. Era de mult o ruină. Până și șoarecii o părăsiseră... - Întrebam așa, cum am învățat la școală, dar și din anumite romane, reluă Marina după o lungă tăcere. Trecutul. Urmele sfinte ale trecutului... - O parte din viața mea care se duce, o întrerupse Ieronim, copilăria
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
părea ea de naivă. Cel puțin, nu se costumau, ca aristocrații occidentali din secolul XVIII, în păstori și păstorițe, în speranța, ridicolă, că ar putea recupera beatitudinea vieții pastorale, în mijlocul naturii, adică în preajma grotelor artificiale, a fântânilor arteziene și a ruinelor preromantice... Își dădu deodată seama că lui Iconaru îi tremură brațul. - Te-a luat cu frig, nu e așa? Căută printre costume, alese două broboade și i le așeză pe umeri. - Încă puțină răbdare și, când ajungem la uniforme, le
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de apăsarea disoluțiilor trupești ce triumfă în moarte. Urmând același scenariu doar mult mai extins temporar, cumulările personale ale omului ce a fost integrat vieții mundane de zi cu zi se relevă și ele supuse fragmentației, redistribuirilor și întru final ruinei spulberate de suflul extensie temporale. Întreaga arie a imanentului se dovedește un gigant conglomerat de iluzii și umbre ce-și mențin conturul preț de o voluptoasă clipă spre a se dilua apoi în obscuritatea indefinibilului. Conștientizarea acestui peisaj metafizic drept
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
să păstreze reminescențe ale sincerității și căldurii afective față de celălalt, urme incomode ale unei moralități apuse. Și chiar de această fermitate a chipului-mască, de perseverarea în demersul ce înșeală depinde adesea, alungarea deplină a semnelor unui bine interior defunct, distrugerea ruinelor ce încă supraviețuiesc din templul primar al unei foste conștiințe pozitive. Masca omului pătruns de negativitate expune privirilor o apariție ce se dorește cordială, vrednică de încredere, adică aptă de a fi însoțitor, tovarăș bun pe drumurile incomode ale destinului
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cărții au omis componenta dramatică a rolului jucat de Vica Delcă. Sfârșitul cărții va fi și mai explicit în această privință. Din schimbul de fraze, pe jumătate normal, pe jumătate nebunesc, cu nepotul venit în vizită la spital, se observă ruina, deriva mentală a personajului altădată atât de lucid. În acest plan declinant al romanului, Vica Delcă este aceeași, și totuși o cu totul altă persoană. Nimic nu poate fi anticipat aici, pentru că autoarea, cu un instinct de mare prozator, se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se înfățișează înainte mult așteptată mănăstire, împrejmuita cu zid de piatră, la intrare înălțandu-se un turn clopotnița înalt și masiv. În fața bisericii se află o casă mare construită în stil neoclasic, amintind de conacele marilor familii boierețti de odinioară, în dreapta ruinele unor chilii care astăzi nu mai sunt, fiind înlocuite cu o construcție nouă. Vedere generală asupra mănăstirii Mănăstirea amintește de o istorie glorioasa a acestui popor, cu domnitori destoinici care au lăsat urme în conștiința urmașilor. Mihail Racoviță că domn
MĂNĂSTIREA FÂSTÂCI. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by CLAUDIA GHELBERE, IONELA ADRIANA LEPARDA () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2090]
-
Your Mind sau pe Talking Heads cu Burning Down the House sau pe Depeche Mode cu Shake the Disease. Erau lucruri de care viața ta depindea În mod direct - poate că asortarea acestor nume de hituri occidentale cu societatea În ruine acoperite de falduri sîngerii, Îmbolnăvită, Înlăcrimată În care o trăiați atunci nu e Întîmplătoare. Bugs Bunny era ceva mai mult decît un desen animat, era un semn că undeva, pe această planetă, dimensiunea umanității speciei poate să atingă culmi. Iar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
capăt e goală, În mijlocul ei e un televizor fără program. Mă duc la o fereastră și privesc afară. Unde sînt? Se vede un cîmp nesfîrșit, de undeva de foarte sus, un cîmp pe care ard un fel de focuri, printre ruine și resturi de mașini, pare scena unui cataclism. SÎnt foarte convins că pot să zbor, ceea ce și fac. Zbor, la Început greu, e mai mult o prăbușire, cu capul Înainte, deasupra focurilor Împrăștiate, care-și Întind spre mine vîrfurile șfichiuitoare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ne-am mai putut lăuda cu mari proprietari de pământuri. Ennistone e plasat pe malul unui râu foarte atrăgător (pe care am să-l numesc Enn). Au trecut și romanii pe aici (există un pod roman peste Enn) și unele ruine interesante atestă existența pe aceste meleaguri a unor locuitori și mai timpurii. Pe câmp sunt câțiva megaliți, denumiți „Inelul din Ennistone“; cu toate că sunt doar vreo nouă la număr și unul dintre ei e numai un ciot, profesorul Thom a vizitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lână, o elegantă șăpcuță de lână, mănuși la culoare, ciorapi de lână trași peste pantaloni, o jachetă, un fular de lână și cizmulițe, ședea în Grădina Dianei. Pe latura cea mai îndepărtată de bazin, separate printr-un gard, se aflau ruinele romane, câteva ziduri joase și câteva gropi, foarte importante, fără îndoială, dar deloc pitorești. La un capăt al grădinii țâșnea micul izvor năbădăios, cunoscut sub numele de „Pârâul lui Lud“ sau „Micul Poznaș“, care pricinuise atâta tărăboi în trecut când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a mamei lui a fost făcut praf de o bombă plasată în mica și amărâta Stradă Mare, cu căsuțele ei albe și cele șase cârciumi. Au murit laolaltă protestanți și catolici. A vizitat Belfastul și a văzut frumosul oraș în ruină, edificiile publice distruse, străzile abandonate, prefăcute în morminte de zidărie. Și, după cum îi făcea lui impresia, nimeni nu se sinchisea prea mult, nici onorabilii contribuabili englezi care trebuiau să suporte pagubele, și nici măcar protestanții din sudul țării. Atâta timp cât bombele cădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
California... Desigur, îmi plac Munții Stâncoși, îmi place Colorado, fiorul singuratic al zăpezii în noapte și plopii tremurători roșii, apoi liliachii, și lumina, dar cel mai mult cred că-mi plac orașele fantomă. Nu natura sălbatică, nici orașele mari, ci ruinele? Da... locurile acelea părăsite... casele vechi, pustii, dărăpănate, vechile instalații miniere și camioanele părăginite, roțile care zac în iarbă... pentru că totul pare atât de recent și totodată atât de sfârșit și apus pentru totdeauna... totul pare mai impresionant și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
apare și doctrina păcatului originar conform căreia acesta este o consecință a căderii primilor doi oameni, doctrină căreia i se atribuie o valoare universală și veșnică; în 4Esdra 7,118 se afirmă: Ce ai făcut, Adame! Dacă ai fi păcătuit, ruina nu a fost doar a ta, ci și a noastră [a tuturora] care suntem descendenții tăi! (Sacchi 1989, p. 335). Acest concept a fost reluat în Noul Testament de către Paul care face din el cheia de boltă a doctrinei mântuirii. În
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
cea a dihotomiei lumii (efemer-etern) este pe larg ilustrată. Mentorul cu origine africană amintit, revendicându-se de la partea durabilă a acesteia, își expune, în continuare, programul: Eu unul nu mă mai căznesc să pun ordine. / Când ziduri vor cădea în ruină, voi fi cel mai drept. Și, legat de condiția demiurgică a artistului, el proclamă: Ești o lume ce-ncepe, fiind însă Înconjurat de fuioare de fum și își îndeamnă „ucenicul” să accepte sacrificiul (Fii ucis!), fiindcă numai așa poate avea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
aici ea este modelul spre care tind toate ale firii, fără a reuși însă vreodată să o egaleze: fumul e strâmt în șolduri, vânturile vădesc pe o rochie verde sexul femeii, iar Pubera noapte a mai crescut / în șolduri pe ruini / crepusculare. Tonalitatea versurilor e solemnă, incantatorie, iar, la nivel imagistic, aceasta se întâlnește cu o risipă senzorială, cum Sub umbra unui pom sprinten / doarme fecioara într-un acut halat de simțuri, pe primul plan situându-se olfactivul (dominat, tot sub
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
sublimul romantic, nici spleen-ul simbolist, având mai mult darul de a sublinia virtuozitatea imaginilor, grandoarea peisajelor construite și, de aceea, conduc, mai degrabă, spre parnasianism: Clopotnițe din cerul blând bolnave / ning lin peste funinginea din oase/pupile mari. Printre ruine joase / își plânge piatra fluturi și agave. Fără a fi - așa cum reiese din volum - un religios, în poemele lui Horia Zilieru, fiorul sacru este latură aproape inalienabilă, manifestată explicit sau nu, dovadă fiind atât termenii care desemnează acest câmp semantic
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
100 de ani. Au fost distruse casele din micul sătuc, iar locuitorii au fost siliți să-l părăsească. Cu o tenacitate remarcabilă, însă, ei au revenit și au reconstruit localitatea. A fost restaurat și castelul de atunci, care ajunsese o ruină. Prin anul 1561, un anume Martial de Loménie de Brienne, care era secretar de stat la finanțe sub Charles al IX-lea, a devenit unicul senior de Versailles. El a mărit considerabil senioria, cu mai bine de 200 de hectare
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92341]
-
plăcut de la început să mă duc. Acolo zidurile arată mai dărăpănate, gata să se surpe, accentuând senzația de pustiu, de gol și de moarte. Tencuiala a căzut și bălăriile aproape înăbușă zidul descărnat. Te și vezi înmormîntat de bălării, împreună cu ruinele gării. Dar cel mai mult mă indispune faptul că acolo nu există practic nici un orizont. De pe peron și din sala de așteptare se vede în depărtare pădurea, în vreme ce, în direcția mlaștinilor, la câteva sute de pași se ridică o barieră
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dărâmă Bastilia nu se poate opri la jumătatea efortului pentru a o amenaja mai confortabil. Sau dacă o face, se dezice de misiunea pe care și-a asumat-o inițial. Dar partea cea mai grea a misiunii începe abia pe ruinele Bastiliei. Fără ea, nici prima parte n-ar avea sens. Căci în funcție de ce se clădește pe ruinele unei închisori se poate aprecia cât de necesar era ca ea să fie dărâmată. Cineva care ar dărâma o închisoare pentru a ridica
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o face, se dezice de misiunea pe care și-a asumat-o inițial. Dar partea cea mai grea a misiunii începe abia pe ruinele Bastiliei. Fără ea, nici prima parte n-ar avea sens. Căci în funcție de ce se clădește pe ruinele unei închisori se poate aprecia cât de necesar era ca ea să fie dărâmată. Cineva care ar dărâma o închisoare pentru a ridica din ruine alta și mai cumplită ar servi oare libertatea? Cu siguranță nu. Ei bine, nici transformarea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Fără ea, nici prima parte n-ar avea sens. Căci în funcție de ce se clădește pe ruinele unei închisori se poate aprecia cât de necesar era ca ea să fie dărâmată. Cineva care ar dărâma o închisoare pentru a ridica din ruine alta și mai cumplită ar servi oare libertatea? Cu siguranță nu. Ei bine, nici transformarea eșafodului în metodă nu servește fraternitatea. Dacă s-au găsit filosofi care au putut spune că e fascinant să dansezi sub sabia lui Damocles, cum
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Așadar, cineva care a dărâmat o opresiune nu se poate opri la jumătatea drumului. Trebuie să zdrobească această opresiune cu totul. Datoria lui, a unui asemenea om, este mai întîi să nege și după aceea să afirme, să clădească pe ruinele negației sale ceva. Or, toată drama lui Robespierre asta este, în fond. El a fost trimis la ghilotină atunci când încă se afla în plină negație. Când nu avusese încă timp să ridice pe ruine un adevăr nou. El era ocupat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceea să afirme, să clădească pe ruinele negației sale ceva. Or, toată drama lui Robespierre asta este, în fond. El a fost trimis la ghilotină atunci când încă se afla în plină negație. Când nu avusese încă timp să ridice pe ruine un adevăr nou. El era ocupat să dărâme încă, înainte de a începe să construiască. Și n-ar fi drept, probabil, să-l judecăm numai pentru ceea ce a făcut, când nu aceasta era opera lui. El de-abia pregătea condițiile pentru
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de pe terasă, de-a lungul zidului, sub copertină și stau la taclale. Ideile mele despre antici și despre clasicitate suferă, probabil, de toate metehnele romantice. Pe Acropole, am plătit din plin tributul, specific romantic, de a da mai multă importanță ruinelor decât construcției din care provin. La Delfi, ruinele sanctuarului lui Apolo (cel mai clasic dintre zei) mi s-au părut mai romantice decât suspinele lui Lamartine din Lacul. La Levadia, două izvoare banale, care nu erau nici măcar pitorești, m-au
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și stau la taclale. Ideile mele despre antici și despre clasicitate suferă, probabil, de toate metehnele romantice. Pe Acropole, am plătit din plin tributul, specific romantic, de a da mai multă importanță ruinelor decât construcției din care provin. La Delfi, ruinele sanctuarului lui Apolo (cel mai clasic dintre zei) mi s-au părut mai romantice decât suspinele lui Lamartine din Lacul. La Levadia, două izvoare banale, care nu erau nici măcar pitorești, m-au tulburat numai pentru că se chemau, unul "izvorul Mnemosynei
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]