3,889 matches
-
formarea imaginii de mai sus (mai mult bocancii, purtați în toiul verii). Ne-am întors la drumul spre Slătioara, fiindcă spre Râșca ne abătusem de la șoseaua principală. Prin sate n-am găsit unde să dormim. Doar la un depozit de scânduri, portarul s-a arătat relativ amabil, în schimbul unui bacșiș. Pedalând mai departe, s-au deschis priveliști minunate în dreapta, specifice muntelui de care ne apropiam. Drumul prost, contrasta cu peisajul și ne îngreuna mersul. Undeva, în stânga s-a ivit o biserică
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
fuseseră lupte grele. Iar pe biciclete, am lăsat în urmă o tabără, ai cărei copii erau, probabil plecați în drumeție. Pentru prânz am poposit lângă un vagon amenajat ca atelier pentru cine știe ce lucrări, la o masă grosolană cu bănci din scânduri negeluite. Ne-am spălat într-un fir de apă care trecea mai jos de drum. Drumul era neasfaltat, locurile necunoscute, de aceea eram zoriți să ajungem cât mai departe, pedalând de zor. Din urmă ne-au ajuns, cu căruța, niște
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
mute în case identice, după inundațiile din vară. Din Ion Creangă se zăreau, peste Siret, clădirile Romanului. Mă încadram bine în timp, ajungeam acasă înainte de orele 13.00. Peste Moldova, pe puntea care face legătura între oraș și Cotu Vameș, scândurile rare, uneori rupte, ca și îngustimea ei, obligau la mersul pe lângă bicicletă. Intrând în oraș, m-au năpădit amintiri din copilărie (pe bună dreptate) la vederea multor rulote, așezate în cerc, printre care roiau oameni. Cortul mare înlătura orice suspiciune
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
în față exact la jumătatea zidului din spatele căsuței. S-au oprit, s-au uitat unul la celălalt cu priviri întrebătoare, după care atenția le-a fost atrasă de ceva ce putea duce foarte vag la ideea de grup sanitar: câteva scânduri legate cu sârmă de niște țăruși care aveau menirea să-l ferească de ochii curioșilor pe cel care ar fi fost chemat acolo unde însuși regele merge pe jos. Odată terminată cu bine această tatonare primejdioasă, temerarii noștri exploratori s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la destinație. Unde? Dumnezeu știe! Garnitura era formată din 20 de vagoane de două tipuri: vagoane mici, de 5 tone, și altele mai mari, de 10 tone. Al nostru avea dimensiunea primului tip, adică de 5 tone. Era făcut din scânduri. La mijloc era prevăzut cu o ușă culisantă care se termina cu un cârlig solid, pentru a putea fi închisă din exterior. În partea stângă superioară avea un gemuleț cu gratii. Un om de înălțime obișnuită, dacă se ridica în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu gratii. Un om de înălțime obișnuită, dacă se ridica în vârful picioarelor, ajungea să vadă prin el afară. În partea din față a vagonului se afla o platformă destul de mică, pe suprafața căreia era montată o gheretă, tot din scânduri. În interiorul ei era o frână de mână folosită la formarea garniturii sau în diverse alte situații. Obosiți și dezorientați, cărând tot mai anevoios bagajele care deveneau din ce în ce mai grele, ne apropiam de vagon. Încă de departe se putea citi pe ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a început să scotocească prin "cămara" lor de alimente. Ceea ce ne-a atras în mod deosebit atenția a fost un butoiaș sau mai degrabă o putinică. Recipientul respectiv avea aproximativ trei căldări, adică vreo treizeci de litri. Era făcut din scândură, sub formă tronconică: baza mare jos și baza mică sus. Obiectul era prevăzut cu un capac de lemn, având în partea exterioară un mâner. Moș Butu a ridicat capacul de lemn și l-a pus jos. A introdus mâna în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ligheanul în ritm cu ea. În felul acesta, plecând din fașa fiecărui perete, cu spatele spre centrul camerei, Silvia muia cârpa în lighean, spăla o porțiune, storcea cârpa deasupra ligheanului, până când a terminat și a făcut podeaua lună. În timp ce freca scândurile care începeau să strălucească de curățenie, broboane mari de sudoare îi alunecau de pe frunte pe nasul delicat, adunându-se ca niște mărgele diamantine și căzând sub formă de bobițe argintii la intervale egale. Din când în când îmi zâmbea și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și anexe de gospodării se chinuiau în vâltoarea înspumată. Amaradia înnebunise, iar acum se manifesta la cote fulminante: case cu tot cu acoperișuri și pereți, cu uși și geamuri și tavane, bucătării de vară, garduri de lemn vopsite sau spălăcite, grinzi, căpriori, scânduri. dușumele, un talmeș-balmeș de lucruri muncite, dichisite, puse la locul lor cu dragoste și nădejde în Dumnezeu, totul era acum murdar, mânjit, anulat și aruncat pe apa sâmbetei într-o cumplită și sinistră bătaie de joc... Și iată Eu voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
aceste rânduri la o manifestare atât de violentă din partea unei femei de nouăzeci de ani. Era un acces de furie necontrolată, o răbufnire atavică a celor mai barbare instincte. Dumnezeule! Am rămas uimit și pierdut, înfricoșat. Sub prispa lui de scânduri, Haiduc gemea încetișor, corpul fiindu-i străbătut de convulsii din ce în ce mai slabe. Am crezut că va muri în aceeași noapte. După ce s-a înserat, m-am dus la locul lui de suferință sub prispă și i-am pus lângă bot un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
trăiască: ce era de făcut. Se agăța de ultima șansă, de ultima nădejde. Unde? Cum? A urmat, șontăcăind dureros, zgomotul pașilor care se îndreptau spre "grupul sanitar". Privata bunicilor era construită, cum sunt majoritatea celor de la țară: patru pereți din scândură, dintre care cel din față era ușa prin care intrai. Nu avea "scaun" sau "tron" pe care să te așezi în mod civilizat. Doi bulumaci de stejar sau de salcâm, deasupra cărora se băteau niște scânduri mai groase sau dulapi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
țară: patru pereți din scândură, dintre care cel din față era ușa prin care intrai. Nu avea "scaun" sau "tron" pe care să te așezi în mod civilizat. Doi bulumaci de stejar sau de salcâm, deasupra cărora se băteau niște scânduri mai groase sau dulapi; fix în mijlocul acestei mici platforme se practica un orificiu deasupra căruia stăteai în poziția "pe vine" pentru eliminarea materiei fecale sau, în termeni academici, pentru "realizarea scaunului". Latrina era situată cam la 8-10 m în spatele casei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
8-10 m în spatele casei, fiind poziționată pe un tăpșan, un teren ceva mai ridicat în față, iar în spate coborând brusc, de așa manieră încât spatele cabinei, de la sol și până la înălțimea de un metru nu mai beneficia de protecția scândurilor transversale: era gol. În momentul în care persoana intra în această construcție cu destinație "specifică" pentru satisfacerea fireștilor nevoi, Haiduc, amețit și obosit, pătrundea și el, prin latura din spate în interiorul cabinei, jos, prin golul de care am amintit. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
se număra printre capodoperele realizate de frații Răzmeriță. Era destul de mic: vreo 30 de cm înălțime și vreo 15 cm lățime. Pictura o reprezenta pe Maica Domnului cu Pruncul. Nu avea nici ramă nici pânză. Suportul material îl constituia o scândură de nuc, groasă de vreo 3-3,5 cm. Fondul era alcătuit din tușe de albastru închis spre violet. Cu greu puteai să distingi capul Pruncului la pieptul Fecioarei. Chiar în dreptul irisului de la ochiul stâng al Sfintei Fecioare, din cauza unui amestec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dincolo", prin gemulețul care delimita, material, concret și dureros, spațiul liber și infinit de cel limitat, claustrat și sub pază militară, în care ne aflam. Deodată, s-a auzit uruitul ușilor care se deschideau cu zgomot, Acestea erau construite din scânduri groase de stejar având în partea interioară două role pe care se sprijineau și care, atunci când ușile erau închise sau deschise, rulau pe o platbandă fixată la marginea vagonului, ceea ce provoca un tămbălău perceptibil de la mare distanță. Neamțul a coborât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
partea vagonului în care macedonenii își trăiau într-o profundă și dureroasă tăcere drama lor familială. Tabloul văzut de mama și de Mircea nu era tocmai idilic. Lena era sprijinită de umărul mamei sale și amândouă, jos, pe platforma de scândură, erau rezemate cu spatele de peretele vagonului. Țile stătea pe o țolică la căpătâiul bunicii lui dragi. Era cel mai afectat dintre toți de îmbolnăvirea bunicuței lui, de suferințele mereu mai mari și de perspectiva din ce în ce mai nemiloasă a plecării ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a proiectat-o cu forță spre gratii. Mișcarea a fost inteligent gândită și corect executată, însă din nefericire rețeaua de vergele era prea deasă, așa că o parte din materia aflată în recipient se prelingea încet, de pe vergele, pe peretele de scândură al vagonului spre dușumea. Un miros acrișor-dulceag s-a făcut simțit în imediata noastră apropiere. Nu-i nimic, Mircea, nu-i nimic. Lasă, nu fi supărat. Nu e vina ta, nu se putea altfel. A scotocit în sacoșă, unde a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
60 de centimetri. La intrare au fost lăsate trei trepte de pământ pentru a se putea coborî și ieși din bordei. În prelungirea celor trei trepte, la un interval de 50 de centimetri, a fost bătută cu țăruși câte o scândură: în intervalul dintre scândură și perete s-au pus paie, iar peste paie, păturile. Perne aveam de acasă. Tot de paie. În partea stângă, dormeam noi, cei patru frați: Mircea și Lică aveau capetele spre interiorul bordeiului, iar eu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
intrare au fost lăsate trei trepte de pământ pentru a se putea coborî și ieși din bordei. În prelungirea celor trei trepte, la un interval de 50 de centimetri, a fost bătută cu țăruși câte o scândură: în intervalul dintre scândură și perete s-au pus paie, iar peste paie, păturile. Perne aveam de acasă. Tot de paie. În partea stângă, dormeam noi, cei patru frați: Mircea și Lică aveau capetele spre interiorul bordeiului, iar eu cu Sandu aveam capetele spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
refugiezi? Unde să te ascunzi? Nu era nicio tufă, niciun boschet, nici măcar o groapă unde să te aciuiezi și să-ți rezemi capul înfierbântat. Până la urmă, bordeiul a fost făcut. Am pus popii și corzile laterale, iar, din loc în loc, scânduri, șipci, lețuri și tulpini de floarea-soarelui. Peste acestea am așezat un strat gros de paie de grâu și, în final, tot pământul dislocat din interior a fost așezat cu grijă de jos în sus până pe coama bordeiului. Am tasat bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
acțiunea declanșată, s-au grupat pe simpatii ori pe vecinătăți și acum lucrau cu nădejde la definitivarea și consolidarea lor. Nu aveam tuburi, așa că cele mai multe fântâni au fost săpate sub formă de pătrat pentru a le putea consolida interiorul cu scânduri. Fântâna pe care trebuia să o săpăm noi, la încrucișarea arterelor 3 cu 9, era situată pe partea cealaltă, spre casa familiei Muca, dar s-a înscris, din păcate, în seria tentativelor eșuate, întrucât locul era ceva mai înalt, pământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
grădinii familiei Condor, cam în dreptul casei lui Muși, adică la o distanță de aproape 100 de metri de bordeiul nostru. Nu avea nici trei metri adâncime, dar avea apă rece, limpede și plăcută la gust. Și azi mai simt mirosul scândurii de brad care sprijinea cu stinghii solide interiorul ei, spre a nu se dărâma. Săparea fântânilor a constituit pentru noi, deportații, un test dificil, de mare importanță, întrucât punea la încercare capacitatea noastră de a surmonta acest tip de obstacole
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
așteptarea căruței de la Jianu. Nu după mult timp, pe drumul de miriște al străzii a treia, se vedea apropiindu-se o căruță trasă de un singur cal. Acum se distingeau în căruță cele trei persoane: căruțașul și popa stând pe scândura din față, iar a treia își găsise o poziție cel puțin bizară. Fundul căruței fiind ocupat de lungimea sicriului, și încercând să-și găsească o poziție cât mai comodă, dascălul, om trecut și blazat, într-o pornire de frondă tardivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Astfel că noi nu ne întâlneam decât după ore pentru a lucra pe șantier. Programul nu era ușor deloc. Veneam de la școală, mâneam ceva și treceam la făcut chirpici. Apoi, seara, în bordei, la lumina lămpii, în jurul unei măsuțe din scândură de brad, stăteam toți patru și învățam și ne scriam lecțiile pentru a doua zi. Dar oboseala își spunea cuvântul. De multe ori adormeam cu capul pe masă, iar mama mă trezea și mă îndemna să continui. Hai, Titi, hai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
după-amiază pe Mircea și s-au deplasat în "cartierul" unde erau grupați nemții aduși din Banat. Luni dimineață, înainte ca mama să fi plecat la spital, nemții, oameni de cuvânt, se și prezentaseră pe șantier. Din resturile de lemne și scânduri, au încropit o schelă, apoi doi inși au trecut la bătut șipcile pe plafon, iar ceilalți doi s-au apucat de făcut mortar și de tencuit. Oamenii aceștia bravi au muncit două zile neîntrerupt, dar au bătut șipcile pe grinzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]