KorAP: Find »[drukola/base=scaun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...109 110 111 ...1368 >

34,178 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

coajă. Le prăjesc eu; dumneavoastră mergeți la copii spune femeia, făcînd un semn cu capul spre sală, unde băieții, de cum l-au zărit pe tatăl lor, țipă întruna. Pá-pa, pá-pa plîng într-un glas, cînd tatăl se așază pe un scaun, luîndu-l pe cel din brațele studentei. Mircea Emil, trezit de atîta zgomot, își saltă pălăriuța de pe ochi și părăsește scaunele, îndreptîndu-se spre bar, căutîndu-l cu privirea pe chelner: Chiar nu mai ai nimic de mîncare? întrebă, dînd cu capul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
l-au zărit pe tatăl lor, țipă întruna. Pá-pa, pá-pa plîng într-un glas, cînd tatăl se așază pe un scaun, luîndu-l pe cel din brațele studentei. Mircea Emil, trezit de atîta zgomot, își saltă pălăriuța de pe ochi și părăsește scaunele, îndreptîndu-se spre bar, căutîndu-l cu privirea pe chelner: Chiar nu mai ai nimic de mîncare? întrebă, dînd cu capul în direcția copiilor. Nimic răspunde Ovidiu. Pe căutate? Pe. Atunci, îmi dai o perdea și mergem la digul iazului, poate scoatem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tac și-l ascultă pe tatăl lor, dar cînd acesta se oprește să-și tragă răsuflarea, unul exclamă un "Pá-pa", urmat imediat de plînsul nervos al celuilalt. Mircea Emil se desprinde cu greu de bar, vrînd să se întoarcă la scaunele lui, dar ochii plînși ai copiilor trezesc în el sentimentul ciudat al milei, urmat de cel al vinovăției că ar putea face, totuși, ceva. Rămîne o clipă lîngă masa bătrînei și, profitînd că aceasta doarme cu bărbia în piept, atinge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înfuriat de răceala fetei și pornește spre dormitor, să se odihnească, liniștit că Mihaela lui nu e în stare de scandal, nici dacă l-ar vedea. Încălziți bine de flăcările mari din gura sobei, călătorii se împrăștie, reluîndu-și locurile pe scaune ori pe saltele. Sînteți supărată pe mine, doamnă? se oprește profesorul în fața bătrînei, care și-a așezat broboada cu cățelușa culcată pe masă. Nu, de ce-aș fi? clătină din cap femeia, privind aiurea. Profesorul continuă să stea în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
face încă ravagii în lume, doamnă începe să se înfurie profesorul, atitudinea lui atrăgînd atenția lui Lazăr. Și tuberculoza a făcut ravagii, atît timp cît se umbla cu bolmoaje, pînă ce, studiindu-se, cunoscîndu-se microbul... surîde Lazăr, apropiindu-se de scaunul liber. Permiteți? o întreabă pe bătrînă. Vă rog! face bătrîna un gest delicat. Dacă mai ai ceva de spus, întoarce profesorul privirea spre Lazăr, vorbindu-i calm, dar hotărît avem timp s-o facem și între patru ochi... Ajunge un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vă invită să ieșiți din sală că acolo trebuie să se țină o ședință? Profesorul se întoarce mai bine spre Lazăr și-l privește cu luare-aminte: Nu înțeleg de ce-mi spui toate astea? Oare?! se miră Lazăr, ridicîndu-se de pe scaun. Vă mulțumesc pentru îngăduință, doamnă înclină el privirea spre femeie. Oricum, surîde profesorului stînd aici și crăpînd încet, vom avea timp să medităm la cele trecute, chiar și la nevoia de mit în anumite perioade ale vieții, la fel cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
capul ei și zidul rece. În brațele tatălui, unul din băieți doarme, învelit bine în sumanul țăranului, în vreme ce fratele lui, acoperit cu blana actorului, doarme pe picioarele studentei. Lemnele, încinse, au încetat să mai trosnească, iar țăranul, așezat pe un scaun lîngă foc, răscolește mereu jarul. Maria Bujoreanu, revenită la realitate, cu ochii îmbătrîniți iarăși, mîngîie prelung capul mic al cățelușei. Numai șoferul, veșnic agitat, se plimbă pe lîngă bar, uitîndu-se la telefon, așteptîndu-l să sune. Cînd, în sfîrșit, îl aude

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Cînd, în sfîrșit, îl aude, nu-i vine să creadă și rămîne pe loc, nemișcat, privindu-l cu ochii măriți, parcă ar fi văzut înviind un mort. Un pasager, aflat prin apropiere, se repede și ia receptorul. *** Așezat pe un scaun, lîngă calorifer, cu mîinile încrucișate la piept, Mihai se gîndește la piesa care se repetă acum pe scenă și nu simte o emoție cît de mică măcar. A refăcut textul de prea multe ori, discuțiile au fost prea numeroase, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
iar acum, în ajunul premierei, este deja plictisit, într-o stare de spirit ce-o simte venind în mare parte de astăzi, cînd și-a dat seama de nemulțumirea actorilor. Sălcii, cabina trei! strigă centralista în difuzor. Mihai sare de pe scaun și intră în cabină. Imediat, imediat vă fac legătura se aude în receptor vocea inginerului de la telefoane, coleg de facultate cu Ion. Poftim, vorbiți... Alo, alo ! strigă Mihai. Cu șoferul cursei aș vrea să vorbesc... Alo, nea Andrei, dumneata ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Ia loc o clipă, te rog! Se pierde după o piramidă din lăzi de carton, întorcîndu-se cu un ibric plin cu cafea și cu două cești din porțelan chinezesc, foarte frumos lucrate, asemeni celor din serviciul Mariei Săteanu. Așezat în scaun, ca un oaspete de onoare, Mihai o învăluie cu privirea, sorbind-o. Te rog, șoptește Cristina, arătînd cu palma spre ceașcă ia-o singur. Așa privită cum sînt, mă simt ca pe rug și mi-i teamă că ți-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sînt, mă simt ca pe rug și mi-i teamă că ți-aș putea vărsa cafeaua pe genunchi. Mihai rămîne cu privirea ridicată spre ea, calm, așteptînd parcă un răspuns la întrebarea de ce-i ironică. Fata se așază pe celălalt scaun, continuă să surîdă, întinde apoi palma stîngă și-i cuprinde strîns degetele mîinii drepte, șoptindu-i: Nu mă privi așa; n-am altă ieșire. Credeam că n-ai să mai vii. De ce-aș fi făcut-o? Poate pentru... pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
nu stau la gazdă, la mine nu poate veni nimeni spune Mihai încet, convingător, trecîndu-și ușor buzele peste ale fetei. Te rog! tremură fata, ca scuturată de valul unui frig, rupîndu-se din chinul prelungit, apoi, ca o scuză, arată spre scaun: Te rog! Să-ți dau revista murmură, întorcîndu-se spre un raft, răscolind cîteva dosare. Mulțumesc! Mihai răsfoiește un timp revista, rămasă pe masă în fața sa, uitîndu-se atent la degetele nervoase ale fetei, care mototolesc un capăt de sfoară. Să înțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai mare de vodcă rusească. Știa că avem serviciul la domiciliu, dar cu vremea asta... Și de ce-l aduci aici?... Ai grijă, stai mai mult prin magazin, ce naiba! îl aude Mihai pe Dunăreanu certînd-o pe Cristina, în timp ce el, cufundat în scaun, se preocupă de căciula ținută pe brațe, cu capul plecat mult, îndesîndu-și bărbia în fularul de la gît. În celălalt capăt al magaziei, printre lăzile de carton, se aud vocile celor veniți în inspecție, apoi, odată cu închiderea unei uși, totul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
condus... Umpleți și domnului profesor arată Lazăr paharul de alături. Meritul îi aparține pe jumătate... Șoferul nu înțelege aluzia lui Lazăr; umple paharul profesorului și pornește spre bucătărie. Vă rog, poate-l vedeți pe chelner... spune încet Letiția, ridicîndu-se de pe scaun cînd șoferul trece pe lîngă ea. Andrei aprobă din cap și, cînd ajunge în bucătărie, nevăzîndu-l pe Ovidiu, îi spune lui Pavel: Vezi că pipița îl vrea pe chelner. Pavel iese și începe să-1 caute pe Ovidiu. Îl găsește sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
loc. Nu aici. Fata ridică privirea, uitîndu-se țintă în ochii lui Pavel: Ce-ați hotărît? Dacă umbli cu alde astea... încearcă bărbatul s-o amenințe, dar un gest scurt al fetei îl oprește, făcîndu-l să se așeze pe unul din scaunele libere. El trebuia să vină să discute cu mine spune fata încet, pe un ton ferm. Cred că o întrerupere de sarcină m-ar costa cinci mii. Iar dac-o mai lungim, mai adaug cinci pentru spălatul pe jos. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
igienă"; că orice microb adus în casă lovește întîi în cel mic... Pariez că la asta ți-e gîndul! Așa-i? Nu, scutură Lazăr din cap, stingherit de prezența profesorului mi-e ciudă pe vremea asta... Fata se ridică de pe scaun și se retrage, iar Lazăr, cu coada ochiului, observă privirea mustrătoare a profesorului urmărind-o. "Cum poți privi așa, maestre, un spate atît de feminin?! gîndește Lazăr. Te pomenești că nu-ți plac fetele în blugi, că, dacă-mi amintesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Pasagerii continuă să se uite speriați spre el. Apoi, încet-încet, întorc privirile unii spre alții. Aura!! strigă bărbatul din nou. Nimeni nu scoate o vorbă; o nedumerire generală plutește pe chipurile tuturor. Doar Lazăr, recunoscîndu-l pe Radu, se ridică de pe scaun și-i vine în întîmpinare. Doctore, strînge el din umeri doamna Aura n-a fost cu noi în cursă... Umerii lui Radu tresar, iar ochii, mărindu-se continuu, stau ficși spre tînărul din față, către pieptul căruia ridică mîinile tremurînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înfundat răzbate din Radu, iar brațele lui, ostenite, fără viață, îi cad pe lîngă corp. Face un pas lateral, clătinîndu-se, gata să cadă în față, cu privirea rătăcită în gol, dar Lazăr se repede, îl sprijină și-l împinge spre scaunul liber de lîngă masa cea mai apropiată. *** Cînd pune piciorul pe peronul gării din Valea Brândușelor, proaspăt curățat de zăpadă, Aura simte cum recapătă puterile pierdute. Respiră adînc de cîteva ori, aruncă privirea spre ușa vagonului și-i mai face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
om e ușor de manevrat pentru a-i snopi pe intelectuali, "deștepții orașului"; ba chiar și-l închipuie dezlănțuit, lovind fără milă; apoi, cînd se mai liniștește, îi apare în gînd tînărul timid, cu brațele tremurînd, așezat pe marginea unui scaun, cerîndu-i iertare; ea, stăpînă ca niciodată pe sine, revărsînd în gesturi tot preaplinul inimii sale de femeie ajunsă la cumpăna verii, conștientă că, dacă nu la anul, apoi peste un an ori doi, începe toamna vieții și niciodată nu va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
riscați, nu e bine, ficatul lor nu-i învățat cu... Sînt doctor..., chirurg, e drept, dar... Copiii sînt luați și plimbați, să tacă. Lazăr se întoarce de la grupul sanitar, unde a fumat o jumătate de țigară și se așază pe scaun, atent la reacția profesorului, care răsfoiește un caiet-program pentru piesa lui Mihai. Mi-a spus Săteanu, la telefon, că mîine sînt invitat la o premieră. Asta? Da. Mîine-i, de fapt, avanpremieră, adică nu chiar premieră oficială, cu invitați de la județ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
multe mese, vede farfurii cu urme de friptură și pahare; unii încă mai mănîncă ori beau. Ha-ha! izbucnește în gîtul lui un rîs scurt, înecat. Ospăț în toată regula. Și eu, care credeam că măcar acum... Se lasă într-un scaun, cu mîinile atîrnîndu-i inerte. Pe degetele uneia, stau dîre de sînge închegat. Ești rănit, dezbracă haina îi spune Radu, primul care rupe tăcerea, scoțînd din rucsac trusa medicală. Un gard de sîrmă dă din cap Mircea Emil. Mă simțise un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
întoarce capul spre profesor, care îl privește lung, iscoditor, sfîrșind prin a arăta paharul: Parcă era mai bun ăla din studenție... Ce-o fi vrînd să zică? se întreabă Lazăr, pornind spre masă, ca să mai poată sta un timp pe scaun. E drept, am băut atunci whisky, dar... Nu, ăia nu m-au turnat, ce, erau proști?!, riscau mai mult ca mine... Și nici nu știau exact cine sînt... Și totuși, numai atunci am băut..." Își lasă fruntea pe jumătatea pachetului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-s și mai mari, neavînd foi de smochin la îndemînă). În felul acesta, autorul lucrărilor de mai sus, contrar lui Adam, poate trăi fericit printre semeni, precum întîiul om în Edenul nepierdut vreodată." Ai adormit, Lazăre? întreabă profesorul, așezîndu-se pe scaunul tras mai aproape. Cuget, dom' pro'esor, cuget. Și crezi c-o să treacă timpul mai repede. Pînă acum, măcar, eram amenințați de foame. Acum, stăm și așteptăm, pur și simplu. Ce zici? Lazăr tace. Dinspre masa cu cei doi băieți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apoi spre fată. Da, el a adus mîncarea îl asigură fata, lăsîndu-l lin brațe. Du-te și-l pupă. Nehotărît, copilul pornește încet spre masa la care stă Mircea Emil. Ce-i? întrebă acesta surprins, văzîndu-l pe copil, timid, lîngă scaunul său. Púuu-pi răspunde copilul, țuguindu-și buzele. Tatăl copiilor a ajuns și el lîngă masă: Vrea să vă pupe, pentru carne. Pupi repetă copilul rușinat. Púuu-pi! strigă și celălalt venind tot o fugă. Ca doi iezi, cei doi băieți se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
teatrului stau neatinse cîteva suluri mari de zăpadă, printre care o urmă îngustă, șerpuind, duce spre intrarea actorilor. Încet, că-i vizionare spune portarul cînd îl vede pe Mihai. În sala de spectacol e liniște. Cele cîteva persoane, aflate în scaunele de la parter, se ridică să iasă. De sus, din lojele oficiale, se aude mișcare mai multă. Ei, cum ți se pare? îl întreabă secretarul literar pe Mihai, care a intrat în sală pe ușa laterală și iese prin mijloc, întîlnindu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]