4,267 matches
-
care ar fi avut vremea necesară pentru a sta de vorbă, totuși nu au vorbit din diverse motive posibile (fiecare era însoțit de cineva, unul dintre ei se grăbea, vorbitorul a ezitat să abordeze o anumită problemă în restaurant etc.)”. Scripturile culturale au consecințe în planul textului. Într-un articol pe tema învățării limbilor străine în context intercultural, Goddard și Wierzbicka ( HYPERLINK "http://www.ali2006.une.edu.au/GoddardWierzbicka applied NSM.pdf" http://www.ali2006.une.edu.au/GoddardWierzbicka applied NSM.pdf) prezintă câteva astfel
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
formele de bază prin care se creează și se manifestă cultura. Din această intercondiționare complexă rezultă stilul cultural de comunicare. Variația culturală în plan comunicativ se manifestă prin: decupajele lumii operate de structurile lexicale, semantice și gramaticale ale limbii; prin scripturile culturale pe care le activează și le evocă secvențial; prin practicile discursive; prin maniera particulară de constituire a semnificației; prin structura interacțiunii; prin relațiile interpersonale implicate; prin modalitatea particulară de încorporare a elementelor paraverbale și nonverbale. 3. Corelații între variabilele
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
antifrază, folosirea unor mărci ale impoliteții. Ierarhia determină selecția unor mărci ale politeții negative, în timp ce egalitatea percepută între interlocutori determină orientarea mai degrabă spre mărci ale politeții pozitive. Marcarea relației dintre interlocutori se face prin apelative specializate. Nu există însă scripturi rigide ale politeții în cultura română, ele putând fi negociate de interlocutori în funcție de situația de comunicare. Empatizarea cu interlocutorul este direct proporțională cu gradul de intimitate discursivă. În relațiile instituționale, în cele cu străinii sau cu membri ai ingrupului puțin
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
stilurile comunicative; Gudykunst; Clyne; FitzGerald; Diferențe comunicative; diferențe comunicative în plan lingvistic; diferențe comunicative în plan discursiv Relativismul; relativismul lingvistic; relativismul funcțional; Relația comunicare-cultură; nivelul lingvistic al relației limbă-cultură; nivelul discursiv al relației limbă-cultură; relația cultură-lexic; relația cultură-gramatică; practici discursive; scripturi culturale; gestionarea temei; tipare discursive; progresia tematică; gradul de focalizare; narativizarea; structura retorică; relația text-context; performarea actelor de vorbire; cooperarea; negocierea; structura interacțiunii; inițiativa verbală; accesul la cuvânt; semnalele de recepție; relațiile interpersonale; relația; conversația fatică; grad de deschidere comunicativă
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
și direcționează procesele simpatiei. Conștientizând elementele culturii simțămintelor, configurându-le, indivizii se prezintă în fața altora în maniera dramaturgica (vezi teoria dramaturgica a lui Erving Goffmană. Spre deosebire de Arlie Russell Hochschild, Candace Clark apreciază că normele culturii simțămintelor nu au caracterul unor „scripturi”, al unor reguli clare. Există însă reguli care permit actorilor sociali să-și organizeze elementele simțămintelor (ideologia simțămintelor, reguli ale simțămintelor, logici ale simțămintelor, vocabular al simțăminteloră. Referindu-se la simpatie, Candace Clark arată că oamenii fac apel la „jocul
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
simtă și să exteriorizeze diferitele categorii de populație în anumite situații sociale concrete, precum și din ideologiile, logicile emoțiilor, ca și din cuvintele ce denumesc emoțiile. Apoi, teoriile culturale, în ansamblul lor, explică trăirile emoționale și exprimarea lor prin raportarea la scripturile culturale, prin ghidarea de către cultură a simțămintelor. În al treilea rând, abordarea emoțiilor în perspectiva culturii presupune încercarea indivizilor de a răspunde în acord cu ceea ce alții se așteaptă, în acord cu ideologia emoțiilor. În acest sens, persoanele adopta strategii
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
cu cea pe care o citim și astăzi? De ce Sfântul Ioan Gură de Aur, dar și Sfântul Vasile, Sfântul Chiril din Alexandria și alți doctori ai Bisericii primelor secole citează, în comentariile lor la psalmi și la alte cărți ale Scripturii, pe lângă Septuaginta, celelalte traduceri în greaca veche - cea a lui Aquila, a lui Symmachos, a lui Theodotion și altele? De ce Bisericile ortodoxe din Orient care țin de Biserica Antiohiei nu citesc Septuaginta sau o traducere veche a sa, ci o
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
veche a sa, ci o Biblie în siriacă, numită Simpla (Peșitta), tradusă direct din ebraică, iar textul lor din Vechiul Testament nu coincide în toate punctele cu textul Septuagintei? Iată câteva dintre întrebările cu care ne confruntăm inevitabil atunci când privim Sfânta Scriptură citită în Bisericile ortodoxe, acum și în trecut. Aceste întrebări constituie domeniile de studiu al textului biblic al Vechiului Testament. Ar exista, de altfel, întrebări similare pentru Noul Testament. Se observă imediat că sunt chestiuni strâns legate de istoria Bisericilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
canon în stabilirea adevărului și că autoritatea supremă în probleme doctrinare este papa, reformații susțineau că nu oamenii, ci numai cuvântul lui Dumnezeu se poate bucura de o asemenea autoritate și, prin urmare, omul trebuie să asculte ce îi spune Scriptura în probleme de doctrină. Acest punct de vedere reformat în ceea ce privește autoritatea scripturistică va deveni cunoscut ca principiul sola Scriptura. Ajungem astfel în locul unde se impune întrebarea: dacă Scriptura este singura sursă a revelației dumnezeiești, și dacă există mult mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
numai cuvântul lui Dumnezeu se poate bucura de o asemenea autoritate și, prin urmare, omul trebuie să asculte ce îi spune Scriptura în probleme de doctrină. Acest punct de vedere reformat în ceea ce privește autoritatea scripturistică va deveni cunoscut ca principiul sola Scriptura. Ajungem astfel în locul unde se impune întrebarea: dacă Scriptura este singura sursă a revelației dumnezeiești, și dacă există mult mai multe versiuni ale Scripturii, care text scripturistic trebuie privit ca autoritate? Dată fiind strânsa legătură dintre reformați și mișcarea umanistă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
asemenea autoritate și, prin urmare, omul trebuie să asculte ce îi spune Scriptura în probleme de doctrină. Acest punct de vedere reformat în ceea ce privește autoritatea scripturistică va deveni cunoscut ca principiul sola Scriptura. Ajungem astfel în locul unde se impune întrebarea: dacă Scriptura este singura sursă a revelației dumnezeiești, și dacă există mult mai multe versiuni ale Scripturii, care text scripturistic trebuie privit ca autoritate? Dată fiind strânsa legătură dintre reformați și mișcarea umanistă creștină din acea vreme, răspunsul la această întrebare pare
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de doctrină. Acest punct de vedere reformat în ceea ce privește autoritatea scripturistică va deveni cunoscut ca principiul sola Scriptura. Ajungem astfel în locul unde se impune întrebarea: dacă Scriptura este singura sursă a revelației dumnezeiești, și dacă există mult mai multe versiuni ale Scripturii, care text scripturistic trebuie privit ca autoritate? Dată fiind strânsa legătură dintre reformați și mișcarea umanistă creștină din acea vreme, răspunsul la această întrebare pare a fi evident: pentru Vechiul Testament, trebuie folosit textul ebraic, iar pentru Noul Testament, textul grecesc. Ne
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
inspirat și autoritar. Este clar că definirea criticismului textual ca o ramură specială de cercetare care se ocupă cu stabilirea textului biblic corect și ca o procedură care precedă exegeza propriu-zisă este specific protestantă, rezultând mai ales din principiul sola Scriptura. Lucrul interesant este că și cercetătorii romano-catolici, care se presupune că abordează Biblia dintr-un cu totul alt unghi de vedere, în general sunt de acord cu criticismul textual care ne conduce la cel mai „bun și corect text” al
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
simplă carte a literaturii vechiului Orient Apropiat și a lumii grecești și latine. După 1950, cercetarea biblică romano-catolică în Europa și America de Nord a fost puternic influențată de cărțile protestante, tradiția școlilor catolice subscriind într-o oarecare măsură la principiul sola Scriptura. Textul tipărit Biblia Hebraica Stuttgartensia este foarte asemănător cu textul Ben Chayyim folosit de către reformați și păstrează o anumită tradiție textuală masoretică, dar nu ni se prezintă ca textul autoritar al Vechiului Testament. Alte comunități, așa cum dau mărturie diferitele traduceri
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
les deux formes du livres de Jérémie et cela n’empêche nullement qu’elles aient été utilisées toutes deux comme Ecriture Sainte à Qumran”3. Problemele ridicate de această teorie sunt: 1. Presupusul prototext. În lumina cercetării istorico-critice privind dezvoltarea scripturilor ebraice, în special în ultimii 10-15 ani, este foarte improbabil ca Biblia ebraică să se fi „încheiat” atât de repede, în secolele VI-V î.Hr. Pe lângă faptul că texte precum Cronicile și ultima parte a cărții Daniel nici nu existau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
comunității de la Qumran, în anul 68 d.Hr., textele biblice de tip arhaic, îngrijit, nu mai dețineau decât un loc minoritar, tipul textual descoperit în grotele de la Wadi Murabba’at și Nahal Hever detrona toate celelalte forme textuale, devenea Sfânta Scriptură a refugiaților din grote, și oferea scheletul consonantic pentru lucrarea masoreților, 750 de ani mai târziu. În ciuda câtorva variante grafice care încă persistă, deslușim în aceste fragmente din perioada celei de-a doua revolte iudaice specificitățile ortografice și accidentele grafice
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
neapărat numai dintr-un anumit partid religios, în sensul că unul putea fi fariseu, iar celălalt, saducheu. Între cele două partide au existat diferențe substanțiale în probleme teologice și practice, două dintre ele având o importanță deosebită pentru înțelegerea dezvoltării scripturilor iudaice în această perioadă. Saducheii nu acordau mare atenție tradiției, adică legii orale (halakhah), preferând să se raporteze la Tora, ori de câte ori se iveau neînțelegeri. Ei erau adepții principiului sola Scriptura, dacă ne permitem să folosim anacronic acest cuvânt. Fariseii aveau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
două dintre ele având o importanță deosebită pentru înțelegerea dezvoltării scripturilor iudaice în această perioadă. Saducheii nu acordau mare atenție tradiției, adică legii orale (halakhah), preferând să se raporteze la Tora, ori de câte ori se iveau neînțelegeri. Ei erau adepții principiului sola Scriptura, dacă ne permitem să folosim anacronic acest cuvânt. Fariseii aveau o cu totul altă părere. Erau foarte puternic legați sufletește de Tora mozaică, dar socoteau că Tora orală este o extensie legitimă a acelei Legi. Pe de altă parte, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
În această privință, fariseii aveau altă părere: Tora era canonică, și prin urmare sfântă. În Mișna (Yadayim 4,6) se află o discuție foarte interesantă în această privință: saducheii spun: ne ridicăm glasul împotriva voastră, o fariseilor, pentru că spuneți: Sfintele Scripturi murdăresc mâinile, iar scrierile lui Homer, nu. Așadar, pentru saduchei nu exista nici o diferență între scrierile mozaice și cele homerice, în timp ce fariseii socoteau că Scripturile sunt sfinte. În timpul domniei hasmoneilor Hircan I și Aristobul I s-a fondat și comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în această privință: saducheii spun: ne ridicăm glasul împotriva voastră, o fariseilor, pentru că spuneți: Sfintele Scripturi murdăresc mâinile, iar scrierile lui Homer, nu. Așadar, pentru saduchei nu exista nici o diferență între scrierile mozaice și cele homerice, în timp ce fariseii socoteau că Scripturile sunt sfinte. În timpul domniei hasmoneilor Hircan I și Aristobul I s-a fondat și comunitatea eseniană. Esenienii se deosebeau de farisei în mai multe privințe. Este important să menționăm că textele biblice erau percepute în mod diferit de către comunități diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
menționăm că textele biblice erau percepute în mod diferit de către comunități diferite: cei care erau deschiși către elenism și cei care se opuneau elenismului; cei pentru care scrierile mozaice și cele homerice se situau pe același nivel; cei care socoteau scripturile drept sfinte; cei care înțelegeau tradiția orală drept o extensie a legii mozaice și cei care nu luau în seamă legea orală; cei care priveau comunitatea lor drept o extensie a comunităților biblice și cei care priveau perioada biblică drept
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
exegesis.” 3 Potrivit lui Fishbane, vechii scribi israeliți erau și foarte buni cunoscători ai caracteristicilor ortografice, gramaticale și sintactice ale „textelor sfinte”, și specialiști în diagnosticarea bolilor contagioase sau în probleme legate de „curăția și necurăția cultică”. Cunoașterea precisă a literei Scripturii și observațiile textuale exacte ale scribilor vor influența tehnicile exegetice ale înțelepților rabini de mai târziu, o clasă aparte care interpreta Scriptura cu ochii de vultur ai preciziei scribale 1. Ulterior, lumea elenistică a favorizat dezvoltarea unei clase independente de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
specialiști în diagnosticarea bolilor contagioase sau în probleme legate de „curăția și necurăția cultică”. Cunoașterea precisă a literei Scripturii și observațiile textuale exacte ale scribilor vor influența tehnicile exegetice ale înțelepților rabini de mai târziu, o clasă aparte care interpreta Scriptura cu ochii de vultur ai preciziei scribale 1. Ulterior, lumea elenistică a favorizat dezvoltarea unei clase independente de scribi care nu mai îndeplineau și slujba de preot. Activitatea scribilor din perioada elenistică se vede mai ales în imensa literatură care
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nici un motiv care să ne determine să credem că metodele de copiere a textelor sfinte ar fi fost diferite. Din punctul de vedere al istoriei textuale, cuvântul soferim („scribi”) se referă la acei înțelepți recunoscuți drept adevărații păstrători ai tradiției Scripturii. Se presupune că activitatea scribilor a început odată cu Ezda, numit adeseori în literatura rabinică „Scribul” par excellence. În perioada de glorie a scribilor 1, cuvântul soferim se referea doar la cei ce erau responsabili de textul biblic: ei îl copiau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cărți a textului ebraictc "2.3. Ordinea și împărțirea în cărți a textului ebraic" O altă activitate atribuită scribilor, datată cel mai probabil înainte ca masoreții să se apuce de lucru, o constituie ordinea și împărțirea în cărți a Sfintei Scripturi. În Palestina, Pentateuhul era citit integral, de la început până la sfârșit, într-un ciclu de 3 ani, fiind împărțit în 157 (potrivit altora, 167) paragrafe săptămânale numite sedarim. Pe de altă parte, în Babilonia, citirea Pentateuhului se făcea în numai un
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]