5,253 matches
-
ca și cum ar fi fost gata pentru o altă lovitură: Loviți-mă cât vreți, doamnă. Voi spune ceea ce am de spus. Mâine va începe ceremonia oficială de înmormântare. Împărăteasa Nuharoo a spus deja că nu merge. Și împăratul Tung Chih este scuzat, căci vremea e foarte rece. Dumneavoastră veți fi singura care să reprezinte familia și să îndeplinească ceremonia de adio la locul mormântului. Persoana care vă va escorta va fi comandantul Yung Lu! Face o pauză, uitându-se lung la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Eram plină de emoție și disperare. Yung Lu s-a ținut departe de ochii mei chiar și când ne-am oprit peste noapte la reședințele guvernatorilor de provincie. Și-a trimis soldații să mă slujească și a rugat să fie scuzat, când eu i-am solicitat prezența. Am fost rănită. Dacă am fi știut că ne placem unul pe celălalt și că ne este interzis să avem o relație, ar fi fost mult mai ușor pentru amândoi să ne recunoaștem sentimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-mi aduce omagiul, înclinându-se și făcând plecăciuni. Fiecăruia îi ia minute întregi să își termine loviturile cu fruntea de pământ. Câțiva miniștri în vârstă sunt aproape orbi și le este greu să meargă. Nu vor să accepte să-i scuz și insită să execute întregul protocol. Nimeni nu întreabă dacă mi-e foame sau dacă sunt obosită. Temperatura începe să crească. Îmi este cald. Se pare că toată lumea s-a săturat și e dornică să plece înapoi. Și totuși, eticheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
seară le-am făcut o vizită. În odaie domnea o duhoare de scutec nespălat. Plictisind-o pe mama cu veleități de cochetă, un plod zbiera întruna. Înăbușitor, aerul îmi întoarse stomacul pe dos, de parcă aș fi înghițit mațe. Femeia se scuză jenată: „Noi, știți, copilul...” Conviețuirea familiei se întemeia pe pretenții nu tocmai bine armonizate: ca singură datorie a sa, bărbatul consimțise în întrețină focul deși doamna dorea să i se aducă la nas de toate. Acest apendice conjugal ședea veșnic
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să râdem de amintiri. Ne cam lipsește moaca ta de diliu furios care n-ar fi În stare să omoare o muscă măcar. Băieții abia așteaptă să te vadă și când au auzit că nici măcar Însurat nu ești, ca să ai scuza unor obligații, am hotărât În unanimitate că ai fi un nemernic de cea mai joasă speță dacă, imediat după primirea scrisorii, nu ți-ai pune curu’ Într-un tren care să te aducă Încoace. După cum vezi, nu ai de ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-se laolaltă. De fiecare dată când valul de oameni se înălța și se rostogolea, lucirile lăncilor îi străpungeau ochii. — Îmi pare rău că te deranjez, îi spuse Kanbei omului care strigase. Sunt invalid, așa că am venit cu lectica. Te rog, scuză-mi lipsa de politețe. Cu această scuză, se întoarse și-i vorbi fiului său, Shojumaru, singurul aghiotant care-l însoțise, ordonându-i: — Pornește în fața mea. — Am înțeles. Ocolind lectica tatălui său, Shojumaru intră drept printre lăncile inamicilor. Cei patru soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am făcut, dar, dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne, pe dumneavoastră și pe ceilalți, nu sunt sigur încotro să mă îndrept. Vă rog, condamnați orice am greșit. Nu mă supăr dacă mă certați acum pe loc. Chiar în timp ce se scuza umil, rămase prosternat, se răsuci în loc și, cumva, se târî până pe veranda largă. Nobunaga îl urmă. Întrebându-se ce s-o fi întâmplat, oamenii care umpleau sala deveniră imediat serioși, simțind, deodată, cum li se uscau gurile. Când auziră de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vărului său. Mitsuhide se ridică și intră sub plasa de țânțari, în timp ce lumina dimineții continua să joace peste firele acesteia. Când Mitsuharu ieși din camera lui Mitsuhide, Amano Genemon, Fujita Dengo și Yomoda Masataka îl așteptau. Cei trei se înclinară. — Scuzați-mă, stăpâne, spuse Dengo. Ne pare foarte rău că vă deranjăm, dar ne întrebam dacă am putea schimba o vorbă cu dumneavoastră. E o chestiune destul de importantă. Dengo nu vorbea pe tonul său obișnuit. Mitsuharu răspunse și el, ca și cum i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un moment cu stăpânul său. — Așteptați o clipă, vă rog. Yuko reveni înăuntru, dar se întoarse imediat și-l invită pe Asano să intre. Dând la o parte o lampă scurtă, Hideyoshi se întoarse spre Asano, care pășise în cameră. — Scuzați-mă că vă deranjez în timpul consfătuirii. — Nu face nimic. A sosit o depeșă, se pare. De la cine e? — Mi s-a spus că e de la Hasegawa Sojin, stăpâne. Asano îi întinse caseta cu mesajul. Lacul roșu de pe piele strălucea viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cocoș. Noaptea făcea loc zorilor celei de-a patra zi din lună. Ekei nu voia să accepte, iar Hikoemon refuza să cedeze. Se blocaseră. — Ei bine, nu mai e nimic de spus, conchise fatalist Ekei. Cu posibilitățile mele limitate, se scuză Hikoemon, n-am putut ajunge la un limbaj comun cu Reverența Voastră. Cu permisiunea dumneavoastră, aș dori să-l rog pe Seniorul Kanbei să-mi ia locul. — Vorbesc bucuros cu oricine, răspunse Ekei. Hikoemon își puse fiul să-l cheme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plăcere. Muneharu se servi, apoi le oferi cești și însoțitorilor lui. — Poate este din pricină că, de o bună bucată de vreme, n-am mai băut un sake atât de fin, dar simt că m-am cam îmbătat. Vă rog să-mi scuzați stângăcia, Generale Horio, dar aș dori să execut un dans final. Apoi, întorcându-se spre însoțitorii săi, întrebă: — N-avem tobă, dar n-ați vrea voi să bateți din palme ritmul și să cântați din gură? Muneharu se ridică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dădu un prosop alb umezit, îl înșfăcă cu mâna lui mare și își șterse gâtul de transpirație. În același timp, Hideyoshi duse mâna stângă la stomac. Strâmbându-se încruntat, se întoarse spre Katsuie și-i spuse: — Va trebui să mă scuzi un moment, Senior Katsuie. Se pare că m-a apucat o indigestie gravă. Și, pe neașteptate, se ridică, pentru a se retrage la câteva camere distanță de sala de conferință. — Mă doare, se plânse el cu glas sonor, spre descumpănirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în cameră și întrebă: — Cum te simți, Hideyoshi? Ți s-a mai liniștit stomacul? Hideyoshi se întoarse, rezemându-se într-un cot. Văzând chipul lui Niwa, păru să-și recapete rapid cunoștința și se îndreptă de spate. — Pe toți zeii, scuză-mă! — Katsuie m-a trimis să teaduc. — Ce e cu consfătuirea? — Nu poate continua, fără tine. Katsuie a spus că o reluăm după ce te întorci. — Am spus tot ceea ce aveam de spus. — După ce s-au odihnit o oră în camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
găsi nici un motiv de a-l admonesta pe Hideyoshi, Katsuie arăta extrem de nemulțumit. — Vă rog să vă duceți la altar în ordinea cuvenită, mârâi Katsuie la Nobuo și Nobutaka, smucindu-și bărbia. Vorbea cu glas scăzut, dar fierbând de indignare. — Scuză-mă, te rog, îi spuse Nobuo lui Nobutaka, ridicându-se primul. Acum era rândul lui Nobutaka să fie nemulțumit. Părea să considere că, dacă stătea în spatele lui Nobuo în fața generalilor adunați acolo, avea ca, pe viitor, să se afle într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Grupul lor era numeros și condus de doi vasali superiori ai clanului Shibata, Shukuya Shichizaemon și Asami Dosei. Timp de două zile, fură mai mult sau mai puțin întreținuți. Altminteri, însă, părea că erau duși cu vorba. Ishikawa Kazumasa se scuză insistent, spunându-le mesagerilor că Ieyasu era încă ocupat cu probleme militare. Emisarii bombăneau față de răceala primirii. Ca răspuns la numeroasere daruri de prietenie din partea clanului Shibata, vasalii clanului Tokugawa nu primiseră decât o listă de cadouri, fără ca, în rest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și nepotul Shibata aveau firi intrigante și egoiste, iar acum atât Katsuie, cât și Genba îl așteptau pe Shogen, cu expresii reci, să vorbească. Scăparea îmi aparține, spuse Shogen, conștient că nu putea face nimic mai mult decât să se scuze. În acel moment, pesemne că-și regreta amarnic decizia, dar acum nu mai avea cale de întoarcere. Acoperindu-se cu rușine și înăbușindu-și mânia, nu putu decât să-și plece capul până la pământ, în fața arogantului și egocentricului senior. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Părând fericit de-a binelea, Katsuie continuă să-i felicite pe tată și fiu pentru scăparea lor: — Această înfrângere a fost cauzată, în întregime, de propriile mele greșeli. V-am adus și vouă necazuri și sper să mă iertați, se scuză el. Mă voi retrage până la Kitanosho, unde îmi voi pune treburile în ordine și fără nici un regret. oare mi-ați putea da un castron de orez și un ceai? Demonul Shibata părea să fi devenit Buddha Shibata. Până și Inuchiyo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
brazi sufla vântul, însă nici nu-l auzeau. Hideyoshi nu bău mai mult decât o ceașcă de sake, dar mâncă în grabă cele două vase cu orez pe care i le pregătise soția lui Inuchiyo. — Ah, mi-am umplut burta. Scuzați-mă că abuzez, dar aș putea cere și un ceai? În pavilion se făcuseră deja pregătirile. Soția lui Inuchiyo intră repede și îi servi lui Hideyoshi o ceașcă de ceai. — Ei, doamna mea, spuse el în timp ce bea, privind-o ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să fi renunțat la ideea de a-l convinge pe Genba, iar cutele de pe față îi dispărură, dintr-o dată. — Știu ce speraserăți, stăpâne, dar teamă mi-e că n-am fost un mesager prea competent. — Nu e nevoie să te scuzi, îl consolă Hideyoshi. Chiar dacă Genba e prizonier, nu se va pleca în fața mea ca să-și salveze viața. Are un uluitor simț al onoarei. Regret că pierd un om cu o asemenea probitate și hotărâre. Dacă s-ar fi lăsat convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
putut face să-mi pierd respectul față de el. După un moment, adăugă: Ești samurai și ai știut-o, în adâncul inimii, așa că, e firesc că nu l-am putut face să se răzgândească. — Îmi cer iertare. Te rog să mă scuzi că te-am deranjat cu problema asta. Dar Genba n-a mai spus nimic altceva? — L-am întrebat de ce nu alesese moartea pe câmpul de luptă, ci fugise în munți, fiind capturat, în schimb, de țărani. L-am mai întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trebuie să luați masa de seară cu mine. Vom bea și puțin sake. Vasalii superiori se uitară unii la alții, părând cam jenați. Vă împiedică ceva s-o faceți? îi întrebă Nobuo. Unul dintre vasali spuse, ca și cum s-ar fi scuzat: — Adevărul e că nu demult a sosit un mesager cu o invitație de la Seniorul Hideyoshi, iar noi tocmai am venit ca să vă cerem permisiunea. — Ce? V-a invitat Hideyoshi?! Ce-i asta? Iarăși o ceremonie a ceaiului? apăru o umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un frig amarnic. Apoi, apăru altcineva, dregându-și glasul. Întrucât omul era însoțit de un slujitor, cei patru vasali ai lui Nobuo își dădură imediat seama că trebuia să fie Hideyoshi. Părea să dea ordine din mers, cu voce tare. — Scuzați-mă că v-am lăsat să așteptați, spuse el intrând în sală, după care tuși în palmă. Când ridicară privirile, cei patru văzură că acum era singur - nu mai avea în spatele lui nici măcar un paj. Vasalii erau stingheriți. În timp ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de știință, stăpân perfect al artei de a povesti ori repovesti, pornește în realizarea scopului propus de la o poveste ca toate poveștile, din vremea în care Creatorul împărțea daruri creaturilor sale și, când sacul darurilor s-a golit, acesta se scuză, vădit jenat că nu mai are minte de dat nimănui și că doar noroc mai poate să dea. Mulțimea, concesivă față de Creator, pare mulțumită și spune: „Fie și noroc, Doamne, dacă minte nu mai ai” (de dat). Deci, din capul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
literatura engleză). Păcală în noul său rol îi spune că Dumnezeu face scări de urcat și de coborât. Imediat trimite la secret pe fostul împărat și... după un timp poruncește readucerea celui arestat, își schimbă din nou straiele și rolurile, scuzându-se: „Să mă ierți, împărate, că te-am păcălit așa de tare, dar așa suntem noi, țăranii: „iubim cu foc, lucrăm cu tragere de inimă și glumim fără răutate.” Păcală judecă și păcălește pe toți asupritorii poporului, fiind deci un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
eu care... l-am judecat nedrept, încercând să-i menajez un orgoliu pe care el nu-l avea... De-aș fi știut adevărul, schimbul de cuvinte și aducerile aminte l-ar fi bucurat mult. Mă simt realmente vinovat și mă scuz pentru ratarea ultimei întâlniri din această lume... Poate... dincolo vom rezolva și acest lucru. Prin această rememorare am dat curs îndemnului d-lui Oprea, care, cu felul de a fi mă provoacă mereu. Încă unei asemenea provocări îi voi da
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]