5,963 matches
-
ispitei. Doar tensiunea interzisului, a actului sancționat de lege (e vorba, de obicei, de Legea divină, considerată un fel de arbitru suprem, necontestat și, În principiu, incontestabil) poate crea o forță capabilă să Înfrângă ceea ce Tribul interzice În mod imperativ. Sinuciderii i se opune nu doar religia. Teritoriul laic Își produce - uneori cu o risipă de energie și chiar de imaginație - propriile mecanisme anti-suicidare. Pentru filozofia morală, sinuciderea a fost Întotdeauna mai mult decât o piatră de Încercare - a fost creatoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
poate crea o forță capabilă să Înfrângă ceea ce Tribul interzice În mod imperativ. Sinuciderii i se opune nu doar religia. Teritoriul laic Își produce - uneori cu o risipă de energie și chiar de imaginație - propriile mecanisme anti-suicidare. Pentru filozofia morală, sinuciderea a fost Întotdeauna mai mult decât o piatră de Încercare - a fost creatoarea unor momente de cumpănă care s-au aflat la originea atâtor polemici incendiare. Prin raportarea la ea s-au selectat „tradiționaliștii” - adică supușii dogmei -, cei care cereau
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
s-au selectat „tradiționaliștii” - adică supușii dogmei -, cei care cereau, când doar imperativ, când de-a dreptul isteric, supunerea În fața Legii și, pe de altă parte, În directă opoziție activă, „iconoclaștii”. De la Camus, cel care, În Mitul lui Sisif, consideră sinuciderea drept singura problemă veritabilă a filozofiei, până la Jankélévitch și ale sale marginalii În care nostalgia, ireversibilul, imprecizia „nu-știu-ce”-ului se amalgamează insesizabil, s-a deschis un evantai policrom. Pozițiile acestea, deși contrare, reușesc să evite extremismele: În procesul analizei, nuanțările
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Întotdeauna relative, Însă obstinația lor de a pretinde că spun adevărul nu poate fi ignorată cu desăvârșire. Cifrele arată că bătrânii și tinerii sunt categoriile cele mai expuse gestului extrem. Nici autorii de jurnale nu se sustrag acestei reguli. Matematica sinuciderii spune că marii dezertori din tărâmul vieții sunt, de obicei, obsedați de autosuprimare Încă din tinerețe. Și Cesare Pavese, și Virginia Woolf, și Sylvia Plath reproduc, În confesiunile lor, cu o Înspăimântătoare fidelitate, obsesiile morții și ale sinuciderii. Jurnalul de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
reguli. Matematica sinuciderii spune că marii dezertori din tărâmul vieții sunt, de obicei, obsedați de autosuprimare Încă din tinerețe. Și Cesare Pavese, și Virginia Woolf, și Sylvia Plath reproduc, În confesiunile lor, cu o Înspăimântătoare fidelitate, obsesiile morții și ale sinuciderii. Jurnalul de adolescență al Sylviei Plath captează, ca Într-un roman gotic, Întreaga Învolburare a primelor ispite suicidare: Mi-e teamă. Nu sunt rezistentă, ci vulnerabilă. Simt În fundul orbitelor o cavernă amorțită, paralizată, o groapă infernală, o maimuțăreală găunoasă. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
concentra mai Întâi asupra procesului ludic - pentru că acesta poate fi deturnat cel mai ușor spre literatură. G. Deshaies 15 insistă, de altfel, asupra apropierii dintre „joaca de-a moartea” și „joaca de-a sublimul”, subliniind dispariția barierelor dintre estetic și sinucidere: gratuitatea lor fundamentală, „inutilitatea” și i-raționalitatea lor le determină să-și transcendă simpla condiție de repere ale unui ludism despovărat de contingență. Prinse Într-o capcană comună, ele contribuie, În egală măsură, la crearea unui bovarism tragic, ireductibil. Sinucideri
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sinucidere: gratuitatea lor fundamentală, „inutilitatea” și i-raționalitatea lor le determină să-și transcendă simpla condiție de repere ale unui ludism despovărat de contingență. Prinse Într-o capcană comună, ele contribuie, În egală măsură, la crearea unui bovarism tragic, ireductibil. Sinucideri „soft”, sinucideri „hard” Nu Întâmplător, multe cărți tratând problema morții vorbesc fie de o „experiență” (vezi Paul-Ludwig Landsberg, Supra, nota 12), fie de o „revelație” (ca În cartea clasică a lui Lev Șestov 16). Pe cât de banală În natură, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lor fundamentală, „inutilitatea” și i-raționalitatea lor le determină să-și transcendă simpla condiție de repere ale unui ludism despovărat de contingență. Prinse Într-o capcană comună, ele contribuie, În egală măsură, la crearea unui bovarism tragic, ireductibil. Sinucideri „soft”, sinucideri „hard” Nu Întâmplător, multe cărți tratând problema morții vorbesc fie de o „experiență” (vezi Paul-Ludwig Landsberg, Supra, nota 12), fie de o „revelație” (ca În cartea clasică a lui Lev Șestov 16). Pe cât de banală În natură, ea dovedește un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nota 12), fie de o „revelație” (ca În cartea clasică a lui Lev Șestov 16). Pe cât de banală În natură, ea dovedește un caracter de excepționalitate odată intrată În studiu și devenită obiect al contemplării filozofice. Caz particular al morții, sinuciderea trebuie judecată, paradoxal, În contextul mai larg al vieții. Trebuie, de asemenea, făcută distincția Între un comportament suicidar 17 și sinuciderea ca atare. Comportamentul sinucigaș poate fi privit, la o extremă, ca o strategie a exhibiționismului, iar la cealaltă, drept
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dovedește un caracter de excepționalitate odată intrată În studiu și devenită obiect al contemplării filozofice. Caz particular al morții, sinuciderea trebuie judecată, paradoxal, În contextul mai larg al vieții. Trebuie, de asemenea, făcută distincția Între un comportament suicidar 17 și sinuciderea ca atare. Comportamentul sinucigaș poate fi privit, la o extremă, ca o strategie a exhibiționismului, iar la cealaltă, drept o excrescență a „adolescentinismului” ca formă cronicizată a imaturității. (Exemplare, În acest sens, sunt notațiile lui Witold Gombrowicz, În Jurnalul său
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unde imaturitatea devine un concept aproape ontologic: existența scriitorului se ordonează aproape exclusiv În funcție de acesta. E adevărat, exercițiul confesiv al polonezului exilat vizează direcția contrară- a fugii de moarte -, Însă argumentele sale par a fi aceleași). Conotând femininul, fragilitatea, nevroza, sinuciderea este, În fond, un act de-o brutalitate tipic masculină. Indiferent cum s-ar manifesta ea, așa-zicând „În practică”, de la modalitatea soft a sticluței cu cianură, la aceea hard a spânzurării, a Împușcării, defenestrării - ca să nu menționăm formele extreme
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
act de-o brutalitate tipic masculină. Indiferent cum s-ar manifesta ea, așa-zicând „În practică”, de la modalitatea soft a sticluței cu cianură, la aceea hard a spânzurării, a Împușcării, defenestrării - ca să nu menționăm formele extreme asiatice (harakiri, sepuku etc.) -, sinuciderea conotează animus-ul, principiul masculin, activ și, În cele din urmă, forța. Oricâte nuanțări am aduce acestui fapt, jurnalul intim rămâne, totuși, o terapeutică - cel puțin În măsura În care, obligând la autoanaliză și introspecție, ar trebui să Îndepărteze de act, și nu să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se confesează, dar eșuează prin distrugerea acestuia. Definit, de obicei, din perspectiva efectului (dispariția fizică a individului), el ignoră componenta socială a actului. Chiar dacă, În urmă cu un secol, Émile Durkheim propunea o definiție sociologică a actului suicidar („Se numește sinucidere orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, săvârșit de victima Însăși și despre care se știe ce rezultat va produce”l8), În practica obișnuită aceste aspecte sunt Îndeobște trecute sub tăcere sau
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cantitativ, statistic, dispare. Vorbind, de pildă, despre moartea Virginiei Woolf, considerațiile savante ale lui Durkheim riscă să devină ușor caduce: „Puțin contează”, scrie Durkheim, natura intrinsecă a actelor care conduc la un astfel de rezultat. Chiar dacă ne reprezentăm În general sinuciderea ca pe o acțiune pozitivă și violentă, care implică o anumită desfășurare de forță musculară, este posibil ca o atitudine pur negativă sau o simplă reținere să aibă aceeași consecință. Este același lucru dacă o persoană Își ia viața refuzând
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
-se prin fier sau foc19. În fața statisticii și a descrierii aproape cinice a specialistului, voința de autodistrugere a artistului nu e decât un caz particular al disputei vulgare dintre a fi și a nu fi. Or, la scriitorul de jurnal, sinuciderea nu e doar „o acțiune pozitivă și violentă, care implică o anumită desfășurare de forță musculară”20 (!), ceea ce coboară actul În regimul strictei mecanicități, ci... o temă literară! Nu se poate ca scriitorul, luat de avântul propriei sale expresivități, să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Ea este mereu contrabalansată de Încercarea inconștientă de a pune ceva În loc: un text, un semn, o urmă. La scriitorul sinucigaș, jurnalul e substitutul trăirii, al existenței, al timpului scurs În mici experiențe banale și - din perspectiva imensei decizii a sinuciderii - insignifiante. Superinflamat, ego-ul scriitorului sinucigaș visează doar comunicarea (și comuniunea) cu marile categorii. Experiențele sale stau, toate, sub zodia excepționalului și, cu un rictus pervers, În aceea a irepetabilului. Există o etică a sinuciderii, după cum există și o estetică a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și - din perspectiva imensei decizii a sinuciderii - insignifiante. Superinflamat, ego-ul scriitorului sinucigaș visează doar comunicarea (și comuniunea) cu marile categorii. Experiențele sale stau, toate, sub zodia excepționalului și, cu un rictus pervers, În aceea a irepetabilului. Există o etică a sinuciderii, după cum există și o estetică a ei. Dacă problematica morală a sinuciderii e pusă pentru prima oară de creștinism, devenind o „temă” a filozofiei, „estetica” ei conotează mai degrabă patologicul. Sinuciderile spectaculoase, „frumoase” ca execuție și, mai ales, ca efect
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
visează doar comunicarea (și comuniunea) cu marile categorii. Experiențele sale stau, toate, sub zodia excepționalului și, cu un rictus pervers, În aceea a irepetabilului. Există o etică a sinuciderii, după cum există și o estetică a ei. Dacă problematica morală a sinuciderii e pusă pentru prima oară de creștinism, devenind o „temă” a filozofiei, „estetica” ei conotează mai degrabă patologicul. Sinuciderile spectaculoase, „frumoase” ca execuție și, mai ales, ca efect, trădează un lucru mai adânc. Și anume, așa cum arăta Landsberg, părăsind pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pervers, În aceea a irepetabilului. Există o etică a sinuciderii, după cum există și o estetică a ei. Dacă problematica morală a sinuciderii e pusă pentru prima oară de creștinism, devenind o „temă” a filozofiei, „estetica” ei conotează mai degrabă patologicul. Sinuciderile spectaculoase, „frumoase” ca execuție și, mai ales, ca efect, trădează un lucru mai adânc. Și anume, așa cum arăta Landsberg, părăsind pentru o clipă domeniul statisticii, pentru a Îmbrățișa imprecizia fecundă a psihologiei, că sinuciderea există ca „ispită” și că omul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
estetica” ei conotează mai degrabă patologicul. Sinuciderile spectaculoase, „frumoase” ca execuție și, mai ales, ca efect, trădează un lucru mai adânc. Și anume, așa cum arăta Landsberg, părăsind pentru o clipă domeniul statisticii, pentru a Îmbrățișa imprecizia fecundă a psihologiei, că sinuciderea există ca „ispită” și că omul poate accepta - nu numai ca principiu metafizic - ideea morții 21. Scoasă din conul de umbră al oprobriului public și moral, sinuciderea se metamorfozează, dobândind forța de expresivitate a unui act „de creație”, În gest
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pentru o clipă domeniul statisticii, pentru a Îmbrățișa imprecizia fecundă a psihologiei, că sinuciderea există ca „ispită” și că omul poate accepta - nu numai ca principiu metafizic - ideea morții 21. Scoasă din conul de umbră al oprobriului public și moral, sinuciderea se metamorfozează, dobândind forța de expresivitate a unui act „de creație”, În gest creator de semnificații. Importante, Însă, nu sunt felurile În care un scriitor se sinucide, ci modalitatea În care el „fantazează” pe marginea acțiunii fatale. E mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la originea impulsului suicidar stă obsesia datoriei ori pasiunea oarbă. Toate acestea trec În planul al doilea. Important e, din punctul de vedere al celui care-și comentează zilnic moartea, dacă el va transgresa vocația de simplă glosă pe marginea sinuciderii ori dacă va rămâne În planul fantasmei și al purei speculații. Voința de a scrie despre sinucidere va trebui să fie dublată de voința de a trece la act. Ajunși În acest punct, problema sinuciderii devine o problemă a libertății
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Important e, din punctul de vedere al celui care-și comentează zilnic moartea, dacă el va transgresa vocația de simplă glosă pe marginea sinuciderii ori dacă va rămâne În planul fantasmei și al purei speculații. Voința de a scrie despre sinucidere va trebui să fie dublată de voința de a trece la act. Ajunși În acest punct, problema sinuciderii devine o problemă a libertății și a multiplelor definiții care pot fi date acesteia. Or, chestiunea sinuciderii se complică tocmai pe traseul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de simplă glosă pe marginea sinuciderii ori dacă va rămâne În planul fantasmei și al purei speculații. Voința de a scrie despre sinucidere va trebui să fie dublată de voința de a trece la act. Ajunși În acest punct, problema sinuciderii devine o problemă a libertății și a multiplelor definiții care pot fi date acesteia. Or, chestiunea sinuciderii se complică tocmai pe traseul dintre gândire și act. Jurnalul intim poate fi o escală, mai lungă sau mai scurtă, Însă nicidecum motivul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Voința de a scrie despre sinucidere va trebui să fie dublată de voința de a trece la act. Ajunși În acest punct, problema sinuciderii devine o problemă a libertății și a multiplelor definiții care pot fi date acesteia. Or, chestiunea sinuciderii se complică tocmai pe traseul dintre gândire și act. Jurnalul intim poate fi o escală, mai lungă sau mai scurtă, Însă nicidecum motivul inițial al sinuciderii. Nimeni nu se sinucide doar pentru că ține un jurnal intim, ci scrie ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]