2,941 matches
-
autoritare, spre un număr virtual infinit de variante. În secțiunea teoretică a cărții se insistă asupra condiției liminale a literaturii ca premisă fundamentală a capacității sale de a proiecta lumi posibile. De altfel, ipoteza lumilor posibile, cu o străveche tradiție speculativă, este prizată astăzi de discipline diverse, ca filosofia analitică sau logica modală. Semantica lumilor posibile și rolul ei în limpezirea statutului lunecător al ficțiunii au atras atenția și teoreticienilor literaturii. Interesul polemic al lui S. merge însă mai curând spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
a poeziei proletcultiste românești. Semnificația aparte a cărții depășește condiția sa de premieră culturală, aflându-și punctul de sprijin în studiul de escortă al editorului, Scurt istoric al propagandei prin poezie. Și ca antologator N. își pune în valoare detenta speculativă, izbutind să sesizeze exemplaritatea ideologico-semiotică a tipului de discurs cultural numit în mod curent poezie agitatorică. Identificând aspectul de religie politică al literaturii agitatorice și izvoarele mitice care o nutresc, criticul atrage atenția asupra jocului semiotic complex (replieri, eschive cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
Style, 1997 ; ediția a II- a, Polirom, 1998) ; Timp mort (Polirom, 1998) ; Omohom (Polirom, 2000) ; România-abțibild (Polirom, 2000) ; Un cadavru umplut cu ziare (Polirom, 2001) ; Nobelul românesc (Polirom, 2002) ; Sportul minții (Humanitas, 2004) ; Libertatea urii (Polirom, 2004) ; Trigrama Shakespeare. Ficțiuni speculative (Corint, 2005) ; Luxul morții (Polirom, 2007) ; Cuvinte rare (Polirom, 2009). Mulțumiri Această lucrare a beneficiat de sprijinul generos al prof. univ. dr. Manuela Cernat, al prof. univ. dr. Anca Mitran, directorul Arhivei Naționale de Film, al directorului BCU Cluj, prof.
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
azi lumina. Zidul (1975) sau Lupa și spațiul claustral Foarte rar, cineaștii români din perioada comunistă și-au asumat tema propagandistică și au reușit s- o rezolve artisitc. Constantin Vaeni și Dumitru Carabăț au ales lupta comuniștilor în ilegalitate, bulă speculativă de mari dimensiuni a propagandei, și au creat pe scheletul ei aerian remarca bilul Zidul. Confruntați cu schematismul majorității peliculelor pe această temă produse până atunci, Vaeni și Carabăț au vrut să-l învingă, ceea ce însemna deja foarte mult în
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
observație, aplicând logica științifică și rigorile metodei experimentale, Paulescu a cerut efectiv excluderea din știință a doctrinei materialiste și a darwinismului ca fiind antiștiințifice. Prima, pentru că susține supremația materiei asupra lumii, nefiind capabilă să explice viața și apariția ei decât speculativ, iar a doua pentru că nu poate explica apariția speciilor decât prin transformism care s-a dovedit o eroare. Atitudinea lui Paulescu, care argumenta științific poziția sa de la înălțimea catedrei, nu a trecut neobservată. Poziția și mai ales demonstrația sa a
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
în fața unei ipoteze globale, structurale, aptă să depășească analogiile fragmentare și să lichefieze treptele valorice impuse de Călinescu și de alții. [...] Coerența și subtilitatea disocierilor, modul în care ocolește criticul referințele înșelătoare și evită să tălmăcească demonstrația în termenii filosofiei speculative, ai misticii ori ai științei, lăsându-se condus numai de traseul imaginar al literaturii, dau certitudinea fericită a unui destin”. De fapt, așa cum sublinia chiar T., titlul corect al studiului ar fi trebuit să fie „poetica lui Ion Barbu și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
Notă pentru o mărturisire literară" (1932), el afirmă că "[p]oezia întocmai că un fenomen fizic participa de misteriosul vieții [s.n.]".1 Punctul liminar al unei astfel de aserțiuni ar putea fi acel misterium cosmogonicum, la care conduce întreaga construcție speculativa poescă din Eureka 2 (1848), conform căreia "universul este cel mai sublim dintre poeme"3, iar Divinitatea, Artistul Suprem. În această lucrare ce reprezinta, probabil, versiunea finală a teoriei estetice și metafizice a autorului 4, singura motivație ce legitimează actul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
domain of literature. În an article of 1932, he acknowledges that "poetry, like any other physical phenomenon participates în the mystery of life", which unswervingly leads uș to the misterium cosmogonicum that is at the core of Edgar Poe's speculative construction în Eureka (1848): "the Universe ... is the most sublime of poems", and the Divinity, "the Supreme Artist". The sole aim, which legitimizes the poetical act, seems to be the writer's struggle to replicate, through his verse, the unbounded
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
fotoliului (armchair sociology), concomitent cu penetrarea empirică a sferelor de devianță constituite la periferia anterior neglijată a "societății onorabile", a avut consecințe remarcabile pe planul cunoașterii sociale, inaugurând o adevărată tradiție a sociologiei de teren. Ridicarea sociologiei din fotoliul reflexiilor speculative a însemnat în istoria sociologiei un moment decisiv pentru formarea disciplinei ca știință empirică. În acest context, lucrările bazate pe metoda analizei documentelor sociale (cantitativă și/sau calitativă) ar putea fi incriminate metodologic ca resuscitând logica constitutivă a sociologiei de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mobiliza atunci când i se oferă un model de viață religioasă și de a și arăta credința, respectul și recunoștința. Ciapelletto ilustrează un element malefic perceput însă la polul opus, anti-sfântul devine sfânt pentru că imaginația maselor este mai puternică decât rațiunea speculativă, răul se poate camufla perfect în spatele unei măști onorabile. Naratorul boccaccesc nu este însă un mizantrop, nu-i privește cu sarcasm pe acești neinițiați gata să poziționeze pe oricine în paradis, ci doar o voce cu o fină ironie, arătând
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin distincția dintre ceea ce se spune și ceea ce se arată era nu numai metafizica speculativă, ci și limbajul literaturii. Admirația lui Wittgenstein pentru poemul lui Uhland Graf Eberhards Weissdorn se îndreaptă nu spre ceea ce se spune, ci spre ceea ce se arată în poem. Cum observă Engelmann, imaginea unei vieți în 28 de rânduri. Este poemul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care a consacrat-o dezvoltării gândirii lui Wittgenstein, Pears face afirmații și mai concludente. Ceea ce oferă Tractatus-ul - scrie el - este o „metafizică a experienței“, o metafizică derivată din însăși existența limbajului ce descrie fapte. După cum se știe, distincția dintre metafizica speculativă precritică și „metafizica experienței“ este o distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a științei.“19 Ca și Kant, în prima sa Critică, Wittgenstein cercetează fundamentele cunoașterii bazate pe experiență. Ceea ce se urmărește
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
acestor reguli nu este vizibilă pentru o minte ce nu este suficient de bine exersată din punct de vedere logic. O notație conceptuală adecvată va face însă posibilă identificarea nonsensurilor ascunse, nonsensuri care survin bunăoară în opere reprezentative ale metafizicii speculative. „Trebuie să utilizăm, așadar, un limbaj al semnelor care ascultă de gramatica logică - de sintaxa logică“, ni se spune în 3.325. Pe de altă parte, regulile sintaxei logice sunt respectate în mod obișnuit de către vorbitorii limbajului cotidian, chiar dacă ei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
citi ca pe o contribuție în domeniul teoriei cunoașterii și al filozofiei limbajului. Ei vor presupune că în centrul lucrării stă formularea unui criteriu al semnificației cognitive pentru expresiile limbajului și delimitarea, pe această bază, a științei pozitive de metafizica speculativă. Și vor considera că Tractatus-ul propune o teorie, una înrudită cu cea kantiană, în măsura în care este tot o teorie a experienței, diferită însă de aceasta prin orientarea ei empiristă. O formulare foarte clară a acestei receptări răspândite a Tractatus-ului a dat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mesaj moral este simplu și transparent, în contrast cu cele în care sunt etalate ambițiile intelectuale și artistice ale regizorului. Lui Wittgenstein îi plăcea să citească prietenilor basme populare pentru copii, de exemplu povestirile fraților Grimm. El valoriza marile opere ale gândirii speculative din aceeași perspectivă din care recepta arta și textele religioase. Contestarea pretenției metafizicii tradiționale de a reprezenta o contribuție la cunoașterea lumii mergea mână în mână cu prețuirea pentru acele realizări ale geniului filozofic în care vedea expresii a ceea ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
limbă engleză din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Întâlnim nenumărate mărturii în acest sens în vaste teritorii ale literaturii filozofice. Aprecieri critice standard la adresa Tractatus-ului, care pot fi găsite în scrierile unor filozofi de orientare speculativă, existențialistă, marxistă sau neomarxistă din a doua jumătate a secolului trecut, pornesc de la presupunerea că lucrarea de tinerețe a lui Wittgenstein ar fi constituit punctul de plecare și de sprijin al empirismului logic.78 Dincolo de unele apropieri la suprafață, există
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
membri ai Cercului de la Viena care au identificat în Tractatus tendințe și poziții de care au înțeles să se delimiteze.81 Tânărul Wittgenstein a fost, ce-i drept, apropiat de filozofi ca Russell, Schlick sau Carnap, prin contestarea pretenției filozofiei speculative de a formula enunțuri adevărate despre absolut, necondiționat, transcendent, despre lume ca întreg. Chiar dacă nu pe temeiul unui criteriu al semnificației cognitive a enunțurilor, a unui anumit criteriu de demarcație, a unui argument filozofic general. El s-a despărțit însă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
prin activități cum sunt imaginarea jocurilor de limbaj care se asociază diferitelor situații de viață și activități oferă, credea el acum, posibilități de exprimare a personalității, este adevărat foarte diferite de cele pe care le oferea marea tradiție a metafizicii speculative, dar tot atât de generoase. Dacă comparăm scrierile mai târzii ale lui Wittgenstein cu ceea ce reprezintă nota dominantă a filozofiei profesionale, îndeosebi în țări de limbă engleză, în vremea lui ca și mai aproape de noi, s-ar putea spune că în ele
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mai aproape de noi, s-ar putea spune că în ele filozofia ni se înfățișează considerabil mai imaginativă și, în acest sens, mai ambițioasă. Ambițioasă însă într-un cu totul alt fel decât a fost ea în marile sisteme de metafizică speculativă. Drury povestește că odată, în anul 1936, Wittgenstein i-a citat cu multă însuflețire un pasaj din Lessing: „Dacă Dumnezeu ar ține în mâna sa dreaptă toate adevărurile, iar în cea stângă doar năzuința neobosită spre adevăr, chiar dacă cu adaosul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
rugăciunii, pentru că Părintele, cu dragostea sa părintească și cu aceeași grijă față de sufletele păstorite, le arată calea cea mai frumoasă și „aurită” de descoperire a roadelor binecuvântate ale rugăciunii, în sufletele lor. Are valoarea de manual, dar nu unul teoretic, speculativ, așa cum avem multe la îndemână, ci unul practic, experimental, trăit, cum sunt puține. Alcătuită pe baza unei bibliografii teologice largi, lucrarea Părintelui Ion Cârciuleanu, ne familiarizează mai întâi cu „teologia rugăciunii”, tratând despre necesitatea și valoarea ei în viața creștină
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
mai ales literară, cititorul va descoperi biografii pline de inter es și surprize, chiar unele amănunte în premieră, despre care nu s‐a scris încă prin istoriografiile din ultima jumătate de veac, fi e din ignoranță, fie din cauza unei selecții speculative aservită politicului dominant. Autorul trece în revistă zeci și zeci de nume și ca un documentarist conștient de ce dă la lumină din rafturile arhivelor, nu intervine, decât foarte rar cu ob servații personale, nu comentează, ci relevă totul prin glasul
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
dovezi de care demersul are nevoie. Acum să explicăm toate acestea. Prima cale, cea a științei, are ca obiect realul fie că este vorba de materie, de ființe vii, de uman sau de social penetrabil prin metode ad hoc. Științele speculative, ca logica sau matematica, explorează funcționarea gândirii pentru a-i găsi legile și acele aspecte ale realului printre care se numără cantitatea și ordinea. A descoperi realul așa cum este el denotă ambiția obiectivității. Fiecare dintre aceste ramuri ale științei încearcă
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
existența acestuia, considerând că este o „construcție mintală” cu caracter arbitrar, a psihiatrilor, care „medicalizează viața psihică” elaborând într-o manieră arbitrară, în primul rând din punct de vedere lingvistic, „etichete patologice”. Natural că acest punct de vedere este pur speculativ și privește aspectele formal-externe, de ordin lingvistic al psihiatriei și psihopatologiei, neafectând în nici un fel esența interioară a „obiectului epistemologic” al acestor discipline. Este pur și simplu o „dispută lingvistică” legată de dificultățile inerente de articulare între „fenomenul psihic morbid
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că lărgește, dar și schimbă în mod considerabil atât metoda, cât și sfera psihopatologiei, scoțând-o din domeniul strict delimitat al medicinei și plasând-o în universul științelor umane. În felul acesta, prin psihopatologie, își fac intrarea în psihiatrie gândirea speculativă, atitudinea critică și reflecția filozofică. M. Natanson, făcând o sinteză a raporturilor filozofiei cu psihiatria și psihopatologie, constată că acest raport este în primul rând de factură metodologică. Filozofia, prin reflecția filozofică, oferă „cadrele metodologice” de abordare ale „obiectului psihopatologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Formele clinice ale paranoiei Din punct de vedere clinico-psihiatric Genil-Perrin distinge următoarele forme clinice ale psihozei paranoice: 1) Grupa revendicatorilor După Sérieux și Capgras, revendicatorul este considerat a fi un hipomaniacal. Paranoicul deprimat este, înainte de toate, un interpretator teoretic și speculativ. Paranoicul excitat este dimpotrivă, un tip hiperactiv, care nu se oprește la „a interpreta”. El se apără, acționează și contraatacă pentru a-și „susține” propriile sale idei. În această grupă intră următoarele tipuri de paranoici: persecutorii, cverulenții (certăreții sau scandalagii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]