5,679 matches
-
un drum lăturalnic, departe de prăpastia care își închide gura dezamăgită, și deja parcă am aparține altui loc, o lume spațioasă și prietenoasă, care ne asimilează repede, ca pe niște refugiați a căror fugă a luat sfârșit. Șoseaua îngustă pe spinarea norilor se transformă într-o amintire de coșmar și numai gândul la drumul de întoarcere pe partea cu prăpastia mă împietrește pentru o secundă, dar uit repede, întoarcerea pare atât de îndepărtată, am impresia că până atunci se vor construi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întotdeauna lucrurile se termină prost, mai există și alternative la cea mai rea dintre situații, iată, Noga este bine, Udi s-a însănătoșit, am ajuns aici întregi, iar acum, uite-ne în palatul acesta cu toate bunătățile posibile, gheața de pe spinarea mea se topește, transformându-se într-un lichid fierbinte, Udi cotrobăie deja prin geantă, neobosit, unde este costumul meu de baie, ești sigură că nu l-ai uitat acasă, și răstoarnă hainele pe podea, exact ca Noga, apoi trage dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
revanșezi față de mine într-o singură noapte pentru toți anii aceștia de indiferență, eu mă întorc pe burtă, hai să dormim puțin înainte și să mâncăm ceva, dar el nu mă ascultă, un obiect rece și neted se rostogolește pe spinarea mea ca un făcăleț, obligându-mă să mă întind, crezi că te poți mulțumi între timp cu sticla aceasta, îmi respiră el în ureche, iar eu spun, gata, Udi, ajunge, dar între picioarele mele își face deja loc gura rotundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întreb, de ce ai ieșit, de ce nu m-ai așteptat în cameră, ți-am adus lămâie, iar el șuieră, nu mai puteam rămâne acolo, trebuia să ies, acolo nu e aer. Privesc în jurul meu lipsită de idei, soarele îmi mângâie deja spinarea, părea că peste noapte se produsese o schimbare de regim, iar vara preluase puterea, și eu îi spun, hai să ne întoarcem la hotel, îți aduc apă și ceva de mâncare, el se ridică, se sprijină de mine cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care ies două picioare albe încălțate în pantofi sport, pe cap îi răsare o claie de zulufi aurii, nici nu-i de mirare că nu are prieteni, că toată lumea fuge de ea, și simt din nou frica aceea pe șira spinării, dar degetele Zoharei o urmăresc, simțind ceea ce se întâmplă, iar eu înțepenesc, ascult degetele ei mângâind vertebră cu vertebră. Nu uita, îmi șoptește ea, fără furie, fără reproșuri, fără sentimente negative, numai o pace infinită, precum cerul, dar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
așa cum făceam când era la grădiniță, când părinților li se cerea să li se alăture copiilor în cerc, Udi rămânea întotdeauna pe scaun, dar eu mă grăbeam spre ea, pentru a-i acoperi lui indiferența, îi simt privirile înfipte în spinare, mă legăn nerăbdătoare în ritmul copilăriei mele, în pădure, în pădure, în pădure, vom dansa, vom dansa. Îmi întorc fața și iată-l stând acolo în picioare, rezemat de perete, palid și transpirat, nu îl auziserăm ieșind din cameră, privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
hai să mergem, dar el îmi răspunde cu un sforăit aspru, suntem ca două ace micuțe care își cos unul altuia urechile, nu mă mai aude și nu se mai aude nici pe el, a adormit pe canapeaua din salon, spinarea lui lungă și îngustă ne privește sceptic, picioarele lui goale s-au cuibărit unul în celălalt asemenea unor pui de pisică rămași orfani. Capitolul treisprezecetc "Capitolul treisprezece" Ce caut eu aici printre tufișuri, ezitând în fața ușii, aproape că apăs clanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trezesc, pe toți aceia cu ajutorul cărora a căpătat viață, pe toți oamenii care o caută. O privesc din nou suspicioasă și mirată, șade dreaptă în fața noastră, cu bărbia ridicată, pentru că noi amândoi stăm în picioare, una dintre mâinile ei mângâie spinarea fetiței, părul îi flutură ușor pe capul copilului, în adierea vântului cald de după-amiază, ce vine de pe terasă, vocea îi înflorește din gât umedă și proaspătă, mi se pare că aș putea să stau să o ascult la nesfârșit. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se opresc, o văd zâmbindu-i la despărțire, după care își continuă drumul, el urcă într-o mașină din apropiere, iar eu o urmăresc până ce o ajung din urmă, deschid geamul mașinii și o strig, Noghi. Ghiozdanul îi joacă pe spinare în timp ce se întoarce spre mine, mami, constată ea uimită, ce faci aici, nu ești la serviciu? Așa cum îi spusesem și eu lui Udi cu numai câteva ore în urmă, astăzi era o zi a surprizelor, el mă luase pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
plină de frânturi de legende ale nopții, până când încep să se stingă spre surprinderea mea, iar eu mă grăbesc să răsucesc cheia în ușă, poate că s-a răzgândit și a plecat, ochii mei arzători se concentrează cu greu asupra spinării aceleia bătrâne, care coboară scările încet, asupra figurii care se întoarce spre mine, o figură întunecată, ridată, acoperită de o pereche de ochelari de soare negri, gura mea se deschide într-un suspin dezamăgit, aveam impresia că se deschide din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea, îi privesc trupul care se schimbase în cursul acestei săptămâni, grăsimea sa de fetiță se topise din pricina febrei, lăsând-o subțire și înaltă, sânii i se împingeau fermi afară din piept, își udă buclele și le întinde până la mijlocul spinării și spune, hai, intră și tu. Nu, cum să intru, și zic, m-am spălat aseară, dar îmi scot imediat cămașa și intru, și trupul meu devenise mai ușor, ședem amândouă cu genunchii unul lângă celălalt, scufundate într-o senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în gură asemenea bomboanelor, cu o tristețe dulce îmi scoate hainele, ești atât de albă, îmi povestește el, pielea ta este atât de fină. Fără cămașă el pare mai greoi, mâinile mele obișnuite cu trupul atletic al lui Udi colindă spinarea aceasta largă, dar atingerea ei este plăcută, nici o inhibiție nu mă oprește. Cât de ușor este, îmi spun surprinsă, să faci dragoste cu un om complet necunoscut, fără a te afunda în resentimentele provocate de viața în comun, cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
profeție? Și el zice, ceva de genul ăsta, dar eu știu că este mai mult o pedeapsă, simte că am fost cu un alt bărbat, iar acum vrea să mă pedepsească, ce îndrăzneală, cu ce drept, iar eu mă adresez spinării lui, știu că nu mergi singur, dar nu îmi răspunde, trage după el scara din balcon până în dormitor, apoi se cațără pe ea până ajunge pe piscurile înzăpezite ale dulapului. Mă uit cu ostilitate la labele picioarelor lui frumoase, deget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
tot timpul convinsă că lupta aceasta este mult mai puternică decât noi, că va avea o viață foarte lungă, pentru că în lume există destui mercenari doritori să se implice în bătălia aceasta fără de sfârșit. Din cadrul ușii încă îi pot vedea spinarea îngustă, am impresia că se oprește, ezită puțin, dar nu îl strig, pășim amândoi pe același drum, dar viețile noastre s-au despărțit definitiv, iar eu nu mai lupt pentru el, liberă precum cerul aștept în tăcere norii îndepărtați, vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de peretele de sticlă pentru a o observa de mai aproape, o copilă înaltă, neglijentă, frumusețea nu îi este pusă în valoare, tălpile ei calcă strâmb asfaltul, dar imediat se scutură și își reia drumul obișnuit, iar eu îi privesc spinarea îndepărtându-se, puțin aplecată, nu s-ar crede că suntem atât de legate una de cealaltă, că locuim împreună, uneori chiar dormim în același pat, dar abia în timp ce se îndepărtează îmi amintesc să o strig, un strigăt îmbibat de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de rugăciune și altare, martori ai dezastrului, oamenii săi au plecat în exil, întorcându-și capetele inflexibile spre pământul lor, spre casele în care vor locui de acum străini, asemenea lui Udi, care bântuie acum prin ținuturi străine, ducând în spinare o copilă străină, iar eu mă întreb dacă înăuntrul lui nu există și un alt Udi, pe care nu îl cunoscusem, pe care reușisem să îl amărăsc de-a lungul anilor, care poate că alături de mine se sufoca, dar alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și simplu nu-mi plac dulciurile, am spus eu, răbdător. Am impresia că ți-ai făcut o părere greșită despre mine. — De ce ești atât de bronzat? — Am fost în drumeție... două săptămâni. Cu rucsacul și cu sacul de dormit în spinare... De-aia m-am bronzat. — Pe unde-ai umblat? — De la Kanazawa, am străbătut toată peninsula Noto și am ajuns până la Niigata. — Singur? — Da, am răspuns. Pe ici, pe colo am mai găsit și ceva companie. — Companie romantică? Ai făcut cunoștință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe colo am mai găsit și ceva companie. — Companie romantică? Ai făcut cunoștință cu fete? — Romantică? am întrebat eu, mirat. M-am convins că nu mă înțelegi. Cum să-și permită un individ cu barba țepoasă și cu rucsacul în spinare să agațe fete? — Întotdeauna călătorești singur? — Da. — Îți place singurătatea? mă întrebă ea, rezemându-și bărbia în palmă. Călătorești singur, mănânci singur, stai singur în bancă... Cred că nimănui nu-i place singurătatea. În ceea ce mă privește, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să ne confruntăm cu un nou eveniment neașteptat. Cu vuietul valurilor și cu șuieratul vântului în urechi, apăsat de asemenea gânduri, zilele treceau pe nesimțite. Supraviețuind doar cu whisky, apă și pâine, cu părul plin de nisip, cu rucsacul în spinare, la acel început de toamnă, am luat-o pe malul mării tot spre vest, spre vest. Într-o seară cu vânt puternic, pe când stăteam încotoșmănat în sacul meu de dormit, lângă o barcă părăginită și plângeam în voie, a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
banii pe deasupra. M-am gândit imediat că ar fi cazul să mă întorc la Tokyo. Nu aveam cum să continui, la nesfârșit, cu acest mod de viață. Mi-am băgat sacul de dormit în rucsac, mi-am pus rucsacul în spinare și m-am îndreptat spre gara din localitate. L-am întrebat pe un controlor din gară cum să ajung la Tokyo. A scos mersul trenurilor, l-a studiat puțin și mi-a răspuns că pot ajunge la Osaka până dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
s-o slăbești imediat ce-o apucă. Apoi l-am văzut cum vine din nou pe sub apă. I se vedeau Înotătoarele deschise ca niște aripi purpurii și dungile roșii de pe solzii maro. Se ridica precum un submarin, și Înotătoarea de pe spinare a ieșit la suprafață, despicînd apa. Apoi a ieșit chiar În spatele momelii, și acum i se vedea și harponul lung bălĂbănindu-se deasupra apei. — Lasă-i momeala-n gură, spusei. Johnson și-a luat mîna de pe mînerul mulinetei, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
unei bărci, și i-am putut vedea botul, cît era de lung, cînd s-a repezit la ton. Era mare cît o bîtĂ de baseball și un pic Înclinat, iar atunci cînd a apucat momeala a despărțit apele larg. Avea spinarea solidă, de un negru-purpuriu, și ochii mari cît un castron. Era uriaș. Pun pariu c-avea vreo patru sute cincizeci de kile. Am țipat la Johnson să-i lase fir, dar pînĂ s-apuc să scot un cuvînt l-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
auzi o singură Împușcătură. Extremadurianul mă privi În tăcere, fărĂ să mai zică nimic. MĂ gîndeam c-o să fie mai simplu dacă Începea bombardamentul. Dar n-a Început. Cei doi tipi cu beretele civile și hainele de piele reapărură de după spinarea dealului, mergînd prin trecătoare unul lîngă celălalt - coborau dealul cu genunchii Îndoiți În felul Ăla ciudat, cum fac toate animalele bipede care coboară o pantă. Priviră În susul trecătorii și se dădură Într-o parte cînd un tanc trecu vîjÎind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Enrique. Iartă-mă. Te rog să mă ierți. — E-n regulă, spuse Enrique. N-am de ce să te iert. Doar că nu-i din nici o carte. — Dar te doare mereu? Doar dacă mă atinge sau mă lovește cineva. — Și măduva spinării? — A fost atinsă foarte puțin. Și rinichii, dar ei sînt În regulă. Șrapnelul mi-a intrat pe o parte și a ieșit pe cealaltă. Am și alte răni mai jos, pe picioare. — Enrique, te rog, iartă-mă. N-am de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Unde-s băieții? — Înoată În larg, tocmai În golf, Îi răspunse Odgar. Nick se așeză lîngă ei pe doc. Îi auzea pe Untură și pe Bill cum Înoată departe, În Întuneric. — Ești un săritor minunat, Wemedge, Îi spuse Kate atingîndu-i spinarea cu talpa goală. Nick se Încordă cînd o simți. — Ba nu-s. Ești o minunăție, Wemedge, Îi spuse și Odgar. — Neeaa... Se gîndea, se gîndea dacă-i posibil să fii cu cineva sub apă - putea să stea pe fundul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]