4,031 matches
-
Cristaloterapia Ț acvamarinul, turcoazul, calcedonia. Tratament Reiki Ț poziția H5 sau plasarea unei palme pe gât anterior și a uneia posterior. Ajna Chakra (Chakra Celui De-Al Treilea Ochi, Ochiul lui Shiva) Este situat... la un centimetru deasupra ochilor, între sprâncene. Determin... câmpul de recepție R, de 3,9 metri. Este centrul de comand... mental..., clarviziune și telepatie și coordoneaz... toate simțurile: hipofiza, ochii, sinusurile, în special gură și simțul olfactiv. Afectarea ei poate determina confuzii, iar funcționarea ei optim... asigur
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
A Theory of Human Motivation”, Psychological Review, nr. 50, 1943, pp. 370-396. 81. De ce resimțiți emoțiile? Psihologia emoțiilor Încă din secolul al XV-lea, Leonardo da Vinci (1452-1519, apud Munn, 1956) distingea chipurile agreabile de cele dezagreabile în funcție de orientarea extremităților sprâncenelor și ale buzelor în sus (chip surâzător) sau în jos (figură tristă sau încruntată). Un secol mai târziu, Descartes arăta, la rândul său, diferențele dintre figura înfricoșată (contractată) și cea mânioasă (foarte contractată). Darwin avea să fie cel care, în
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
sînt gingașe, iar robia este plină de haz (o noțiune frecventă În versurile lui Conachi). Hazul este echivalent cu plăcutul, agreabilul. La săgeți, Amoriul n-are, așadar, „fieră”, ci „lumini de ochi și gene”, arcul este format din cele două sprîncene Îngemănate, În fine, scutul de apărare este constituit din „a firii rușinare”, iar lagărul lui este sînul etc. În Cine-i Amoriul este indicat tot sinul ca cetățuia În care locuiește zeul. Curios, Conachi, care Își construiește poezia pe un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fată dumnezăoaie: „Atunci văzui cu ochii coborîndu-să din nori O fată dumnezăoaie, Îmbrăcată tot În flori, Chiar asămenea cu chipul care mi s-au arătat Pe deasupra vioricăi ta care m-am Închinat. Fața ei era prea albă, ochii săgeți sloboza, Sprîncenele lungi și dese drept În inimă rănea. SÎnul ei cu frăgezime omora pre om de viu, Părul despletit pe spate, ca aurul de gălbiu. Sfatul Înalt și subțire, cu dulci Îndoituri, Gurița chiar ca mărgeanul și obrazul numai nuri. Ah
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
multe ori Regele îi ceruse lui Tommaso să consulte zodiile în privința fiului său care se pregătea să vină pe lume, dar călugărul schimbase mereu vorba, ca și cum n-ar fi știut ce să-i răspundă. Ducându-și arătătorul mâinii drepte la sprâncene, spuse: Am întrebat zodiile ce anume surpriză vor face ele viitorului suveran, fiu al domniei tale. Mi-au răspuns într-un cor de entuziasm. Nu vă faceți griji, dimpotrivă, pare-se că va purta o coroană strălucită și Franța va
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
coroană strălucită și Franța va deveni tot mai mare. Regele nu se întristă, ba chiar păru că se leapădă de o povară. Tommaso se concentră din nou și înfățișarea micului viitor copil i se arătă identică cu a sa: obraji, sprâncene, nas, pomeți, bărbie, privire. Se sperie, alungă acea vedenie și revenindu-și scoase din sutană o batistă cât o basma ca să-și șteargă sudoarea de pe gât și frunte. Era ispitit să-i relateze Regelui ceea ce văzuse cu o clipă în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
comodă, din care de-atâtea ori a prins puteri să îndure mojicii fără motiv și groaznice nedreptăți. La flăcăruia candelei cu ulei îl citea pe sf. Alberto, din când în când se oprea trecându-și arătătorul de la mâna dreapta peste sprâncene, asculta ecoul amintirilor de-acasă și dădea frâu liber închipuirii. Era bună alegerea pe care o făcuse?. Ar fi vrut să vorbească cu Dumnezeu ochi în ochi, avea atâtea să-l întrebe, dar mai cu seamă ar fi vrut să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dintr-un cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel, ochii pieziși și verzui, irizând pomeții săltați, fruntea netedă, de copil, decupată la jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde care, strecurându-se din strânsoarea basmalei, își cereau întruna dreptul la viață, toate astea erau cam nepotrivite cu hainele grele, cenușii. Abia după câteva ture, Petrache își dădu seama de potriveala gleznelor și a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
avea părul alb și-și ținea fruntea plecată. — Sângele e viu câtă vreme se varsă în sânge, spuse el. În privința asta, orice semicerc înseamnă moartea. Doctorul Pantelimon își ridică fruntea și atunci se văzu că nu era deloc bătrân, avea sprâncenele negre, pielea netedă și ochii rotunzi, luminoși. Atâta că părul i-o luase, cu aura lui, înainte. Fata se așeză pe pat, lângă el. — Suntem obosiți, nu-i așa ? Bărbatul își aprinse o țigară. Apoi ezită, i-o întinse Cosminei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi lămuri Cosmina. — Oribil, se strâmbă Papi. — El zice că e un gest de smerenie. Cum a fost umilința lui Iisus, care a spălat, înainte de Cina cea de Taină, picioarele ucenicilor. — Ce are scormonitul prin gunoaie cu Iisus ? ridică din sprâncene Papi, frământându-și între degete o șuviță din părul verde. Omul tău e nebun de legat. Stai să vedem, spuse Efrem Sirul, care veni cu ezitarea plânsurilor sale. — Nu poți cunoaște oamenii decât trecând prin starea de umilință, răspunse Cosmina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
i se trezi cel dintâi. — Bate cineva la ușă, șopti. Ei nu spuseră nimic, rămaseră nemișcați, așteptând. Văd cine e și mă întorc... Întredeschise ușa. În prag se ivi un bărbat îmbrăcat în alb, cu părul tot alb, dar cu sprâncenele negre, o culoare neobișnuită în atmosfera aceea poleită. Se priviră câteva clipe, fiecare nedumerit în felul lui. Bărbatul cu părul alb se aplecă spre el, îi zâmbi, apoi se întoarse și se îndepărtă. Simți o puternică nevoie să-l urmeze
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stă de vorbă. Când eram mic, profesorul de matematică ne-a spus o poveste. Vrei să ți-o spun ? Cosmina încuviință, sprijinindu-și coatele pe masă. — De fapt, nu eram chiar mic, eram la liceu. Învățam numerele complexe. Și, văzând sprânceana arcuită a fetei, adăugă : Cum ar fi radical din minus unu. E un număr imaginar, nu există nicăieri pe axa numerelor reale, de la minus infinit la plus infinit. Nu înțelegeam și atunci l-am întrebat pe profesor : „Dacă numărul ăsta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu mă mir că l-am găsit aici pe Penderecki ? De ce am, de la o vreme, sentimentul că moartea urcă treptele, gata să bată la ușă ? Întunericul se despică dintr-un fulger. Veioza se răsuci și cercul se strânse în locul unde sprâncenele se adunau la rădăcina nasului. Bătrânul tresări, fără să știe din care tărâm venea coșmarul. Rămase cu ochii măriți și cercul de lumină i se lipi de față ca o mască de ceară. Se săltă în mâini, încercând să se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mască de ceară. Se săltă în mâini, încercând să se tragă lângă perete. Culorile dispărură, rămaseră albul și negrul, succedându-se ca într-un proiector de pe vremuri. Masca îi acoperi ridurile, lăsând în loc o paloare care nu mai răsfrângea lumina. Sprâncenele i se subțiară și se arcuiră, mărind spaima din priviri, iar părul se îndesi și se înnegri. Pe chipul bătrânului curgea acum fantasma unei tinereți desfigurate. Era el și tot el se privea, ca și cum ar fi stat în spatele ecranului și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și apoi : Vino lângă mine... Violoncelul își terminase unduirea. În partea a doua a concertului, omul și moartea păreau că se privesc în față. Ea se așeză în fața lui. — Nu m-ai întrebat despre vărul tău... El ridică întrebător din sprânceană, apoi, amintindu- și, încuviință din cap. — Vărul meu... Ce mai face ? — E prezent. Adică e în prezent... Știe că e viu, dar nu știe că pentru asta trebuie să se fi născut cândva. O viață ciudată, întâi trăiește și pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
N-ar fi lăsat unui pacient cu înclinațiile lui posibilitatea de a recidiva. Oricum, precauția era inutilă, câtă vreme, pe dinafară, fereastra avea gratii. Își lipi fruntea de geamul rece. Îi scoseseră bandajele enorme, rămăsese doar cu un plasture de la sprânceana dreaptă până la tâmplă. Atingerea îl durea puțin, dar răcoarea îi făcea bine. Camera era cufundată în întuneric. De atâtea nopți, de când bătuse drumul până la fereastră și înapoi, ochii i se obișnuiseră cu întunericul. Știa că, dacă ar fi aprins veioza
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întreagă ? De-o pildă, când te uiți afară, pe fereastra asta, nu vezi, ca și mine, zidul prăpădit de pe partea ailaltă ? — Eu văd copaci... spuse Coltuc, fără să clipească. — De unde copaci ? Și, ca să se scuze în fața cârciumarului, care ridicase din sprânceană în timp ce-i punea berea în față : Băiatul ăsta vede copaci. — Deasupra asfaltului, continuă Coltuc. Văd copacii care au fost tăiați... I-auzi, Chiorule ! se întoarse Costică mirat. — Nu contați pe mine la discuția asta, i-o întoarse Fane. Hai, noroc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu sunt o persoană așa de... Dumneavoastră cum vă explicați ? Ciudat, într-adevăr, nu era obișnuită să pună întrebări, mai ales într-un loc ca ăsta, cu atât mai puțin polițistul era deprins să răspundă. El își ridică, de aceea, sprânceana, dar zâmbi, totodată, semn că era mai degrabă amuzat decât intrigat. — Vedeți, doamnă, pe-aici suntem obișnuiți să-i cunoaștem noi pe alții și mai puțin să ne cunoască alții pe noi... De-aia nu prea știu ce să vă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îți venea să i-l scuturi. Se pieptăna, pesemne, doar cu degetele rășchirate, pentru că smocurile nu se ordo nau nicicum unele după altele, ci după mâna cu care își trecea prin ele rarița și după graba cu care o făcea. Sprâncenele erau groase și răsucite, ca niște mustăți care și-au greșit rădă cina și s-au așezat cu pleoșteala în sus. Ochii erau atât de negri, încât nu înghițeau, ci hăpăiau lumina. Și, ca să se știe de unde le vine lăcomia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
jos, cu un zăngănit de oale sparte și tingiri ruginite. Ce-o fi trebuind să cărăm toate ciobiturile astea ? — Da’ pe tine de ce trebuie să te cărăm după noi, măzăriche ? îl admonestă Pârnaie, stând mai departe cu palma pavăză peste sprâncene și minunându-se. — Păi, ca să duc în spinare sacu’ ăsta cu ruginituri. Ce mai întrebi atuncea ? se întoarse Pârnaie, trăgându-i una după ceafă. Iadeș ! spuse acela, mai iute chiar decât plesnitura de pe țeastă. — Nu te-a întrebat cum te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-i taie calea. Dacă ar fi fost om, ar fi avut aceeași lungime cu a calului, numai că, de data asta, așezat pe două picioare. Ar fi avut urechi mici și ascuțite, țâșnind din părul creț, și o singură sprânceană groasă, dintr-o tâmplă în cealaltă, cu o ușoară arcuire în dreptul nasului. Care nas s-ar fi așezat bont pe maxilarele alungite, cu nările groase și răsfrânte, și peste o gură rânjind întruna din dinții lungi. Ar fi fost ușor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
făcută numai din forme care te îmbiau să torni înăuntru. Contururile ei erau lipsite de echivoc, întruchipau cea mai izbutită dintre lumile posibile, în care aparențele și esențele sunt una. Ochii se încondeiau cu linii groase, alungite spre tâmple. Locul sprâncenelor rase îl luaseră două linii curbate, ca niște arcuri de elipsă. Pe obraji elipsele erau întregi, sub forma unor pomezi roșietice, care spre buze se făceau roșii de-a binelea. De ce pe acest chip care arăta ca o pagină dintr-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceilalți, ci egal cu sine însuși. Iar Iadeș visa că e egal cu pătura lui care se căptușea cu puf de lebădă și îi ținea cald. Fesul se preschimba într-o claie de păr lucios, cu breton de paj, până la sprâncene. Și nu mai trebuia să se ferească, toate lucrurile pluteau, inclusiv scatoalcele pe care, altminteri, se deprinsese să le îndure pe nemeritate. Cum visele sunt atât de ușoare, încât nici măcar moartea nu le poate atinge, ele se ridicau ca niște
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în când, ai lui... — Pe mine chestia asta m-a costat cinci ani, se strâmbă Pârnaie. Tot mergând și vorbind, simțiră, dintr-odată, că icnelile lui Iadeș, însoțite de zăngănitul de fiare, rămăseseră în urmă. Omul, cu fesul îndesat până la sprâncene, stătea în patru labe, uitându-se nătâng la un porumbel. Pasărea țopăi pe loc, până ce se hotărî să rămână nemișcată. Iadeș scoase câteva semințe și i le întinse, în căușul palmei. Pasărea ciuguli, după o scurtă ezitare. — Să moară mama
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceea ce doresc ei să vadă. Jenică ghici că bătrânul care tocmai intrase și nici măcar nu tresărise la auzul clopoțelului de deasupra ușii era unul dintre aceștia. Purta o căciulă groasă care îi venea până peste urechi și se oprea în sprâncenele stufoase. Paltonul, rămas larg încă din vremurile tinereții, îl purta cu gulerul ridicat, acoperindu-i ce mai rămăsese din urechi. Galoșii, care nu se desprinseseră de pământ decât pentru a păși peste pragul de la intrare, se târșâiau pe mochetă, dând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]