3,317 matches
-
în adâncurile mării... Auzind cuvintele marelui idol, toată populația a coborât și s-a dus la limanul unde aștepta Fecioara Maria pe corabie. Acolo au întâmpinat-o cu mic cu mare și i s-au închinat, numind-o: „Prea sfântă stăpână, Maica pururi fecioară” și au întrebat o cum l-a născut pe Iisus. Maica Maria a dezvăluit tainele Fiului său, după care i-a învățat să creadă și să se boteze în numele Lui. Toată populația de acolo a și făcut
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
lui Weber pe care o cânta orchestra.) Nu i-am răspuns nimic, pentru că a trecut pe lângă noi poloneza, dansând cu un coleg de care, instinctiv, mă temeam. S-a făcut nevăzută pierzîndu-se în vălmășagul perechilor, iar eu am rămas cu stăpâna luceferilor pe care am învîrtit-o în zbor înaripat, făcând de câteva ori înconjurul sălii. ― Sânt amețită, mi-a spus ea și s-a desprins fluidă din brațele mele. După ce am condus-o corect la loc m-am amestecat în mulțime
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
bucurie aproape smintită. Ea nu mai avea remușcări, se împăcase așa de repede cu noua situație, încît socotea o prostie dacă am fi plecat cu excursioniștii în munți. ― Dac-ar ști soră-mea unde sîntem acum! ― Ei și? Nu ești stăpână pe voința ta? Avu un gest de revoltă: ― Nu-mi pasă de ea și de nimeni, înțelegi tu? răspunse pe un ton răstit. ― Bine, bine, dar de ce strigi așa? Pufni în râs. Și râse copios, cu toată ființa. ― Pentru că ești
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
după câteva clipe, într-atît mă uluise surpriza. ― Pe mine mă căutați? am îngăimat cu glasul pierit. ― Da, vreau să-ți vorbesc. Pot să intru? N-a așteptat s-o poftesc. A pătruns în cameră cu pași siguri și aer de stăpână. Era voluntară, chiar marțială, ca un comandant de oști. Oricine intră într-o încăpere străină, mai ales o femeie, o examinează sumar transformînd-o la dimensiunile sale. Alexa refractară acestui proces de adaptare s-a așezat direct pe scaun și cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și a două urechi care auzeau orice vorbă. Astfel am aflat că Nenișor era mereu bolnav (nevasta șoferului susținea că e tuberculos) și că Mihaela nu dormea în aceeași cameră cu el. (Nu știa, se vede, de acest obicei al stăpînei.) Ce noroc avusese să ia un bărbat cu un picior în groapă. (Mi-a părut bine, de ce aș minți? Ou toate că și eu am silit-o să facă acest pas. Totuși vina rămânea a ei ― întreagă.) Într-altă zi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
chinuri cu carul. Dar nu mă dezbăram de ele, cum fac morfinomanii care se afundă tot mai adânc în viciu. Când nu te poți înfrîna înseamnă că ai pierdut cârma și plutești la întîmplare, în voia valurilor. Nu mai eram stăpână pe mine și aș fi îndurat poate încă mult timp viața asta de sclavă a ta, dacă... dacă nu-mi dădeai lovitura de grație. ... În ziua aceea mă dusesem la soră-mea, să iau un model de dantelă pe care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o chestiune de prestigiu din asta și a amestecat un fel de otravă după o rețetă proprie, pe care au băgat-o în mine. Tanti Amália n-a fost de acord nici cu asta, nici cu altceva, nu ea era stăpâna casei, dar avea drepturi și a alungat cu draperiile lumina lunii, „pentru că e mai bine așa“ iar șapte nopți la rând mi-au murit sub pernă șapte pui de mâță negri, în locul meu. Cu asta poate că am și schițat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de paie Dondică și Dondonel lucrau într-un nor de praf așezând pale cu pale, astfel că paiele de ovăz și grâu erau puse cu gralia și țăpoiul, ca la carte, și lucrul avea ritmul obișnuit. La un moment dat, stăpâna casei l-a chemat pe Dondică să dea o mână de ajutor la legat un taur care scăpase și făcea ravagii prin curte, printre păsări. Acestea cotcodăceau de mama focului iar cei doi căini ciobănești pe care-i avea gospodăria
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
către aceasta. Când a ajuns în fața iepei i-a cuprins capul în brațe, cu o mână a prins dârlogii, a mângâiat greabănul, apoi și-a făcut avânt încălecând-o. Iapa s-a ridicat în două picioare pentru a-și verifica stăpâna a nechezat prelung, apoi și-a luat zborul către nori. Craiul s-a uitat la mânji și, cel alb a nechezat, atunci l-a încălecat, urcând deasupra norilor, iar ceilalți înaintea lor făceau năzdrăvănii printre nori. Au călătorit timp îndelung
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în genunchi a sărutat pământul apoi l-a luat în brațe pe Stup și-l săruta și-l strângea la pieptul ei plângând de bucurie. Stup a lăsat-o un timp după care i-a zis: -Zână a pustiului, viitoare stăpână a mea, te rog, nu merit atâtea laude. Nu sunt meritele mele, ci ale stăpânului meu regele Căiță. -Și acest rege Căiță unde este ? -Este lângă mine. Trebuie să-i ajuți dacă poți. -Când și-a văzut sfârșitul, Dardailă? -După
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în domeniul schimbului de nevoi din târguri și locuri pentru negoț. -Nimic în legătură cu schimbul de nevoi și bucate, zise răspicat Târgov, după care a făcut o reverență în fața doamnei, dând a înțelege că are de făcut o comunicare foarte importantă. Stăpâna Ilina i-a citit chipul și a înțeles: -După cum vezi dumneata, am mult de lucru cu cei șapte copii. În timp ce-i răspundea lui Târgov, urmărea fata ce o ajuta la treburile casnice. -Saveta, amu dacă s-a umplut până
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-i răspundea lui Târgov, urmărea fata ce o ajuta la treburile casnice. -Saveta, amu dacă s-a umplut până sus știubeiul cu rufe, strânge bine capacul, ca leșia de ciucălăi să meargă încet și bine în toată rufăria. -Prea bine, stăpână, îi răspunse cu credință Saveta. -La timpul acesta, a continuat Ilina uitându-se la Târgov și adresându-se acestuia rar și apăsat, Uran ține marea slujbă în semn de mulțumire zeiței Uriteea, pentru sporul pe care l-am primit în
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
întrerupt de către Saveta, care s-a înfățișat în fața Ilinei anunțând-o: -Stăpână, cu îngăduința domniei tale, trebuie să desfac știubeiul. -Ai îngăduința mea, Saveta, și orânduiește cum știi tu mai bine rufele numai vezi și poziția sfântului soare. -Slăvită fie stăpâna mea, a zis respectuos Saveta după ce s-a închinat. Stăpâna Ilina a revenit la discuția cu fiica ei și, pentru că a găsit-o supusă, a hotărât și i-a zis: -Fie ca zeița Uriteea să fie de partea ta. Și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-o: -Stăpână, cu îngăduința domniei tale, trebuie să desfac știubeiul. -Ai îngăduința mea, Saveta, și orânduiește cum știi tu mai bine rufele numai vezi și poziția sfântului soare. -Slăvită fie stăpâna mea, a zis respectuos Saveta după ce s-a închinat. Stăpâna Ilina a revenit la discuția cu fiica ei și, pentru că a găsit-o supusă, a hotărât și i-a zis: -Fie ca zeița Uriteea să fie de partea ta. Și unde gândești și cu cine dorești a începe proba cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
veste, nu-i mai pot pune frâu. Mă domină, lovindu-mă parcă din toate părțile... - Dar de ce? - De ce? Pentru că mă văd atât de neînsemnată... În fața morții, nimeni, dar absolut nimeni, nu are vreun cuvânt hotărâtor de spus. Dintre toți, singura stăpână pe ea este doar moartea, ai observat? Ea face și desface tot; vine când dorește, pleacă când crede. Este într-atât de înșelătoare și de alunecoasă, încât umblă mereu cu două fețe în așa fel, încât, pentru cei ce își
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
-i exclus ca tragedia veritabilă a omului-standard, produs de "Lumea Nouă", să fie, până la urmă, discreditarea tragicului prin eficiență. În Europa, te lovești pretutindeni de obsesia decadenței. Roma "eternă" și "Roma" bizantină (Constantino-polul) au devenit "istorie". Anglia nu mai e stăpâna mărilor. Spania nu se mai poate lăuda că în imperiul ei soarele nu apune niciodată. Gloria navigatorilor portughezi s-a retras în muzee. Parisul constată că limba engleză ia locul limbii franceze. Europa e un cimitir al imperiilor. Imperiul roman
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
îl întrebară, neliniștiți, unde se ducea. — La poale, răspunse simplu Kanbei și, cu toate că se sprijinea în baston, începu să coboare cărarea în pantă, cu pas aproape vioi. Cei care-l însoțiseră, Mori Tahei și Kuriyama Zensuke, coborâră pe urmele lui. — Stăpâne! strigă Mori. Vă rugăm, așteptați! Kanbei se opri, odihnind, o clipă, toiagul, și privi înapoi spre ei: — Voi sunteți? — Mă mir să văd ce repede mergeți, spuse Mori, gâfâind. Cu piciorul ăsta rănit, mă tem să nu vă loviți. — M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru a-i da lui Kanbei ceva ce părea o scrisoare, iar, peste scurt timp, fuseseră chemați, pe neașteptate, să-l însoțească pe Kanbei la picioarele muntelui, dar mai mult nu li se spusese. După ce merseseră ceva, Kuriyama abordă subiectul: — Stăpâne, comandantul postului de la poale v-a invitat astă seară? — Ce? Credeai că am fost poftiți la masă? chicoti Kanbei. Cât crezi că durează Anul Nou? Până și ceremoniile de ceai ale Seniorului Hideyoshi s-au sfârșit. — Bine, dar atunci, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca. Luând-o în mână, Katsuyori sorbi o înghițitură și i-o trecu lui Taro. Apoi, o împărți cu soția lui. — Stăpâne, o ceașcă pentru frații Tsuchiya, spuse ea. Tsuchiya, trebuie să-ți iei rămas bun cât încă ne mai aflăm în astă lume. Tsuchiya Sozo, valetul personal al lui Katsuyori, și cei doi frați mai mici ai săi, îi fuseseră sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care o primise, Sozo se întoarse și le zâmbi fraților săi mai tineri. Apoi, reveni spre Katsuyori și soția sa. — Nenorocul dumneavoastră de acum este cauzat, întru totul, de trădarea neamurilor dumneavoastră. Trebuie să fie înfricoșător și neliniștitor pentru amândoi, stăpâne și doamnă, să treceți prin așa ceva, fără a ști ce a fost în sufletele oamenilor. Dar lumea nu e plină numai cu oameni ca aceia care v-au trădat. Acum, în ultimele dumneavoastră momente, cel puțin, toți cei care vi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o sabie scurtă, femeia privi spre cer, apoi închise ochii. Avea fața albă și pură ca luna răsărind peste creasta muntelui. Calmă, intonă un vers din Sutrele Lotusului, care îi plăcuse să recite, în alte vremuri. — Tsuchiya! Tsuchiya! strigă Katsuyori. — Stăpâne? — Asist-o. Dar soția lui Katsuyori nu așteptă lama valetului, ci-și apăsă propriul jungher drept în gură, în timp ce recita sutra. În clipa când trupul soției lui Katsuyori căzu înainte, una dintre servitoare începu să le încurajeze pe cele rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prieten devotat de ani de zile. N-avea să refuze cooperarea. Pe Mitsuhide îl furnicau mușchii și sângele. Ba chiar, urechile îi ardeau cu o asemenea intensitate, încât se simțea din nou tânăr. Tengu se răsuci. Mitsuhide scoase un geamăt. — Stăpâne? În camera alăturată, Shoha se ridică puțin, întrebând: — Ce s-a întâmplat, stăpâne? Mitsuhide conștientiză vag întrebarea lui Shoha, dar, intenționat, nu-i răspunse. Shoha adormi repede la loc. Scurta noapte se sfârși curând. La deșteptare, Mitsuhide își luă rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răgușit, când spuse: — Mitsuharu, nu știi că mă roade ceva de când am plecat din Azuchi? — Se vede cu ochiul liber. — Dacă așa e, atunci de ce mai avem nevoie de atâtea vorbe? Nu da sau un nu va fi de ajuns. — Stăpâne, de ce ești tu acela care refuză să vorbească? Nu numai soarta clanului Akechi depinde de ceea ce spui acum, ci tot viitorul națiunii. — Ce vrei să spui, Mitsuharu? Când mă gândesc că tu, tocmai tu, te gândești să comiți infamia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
clipa când fu întrebat, Hideyoshi își reveni. Aproape ca și cum s-ar fi îndoit de cuvintele din scrisoare, se sili să le mai citească o dată. Apoi, lacrimile începură să-i picure pe scrisoarea asupra conținutului căreia nu mai încăpea nici o îndoială. — Stăpâne, de ce aceste lacrimi? întrebă Hikoemon. Nu vă stă deloc în fire, stăpâne. — E o veste proastă? Toți trei își imaginau că mesajul avea vreo legătură cu mama lui Hideyoshi, pe care acesta o lăsase în Nagahama. În timpul campaniei, oamenii rareori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fusese atât de cufundat în lacrimi, încât părea să aibă spiritul complet zdrobit. Da, stăpâne! răspunse un paj. Pași viguroși însoțiră răspunsul. Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui Kyutaro și a lui Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund înaintă din umbra ușii glisante, spre camera alăturată. Venind în mijlocul rogojinii tatami, se întoarse către lampa din sala de consfătuire și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]