2,893 matches
-
89% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,55%). Pentru 2,98% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Bărăganul este cea mai întinsă și cea mai tipică zonă de stepă. Originea etimologică a cuvântului Bărăgan este de câmp întins de ierburi, uscat și nelocuit, iar în limba turcă după C.C. Giurescu, înseamnă vârtej, furtuna, vifor. Din epoca pietrei ori a fierului nu s-au găsit urme în mod direct și
Gheorghe Lazăr, Ialomița () [Corola-website/Science/324783_a_326112]
-
agilis), gușterul (Lacerta viridis) Batracieni: broască râioasa verde (Bufo viridis), broască de pământ (Pelobates fuscus), țestoasă de baltă (Emys orbicularis), brotăcelul (Hyla arborea) Insecte (există aici specii rare de libelule) Mamifere: pisică sălbatică (Felis silvestris), vidra (Lutra lutra), dihorul de stepa (Putorius eversmanni), căpriorul (Capreolus capreolus), mistrețul(Sus scrofa), bizamul (Ondatra zibethica), șacalul (Caniș aureus), vulpea (Vulpes vulpes), câinele enot (Nyctereutes procyonoides), popândăul (Spermophilus citellus). Sunt 15 specii de chiroptere (lilieci), dintre aceastea liliacul de apă (Myotis daubentonii) și liliacul de
Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior () [Corola-website/Science/326148_a_327477]
-
și de orientarea spre SE a pantelor au permis păstrarea unor elemente termofile submediteraneene. Pe solurile bogate în săruri, s-a dezvoltat o vegetație formată din plante halofile: sărăcica (Salsola soda), brânca(Salicornia herbaceea), etc. Colilia (Stipa) sau năgara caracteristică stepei, este reprezentată în România prin câteva specii (Stipa capillata, S.lessingiana, S.pulcheriima, S.joannis) din familia gramineelor. Dealurile Buzăului reprezintă ultimul punct de rezistență al stepelor de colilie din Muntenia. Pe teritoriul Geoparcului Ținutul Buzăului se cunosc 84 de
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
halofile: sărăcica (Salsola soda), brânca(Salicornia herbaceea), etc. Colilia (Stipa) sau năgara caracteristică stepei, este reprezentată în România prin câteva specii (Stipa capillata, S.lessingiana, S.pulcheriima, S.joannis) din familia gramineelor. Dealurile Buzăului reprezintă ultimul punct de rezistență al stepelor de colilie din Muntenia. Pe teritoriul Geoparcului Ținutul Buzăului se cunosc 84 de specii de Fluturi de zi, dintre care două sunt ocrotite prin Directivă Floră-Faună-Habitate a Uniunii Europene (92/43 EEC din 21 mai 1992). Este vorba despre fluturi
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
adaugă lupul, vulpea, iepurele, șoarecele de pădure, precum și numeroase păsări(ieruncile, cocosul de munte, mierlele, privighetori, ciocănitoarea și unele specii de vulturi). În arealul subetajului gorunului sunt frecvente specii de animale existente și în subetajele anterioare , după cum unele provin din stepa și silvostepa. Numeroase sunt speciile de păsări (mierla, sturzul, potârnichea, ciocârlia, pițigoiul), reptile (șarpele orb, șopârla), batracieni, insecte. Zona geoparcului este o zonă rurală, cu o tendință de îmbătrânire a populației și de migrare, mai ales în străinătate. Locuitori celor
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
trebuie să străbată distanțe mari în căutarea hranei. Teritoriul lui de vânătoare este de 40-200 de kilometri pătrați. Vânează rar mamifere, dar uneori prinde și iepuri. Șoimul călător preferă spațiile deschise, libere, cum ar fi: pusta, zonele mlăștinoase și semideșertice, stepa, unde își poate utiliza cel mai eficient vederea excelentă. În Europa Centrală cea mai mare răspândire o are în zonele muntoase, unde crăpăturile dintre stânci oferă locuri excelente de cuibărit. Prădătoarele din vârful lanțului trofic, cum este și șoimul călător
Șoim călător () [Corola-website/Science/322673_a_324002]
-
al Azerbaidjanului, și-a salvat capitala, Tabriz, și a împiedicat distrugerea țării oferind mongolilor un dar generos în bani, haine și cai, arma cea mai de preț a mongolilor. De la Tabriz, mongolii au înaintat spre nord și au iernat în stepele Mugan. Acolo, armata a fost întărită de venirea unor mercenari kurzi și turkmeni, care și-au oferit serviciile mongolilor. În același timp, atenția lui Jebe și Subutai s-a îndreptat către altceva. În ianuarie și februarie 1221, ei au efectuat
Bătălia de la Râul Kalka () [Corola-website/Science/322043_a_323372]
-
ei pe o poziție de-a lungul râului Kalka (poziție necunoscută cu exactitate, considerată a fi râul Kalcik care se varsă în Marea Azov). Izvoarele istorice rusești dau doar o relatare generală a bătăliei propriu-zise și a urmăririi cnejilor prin stepă. Cronicile scriu ce cneji au luat parte și care din ei au murit, dar nu mult mai multe despre mărimea armatelor și numărul victimelor. În ce privește desfășurarea bătăliei, cronicile relatează că cumanii s-au desprins din rânduri și au fugit fără
Bătălia de la Râul Kalka () [Corola-website/Science/322043_a_323372]
-
împotriva armatei cumane lângă Munții Ural, învingându-i, ucigându-l pe han și obligându-i să plătească tribut. După această victorie, mongolii s-au îndreptat spre est și s-au întâlnit cu Genghis Han și cu restul armatei mongole din stepă la est de râul Sîr Daria. Genghis Han a apreciat mult realizările generalilor săi și i-a răsplătit pe Jebe și Subutai. Jebe nu a mai trăit însă mult după campanie. Importanța expediției a fost imensă. Ea a fost cel
Bătălia de la Râul Kalka () [Corola-website/Science/322043_a_323372]
-
furnizat este că denumirea satului începe cu litera D. Satul este descris în prima frază din roman astfel: "„În Bucovina, cam la vreo două ceasuri de mers de la apa Siretului, se află satul D. Câmpurile-i întinse ar aminti de stepă, dacă, din loc în loc, nemulțumite parcă de felul cum stau așezate, nu s-ar pogorî în văi drepte, nu prea mari, și dacă n-ar fi pădurea de necuprins care se întinde dinspre apus de sat, ridicând un zid verde
Pământ (roman) () [Corola-website/Science/322153_a_323482]
-
dar și Spegazzini și Upsala, inaccesibili pe alte căi. Ghețarul Perito Moreno este accesibil pe uscat. Munții rețin în mare parte umiditatea venită dinspre Oceanul Atlantic, lăsând să treacă doar gerul (medie anuală de 7,5 °C) creându-se astfel o stepă aridă pe partea argentiniană a suprafeței. Zona este habitatul natural al ñandúes (pasărea Rhea), lamei, pumei și vulpii cenușii, cea din urmă, având de suferit de pe urma invaziei industrei bovinelor, este acum pe cale de dispariție. Lama, deși nu este în pericol
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
dramatic în istoria populației din cauza pășunatului la scară mare pe majoritatea teritoriului Patagoniei. Se găsesc peste 1.000 de specii de păsări în zonă (condor, vulturi și altele), însă doar 100 au fost confirmate. Între suprafețele acoperite de gheață și stepa Patagoniei se găsește o zonă fertilă de pădure compusă în principal din lenga și cireși, dar și ñires. Iar înăuntrul acestor zone mai primitoare se găsesc deasemenea căprioarele huemul și rața torrent. Los Glaciares prezintă o atracție majoră pentru turiștii
Parcul Național Los Glaciares () [Corola-website/Science/322321_a_323650]
-
călăreți, au fost numiți Bahris, după cuvântul arab "bahr", ceea ce înseamnă mare sau râu mare, pentru că barăcile lor s-au situat pe insula Rawda de pe Nil. Ei au fost în mare parte extrași din rândul turcilor/cumanilor care au controlat stepele din nordul Mării Negre. În 1249, Ludovic al IX-lea al Franței a condus o cruciadă prin invadarea Egiptului, a capturat Damietta, iar mai apoi se deplasează încet spre sud. În timpul avansului, as-Salih Ayyub a murit și a fost succedat de
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
regulă în regiunile de șes sau munte cu climă uscată, sau semiuscată. Hrana lor este în general de natură vegetală, formată din semințe, rădăcini, fructe, frunze sau flori, ce o procură din iarba sau tufișurile care cresc în regiunile de stepă, sau zonele păduroase din munți. Dar ei pot face și pagube însemnate în terenurile cultivate cu cereale sau zarzavaturi. Animalele mai consumă de asemenea insecte, nevertebrate mici sau pui de păsări, șoareci, broaște și șerpi. Hrana pe care o transportă
Cricetinae () [Corola-website/Science/329786_a_331115]
-
în Parcul Național Delta Dunării (rezervație a biosferei), parc național aflat pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Aria naturală reprezintă o zonă depresionară umedă (lacuri cu apă dulce, grinduri marine, ghioluri, depresiuni cu apă temporară și pajiști cu vegetație de stepă) ce adăpostește și asigură condiții de hrană și reproducere pentru mai multe specii de pești din ihtiofauna României, printre care: lin ("Tinca tinca"), somn ("Silurus glanis"), crap ("Cyprinus carpio"), știucă ("Esox lucius"), biban ("Perca fluviatilis") sau plătică ("Abramis brama"). În
Grindul și Lacul Răducu () [Corola-website/Science/329861_a_331190]
-
de deal, podiș sau piemonturi joase, unități de relief cu altitudini de la 15-20 până la 150-200 de metri. Materialul parental este reprezentat în special de roci sedimentare (loess, depozite loessoide, luturi, argile, marne, calcare, gresii, etc.). Clima este specifică zonei de stepă cu precipitații de 400-500 mm și temperaturi de 9,5-11,5°C, evapotranspirația peste 700 mm, indicele de ariditate frecvent 20-24, iar regimul hidric nepercolativ. Vegetația sub care s-a format este reprezentată de un covor ierbos bine încheiat, care
Cernoziom () [Corola-website/Science/329865_a_331194]
-
sau Tomarova) Ismailul, Leova, Cetatea Albă, Tighina (sau Benderul), Căușanii cu toate satele din împrejurimi, malurile drept și stâng ale Nistrului cu regiunea dintre Nistru și Bug (care pe atunci se numea „Ucraina Hanului” sau Edisan) până ce se pierdea în stepele Ucrainei, și după 1757 ținutul Hotinului. Întinderea Proilaviei poate fi asemănată numai cu întinderea eparhiilor rusești din secolul al XVII-lea, care aveau de la 14.000 - 20.000 verste. Acesta era și motivul pentru care unii ierarhi ai Proilaviei se
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
sau aflate pe lista roșie a IUCN. Aria protejată dispune de clase de habitate naturale de interes comunitar constituite din păduri de foioase, păduri în tranziție, păduri caducifoliate, luciu de apă, mlaștini, plaje de nisip, dune de coastă, lacuri, turbării, stepe, pajiști naturale uscate, terenuri arabile și culturi cerealiere. La baza desemnării sitului se află mai multe specii avifaunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/ CE din 30 noiembrie 2009 și "Directiva 79/409/CEE" din 2
Lunca Siretului Inferior () [Corola-website/Science/328171_a_329500]
-
a fost informat despre marea amenințare mongolă de Fratele Julianus, un călugăr dominican, care vizitase regiunea considerată leagănul populației maghiare, Magna Hungaria în 1235. În anii care au urmat, mongolii i-au alungat pe cumani, care dominaseră regiunile vestice ale stepei euroasiatică. Liderul tribal Köten a acceptat vasalitatea regelui Bela al IV-lea și i s-a permis să se așeze cu oamenii săi în Alföld. Modul de viață nomad a cauzat însă numeroase conflicte cu populația locală. Batu Han, comandantul
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
de Dinastia Qin. Consilierii și comandanții militari instruiți în spiritul „Artei războiului” a lui Sun Tzu erau angajați de diferiții regi și principi chinezi. După unificarea țării de Dinastia Qin, împărații au continuat practica angajării mercenarilor din diferite regiuni - din stepele nordice până la regatele Yue din sud. Dinastia Tang a folosit pe scară largă mercenarii, de exemplu soldați tibetani sau uiguri. Grupul de mercenari „saikashuu” din provincia Kii au jucat un rol important în timpul luptelor din 1570-1580 pentru cucerirea fortăreței Ishiyama
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
Numele culturii provine de la așezarea descoperită la Cernavodă, pe Dealul Sofia, pe malul drept al Dunării. I datează de la sfârșitul eneoliticului, din mileniul IV î.e.n. Cultura a fost creată de o populație provenind din stepele nord-pontice, care a migrat continuu. Aria de răspândire acoperă mai ales Dobrogea, estul Munteniei și nord-estul Bulgariei.. Așezările descoperite sunt situate pe pe înălțimi dominante sau pe terasele înalte, suprapunând uneori peste așezări ale culturii Gumelnița, În unele cazuri acestea
Cultura Cernavodă () [Corola-website/Science/327971_a_329300]
-
Asparuh a domnit între 668 - 695. Alte cronologii ne menționează anul de sfârșit al domniei sale în 700 sau 701. Conform surselor bizantine, Asparuh a fost fiul mic a lui Kubrat, care a întemeiat un măreț stat numit Bulgaria Mare în stepele Ucrainei. Asparuh a obținut experiență în politică datorită lungii domnii a tatălui său, care a murit probabil în 665. După o sursă a cărei autenticități este disputată, Asparuh a fost făcut conducătorul tribului onogurilor de către tatăl său. După moartea lui
Asparuh al Bulgariei () [Corola-website/Science/327128_a_328457]
-
o sursă a cărei autenticități este disputată, Asparuh a fost făcut conducătorul tribului onogurilor de către tatăl său. După moartea lui Kubrat, Asparuh a fost recunoscut conducător conducător de către fratele său mai mare, Batbayan. Cei doi au fost obligați să părăsească stepele Ucrainei din pricina raidurilor hazare din 668. Asparuh s-a stabilit în fruntea a 30.000 - 50.000 de bulgari în delta Dunării, pe insula Peuce. În tot acest timp, Constantinopolul era asediat de califul arab, Muawiyah I (674 - 678), permițându
Asparuh al Bulgariei () [Corola-website/Science/327128_a_328457]
-
nr.1143 din 18 septembrie 2007" (privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice) și reprezintă o zonă muntoasă aflată la la poalele Obcinelor Mari, acoperită cu păduri de conifere în asociere cu foioase, stepe și pajiști naturale.
Pădurea Voivodeasa () [Corola-website/Science/327274_a_328603]
-
villafranchiană târzie. "Mustela stromeri" este considerabil mai mic decât dihorul actual. Cele mai vechi fosile ale dihorului actual datează din Pleistocenul Mijlociu și au fost descoperite în Germania, Marea Britanie și Franța. Rudele mai apropiate dihorului actual au fost dihorul de stepă și dihorul cu picioare negre. Dihorul european s-a desprins din dihorul de stepă acum 1,5 milioane de ani. Este înrudit cu nurca cu care poate hibridiza. Dihorul are un corp subțire și flexibil, cu picioare scurte adaptate mișcării
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]