3,370 matches
-
tu cauți și speri a găsi ce nu-i în ea. Tu zici să te iubesc. Dacă te-aș putea iubi ca pe-o stea din cer... da! Dar dacă suspin, dacă doresc... n-aud eu din toate părțile aceleași suspine, aceleași doruri... ordinare; căci care-i scopul lor? Reproducerea în mușinoiul pământului de viermi noi cu aceleași murdare dorințe în piept, pe cari le îmbracă cu lumina lunei și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări, pe cari le asamănă cu zuzurul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat si șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte nepomenit de dulci și desmierdătoare printre cari străbătea numai un nume pronunțat mai tare... Ieronim. Nu-i merse însă tot astfel lui Ieronim. El s-- apropia de strada strâmtă, aerul nopții îl trezise și, de-o natură mult mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cauți și speri a găsi ce nu-i în ea - fericirea. Tu zici să te iubesc. Dacă te-ași putea iubi ca pe-o stea din cer... da! Dar dacă suspin, dacă doresc... n-aud eu din toate părțile aceleași suspine ordinare, aceleași doruri... ordinare; {EminescuOpVII 172} căci care-i scopul lor? Plăcerea dobitocească, reproducerea în mușinoiu pământului de viermi noi cu aceleași murdare dorințe în piept, pe cari le îmbracă cu lumina lunei și cu strălucirea lacurilor, aceleași sărutări grețoase
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat și șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte dulci, nepomenit de dulci și desmierdătoare pintre cari străbătea numai un nume pronunțat mai tare... Ieronim. Nu-i merse însă tot astfel lui Ieronim. El s-- apropia de strada strâmtă, aerul lin al nopții îl trezise și, de o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la tine, acolo unde ești... Ascultam; dar movila era rece, tăcută, umedă, un vânt stinse lumânarea și întunericul cel negru coprinse sufletul meu. Mama nu venea... Lacrimile începură să-mi curgă, o mână de lemn îmi strângea inima-n piept, suspinele mă inundau și, în glasul unei cucuvăi triste, am adormit. Și iată ce-am visat. De sus, sus, din acele stânci mișcătoare ce lumea li zice nori, vedeam o rază coborîndu-se tocmai asupra mea. Și pe rază se scobora o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zburau ca nevăzute asupra clapelor, aerul se auri de note divine, cerești: bătrânul se plecă ca pentru a îngenunchea, ochii murindei se deschiseră și ea începu să cânte. Cântecul unei murinde. Notele zburau când puternic, când încet, abia auzite, ca suspinele arpelor îngerești - era unul din acele cântece superbe a acelui maestro divin în țipetele {EminescuOpVII 190} sale, Palestrina. Murinda cânta... dar ce fel! Un timbru ca a unui clopot de argint... Cântecul pianului se stingea sub degetele uneia - cântecul pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope [? ]... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singura. se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot și plâns... țiuit, urlet... suspin și un glas mare începu să râdă pin tot caosul de glasuri mici... - O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce îmbla pin sală... Piramide și temple, orașe și grădini suspendate puneți contra pasurilor * mele... Râd de voi, regi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zăpadă ce ieșise de sub corset... Ea se apăra de dezmierdările lui, dar se apăra lin și mai mult pentru că se cuvine... De mult nu mai avea puterea de a-i refuza ceva... El stinse lumina și un întuneric adânc acoperi suspinul lor de amor. Pe când Lilla și Angelo erau într-o stare dezordinată, unde hainele parte căzuse de pe ei, parte atârnau în toate părțile și ei pe jumătate goi dormeau strâns îmbrățișați pe sofă, gură-n gură, intră Cezara c-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
categoriilor inteligenței (cu tot ceea ce pare să aibă mai bun), în moartea fără regrete față de curiozitățile, îndoielile și întrebările lumii, mintea teologului primește darul învierii și al înălțării la înțelesuri și cunoașteri nemaiauzite, când Duhul se roagă întru dânsul „cu suspine negrăite” (Rom. 8,26). Acesta este sensul profund al inițierii mistagogice într-o tradiție purtătoare de Duh. Fără această inițiere în tainele Revelației, Crezul și dogmele Ortodoxiei nu capătă sens. Atunci teologia se varsă „într-o baltă fără semnificație în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Scursurile de neant refuză spectrul întregirii conștiinței și al lărgirii sinelui. Ființa nu are nici paznic, nici stăpân. Libertăți defrișate bezmetic otrăvesc credința, speranța și iubirea. Se lărgesc doar marginile „tărâmului neasemănării”. Dreptul de a trăi strâmb se exercită fără suspine și fără regrete. Indiciile dezertării sunt unanime. Timpul morții lui Dumnezeu este inaugurat prin violul sinistru al urii de sine. Remarcabilă este mai ales resurgența atrocității în mijlocul celebrării orgiastice a sublimului (eros-polemos). Această dinamică perversă este evidentă în opera lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de vedere, dînd mai multe echivalente, parțial sinonime”. În mic, e foarte frecventă bunăoară dublarea sau triplarea echivalenței, În versuri precum: „CÎmpul Între coaste plug sau pian”, „Un țipăt ca o pasăre sau stilou”, „Rană și biblie acest cîntec milităresc”, „Suspin strîns glasul tău e o lumină viitoare”, „Iubită, sol-diez interior, abajur pentru zincul din gînd”, „Se-apropie noaptea: despletire albă, troică În nebunie” etc. Se anunță Însă tot aici amplele dezvoltări „macrologice” de mai tîrziu, ca În secvența III din
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
textelor, mai mulți asistenți transcriau conversațiile cuvânt cu cuvânt. Secțiunile neinteligibile le erau arătate intervievatoarelor, în vederea lămuririi lor. Asistenților li s-a spus să transcrie tot ceea ce auzeau, inclusiv repetițiile, sunetele neinteligibile, propozițiile incomplete, pauzele și expresiile afective (râsete, oftaturi, suspine etc.). Un aspect important în selectarea și pregătirea asistenților a fost să ne asigurăm că aceștia au înțeles natura personală a interviurilor și că se vor abține să discute cu alții despre conținutul lor. Pentru garantarea acurateței, materialul transcris era
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
În poezie este totuna) și se rotește În jurul unui obiect lipsit de determinările obișnuite. Ienăchiță, Alecu cîntă mai ales iubirea și aproape deloc femeia individualizată moral și corporal. Înflorește În jurul acestei imagini abstracte o Întreagă mitologie a jertfei și a suspinului, reluată, Îmbogățită de urmași. Elementele ei sînt cunoscute: boala fără leac, durerea ce răpune, oftările adînci și invocarea morții ce ar trebui să pună capăt suferinței. Dragostea este fie o floare, fie un puișor canar care sfîșie o inimă Înlănțuită
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În plan stilistic: o strategie a ocolului, Întoarcerea sistematică a oglinzii spre cealaltă față (Întunecată) a obiectului. Complexul Ienăchiță Văcărescu are, astfel, un dublu registru, În cel mai prefăcut oh al lui („oh, amar și vai de mine”) răzbate și suspinul omului de Început de drum care trebuie să zăgăzuiască fluviile limbii pentru a crea un limbaj poetic. Complexul părintelui fondator este mai puternic și mai autentic În versuri decît celălalt, erotic, Îmbrobodit de prea multe convenții. Înalta lui fire este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la pierderea conștiinței de sine, cum sugerează vestitele și des ridiculizatele versuri: „CÎnd nu te văz am chinuri, Și cînd te văz, leșinuri.” Discursul Îndrăgostit construit pe un sistem de convenții literare luate de peste tot are o Întreagă mitologie: a suspinului neîntrerupt, a lacrimilor-pîraie, a ochilor-lasouri sau a ochilor-săgetători. Obiectul acestei mitologii (femeia) rămîne și la Alecu nedeterminat, ascuns În spatele unei pasiuni puternice și abstracte. Rucsandra sau Elenca n-au o identitate materială, sînt schimbătoare, năluci și, Încercînd să le determine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
comod. CÎnd, totuși, Își iese din fire, se vaită biblic: „Amărîtul al meu trai Iad Îmi pare, iar nu rai!” jinduind mediocra odihnă, fericirea traiului fără petreceri și necazuri. Aici găsește el dulceața, nu În vîrtejul de foc și În suspinurile lungi. Nicolae nu cultivă taina, tăcerea neavînd dar (har). El se hotărăște să dea totul În vileag, fără a spune Însă nimic concret. Ienăchiță și Alecu promiteau tăcerea cea mai adîncă, dar desconspirau, În acrostih numele Zoicăi, Lucsandrei sau Elencăi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
piept, Lasă taina, spune drept, Arată ce pătimești, Și d-al cui foc te trudești Că focul ce te-au pătruns Nu mai e să stea ascuns, Iar să taci e În zadar, Că tăcerea n-are dar. CÎnd un suspin te vădește. Taina ce-Îți folosește? Crapă dar ș-o dă dă față, Dă te-ai curați de viață.” Versurile sînt lămuritoare pentru firea gospodărească a lui Nicolae. Frica lui cea mare este să nu crape sau, dacă crapă, să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este un poet al juxtapunerii, al obiectelor neaglutinate, fără putința de a forma o sinteză pentru că de regulă lucrurile intră În poezie sub forma clișeelor literare. Chiar tradiționalul ohtat, bunul familiei, devine la Iancu Văcărescu „un grămădit ohtat” (Călătoria), iar suspinurile vin totdeauna În valuri (Nemulțumire cu nădejdea): „Înfocate scoț suspinuri Tot În valuri, tot În chinuri, Ce fac, mă primejduiesc.” Există o anumită foame de noțiuni și dorință de expansiune În lirica lui Iancu Văcărescu și asta se vede mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de a forma o sinteză pentru că de regulă lucrurile intră În poezie sub forma clișeelor literare. Chiar tradiționalul ohtat, bunul familiei, devine la Iancu Văcărescu „un grămădit ohtat” (Călătoria), iar suspinurile vin totdeauna În valuri (Nemulțumire cu nădejdea): „Înfocate scoț suspinuri Tot În valuri, tot În chinuri, Ce fac, mă primejduiesc.” Există o anumită foame de noțiuni și dorință de expansiune În lirica lui Iancu Văcărescu și asta se vede mai bine În baladele lui, dintre care una Peaza rea, arată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prăjaște În oala goală.” Elementele au, aici, mai multă concretețe. Îndesarea, grămădirea formează o unitate, fiind posibilă coeziunea dintre părți. Ca poet erotic, Iancu Văcărescu duce mai departe, cu elemente noi de decor, mitologia familiei: aceea ridicată pe un imens suspin. Dragostea e un „magnet dulce”, un „foc greu” În piept, o tovărășie plăcută și o gîrlă de suspinuri pe care poetul, fire comodă, le vrea cît mai ușoare („suspinuri, fiți mai ușori”). Simbolul jelaniei În iubire devine, acum, filomela, iar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dintre părți. Ca poet erotic, Iancu Văcărescu duce mai departe, cu elemente noi de decor, mitologia familiei: aceea ridicată pe un imens suspin. Dragostea e un „magnet dulce”, un „foc greu” În piept, o tovărășie plăcută și o gîrlă de suspinuri pe care poetul, fire comodă, le vrea cît mai ușoare („suspinuri, fiți mai ușori”). Simbolul jelaniei În iubire devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
elemente noi de decor, mitologia familiei: aceea ridicată pe un imens suspin. Dragostea e un „magnet dulce”, un „foc greu” În piept, o tovărășie plăcută și o gîrlă de suspinuri pe care poetul, fire comodă, le vrea cît mai ușoare („suspinuri, fiți mai ușori”). Simbolul jelaniei În iubire devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe care o pune Heliade În a glorifica ordinea adamiană dispare. Doar bocetul final al Evei lingă trupul inert al lui Abel atinge, În ciuda limbajului bizar ideologizant, o coardă lirică fină: „O, aer ce verși viața spre-a răsufla-n suspine, Nu mai răsuflă Abel!... L’abandonați, etere! L-ai curățat, o, apă! Albitu-l-ai ca lîna Și c-al Albanei nectar; stropitu-l-ai În unde Ca lacrimile mele ce m-ard... și lui căldura Nu pot să-i mai aducă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea și rememorează „delirul tinereții”, văpaia unui „nemernic foc”, „suspinurile fugătoare”, dar fără regret. Grijile lui vin din altă parte: „Soț, tată plin de rane ce Încă sîngerează, Tovaroș bucuriei ș-al timpilor scîrbiți, El, o, soție dragă! el vine de-ți urează: Ani veseli, ani de pace, ani mulți
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]