8,384 matches
-
libertate. Din poezia anilor 1840-1880, I-II, pref. edit., București, 1958; Vlaicu Vodă. Dramaturgie românească, I-II, pref. edit., București, 1973. Repere bibliografice: Firan, Macedonski-Arghezi, 143; Valentin Silvestru, O remarcabilă cercetare teatrologică, RL, 1984, 16; Doina Modola, „Viziuni și forme teatrale”, ST, 1984, 9; Maria Vodă-Căpușan, „Motive și structuri dramatice”, CNT, 1986, 48; Mircea Filip, Contribuțiuni teoretice în teatrologie, L, 1989, 45; Firan, Profiluri, II, 51-53. C.Pp.
MACIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287944_a_289273]
-
, Ioan D. (16.III.1854, București - 13.V.1924, București), autor dramatic și critic teatral. Este fiul Alexandrinei (n. Brătescu) și al lui Dumitru Malla și se trage dintr-o veche familie boierească. A învățat în București, la „Sf. Sava”. Își ia licența în drept la Toulouse (1875), iar doctoratul la Paris (1876). La înapoierea
MALLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287972_a_289301]
-
lucrări și conferențiar. În 1940 și-a susținut doctoratul cu teza Condiționarea psihologică a artei, iar în 1946 a devenit profesor de estetică la Conservatorul Dramatic din Iași. În 1951 s-a transferat, tot ca profesor, la Institutul de Artă Teatrală din Cluj, iar în 1955 la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde a predat până la pensionare, în 1971. A colaborat la „Gândul nostru”, „Adevărul literar și artistic”, „Manifest”, „Revista de filosofie”, „Însemnări ieșene”, „Jurnalul literar”, „Contemporanul”, „Gazeta
MANCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287976_a_289305]
-
teza Condiționarea psihologică a artei, iar în 1946 a devenit profesor de estetică la Conservatorul Dramatic din Iași. În 1951 s-a transferat, tot ca profesor, la Institutul de Artă Teatrală din Cluj, iar în 1955 la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde a predat până la pensionare, în 1971. A colaborat la „Gândul nostru”, „Adevărul literar și artistic”, „Manifest”, „Revista de filosofie”, „Însemnări ieșene”, „Jurnalul literar”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Convorbiri literare”, „Teatrul” ș.a. Debutează editorial în 1933 cu
MANCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287976_a_289305]
-
lucrarea Kulturgeschichte Afrikas, care avea să devină celebră la sfârșitul anilor ’30; M. o cunoștea din 1936, când a elaborat și a publicat studiul Mentalitatea primitivă în arta primitivă. Treptat, esteticianul român se va îndrepta mai ales spre problemele artei teatrale, cu precumpănire spre cele ale teatrului românesc, care formează substanța preocupărilor sale didactice de după 1946. Determinantei psihologice i se adaugă acum, din ce în ce mai evident, elemente ale cercetării istorice și altele, privitoare la sensul formativ al valorilor estetice. Ampla lucrare Trecut și
MANCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287976_a_289305]
-
cercetării istorice și altele, privitoare la sensul formativ al valorilor estetice. Ampla lucrare Trecut și prezent în teatrul românesc (1979) e construită pe temeiul unei asemenea sinteze și reprezintă un studiu, conceput cu sobrietate și cu acribie, al evoluției gândirii teatrale românești, privită într-o permanentă conexiune cu evoluția celor mai semnificative teorii ale teatrologiei universale. M. a colaborat la tratatele academice Istoria filosofiei moderne (1938) și Istoria teatrului în România (I, 1965). SCRIERI: Gânditori și aspecte, Iași, 1933; Mentalitatea primitivă
MANCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287976_a_289305]
-
MĂNIUȚIU, Mihai (30.X.1954, Cluj), prozator și eseist. Este fiul Martei Măniuțiu (n. Bărbat), coristă de operă, și al lui Valer Măniuțiu, pilot. A urmat școala elementară și liceul la Cluj-Napoca, și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția regie de teatru (1978). A lucrat ca regizor la Teatrul Național din Cluj, colaborând și cu alte instituții teatrale din țară sau din străinătate (Belgia, Marea Britanie). A montat spectacole cu piese de Shakespeare
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
A urmat școala elementară și liceul la Cluj-Napoca, și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția regie de teatru (1978). A lucrat ca regizor la Teatrul Național din Cluj, colaborând și cu alte instituții teatrale din țară sau din străinătate (Belgia, Marea Britanie). A montat spectacole cu piese de Shakespeare, Camus, Sartre, Eugen Ionescu, Gellu Naum , Radu Stanca ș.a. Este profesor la Departamentul de Teatru al Universității din Cluj. În prima carte a lui M., Un
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
se joacă în 1928 pe scena Teatrului Național clujean și tot atunci, la București, comitetul de lectură îi examinează comedia Omul fără identitate, citită și în cenaclul Sburătorul. Considerată inițial nereprezentabilă, piesa e pusă în scenă în 1931 de compania teatrală Masca a lui G.M. Zamfirescu, apoi la Teatrul „Regina Maria” în 1933, ulterior fiind reprezentată la Iași și la Craiova. Se pare că s-a turnat și un film după ea. Între timp, altă piesă într-un act, Haidem la
MARDARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288010_a_289339]
-
dobrogeană”, „Comuna”, „Floarea de foc”, „Răboj”, „Viața literară”, „Lumea românească”, „Cuvântul”, „România satelor”, „România literară”, „Familia”, „Meridian”, „România”, „Almanahul ziarului «Timpul»”, „Teatrul Național”, „Biruința noastră”, „Arta nouă”, „Dumineca”, „Vremea” (unde, peste ani, își mută rubrica „Țintar”), „Revista Fundațiilor Regale”, „Rampa teatrală și cinematografică”, „Spectator”, „Ramuri”, „Viața românească” ș.a. Îl preocupă o varietate de subiecte, făcând dovada calităților sale de eseist și pamfletar, ca și de avizat observator al evenimentelor culturale (spectacole, apariții editoriale, expoziții etc.) din capitală și din provincie. A
MANOLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287992_a_289321]
-
MASCA, revista apărută la București, săptămânal, la 7 august și la 14 august 1916, având subtitlul „Teatru, literatura și arte”. Director: D. Karnabatt; prim-redactor: Emanoil Cerbu. Articolul-program este intitulat Teatrele noastre și vorbește despre starea instituțiilor teatrale și nevoia de repertoriu teatral. Se publică poezii de Al. Macedonski (Romanța frunzei de chiparos), Al. Obedenaru, D. Karnabatt, articole de N. Davidescu (rubrică „Culise”), N.I. Porfiriu și Ion Foți. Ioan Peretz publică un fragment din dramă istorică Bimbașa Sava
MASCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288051_a_289380]
-
apărută la București, săptămânal, la 7 august și la 14 august 1916, având subtitlul „Teatru, literatura și arte”. Director: D. Karnabatt; prim-redactor: Emanoil Cerbu. Articolul-program este intitulat Teatrele noastre și vorbește despre starea instituțiilor teatrale și nevoia de repertoriu teatral. Se publică poezii de Al. Macedonski (Romanța frunzei de chiparos), Al. Obedenaru, D. Karnabatt, articole de N. Davidescu (rubrică „Culise”), N.I. Porfiriu și Ion Foți. Ioan Peretz publică un fragment din dramă istorică Bimbașa Sava (despre epoca lui Tudor Vladimirescu
MASCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288051_a_289380]
-
, revistă apărută la Craiova la 1 și la 7 noiembrie 1911. În numărul 2 figurează ca director Ajax, iar secretar de redacție este Const. Barbu. Prin titlu și prin virulență, articolul-program se revendică de la maiorescianul În lături! Fenomenul teatral e văzut și prezentat în toate particularitățile lui, adică autor dramatic-text-spectacol-actor- regizor și chiar public, acesta din urmă aspru criticat. M. dezvăluie numele unora dintre colaboratorii ei tocmai atunci când anunță - laconic - că a renunțat la serviciile lor: H. Bacher, A.M.
MASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288052_a_289381]
-
același nume, revista-magazin pentru tineret „Singular” (1995), ziarul „Observatorul de Teleorman” (2002), revista „Lyceum V” (2003), casa de editură Euro-Vida M (1996), Euro-Generation Club. Este doctor al Facultății de Litere a Universității din București (1998) și al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (2002). Colaborează la presa regională, precum și la „Familia”, „Argeș”, „Vatra”, „Poesis”, „Cuvântul”, „Examene”, „Tribuna învățământului”, „Azi”. Debutează editorial în 1984, cu volumul Sala oglinzilor. În Purtătorul de cuvinte (1996), M. reunește versurile noi din
MARINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288035_a_289364]
-
Abrudan) și a lui Dumitru Marian, funcționar. A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj (1967), fiind apoi redactor la Radio Turda, secretar științific la Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Cluj, timp în care semnează articole, cronici literare și teatrale, mai ales cu pseudonimul Draga Milian, în ziare și reviste clujene. Din 1973 este redactor și revizor la Dicționarul limbii române, în cadrul Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj-Napoca, iar mai târziu cercetător științific. Este doctor în
MARIAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
singuratici, București, 1967; Oliver Goldsmith, Vicarul din Wakefield, pref. Virgil Nemoianu, București, 1967; Margarete Riemschneider, Lumea hitiților, București, 1967; William Saroyan, Stridia și perla, București, 1967; Wolfgang Hildesheimer, Episod nocturn, București, 1968; Günter Michelsen, Helm, București, 1968; Jean Vilar, Tradiția teatrală, București, 1968; Roger Avermaete, Rembrandt și epoca sa, București, 1969, Despre gust și culoare, București, 1971, Războiul vacii, București, 1971, Rubens și epoca sa, București, 1972; Max Gallo, Italia lui Mussolini, București, 1969 (în colaborare cu Anca Balaci); Gilles Perrault
MARIAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288022_a_289351]
-
Charlottenburg, Germania - 25.VII.2002, Tel Aviv), prozatoare și poetă. Este fiica Melei și a lui Max Hermann Maxy, pictor. A absolvit Colegiul „Onescu” pentru studenți evrei, secția litere și filosofie (1944) și Facultatea de Teatrologie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (1962). Intră devreme în jurnalistică, ca redactor la „România liberă” (1945-1971), ulterior ca secretar de redacție la „Secolul 20”, șef de rubrică la „Cultura poporului” și „Îndrumătorul cultural”. Un timp lucrează ca redactor la
MAXY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288069_a_289398]
-
om-calculator, comunicarea diplomatică, abordarea matematică a studiului nevoilor umane, o nouă perspectivă în studiul paradoxului (de la patologie la normalitate), perspectiva semiotică în studiul indicatorilor sociali, dialogul confruntat cu simularea, calculul influențelor și al interacțiunilor în tendințele globalizante din lume, metaforele teatrale în știința contemporană, relevanța culturală și socială a timpului fizic, biologic și psihologic, interacțiunea crizelor globale și a celor individuale, aspectul conflictual al comunicării umane, gramatici formale sugerate de probleme combinatorii, istoria opozițiilor lingvistice, simbolurile ca spațiu multidimensional, convergența aspectelor
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
și științifice în semiotica vizuală, statutul logic și semiotic al formulei canonice a mitului, tendința autoreferențială în comunicarea umană, metafora ca dictatură ș.a. În această multitudine de probleme se află și cele privind limbajul poetic, narativitatea folclorică, statutul metaforei, strategia teatrală, structura miturilor, cât și eseurile culturale și filosofice cu implicații în toate domeniile cunoașterii. Limbajul poetic este conceput într-o manieră intrinsecă și numai a posteriori opus celui științific. Plecându-se de la ideea lui Pius Servien de a asocia liricul
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
constituit pe baza unor „metafore fondatoare”. O situație asemănătoare se prezintă în domeniul metaforei poetice: de la afirmarea expresivă a unei lumi existente se trece la instaurarea unor lumi noi, metafora fiind principala modalitate de constituire a sensurilor. În strategia personajelor teatrale punctul de plecare îl constituie asocierea la o piesă de teatru a unei matrice bidimensionale, unde liniile corespund diferitelor personaje, iar coloanele diferitelor scene. Prelucrarea acestei informații primare conduce la o viziune a operei dramatice care eludează dialogul, testându-i
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
a unei matrice bidimensionale, unde liniile corespund diferitelor personaje, iar coloanele diferitelor scene. Prelucrarea acestei informații primare conduce la o viziune a operei dramatice care eludează dialogul, testându-i relevanța tocmai prin absență. Se constată că numeroase informații privind conflictul teatral și relațiile dintre personaje pot fi obținute pe această cale, fapt care obligă la revizuirea ideii tradiționale cu privire la importanța dialogului în teatru, mai puțin important decât s-a crezut. Sunt apoi elaborate criterii privind statutul personajului teatral (statut foarte controversat
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
informații privind conflictul teatral și relațiile dintre personaje pot fi obținute pe această cale, fapt care obligă la revizuirea ideii tradiționale cu privire la importanța dialogului în teatru, mai puțin important decât s-a crezut. Sunt apoi elaborate criterii privind statutul personajului teatral (statut foarte controversat în istoria exegezei teatrale), metode de evaluare a interacțiilor diferitelor personaje, a gradului de tensiune conflictuală (dramatică), a echilibrului dramatic, a conflictului teatral ca joc de strategie, a teatrului ca limbaj, aplicațiile vizând teatrul antic (în special
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
personaje pot fi obținute pe această cale, fapt care obligă la revizuirea ideii tradiționale cu privire la importanța dialogului în teatru, mai puțin important decât s-a crezut. Sunt apoi elaborate criterii privind statutul personajului teatral (statut foarte controversat în istoria exegezei teatrale), metode de evaluare a interacțiilor diferitelor personaje, a gradului de tensiune conflictuală (dramatică), a echilibrului dramatic, a conflictului teatral ca joc de strategie, a teatrului ca limbaj, aplicațiile vizând teatrul antic (în special tragediile lui Sofocle), teatrul clasic (Corneille, Racine
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
mai puțin important decât s-a crezut. Sunt apoi elaborate criterii privind statutul personajului teatral (statut foarte controversat în istoria exegezei teatrale), metode de evaluare a interacțiilor diferitelor personaje, a gradului de tensiune conflictuală (dramatică), a echilibrului dramatic, a conflictului teatral ca joc de strategie, a teatrului ca limbaj, aplicațiile vizând teatrul antic (în special tragediile lui Sofocle), teatrul clasic (Corneille, Racine, Molière), teatrul lui Shakespeare, teatrul modern și contemporan. Școala românească de teatrologie matematică s-a constituit pe baza ideilor
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
și despre alții... (1973) -, la „Jurnalul literar”, „Teatrul” ș.a. În calitate de secretar al Teatrului Național din București (1934-1964), de mai multe ori inspector general (delegat) al teatrelor, consilier în Ministerul Artelor (1946), M. s-a aflat întreaga viață în miezul vieții teatrale. Debutul editorial al lui M. îl constituie însemnările de călătorie din Londra 1933 (1934), în care curiozitatea jurnalistului este atrasă, în mod firesc, de specificul englezesc, relatat uneori cu umor, cu preocupare vădită pentru alteritate. Va urma un roman, de
MASSOFF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]