KorAP: Find »[drukola/base=terapeut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...109 110 111 ...113 >

2,808 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

a relua cazurile din tabelele anterioare, dacă terapeutul este iritabil, el are gândurile generate de iritabilitatea sa: "Acest individ mă enervează...", "N-are rușine...", etc. De exemplu, terapeutul poate să înțeleagă motivele pentru care pacientul consumă alcool. De exemplu, dacă terapeutul se menține la distanță de pacient, în spatele unui birou, acest lucru nu are aceleași efecte ca cele obținute dacă se așează alături de el și răsfoiește împreună cu acesta unele documente. De exemplu, o persoană care dă ordine și o persoană care

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Mai ales în cazul privirii. Recontextualizare, reformulare, rezumare și întărire (renforcement). Miller și Rollnick, 1992. De exemplu: "M-am săturat", "sunt disperat", "nu mă voi descurca", "mi-e frică", etc. Cel mai adesea el îl privește mult mai puțin pe terapeut, și cu mult mai mult în "gol" concentrat asupra realității pe care o evocă. Recontextualizare, reformulare, rezumare și întărire (întărire = renforcer în original, n.trad.). " Dacă am înțeles bine", "n-aș vrea să vă dau sfaturi dar..." Ceea ce seamănă cu

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
nu știe să refuze fără a se justifica și într-o manieră empatică. S-a realizat un al treilea joc de rol: Christine joacă din nou propriul său rol și reia refuzul în forma în care a fost exprimat de către terapeut în timpul celui de al doilea joc de rol. Cu ajutorul terapeutului, ea reușește să refuze. Personalitățile schizoide sunt incluse cu prudență; personalitățile excesiv de dependente suportă greu destrămarea grupului; personalitățile accentuat psihorigide sunt puțin sensibile la feedback în timpul jocurilor de rol. Conversație

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
schimb de informații, confruntarea propriilor dificultăți cu cele ale celorlalți, dezvoltarea empatiei, învățarea prin imitație observându-i pe ceilalți... Ereutofobia este teama obsedantă de a nu roși. Rolurile de animator și de observator alternează de la o ședință la alta (fiecare terapeut animează jumătate din numărul total de ședințe). La sfârșitul fiecărei ședințe, terapeuții fac schimb de impresii timp de cincisprezece minute: acest lucru este util pentru intervizare. Se poate utiliza fișa pe trei coloane a lui Beck. Dacă anxietatea este prea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
sfârșitul fiecărei ședințe, terapeuții fac schimb de impresii timp de cincisprezece minute: acest lucru este util pentru intervizare. Se poate utiliza fișa pe trei coloane a lui Beck. Dacă anxietatea este prea crescută, este propusă o situație mai puțin dificilă. Terapeutul trasează sarcini accesibile și nu propune niciodată o sarcină pe care n-ar putea s-o realizeze el însuși. Planul fiecărei ședințe este prezentat cu ajutorul retroproiectorului sau pe tablă. Se obișuiește să se folosească prenumele atunci când se adresează unul altuia

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
apreciază atunci când face cumpărături (10), să spună colegei de serviciu că îi apreciază buna dispoziție (40), să spună mamei sale că îi apreciază disponibilitatea (60), etc. Este important ca pacienții să descopere ei înșiși tehnica, în funcție de ceea ce observă, înainte ca terapeutul să prezinte un rezumat al tehnicii afirmării de sine pozitive la tablă. In acest caz, cele care împiedică să se facă sau să se primească un compliment. Vezi capitolul 3. "Fac acest compliment cu sinceritate, pot spune lucruri agreabile, îi

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
a cererilor și pe avantajul de a ști să concluzionăm pozitiv, oricare ar fi răspunsul celuilalt (mulțumiri, negocieri, compromisuri...). Pentru acest joc de rol, pacientul poate fi ajutat. In cazul în care pacientul nu observă o ameliorare a performanței sale, terapeutul întreabă membrii grupului în legătură cu ameliorările pe care aceștia le constată. Dacă acest lucru nu este suficient și dacă pacientul nu percepe, în continuare, nici o ameliorare a performanțelor sale, se poate utiliza o înregistrare video pentru a-i permite să-și

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
grupului în legătură cu ameliorările pe care aceștia le constată. Dacă acest lucru nu este suficient și dacă pacientul nu percepe, în continuare, nici o ameliorare a performanțelor sale, se poate utiliza o înregistrare video pentru a-i permite să-și urmărească evoluția. Terapeutul se plasează în spatele pacientului, îi suflă la ureche ceea ce trebuie să spună până în momentul în care acesta este capabil să-și joace singur rolul. Se face doar o singură critică, chiar dacă există mai multe probleme. Se recomandă, în funcție de situație, să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
constructive, care facilitează răspunsul la critici ("Inainte de a-mi imagina o catastrofă, îl voi întreba ce-mi reproșează exact" și "Eu am această impresie despre mine. Este mai bine să încerc să înțeleg ce vrea să-mi spună exact"). Terapeutul propune un model: în cadrul acestui model el arată cum trebuie să fie formulate întrebările deschise, cum reformulăm, cum să recunoaștem cu empatie. Sunt revăzute toate tehnicile învătate în timpul ședințelor 12 și 13. Pacienții au adesea impresia că sunt singurii responsabili

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
De acord, da..."): ascultarea pasivă îl ajută pe celălalt să vorbească și favorizează relația. Nu trebuie să ezităm să consacrăm o treime din ședință pentru a permite fiecăruia să analizeze obiectivele și rezultatele în funcție de participarea sa la terapia de grup. Terapeutul trebuie să se manifeste activ, interactiv, imaginativ, el trebuie să creeze roluri realiste, în funcție de problemele stabilite împreună cu pacientul, pentru a-i arăta cum să ceară o informație pe stradă, cum să telefoneze la un birou administrativ, etc. Vezi analiza funcțională

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
trimit la expresia "Social Anxiety Disorder", subliniind astfel filiația cu anxietatea socială benignă, dar amintind de asemenea, prin neutilizarea termenului de "fobie", faptul că evitările (echivalente cu fobia pentru numeroși practicieni) nu sunt decât consecința, neidentificată întotdeauna, a suferinței emoționale. Terapeutul poate să prezinte această analiză astfel: "Vom explora acum, împreună, această problemă pe care o aveți în legătură cu aceste inhibiții sociale. Pentru a realiza acest lucru vă voi pune câteva întrebări precise. De exemplu, în timpul unei luări de cuvânt în fața unui

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
imperfecte și confuze: scopul nu este acela de a "povesti bine" ci de a povesti. Tot grupul se ridică și participanții să apropie unul de altul cot la cot. Atunci când este tentată să-și plece ochii, Isabelle spune: "Stop!" și terapeutul își pleacă ochii; Isabelle continuă să-l fixeze pe terapeut apoi spune: "Continuăm" și terapeutul își ridică din nou privirea. Andrș, 2004. Capitolul VIII: "Peurs et phobies sociale". Explicarea modelului, lucrul asupra informațiilor obținute, sfaturi privind identificarea și discutarea gândurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
bine" ci de a povesti. Tot grupul se ridică și participanții să apropie unul de altul cot la cot. Atunci când este tentată să-și plece ochii, Isabelle spune: "Stop!" și terapeutul își pleacă ochii; Isabelle continuă să-l fixeze pe terapeut apoi spune: "Continuăm" și terapeutul își ridică din nou privirea. Andrș, 2004. Capitolul VIII: "Peurs et phobies sociale". Explicarea modelului, lucrul asupra informațiilor obținute, sfaturi privind identificarea și discutarea gândurilor automate negative și a schemelor. Până în acel moment, ea n-

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Tot grupul se ridică și participanții să apropie unul de altul cot la cot. Atunci când este tentată să-și plece ochii, Isabelle spune: "Stop!" și terapeutul își pleacă ochii; Isabelle continuă să-l fixeze pe terapeut apoi spune: "Continuăm" și terapeutul își ridică din nou privirea. Andrș, 2004. Capitolul VIII: "Peurs et phobies sociale". Explicarea modelului, lucrul asupra informațiilor obținute, sfaturi privind identificarea și discutarea gândurilor automate negative și a schemelor. Până în acel moment, ea n-a vorbit despre problema ei

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
unor elevi doresc să mă convingă să fac parte din asociația lor, în loc să găsesc pretexte, să spun că sunt prea timidă pentru a face acel lucru și să observ care este efectul". Să se rezerve expunerile dificile pentru ședințele cu terapeutul. Reluarea legăturilor cu prieteni pierduți din vedere, organizarea unor întâlniri cu prietenii pentru a servi un pahar sau a lua masa la ea acasă, acceptarea invitațiilor pentru anumite evenimente, înscrierea la cluburi... Heimberg, Becker, 2002. Doi terapeuți animă ședințele. Ei

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
pentru ședințele cu terapeutul. Reluarea legăturilor cu prieteni pierduți din vedere, organizarea unor întâlniri cu prietenii pentru a servi un pahar sau a lua masa la ea acasă, acceptarea invitațiilor pentru anumite evenimente, înscrierea la cluburi... Heimberg, Becker, 2002. Doi terapeuți animă ședințele. Ei își repartizează, în funcție de ședință, rolul de animator principal (cel care conduce ședința) și de animator asistent (cel care observă cum funționează grupul, relansează pacienții care nu colaborează, notează exercițiile efectuate, etc.). "Nu s-a întâmplat nimic special

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
un scor ridicat denotă un nivel înalt de intoleranță la incertitudine. Gosselin, Ladouceur și Pelletier, 2005: un scor ridicat indică o atitudine negativă în fața problemelor. Gosselin și al., 2002: un scor ridicat indică o utilizare intensă a strategiilor de evitare. Terapeutul ia în considerație fiecare strategie și nu se bazează doar pe scorul total. Gosselin, Ladouceur, Langlois, Freeston și Bertrand, 2003: un scor ridicat indică prezența mai multor credințe. Terapeutul ia în considerație scorul pentru fiecare credință și nu se bazează

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
un scor ridicat indică o utilizare intensă a strategiilor de evitare. Terapeutul ia în considerație fiecare strategie și nu se bazează doar pe scorul total. Gosselin, Ladouceur, Langlois, Freeston și Bertrand, 2003: un scor ridicat indică prezența mai multor credințe. Terapeutul ia în considerație scorul pentru fiecare credință și nu se bazează doar pe scorul total. Bastien, Vallieres și Morin, 2001: un scor ridicat demonstrează existența unor probleme de somn mai importante. Beck, Steer și Brown, 1996: un scor ridicat sugerează

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
detaliu pe parcursul a trei ședințe (ședințele 3, 4 și 5). Ladouceur și Dugas (1999) propun fixarea a trei momente în fiecare zi pe care pacientul să le consacre observării neliniștilor sale. Deoarece pacienta se neliniștește în principal atunci când se culcă, terapeutul îi sugerează să aleagă un moment îndepărtat de ora de culcare, cu o durată limitată de 20 de minute. White, 1999. Marie afirmă că rezervarea unui anume moment pentru a se îngrijora și pentru a nota consecințele incerte aproape că

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
un obiectiv al tratamentului este acela de a amplifica toleranța pacienților față de situațiile nesigure din viața lor. Marie poate să-și impună alte exerciții, astfel încât să modifice rapid percepția sa negativă a incertitudinilor și să dezvolte o atitudine competitivă, dar terapeutul veghează ca aceasta să-și amplifice șansele de succes, asistând-o în acțiunea de alegere a exercițiilor și întărind eforturile investite în caz de percepere a unui eșec. Sugerate de Brown și al., 1993. De exemplu, Brown și al., 1993

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Sugerate de Brown și al., 1993. De exemplu, Brown și al., 1993; Ladouceur și al., 2000; White, 1999. Cititorul poate consulta D'Zurilla și Nezu, 1999, care descrie în detaliu rațiunea și modul de aplicare a antrenamentului în vederea rezolvării problemelor. Terapeutul subliniază importanța obținerii de cât mai multe informații posibile în legătură cu situația care generează problema, înainte de a reflecta la soluții și la rezultatele posibile. Strategiile managementului de timp sunt frecvent abordate în tratamentul anxietății generalizate deoarece pacienții se simt adesea depășiți

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
au de făcut. Această etapă constituie o modalitate suplimentară de a se expune incertitudinilor. Marie termină fiecare încercare de rezolvare reflectând asupra rezultatelor obținute. Dacă acestea îi par nesatisfăcătoare, ea reface etapele precedente și aduce îmbunătățiri în funcție de noile informații obținute. Terapeutul și Marie decid împreună să rărească aceste ședințe pentru a-i oferi acesteia timpul necesar descoperirii, prin forțe proprii, a unor noi elemente, fiind însoțită în permanență de clinician în demersul său. Tehnica rezolvării problemelor utilizată în legătură cu serviciul permite identificarea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
jumătate de oră. De exemplu, să contamineze casa atingând obiectele și așteptând să ia masa pentru a-și spăla mâinile. Un studiu a lui Marks și al. (1988) a demonstrat că este la fel de eficient să expunem subiecții în prezența unui terapeut cât și să se prescrie unele ședințe de expunere cu prevenirea răspunsului ca sarcină de efectuat în intervalul dintre ședințe. Ca și în cazul expunerii in vivo, situațiile au fost ierarhizate și se începe cu cea mai puțin anxiogenă. Foa

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
prevenirea răspunsului, puțin numeroase dar prelungite (cel puțin 90 de minute), maximizează eficiența tehnicii: Kozak și Foa, 1997. Pentru doamna X aceste ședințe durează trei ore. Terapia se desfășoară pe parcursul a douăzeci și trei de ore. In timpul ultimei ședințe, terapeutul întră în cabinetul său la intervale regulate pentru a evalua anxietatea doamnei X, în timp ce soțul său rămâne afară. Experiența demonstrează, totuși, faptul că unii subiecți, invalidați puternic datorită problemei care persistă de multă vreme, au nevoie mai mare de prezența

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Experiența demonstrează, totuși, faptul că unii subiecți, invalidați puternic datorită problemei care persistă de multă vreme, au nevoie mai mare de prezența terapeutului pentru a avea curajul să se expună. Obsessive Compulsive Cognition Working Group, 1997. Pentru această ultimă tehnică, terapeutul trece în revistă împreună cu pacientul diferitele etape necesare pentru ca evenimentul temut să se producă, apoi îi cere pacientului să estimeze care este probabilitatea ca fiecare dintre aceste etape să se realizeze (probabilitate de manifestare). Sansele cumulate sunt calculate (înmulțind probabilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]