9,257 matches
-
său. Sebastianus, încordat și întunecat la față, întinse degetul către tăbliță și îi porunci: — Scrie: „Către Eminentissimul etc. etc. Magister utriusque militiae Flavius Etius, de la Prefectul și Legatul Aulus Sebastianus“. Vitalius sprijinise tăblița pe coapsă, cu piciorul ridicat pe un trunchi bătrân și putred, și acum lucra sârguincios cu stilul pe tăbliță. îți scriu ca să-ți spun că aici situația e gravă. Augusta a fost predată gepizilor și hunilor de un principe burgund trădător, iar Gundovek a fost înfrânt. Barbarii devastează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochilor lui Atila însuși, marele rege. Căci la el voia Balamber să ajungă, cu speranța că va intra, într-o zi, în cercul celor mai de încredere condotieri, cei care în Panonia aveau cale liberă la impunătoarea sa reședință, din trunchiuri de copac și cu tavan înalt. în sălile sale largi - Utrigúr îi spusese în mai multe rânduri - oriunde ai fi privit puteai descoperi o sumedenie de obiecte de aur și de argint, ornamente bătute cu pietre prețioase, mobile din lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de drum și dădu, pe neașteptate, peste un mic grup de oameni. Făcându-și loc, se duse până în față și-l găsi pe Odolgan, care, dând din mâini și înjurând, le poruncea oamenilor săi să îndepărteze o barieră rudimentară, din trunchiuri de mesteacăn - un jalnic bastion, ridicat în grabă, dincolo de care, după o ultimă bucată de drum foarte puțin înclinată, puteai ghici ieșirea pe o porțiune dreaptă, acoperită de iarbă și dominată din dreapta de zidurile sihăstriei, ridicate pe un povârniș stâncos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
punct. Balamber observă multe capete mișunând după buza zidului și prin ambrazurile turnului - bărbați și femei care cu siguranță se îngrămădeau să scruteze cu teamă capătul drumului dinspre bariera de altfel nesupravegheată. Câțiva războinici descălecaseră și începuseră deja să îndepărteze trunchiurile puse unul peste altul de-a valma, cu o grabă vădită. Inisius, ajuns și el acolo, sări de pe catârul său și alergă să se cațere prin încrengătură, privind atent spre sihăstrie. întinzând arătătorul, Khaba îl anunță pe Balamber: — Uite acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tânăr, ținea un cadru din lemn cu o imagine pictată în culori vii. După atitudinea lor și după tunicile pe care le purtau, deduse că era vorba de trei călugări. — Și el!... Oh, și el! exclamă Inisius, agățându-se de trunchiuri și strângând din ochi; fața sa exprima atenție și exasperare. Balamber, însă, nu reuși să înțeleagă la cine despre cine era vorba. Când cei trei ajunseră la câțiva pași de el, bariera fusese aproape cu totul îndepărtată. Sărind peste ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și strângând din ochi; fața sa exprima atenție și exasperare. Balamber, însă, nu reuși să înțeleagă la cine despre cine era vorba. Când cei trei ajunseră la câțiva pași de el, bariera fusese aproape cu totul îndepărtată. Sărind peste ultimul trunchi ce mai bloca drumul, Balamber se duse până în fața călugărului cel mai bătrân, care se opri imediat și ridică mâna, salutându-l. — Pacea Domnului fie cu tine! Pentru câteva momente, Balamber rămase fascinat parcă de imaginea din brațele tânărului călugăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sihăstria ta e plină de oameni fugiți din Vesontio și din satele de-aici, din împrejurimi. Nădăjduiau că nu-i vom urmări și cu siguranță au luat cu ei aur și bijuterii. Numai că, uite-ne aici! Cum vezi, nu trunchiurile astea o să ne oprească. Deschideți poarta și lăsați-ne să intrăm. O să fie mai bine pentru voi. Canzianus, oarecum tulburat, dădu din cap. — Greșești dacă îți închipui că ai lua de-aici o pradă mare. Cei mai mulți sunt oameni de la țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că vreodată, cine știe când, ea ar fi putut să fie a lui. Doar dacă... doar dacă... asta nu se întâmplase deja! în jurul său, între timp, se lăsase încet-încet tăcerea. Mulți dormeau deja, ca Maliban, rezemat de îngrăditura alcătuită din trunchiuri, ori ca țăranul din Belgica, ce-i stătea alături și sforăia regulat și ritmic. Ceva mai încolo, doi bărbați șușoteau în întuneric și îi păru că unul sughița înăbușit. Afară, două santinele hune râdeau, glumind unul pe seama celuilalt; o cucuvea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și iar: „Doar pentru puțin doar pentru puțin...“. Ațipi. îl trezi un ghiont primit brusc, căruia îi urmară afară strigăte agitate și nechezături. Deschizând din nou ochii în întuneric, i se păru că întrevede lucirile unor flăcări prin crăpăturile dintre trunchiurile îngrăditurii. Instinctiv, întoarse privirea către ușă și spre deschizătura strâmtă de deasupra ei, prin care se vedea cerul luminat de o strălucire roșiatică. în aer simți mirosul acru al fumului. Sări în picioare, în vreme ce o mulțime de glasuri strigau toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
jupuită de piele, fu iute castrat și apoi ridicat cu capul în jos și atârnat de una din crengile cele mai solide ale copacului mare, cu coatele îndoite și cu mâinile împletite și legate la spate. Dedesubtul lui, stiva de trunchiuri și crengi fusese deja cuprinsă de focul pe care Hariman, după ce își potrivise la centură scalpul, avu grijă să-l întețească, trăgându-se pe urmă îndărăt împreună cu cei care-l ajutaseră, pentru a-și contempla roadele muncii. O vreme, adunați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o cumpărase pentru ea și de multe alte lucruri. Sufla un vânticel cald, ce mângâia frunzișul copacilor. Țârâitul neobosit al greierilor se suprapunea peste murmurul încet și regulat al cascadei. Se plimbară o vreme pe lângă palisada șubrezită, pe ale cărei trunchiuri, în vreme ce vorbeau, Lidania își lăsa să alunece distrată degetele. Ascultând-o, Sebastianus o privea ca și cum ar fi văzut-o pentru prima oară și constata, aproape minunându-se, că era într-adevăr frumoasă. O „iapă tristă“, spusese Balamber: mai degrabă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cel mai demn. Ia viața mea! Canzianus, căruia Mandzuk îi legase mâinile în față, asista, cu o privire gravă și îndurerată, la scena aceea grotescă, fără să spună nimic, în vreme ce, nu departe de el, călăii săi îngrămădeau vreascuri în fața unui trunchi de copac crăpat Văzând însă cum Balamber, pradă mâniei, se trase înapoi cu un mârâit furios și îi strigă lui Inisius că-i va face pe plac, se apropie câțiva pași și îi ceru încă o dată, cu glas ferm, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o străbăteau se strâmta, pe unele porțiuni, într-atât, încât îi constrângea pe Sebastianus și pe tovarășii săi să meargă în șir indian, înconjurați de mărăcinișul des și de ochiuri de apă stătătoare, prin care doar câteva mici punți din trunchiuri putrezite permiteau trecerea de la un ostrov la altul. Cu puțin înainte de apusul soarelui, aerul începu să se încețoșeze ușor deasupra acelui peisaj deprimant, dar nicidecum nelocuit: din când în când, puteau auzi bufnitul câte unei rațe sau, dintr-odată, bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pături, se întinseră care cum putu, pe câte o palmă de loc mai puțin umedă. Lui Maliban îi reveni primul tur de pază. Liniștit, își luă cu el arcul și tolba și merse să se posteze între copaci, aranjându-se între trunchiurile bifurcate și răsucite ale unei sălcii bătrâne. Multe ore mai târziu, Metronius își trezi, unul câte unul, tovarășii, scuturându-i cu putere. — E cineva lângă colibă, îi șopti lui Sebastianus. Au și torțe. Nechezatul unuia dintre cai se auzi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să aducă înapoi caii, își concentră atenția asupra bagaudului. — Tu erai conducătorul grupului? îl întrebă. Acela nu răspunse. Metronius, fără să ezite, se aplecă să culeagă un tăciune ce ardea printre resturile colibei și, țintuind omul cu o mână de trunchiul unui copac, i-l împinse până lângă obraz. Bagaudul, amenințat atât de aproape de căldura flăcării, scoase un strigăt de groază și se zbătu zadarnic. — Ascultă, frumosule! mârâi Metronius cu o ferocitate care îl surprinse și pe Sebastianus. Fă bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care Hippolita o văzu înainte capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin mulțimea strânsă în jurul lui, în întunericul încăperii largi, se repezi la ambrazura cea mai apropiată și iscodi în afară. Uite-i, blestemații! mârâi. într-o clipă, Hippolita îi fu alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
parte a armatei staționa în vecinătatea zidurilor, ținându-se însă în afara tirului catapultelor, și mulți dintre războinicii aceia păreau acum să se odihnească după ultimul atac, stând așezați sau întinși pe iarbă ori grupați în jurul unui berbec imens, alcătuit din trunchiuri enorme legate strâns și protejat de o vinea din piele, găurită și înnegrită de săgețile aprinse aruncate de adversari. Concentrându-și privirea asupra pământului nimănui, ce se întindea între acele cohorte dezordonate și bastioanele pline de apărători, Sebastianus putu vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și simpla sporovăială a mulțimii adunate în jurul bivuacurilor, mugetele ce răsunau dinspre turmele de animale, clinchetul sutelor de gamele sau bătaia ritmică a ciocanelor izbind în nicovale, a securilor mușcând din trunchiurile de lemn - mii de zgomote diferite care alcătuiau acel ecou. într-un cuvânt, respirația imensei armate a lui Atila. Aproape imediat, Sebastianus căută cu privirea printre corturi pe acela al regelui hun. Sangiban îi citi gândul: — E acolo jos, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la locul lui. 4. Și a doua zi, sculîndu-se dis de dimineață, au găsit pe Dagon întins cu fața la pămînt, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon și cele două mîini ale lui erau tăiate pe prag și nu-i rămăsese decît trunchiul. 5. De aceea, pînă în ziua de azi preoții lui Dagon și toți cei ce intră în casa lui Dagon, la Așdod, nu calcă pe prag. 6. Mîna Domnului a apăsat asupra celor din Așdod, și i-a pustiit; i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
acolade și volute. Vitraliile cerneau o lumină difuză de culoarea șofranului. Mierle negre cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două șiruri de trunchiuri groase și înalte de frasin, înfipte adânc în pământ la intervale egale. Trunchiurile se prelungeau cu câte un mănunchi format din opt ramuri, lungi de câțiva metri, constituind armătura de boltă gotică. Butașii prinseseră rădăcini și înmugureau, înfrunzeau și înfloreau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două șiruri de trunchiuri groase și înalte de frasin, înfipte adânc în pământ la intervale egale. Trunchiurile se prelungeau cu câte un mănunchi format din opt ramuri, lungi de câțiva metri, constituind armătura de boltă gotică. Butașii prinseseră rădăcini și înmugureau, înfrunzeau și înfloreau în fiecare primăvară. Coloanele, colonetele, stâlpii, capitelurile, pilaștrii, ogivele și arcadele edificiului se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
îi sunt dintr-o singură bucată, nearticulate. De aceea, când vrea să doarmă nu se culcă, ci se sprijină de un copac. Jordan, după metoda ilustrului Leonardo, știind dinainte după îndelungată pândă, locul pe care și-l alege dihania, tăia trunchiul arborelui aproape cu totul și când venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască cineva. îl
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Sempronia veni în grabă, tresăltându-și bucile și țâțele enorme și zăngănind din caseta de aflat ursita. Cercetă cu mare băgare de seamă călcâiul, văzu că soarele se afla în zodia Berbecului, în conjuncție cu Saturn, scrijeli însemnele copilului pe trunchiul unui brad falnic din curte și îngropă placenta la rădăcina acestuia. Legă apoi cu un ștergar curat de cânepă caseta de pieptul pruncului și îl dădu maică-sii să-l legene la piept și să-i cânte. Deschise caseta și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ce se compune și câți ani trăiește. Trebuie, mai degrabă, să-i miroși rășina ce îi oblojește rănile, să-i strivești câțiva muguri între măsele, să te îmbăiezi în fiertura frunzelor sale și să-ți zdrelești pieptul gol de scoarța trunchiului, încercând să prinzi cu urechea bolboroseala tăcută a sevei. False și convenționale, biografiile conțin anul nașterii și al morții, orașul în care ai trăit și școala pe care ai urmat-o, când te-ai căsătorit și câți copii ai avut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
hiperbaroce sunt lanțurile de ghirlande putrid luxuriante ale acestei proze ce se constituie nu arar în propria paștișă, cu descripții de vise ale unor peisaje sau de peisaje ale unor vise, cu pilaștri, cascade, coloane ce se vădesc a fi trunchiuri de arbori înfrunzind în vaste bolți de catedrale. Plăcerea de a nara a autorului este enormă, emisia, licitarea, insațiabile, coșmare agonice admit instantanee paradisiace, în perenul sentiment al unei iremediabile rătăciri. Poate fi la mijloc intenția auctorială de a fascina
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]