4,882 matches
-
continuare locul căpitanului Oană, care sosise la Suceava, dar nu-și putuse relua, Încă, Îndatoririle de comandant al flancului de est al Ordinului Apărătorilor. Voievodul lăsă tăcerea să se aștearnă asupra Sfatului până când ea se transformă, Încet, În neliniște. Spre uimirea tuturor, chipul lui nu trăda nici surpriza și nici mânia. Unii boieri se gândiră că, poate, măria sa se gândise din timp să accepte condițiile unei solii a lui Mahomed, dacă aceasta va veni vreodată. Căci Moldova se afla, de astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
voievodului către Cetatea Neamțului sau, la nevoie, către frontiera cu Transilvania. Un alt corp de patru sute de Apărători avea să Însoțească forța de atac a cavaleriei. Voievodul Îngăduise ca aceștia să fie conduși de căpitanul Oană. Deși hotărârea lui stârni uimire, Ștefan avea cel puțin două motive Întemeiate. Primul era acela că voia să-i dea prietenului său ocazia de a intra În acțiune, căci aceasta avea să se Întâmple oricum, ori În fața tătarilor, ori În fața urgiei turcești. Al doilea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să se audă explozii și, din ce În ce mai aproape, voci omenești. Poate nu erau voci. Poate era doar vaierul lung al vântului. Și totuși, erau voci, Dar erau voci ale unor oameni surprinși de o moarte fulgerătoare. Erau gemete. Erau strigăte de uimire, urmate de tăcere. Erau strigăte de groază. Între tăcere și strigăt mai exista, totuși, un zgomot. Căpitanul Oană ascultă atent, adunat În sine Însuși. Era un zgomot cunoscut, deși Îndepărtat. Un zgomot simplu, aproape elementar. Un fâșâit metalic. Brusc, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În raport cu armata care aproape că Îl Înconjurase. - Retragerea! porunci cu glas tunător, Întrebându-se dacă nu cumva făcuse o greșeală fatală așteptând un miracol. Nu fusese nici un miracol. Fusese doar ceață. * - Nu se poate... murmură Erina, cu ochii măriți de uimire. Oană se opri și el, ascultând zgomotele din jur. Pădurea fierbea. Nu se auzeau tropote dinspre zona În care se afla voievodul. Ceea ce Însemna că era Înconjurat. Așteptase prea mult... - De ce? Întrebă căpitanul, cu voce tare. De ce a așteptat? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spuse Ștefănel. Mai avem un lucru de făcut până la declanșarea atacului. Fluieră scurt și, din umbra codrului, se iviră doi cai Încărcați cu arme. Alexandru văzu că unul din ei are atârnate de șa două buzdugane. Erau deja prea multe uimiri pentru o singură zi. Încălecă fără să spună nimic și Îl urmă pe Ștefănel. Avea să vină și timpul vorbelor. Acum era timpul armelor. * Semnalul care anunța moartea lui Amir Baian trecu peste armata lui Mahomed ca un fâlfâit negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Apărătorilor! Răzeșii În formație de apărare! La cea mai mică primejdie asupra voievodului, zid de sulițe și scuturi până ajung Apărătorii! Înțeles? Capetele căpitanilor de steaguri se Înclinară, dar nici o voce nu se auzi. Doar Erina cuteză să spună, cu uimire: - Cosmin... ești călare cu spada În mână... - Și cum ar trebui să fiu? Începem atacul... - Da, dar ai sărit În șa de pe piciorul pe care nu te puteai sprijini și ai scos spada cu mâna dreaptă... Erina avea dreptate. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
prea iuți ca să poată fi văzute și parate. Erau fulgere care aduceau moartea. În fața lui, ienicerii nu reușeau să se retragă suficient de repede. Erau uciși aproape fără să apuce să ridice iataganele și cădeau În neființă ca Într-o uimire. Din mijlocul lor, cineva, poate un comandant, strigă: E Marele Maestru! A prins săgeata din zbor! Rândurile otomane se clătinară. Ceea ce nu putuse fi Înțeles devenea limpede. Marele Maestru era egal cu legenda lui. La trei sute de pași de voievod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. 9. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică, de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, 10. cînd va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi, și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră. 11. De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, și să împlinească în voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85051_a_85838]
-
numai dacă, nu vei găsi vreun tovarăș destul de îndemînatec ca să proclame supremația femeiei și infamia colectivă a bărbaților. - Nu e primejdie! Specimenul nu s-a născut! . . . Iacă pentru mine . . . dar tu? Da, da ... domnia-ta? . . . întrebarea surprinse pe Mini și uimirea întoarse, pe căile acelea sufletești, sângele, din mersul lui lin. Se văzu pe subt piele fiorul ușor, pe care această dezordine îl fugărea încoace și încolo. Se văzu în iiuictul ochilor panica ușoară a nedumerirei. Mini credea hotărât că oricine
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mirase că își poate lăsa treburile moșiei atât timp singure, în plin sezon de munca câmpului, și se oferise, dacă el e ocupat, să stea ea câtva timp la Prundeni - lucru de care îi era chiar dor - aflase, cu o uimire care nu se poate spune, cu o revoltă fără seamăn, ceva de neînchipuit, care întrecea orice înțelegere: că tatăl ei, înainte de a veni cu Lenora la București, tratase cu un vechi amator vânzarea Prundenilor și primise chiar un acompte asupra
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
foarte bine!” Pe ogorul deja pregătit semăna semințe vii, care angajau, personalizau. Pentru domnu’ Fetescu întrebările noastre nu erau strict evaluate, dihotomic, ca bune ori rele. Important era să întrebăm, să ne întrebăm. De fiece dată ochii lui, mari, arătau uimire, lărgime de cer, primitoare. În spiritul maieuticii socratice provoca lecțiile noastre de zbor, la care rațiunea, experiența, imaginația, afectivitatea își corespundeau. În privirea vulturească și cald colocvială totodată, atingeai starea când scurtimea - cuantificabilul, exactitatea, precizia, formula - devenea prelungire, articulare și
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
că servitorii nu i-au cerut aprobarea înainte de a se opri. Făcându-și loc, îl salută pe Forrester, care-și duce mâna la marginea topi-ului, în semn de răspuns, apoi încearcă să i se adreseze în hindi, dar, spre uimirea sa, bărbatul îl salută în engleză: Se pare c-o să plouă, nu? Își ridicară amândoi fețele spre cer. Și, ca răspuns, un strop de ploaie aterizează tocmai atunci pe fața lui Forrester. Foc și apă. Pământ și aer. Gândiți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pot concentra asupra cuiva. Amar Nath, în mod sigur, a fost luat prin surprindere de zelul miresei în noaptea nunții. Anjali, care se mutase la noua familie a stăpânei sale, stătea adesea trează până seara, târziu, ascultând exclamațiile lui de uimire, mici sunete jucăușe care răzbăteau pe fereastră, până la terasa unde se afla ea. După cum avea să-i spună mai târziu vânzătorului de betel, probabil că acest mire, foarte serios, nu se așteptase ca tăcuta sa mireasă să reacționeze atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dacă mă gândesc mai bine, nu vreau să știu. Își mai toarnă o burra de whisky. Crăciun fericit, zice maiorul. Și repetă, Crăciun fericit, de parcă ar vrea să verifice cum sună cuvintele. Apoi rămâne tăcut o vreme, după care, spre uimirea lui Pran, zice: am un dar pentru tine. Lângă fereastră, pe un scaun uzat de trestie, se află un pachet mare, învelit în hârtie maro de ambalaj. Maiorul gesticulează impacientat, făcându-i semn să-l deschidă. În interior, găsește un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
umezită în aburii de alcool, i se conturează tot mai clar în minte. Treptat, în timp ce se face tot mai cald, Privett-Clampe îl convinge pe Clive să nu se mai sucească atât și să citească mai mult, cu voce tare. Spre uimirea sa, după o viață fără lectură, maiorul se trezește aplecându-se acum asupra cuvântul scris. Desigur, el n-are nici o treabă cu nonsensurile sforăitoare și anoste (Tolstoi cât cuprinde! Bolșevism veritabil) ale indivizilor de la SPI. Maiorul preferă, bunăoară, Plimbările și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în care și-au unit glasurile participanții. Unduindu-și degetele grăsune în aer, ca un dirijor, capătă o mină acră la vederea întârziaților, poftind-o pe Elspeth în cerc. Bobby se întoarce să plece, s-o aștepte afară, dar spre uimirea lui, Elspeth cere permisiunea gazdei și-i face semn să rămână. N-a mai făcut asta până acum. El își trece greutatea corpului de pe un picior pe altul, nefiind prea convins că vrea să ia parte la experiment. Oamenii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Corelli pe care-l ținea în poală. Scoția i se păru minunată, dar străină. Pe vas, se îngrijorase că va ajunge să iubească acest loc din nou și nu va mai putea să-l părăsească, dar când ajunse, realiză cu uimire că o parte din ea rămăsese în suburbiile Bombayului. Întoarcerea acasă i se păru ca retrăirea copilăriei, emoționantă și ușor jenantă. Prima masă, compusă din friptură de vită și cartofi o făcu să plângă, iar când Susan și Petie veniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
efect avea moștenirea acestui copil metis (despre care e de înțeles că nu-i plăcea să vorbească) asupra capacităților sale intelectuale și morale? În timp ce-i preda, își studia elevul. Băiatul era uluitor de interesat și isteț, disperat să învețe. Spre uimirea sa, Andrew se trezi lăudându-l, nu doar admonestându-l. Și desigur, băiatul îndeplinea și funcția de mesager, un intermediar celest între lumea lui și cea a soției sale. Un înger. Pagină separată După ploi, a urmat vremea rea. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ridicat de la masă și s-a dus să-i pregătească mânca rea. M-am luat după ea. Trecând prin hol, mi-a făcut semn să deschid ușa toaletei pentru musafiri, să arunc o privire înăuntru. Nu mică mi-a fost uimirea să constat că mica încăpere devenise și loc de meditație. Am văzut acolo o etajeră cu cărți, afișe cu expozițiile Ioanei, pe un perete erau fixate o pagină de manuscris cu genealogia pisicilor roșii, o scrisoare, chipurile, din partea unei pisici
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
singur în eternitatea noastră". Seiful Vieții în seiful vieții găsești Mii de-ntrebări fără răspuns. De ce când norii sunt triști, Iși deschid brațele Și prind în palmele reci lacrimi fierbinți ce cad despletite pe umerii bătrânei Geea la care cu uimire privești ! Uluită privești în oglindă Timpul... încerci iarăși să descifrezi Răspunsuri cernute prin sita vieții, înălțate pe pedestalul sorții! Un gând s-a născut sub munții de vise Din rotundul Științei, în zori, se ivise. în trupurile fierbinți ce se
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pui, fructe de mare... Sunt feluri de mâncare pe care nu le-am văzut niciodată sau de care nici măcar n-am auzit. Parada continuă. Expresia de pe fețele servitorilor mei îmi spune că asta e ceva obișnuit. Încerc să-mi ascund uimirea. După ce farfuriile sunt așezate, îmi flutur mâna. Servitorii se retrag și stau în picioare, în tăcere, lângă pereți. Mă simt ciudat să privesc masa asta monstruoasă. — Vă dorim poftă bună! cântă servitorii într-un singur glas. Îmi ridic bețișoarele. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pentru principiile după care îi impuneam să trăiască. Avea două feluri de expresie când mă privea. Una era cea a unui străin, de parcă nu m-ar fi cunoscut și nici nu îl interesa să mă cunoască. Cealaltă era una de uimire. Nu putea înțelege de ce trebuie să fiu eu singura care îl contestă. Privirea lui analiza propria mea existență. După ce ne certam, expresia sa afișa un rânjet sarcastic. Eu eram micșorată în ochii fiului meu. Adorarea mea pentru această mică ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
care zace într-un șanț sub un cadavru? — Tung Chih! țip eu. O clipă mai târziu, un cuțit taie sacul și respir aerul proaspăt. Cel care ține cuțitul este un soldat în uniforma Gărzii Imperiale. Stă în fața mea împietrit de uimire. — Majestatea Voastră! Se aruncă la pământ. Îndepărtându-mi funiile de la mâini și de la picioare, îi spun: — Ridică-te și spune-mi cine te-a trimis. Soldatul se ridică și îmi arată cu degetul în spatele lui. Puțin mai încolo, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se odihnește cu qin-ul ei, și flori de piersic se văd prin fereastra rotundă din spate. Vitalitatea primăverii contrastează cu melancolia tinerei femei. Este evident că își așteaptă soțul sau iubitul. Picioarele ei expuse sugerează că tânjește după el. Spre uimirea mea, picioarele îi sunt legate. Lumina din vasul de ulei emană un miros dulce și răspândește raze portocalii. Ea adaugă căldură mobilei roșii. Pe o masă, în colț, sunt teancuri de cuverturi, pături, cearșafuri și perne. Mormântul e primitor precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
adevărate, nu e nici o iluzie, ne place și nouă, nu numai ție. Și i l-am dat să vad ce face cu el. L-a apucat foarte strâns în brațe și, o dată luat în posesie, după câteva clipe în care uimirea lui s-a întors înapoi de unde ieșise, l-a dus la gură și a vrut să muște din el. Ei bine, i-am spus, asta să n-o faci, chiar dacă soarta te ra împinge să ajungi un cuceritor. Pământul nostru
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]