3,608 matches
-
să iau sacoșele, mă lasă, șoptește „Mulțumesc“ și merge să-și ia jacheta de mucilagine care e întinsă pe divan, cu mânecile desfăcute ca un crucifix în așteptarea brațelor ei. Ajunsă în prag, se întoarce să mai vadă o dată casa, umila ei casă. Nu mi se pare că există vreo urmă de nostalgie în ea, doar grabă și un soi de neliniște ascunsă, ca și cum s-ar teme că a uitat ceva. Poate eu sunt mai trist decât ea. Am iubit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Italiei domnea peste spațiul acela, până la orizont, acolo unde răsărise soarele. Adio, iubito, adio. Era în sicriu, cufundată în mătasea cu care acesta era căptușit. Îi aranjaseră bluza în fustă și îi pieptănaseră părul. Luxul aranjamentului aceluia ascundea originea ei umilă, îi dădea un aer de mireasă de țară, o țărancă sfântă, bună de dus în procesiune. Poate îi dăduseră cu ceva pe față, ceară sau cremă, obrajii Italiei luceau puțin și tocmai lucirea aceea o sărăcea. — Lipsește un pantof, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
care nălucire nu e așa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunii figurilor pe care le alcătuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. O, hazardata mea Eugenia! Viața mea, calmă, rutinieră, umilă, este o odă pindarică țesută din miile de nimicuri ale cotidianului. Cotidianul! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi! Dă-mi, Doamne, miile de mărunțișuri de fiecare zi. Noi, oamenii, nu sucombăm din pricina marilor suferințe sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și Lucerna și Veneția și Florența... Astăzi l-aș pune să se plimbe prin această idilică țară bască franceză care dulceții Franței îi adaugă preadulcele acrișor al Țării Bascilor a mea. Ar lua-o de-a lungul malurilor tihnite ale umilului râu Nivelle, printre domoale pășuni de smarald, pe lângă Ascain, și la poalele muntelui Larrún - alt derivat de la larra, pășune -, ar peria cu privirea verdele odihnitor al câmpiei natale îndesate de o tăcută tradiție milenară și care aduce uitarea istoriei amăgitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
azvârlit în surghiunul de pe Fuerteventura exact în aceeași zi, 21 februarie 1924, când în urmă cu cincizeci de ani auzeam căzând lângă casa mea natală din Bilbao una din primele bombe lansate de carliști asupra orașului meu. Și acolo, pe umilul pod de la Arnegui, Jugo de la Raza ar putea observa că sătenii care locuiesc în zona aceea nu mai știu nimic despre Carlos al VII-lea, cel ce a trecut și-a spus întorcându-și fața spre Spania: „Mă voi întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
erau ciulite și aduse puțin Înainte, de parcă se străduia să audă următoarea mutare, și nu Înceta să urmărească degetele jucătorilor, rostogolirea zarurilor și mișcarea pieselor pe tablă cu niște ochi care lui Fima i se păreau fascinați și plini de umilă mirare. Niciodată În viață, nici Înainte, nici după aceea, Fima nu mai văzuse un efort atât de concentrat de-a Înțelege ininteligibilul. De parcă În dorința sa de-a descifra jocul câinele atinsese un anumit grad de spiritualizare. Cu siguranță tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și fâlfâiau În vânt. Fima privi rapid titlurile, Întinse mâna și băgă cu grijă ziarul Între sticle, pentru că i se părea că acuși va zbura pe stradă. Bătrânul spuse doar: — Nu. Șoin1. Un câine gri-gălbui se apropie dintr-o parte, umil, cu coada-ntre picioare, adulmecând temător marginea pantalonilor lui Fima care era cam Îngrijorat, nu descoperi nimic interesant și se Îndepărtă cu botul În pământ. E posibil, Își zise Fima, ca ăsta să fie fiul fiului fiicei fiicei celebrului câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Yaelei: — Problema ta, amice! Și răspunse, privind În noapte, cu o voce joasă și hotărâtă: —Corect. E problema mea. Și eu sunt cel care o va rezolva. Zâmbi din nou În sinea lui. Însă nu mai era zâmbetul lui obișnuit, umil și trist, ci surâsul cu buzele uimitor arcuite al unui bărbat care căutase Îndelung un răspuns complicat la o Întrebare complicată și dintr-odată găsise un răspuns simplu. Apoi Fima se Întoarse și intră În cameră. O zări imediat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cabală și telegrama misterioasă, răuvoitoare, Îi dăduseră pentru o clipă speranța că a intrat fără voie Într-o vendetta organizată Împotriva actorului-director, dar, de Îndată ce auzise huiduielile Încetând și aplauzele izbucnind la revenirea pe scenă a lui Alexander, pentru discursul său umil, Înțelesese că nu pe „Alick“ dorise acea canaille de la galerie să Îl nimicească, ci pe el. Guy Domville fusese ultimul zar aruncat - „le sort en est jeté“ - și pierduse. Nu intenționa să mai riște Încă o umilință asemănătoare. Presimțirea eșecului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o cu totul altă rasă și cultură, după numai câțiva ani de trai printre ei? Nu-și făcea iluzii că va fi vreodată jelit În același fel plin de simțire, dar decise ca pe viitor să fie mai bun, mai umil și mai puțin egoist. Avea să Își accepte cu stoicism eșecul În teatru, să se rededice solitarului meșteșug al literaturii, să caute În el perfecțiunea fără grija faimei și fără lăcomia recompensei materiale, să se lepede de invidie și gelozie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
antract purtându-se ca și cum ar fi fost tratați cu băuturi tari. Desigur, nu se dovedi nimic care să confirme aceste suspiciuni, iar amintirea primirii călduroase care i se făcuse lui Alexander când se Întorsese pe scenă pentru a-și ține umilul discurs În fața cortinei lăsate Îl convinse că ostilitatea galeriei și a locurilor ieftine fusese Îndreptată În principal Împotriva lui și a piesei lui. Dar ceea ce devenea tot mai evident, pe măsură ce se limpezea tabloul general, era că Alexander Îl trădase chemându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În creion și acuarelă a unei clădiri vechi și ciudate, recent executată și agățată pe peretele salonului. Clădirea era de cărămidă, cu detalii din piatră, și avea o fereastră mare și frumoasă, În arcadă, la primul etaj, dar o ușă umilă de lemn la parter, una pe care o găseai mai degrabă la un grajd sau hambar. E fermecător! spuse el. Ce clădire e asta? — E Camera Grădinii de la Lamb House, din Rye, Îi răspunse Warren. Presupun că s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sunt drăgălaș ilustrate. Este limpede că Du Maurier a fost un om cumsecade, devotat lui Henry, dar nu și o minte tocmai strălucită și fără un stil prea grozav În proză, dacă este să Îl judeci după corespondență. Se pleca umil În fața cunoștințelor literare ale lui Henry, raportând cuminte asupra lecturilor din autorii francezi recomandați de prietenul său În conversațiile purtate În Hampstead. „Am deseori obiceiul, după-amiaza, de a sta pe banca pe care am vorbit despre Flaubert, Zola și Daudet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mea nu a reacționat decât dând din cap cu supușenie. Lentilele lui Alfons Maria semnalizau triumful. Iar noi am plecat. După ce sorocul de nouă zile trecuse, o scrisoare ne informa într-o grafie ce rămăsese infantilă că rugăciunile și reculegerea umilă ar fi fost destul de puternice pentru a se împotrivi cu puterea credinței tentațiilor, în general și, mulțumită harului divin, ispitirilor lui Satan în special și că renunța totuși la lume. Mie, fratelui, îmi revenea, chiar dacă nerostit, rolul diavolului. Drept răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
păstrez pentru viitor clipa anticipării și dăltuirii În piatră a indiciilor pe care le-am cules. — Cu neostoita nădejde că În viitorul domniei voastre se va crăpa odată și-odată de ziuă, a intervenit Shu T’ung, reînnod aici firul umilei mele istorisiri. Când Tai An a dat buzna teafăr și nevătămat În casa din strada Deán Funes, vecinii indolenți, ce dormeau ca tomurile clasice care burdușesc o bibliotecă rectilinie, nici nu l-au zărit barem. Dar se presupune că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Nici că-mi pasă de emoțiile pe care le trezește, de lacrimi, aplauze, strâmbături. Nu mi-am propus să dau lecții, nici să emoționez sau să amuz. Opera este mai presus de toate acestea. Aspiră la tot ce-i mai umil și mai Înalt: un loc În univers. Înfipt Între umeri, capul solid nu s-a clintit. Ochii nu mă mai vedeau de-acum. Am Înțeles că vizita luase sfârșit. Am ieșit cum am putut. The rest is silence. În căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să discearnă și să publice enorma activitate, dispersă pe atunci, a Meșterului Pedro Zúñiga, Morarul. Ne referim, desigur, la contele de Labata. Iată-ne, deci, În 1805. Contele e seniorul ogoarelor cultivate cu cereale, care Înconjură terenurile stâncoase din Guarra; umil, Zúñiga nu irosește apele care Îi Învârt moara. În tăcerea rurală, el Îi zice din chitară. Se Întâmplă un lucru căruia nicicând nu-i vom afla tâlcul. Poate răgetul unei lăute, poate cântecul unei sirene intonat la nai, poate versul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de ușor cumpătul. Mă simt ca o idioată... Beth lăsase capul În jos, privind țintă În podea. Norman se gândi că era interesant felul În care alunecase de la starea agresivă de Încredere În sine la polul opus, În de autocompătimire umilă. Fără nici o stare intermediară. — Hai să n-o lungim prea mult, spuse Norman. Suntem obosiți cu toții. — Pur și simplu, mă simt oribil, continuă Beth. De-a dreptul oribil. Simt că v-am dezamăgit pe amândoi. În primul rând, nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ei Bruma de-argint care-abia s-a trezit Spre-apus seara coboară discretă Vis solemn, peste frunte și pleoape Flutură-n mantii fast de vedetă Și-aduc cerul atât de aproape În noaptea neagră ce biruie tot Mă închin așteptând și umilă Aplec în taină dorința ce-o port Implorând iertare și milă Blând din tării o voce-mi răspunde Sigiliu pune pe inima mea Alungă dor și temeri profunde Și-ndată adorm pe-o rază de stea
O zi cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83254_a_84579]
-
spune nimic. Pe undeva sînt bucuros că nu mă identific cu niciuna din vîrste. M-am născut, am pierit și am apărut altfel de atîtea ori... Parcă am refăcut în mine omenirea. Doar așa, tînăr și bătrîn, bun și rău, umil și arogant totodată, voi fi întreg cu adevărat. Gata de judecată. V. tînăr mă plimb agitat prin cameră smulgîndu-mi hainele de pe mine, cuprins de o subită nevoie de aer proaspăt. Mirosul fetid a cuprins totul și duhoarea nu poate fi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
în continuare necunoscut. Ca o veșnică foame de toate. Să-L sorbi și, totuși, să fii mereu înfometat, în creștere. Din încercarea asta nu ieși fericit ci, cumva, aerat. Aproape mirosind a iarbă. Ce minunăție: tu, creatura, să te ridici umil deasupra lumii create. Și s-o ierți, ca pe-un copil ce a greșit. De nu, ajungi să crezi că Dumnezeu e chinul însuși. „-Doctore, dacă ai să simți ca mine” -îi spun-“ai face din decedații tăi doar călători
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
amestecate cu dragoste șienigma unei stele lungite între necuvintele noastre. Am luat brațul să-mi strângă sângele răvășit peste o lume în care am încercat să-mi trăiesc viața cu acest timp ce vrea să-mi odihnească voința mult mai umilă decât toate cețurile răvășite peste diminețile mele, uneori prea obositoare, când mă trezeam și încercam să te pipăi prin aerul răcoros, să văd de îți mai simt vertebrele calcinate ale acestui început... Mai mă doare privirea ta tristă ce mi-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
își dăduse aprobarea. Și-a pregătit singură niște pâine prăjită. Déjà vu sau cam așa ceva, nu? Tata a mâncat puțin, după care a declarat că, fără putință de tăgadă, era o mâncare excelentă, numai că gusturile lui erau mult mai umile și că-i era imposibil să aprecieze ceva atât de sofisticat și exotic. După cum a zis el: — Eu sunt un om simplu. Până la treizeci și cinci de ani nu am mâncat nici măcar bezele. Mama a mâncat și ea nițel, dar cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ton cam critic. —Oricum, am întrebat curioasă. Ce faci tu aici? Întâi mă încurajezi să am o aventură cu el, după care, când îți spun că sunt de acord, îmi sari în cap! —Iartă-mă, Claire, mi-a spus Laura umilă. Chiar îmi pare rău. M-am gândit doar că ți s-ar mai ridica moralul dacă ai ști că Adam te place. Dar n-am crezut nici o secundă c-o să faci ceva în privința asta. Tu ești femeia unui singur bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să nu fie deloc el. Da, așteptați puțin, domnule Brennan. Îl chem, am spus. Apoi m-am târât în sus pe scări. Mergeam mult mai încet decât atunci când coborâsem. M-am dus înapoi, în camera lui Helen. Eram corespunzător de umilă. Încă aveam nevoie de ea. Helen se juca împreună cu Kate și nu a considerat necesar să comenteze zborul meu pe scări. Zbor care sfidase moartea. Ăsta era unul dintre avantajele de a fi alături de o persoană atât de egoistă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]