3,613 matches
-
la mîna dreaptă Că acolo mai este, o lină fîntînă Cu apă sălcie De-a de-ți place ție...” Aceste gulere, se dau de pomană peste mormîntul proaspăt, Împreună cu cîte un colăcel, fiecare. Ele reprezintă cele 44 de vămi ale văzduhului, iar banul din fiecare guler, Înseamnă plata fiecărei vămi, pe care o va trece sufletul mortului pînă la locul hotărăt: rai sau iad. CÎntarea gulerelor se repetă tot timpul cît se lucrează la cele 44 de gulere, Încheindu-se cu
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
sensibilizând-o în vederea unei reconsiderări a întregii sale durate. Ca și pe vremea lui Kogălniceanu sau Bălcescu, se caută în istorie puncte de sprijin pentru o resurecție morală cât mai profundă. Trecutul, multă vreme poluat, ca și pământul, ca și văzduhul țării, redevine o sursă dinamogenă, una ce se cuvine a fi purgată, ea mai întâi, de noxele ideologiei totalitare. A purifica pe cât posibil discursul istoric e o datorie pe care profesioniștii domeniului nu mai pot întârzia să și-o asume
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Buenos Aires: "Mi-e dor de Crucea Sudului când setea mă face să ridic capul / Ca să beau din vinul tău negru în miez de noapte. / Și mi-e dor de străzile cu magazine dormitând / Și în care parfumul ierbii tremură-n văzduh"110. În tangou se explorează regiuni care nu sunt pe hartă, peisaje dintr-o realitate minunată, o a doua realitate, existentă doar în imaginea idealizata a personajului. Tangoul este expresie universală, ca și jazzul și flamenco, surorile sale de epocă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
s-a hotărât să-l urmeze oriunde, iar mai apoi trebuia să aivă loc și nunta celor doi. Soarele, supărat, privea cu tristețe la cele ce se petreceau pe pământ între cei doi. Atunci i s-a întunecat privirea și văzduhul s-a cutremurat și a cerut vrăjitoarei munților și pădurilor să-l prefacă pe mire într-o stană de piatră. Deodată s-a auzit un zgomot și un urlet înfiorător de femeie, iar după vraja făcută de ea, cu adevărat
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
și bătrâna cerșetoare, însușirile supranaturale cu care aceasta se laudă ă"Căci multe au mai văzut ochii mei deatâta amar de veacuri câte port pe umerele acestea") par, a fi niște minciuni, tânărul înțelegând miracolul numai atunci când bătrana dispare în văzduh; tot așa, calul care se apropie de tava cu jăratec este numit "ghijoacă urîcioasă, abia transformarea lui miraculoasă, datorată intervenției unui factor sacru ăSfânta Duminică), convingându-l pe feciorul de crai.Un loc aparte îl ocupa Spânul. La început, el
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
dezlipindu-se de țărână Fulgii pământului îl ning sub copite pe azur... Își înclină coama evantai pe cer Calul e femeia de apă camee Cu sânii de nouri Cu gestul real ca o gheară... Calul intră calul iese... Cu urechi de văzduh... Calul pornește în lume24. E-ntindere de plante cu degete de apă... Uriașii subpământului s-au înecat cu azur Și lacurile guri deschise rămas-au încremenite... Planeta somnului se așterne peste câmpuri Pe unda izvorului curg ultimele reflexe 25 Salvador
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în urma unei imagogeneze pe care agenții Sănătății Mentale Socialiste (SMS Agency, pentru aliați) ar fi considerat-o "borderline"135, făcea parte din universul simbolic al lui El Pitso prin digerarea textelor lui Isidore Ducasse. Valurile de aripi negre, care cuprinzând văzduhul pe dealul Copoiului și strada cuprinsă între un hotel de stil franțuzesc și un palat pseudo-gotic, îi puteau aduce aminte de acele "légions de poulpes ailés; ressemblant de loin à des corbeax"vvvv planând "au dessus des nuages, en si
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
nu întotdeauna inspirată a marilor simboluri sau scheme mitologice: "Darurile se găsesc/ în cadouri// În spate armate cuceritoare/ minciuni sfruntate/ Iluzii rătăcite de la/ un om la altul// Calul troian nechează/ spre ceruri/ Oamenii ascultă chemarea// Departe zăngănitul de arme/ umple văzduhul de/ Pacea precară" (Calul troian). Începând cu Pe malul Aheronului (Editura Cronica, Iași, 1999), accesul poeziei la mitologic devine pentru autor obligatoriu. Obsesia picturalității ca fundal de desfășurare a unor viziuni poetice din ce în ce mai complicate nu a dispărut; ca și în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în asfințitul de soare,/ lumină de purpură caldă" (Păgânul năvod), orbul care "clatină-n mână/ toiagul de ceară topită" pentru a întârzia dansul fatal al Viperei cârne, în sfârșit, Cel Dintâi, "așezat anume la porți", care "se-ntrupează,/ plutește-n văzduh, se despoaie de sine/ de-a lungul luminii" sub ochii poetului, pe deplin convins de finalitatea epifaniei trăite "sub soarele rece,/ până la brâu între valuri sclipitoare,/ în mijlocul întinderilor cu o mie de fețe". Raportând aceste figuri la imaginarul nictomorf, trebuie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
avea tulpina vieții sale în cer, la Domnul și petalele ei aici, pe pământul acoperit de ape. Nebun trebuie să fie acela ce începe astăzi, când pământul este din nou uscat, să caute o floare ce-și are rădăcina în văzduh. Însă numai această ciudată floare îi mai poate reda omului demnitatea Zborului și Asemănării. Cele scrise mai jos sunt doar niște pergamente ce le-am găsit demult pe o insulă în care se povestește despre această floare. În ele se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fericirea e legată, pentru Iphigenia, de "Dumnezeul grecilor", care-i susură, în urechi, singurele cuvinte mântuitoare), și nici a invoca metafore-simbol ale creștinismului (Tantalos străbunul e suspendat în aer ca pe o cruce uriașă, având în același timp viziunea duhului văzduhului, un "pescăruș invincibil" tot în formă de cruce etc.). Fervoarea mistică a trăirii de esență religioasă, anunțată de intensitatea exprimării senzațiilor, dar și de revenirea, constantă, la topoï specifici discursului religios, se materializează plenar în Fiul sunetului (Editura Vinea, București
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și într-una supracorporală, accesibilă în spațiul unde se face auzită doar muzica sferelor: " Începi atunci să strigi: cine respiră/ în carne și în nervi? din care parte?/ și spațiul sferic cine îl împarte/ prin toate razele cu trista lyră?// Văzduhul se hrănește cu alt sânge/ mai înainte mort pe-o altă față" etc. În volumul imediat următor, Fiul lui Eros și alte poezii (Editura Junimea, Iași, 1978), reține atenția o poezie circumscrisă, tematic, aceleiași problematici majore alteritatea gândită modern, ca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poetul a zugravit sfârșitul universului prin negații repetate ce anulau bogăția de sunete din viața naturii și a omului: n-ar mai fi nici muget de boi pe pajiști, nici zgomot de sălbăticiuni prin păduri, nici cântec de păsări prin văzduh, nici zumzet de albine sau de fluturi n-ar mai străbate câmpia, nicio voce, niciun murmur, în afară de cel al apelor, al vântului și al furtunilor nu s-ar auzi nicăieri. Din lumea întreagă, și din întâmplările și nenorocirile fără de sfârșit
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
metamorfozele sunt semnalate prin absența motivelor acustice. Liniștea sporește fascinația misterelor, marchează uimirea supremă și, în general, preaplinul de sentimente imposibil de exprimat. Urc piscuri, prăpastii de aer / cuprins de vântul pinilor / și grupul ce ușor mă-nsoțește / se depărtează în văzduh, / undă de sunete și iubire (Vânt la Tìndari, trad. AEB). Aici Quasimodo învăluie trecutul în aură ușoară, unduitoare a glasului prietenilor, a cărei bogăție de sunete și iubire se îndepărtează. Este evocat un moment fericit din tinerețe: o drumeție pe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
În vreme ce în Infinitul foșnetul vântului, imagine centrală a construcției lirice, este ancorat în prezent, Quasimodo îl plasează în interiorul amintirii și la finalul experienței tainice, plăcute: vânt adânc m-a răscolit. Alteori poetul ermetic își dorește să se contopească cu adierea văzduhului aducătoare de bine: Și fă-mă vânt ce fericit plutește (Fir tot mai scurt).353 Altundeva eul în perpetua rătăcire dorește să stăpânească vântul ce mâna ființă, asemuita cu o barcă ce plutește către un liman fericit, unde căutarea ar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
că-ntreagă-atingi de stele o scară / ce a coborât deja rotindu-se în vis / ca să mă lase înapoi în timp (trad. MB). În De tânără femeie culcata printre flori visele sunt animate de figuri feminine din amintire: Un oraș suspendat în văzduh / mi-era ultim surghiun, / și mă strigau în preajma / suavele femei de-odinioară (trad. MB).409 Quasimodo rememorează trecutul pentru a regăsi blândețea dolcezza, cuvânt leopardian ce reda sentimentul și atmosfera copilăriei și adolescenței și care numără unsprezece ocurente în volumul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mi se-așează umbra-ndrăgită-a celei / ce-ntâia oară m-a-nvățat iubirea / și m-a lăsat apoi să plâng zadarnic (Visul, vv. 19-20). La rândul său, Quasimodo populează ficțiunile onirice cu figuri feminine din trecutul personal: Un oraș suspendat în văzduh / mi-era ultim surghiun, / și mă strigau în preajma / suavele femei de-odinioară, / și mama, 'ntinerită, / cu mâna-i dragă alegând dintre roze / pe-acelea mai albe, îmi împodobea fruntea. (De tânără femeie culcata printre flori, trad. MB).412 Cum era
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
condeiului sau. În articolul citat în introducerea prezenței cercetări, Mariella Cantelmo sublinia, în alți termeni, aceasta dublă fațetă a cuvintelor ermeticului, gata să se închidă în duritatea pietrei sau să se transforme în suflu ce dispare că o tresărire a văzduhului.527 Vocabulele au o rezonanță similară cu a celor vagi, leopardiene. Arătând ambiguitatea și lejeritatea ce le caracterizează în poezia sicilianului și subliniind capacitatea lor combinatorie, considerăm că am adus teoriei macriene a cuvântului reificat o completare binevenită, menită să
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și 4. 338 Verbalizate, ele structurează întregul sau univers imagistic, încă de la titlul primului volum: Ape și pământuri: Da piante pietre ed acque / nascono gli animali / al soffio dell'aria din plante pietre și ape / se nasc animalele / la suflul văzduhului. Aerul este suflu vital al nașterilor din matricea apei. Alăturarea culla d'aria (Terra) leagăn de aer (Pământ) confirmă observația. Referitor la valențele și semnificațiile celor patru elemente în poezia lui Quasimodo, precum și la prezența mai redusă a elementului foc
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de care sufăr/ Nu se moare,/ Ci se trăiește -/ Substanța ei este chiar eternitatea,/ Un fel de cancer al timpului/ Înmulțindu-se din sine fără oprire./ E o boală impecabilă,/ O suferință perpetuă ca o vocală de sticlă/ Laminată în văzduhul asurzitor,/ O cădere/ Căreia, numai pentru că e fără sfârșit,/ I se spune zbor. (Zbor)"52. Zborul stănescian, transpus în literă de femeie. Țipătul neputinței omului de a cuprinde infinitul, de a descompune materialul, pentru a scoate la iveală spiritualul, de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Carl Sandburg Poezia este jurnalul unui animal marin, care trăiește pe uscat și ar vrea să zboare -. [...] Poetul poate să fie entuziasmat de viața sa pe pământ el nu va uita, niciodată, că a părăsit apele să că-l așteaptă văzduhul și, chinuit, se va zbate, în plus, să pătrundă în miezul de jar al planetei. Aceasta este condiția umană și poetică. Poate că apariția sa în lume n-a fost decât o ingenioasă tentativă a naturii de a-și contopi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
condiție de poet: "Știu, puritatea nu rodește,/ Fecioarele nu nasc copii,/ E marea lege-a maculării/ Tributul pentru a trăi.// Albaștri fluturi cresc omizi,/ Cresc fructe florilor în jur,/ Zăpada-i albă neatinsă/ Pământul cald este impur.// Neprihănit eterul doarme, / Văzduhul viu e de microbi,/ Poți dacă vrei să nu te naști,/ Dar dacă ești te și îngropi.// E fericit cuvântu-n gând,/ Rostit, urechea îl defăimă,/ Spre care o să mă aplec/ Din talgere vis mut sau faimă?// Între tăcere și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dezvoltă poemele din nucleele unor metafore, aproape alegorice. Sensibilitatea vizionară a poetei restabilește primatul imaginii, în câteva poeme incantatorii Flux, Concert, Din când în când, Elegie de dmineață"75. Alcătuită din opoziții de tipul zăpadă neatinsă/ pământ impur, etenrul neprihănit/văzduhul viu, să nu te naști/ te îngropi etc. această poezie reprezintă o deconstrucție canonică și la nivelul construcției versului. Deși la început impresia este aceea a unei prozodii de tip clasic, cu ritmicitate, cu rimă și cu măsură regulată, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în care metafora blagiană este transpusă în literă de femeie: "Mi-am așternut un braț de fân în umbra,/ Mai sclipitoare decât lumina, a frunzelor galbene,/ Așezate-ntre mine și soare pe crengile nucului/ Devenite golașe și firave de atâta văzduh./ M-am întins cu fața la cer în iarba uscată,/ Goală de gânduri și de dorințe, fără cuvânt,/ Numai miros, numai auz, numai privire,/ Și-am așteptat să treacă după amiaza./ Lungi ore întregi în care n-am fost decât trup/ Uitat
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai există nici ea, dar nici țipătul, în locul lor instalându-se cântecul dezorientat al cucului, care, oximoronic, anunță sfârșitul lumii. Aceeași opoziție cu conotații tragice apare și în Impudice fructe, unde: "Impudice fructe crăpate,/ Arătându-și sâmburul gol,/ Înalță-n văzduhul pierdut,/Aburi mirați de alcool;// Miros vegetal de iubire,/ Sub soarele picotitor,/ În care plante de aur/ Răsar, dorm o vară și mor;// Lene fierbinte și-adâncă/ Unde se-opresc și albinele,/ Lumină atât de puternică,/ Încât stinge răul și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]