3,569 matches
-
sau creștină nu se poate concepe pe alte baze mai solide decât cele dogmatice. Frumosul în sine, definit în mod vag de metafizică, devine pentru noi frumosul în Dumnezeu și astfel el este izvorul transcendent al tuturor frumuseților din ordinea văzută, fie frumusețile naturale, fie frumusețile artistice, fie frumusețile morale. Știința teoretică a acestor frumuseți se raportează la izvorul lor absolut și supranatural ca la fundamentul lor neschimbat și etern și ca la criteriul cel mai sigur, în lumina căruia putem
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dumnezeu să se facă lumină și lumină se făcu”. Această lumină e substanța primordială a lumii, prin care ea e bună și frumoasă totdeodată. Fără lumină, lumea n ar putea să fie cosmică. „Ea e frumusețea și podoaba întregii creațiuni văzute, zice Ioan Damaschin. Căci ia lumina, și toate rămân necunoscute în întuneric, fără să-și poată arăta frumusețea”(Dogmatica, p. 72). Pentru orice estetică, organul principal al frumosului e ochiul, iar armonia și splendoarea formelor și a culorilor nu se
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care, în Hexaimeron, (mai ales în omiliile I și II), glorifică pe Dumnezeu ca „artist sublim” care prin înțelepciune a creat frumusețea cosmică. Operele lui Dumnezeu, zice acest doctor al ortodoxiei, sunt „plăsmuite artistic și înțelept și din frumusețea lucrurilor văzute, cunoaștem Sublimul mai presus de orice frumusețe”(Hexaimeron,Omilia, I,11 ). Am putea să rezumăm această idee cu următoarele cuvinte ale lui Pavel Florenski: „Din punct de vedere al ipostazei Tatălui, Sophia e substanța ideală, fundamentul creaturii, puterea sau forța
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mai nouă o afirmă și o demonstrează cu subtile observații științifice(Vezi Alexis Carrel: L’homme cet inconnu și R. Biot: Le corps et l’âme.). în creștinism, această interpenetrație, această prelungire a universului în om, prin care culminează creația văzută și această înrâurire a lui asupra mediului cosmic, e un adevăr. Păcatul lui Adam a desfigurat paradisul, a introdus dezarmonia între viețuitoare, a făcut ca pământul să dea spini și pălămidă. Suferința și urâtul din natură sunt urmări ale păcatului
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu e posibilă decât prin intuiție însoțită de mișcări afective singură contemplația imaginativă poate opera un asemenea proces de trecere. Cu alte cuvinte, în fața naturii considerată ca opera lui Dumnezeu, artistul cu fire religioasă participă în mod sensibil la frumusețea văzută și prin mijlocirea ei, se ridică să participe tot afectiv, dar imaginativ, la frumusețea nevăzută, transcendentă. În această îndoită perspectivă, lucrurile iau parcă aspectul următor: privesc pe țărmul lacului o salcie pletoasă; dar ca îmi apare deodată dedublată. Întâi în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
zice înțelepciunea lui Solomon (XIII.5). Existând în mod obiectiv, frumusețea e comunicabilă; ea ne atrage la sine, fie că e sensibilă, fie că E inteligibilă, după cum se rostește Maxim Mărturisitorul: „Precum ochiul sensibil îl atrage la sine frumusețea celor văzute, așa și mintea curată o atrage la sine cunoștința celor nevăzute, iar nevăzute numesc pe cele fără trupuri”(Maxim Mărturisitorul. Centuria I, 88, în Filocalie. DESPRE ARTĂ Arta nu s-a născut în rai. Arta, expresia cea mai autentică și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
flacăra artei se transformă în frumusețe, care e altceva decât frumusețea naturii. Cum spiritul imaterial străbate prin masivitatea lucrurilor, entitatea artei pune stăpânire definitivă pe bucata de materie, o pătrunde cu nu știu ce lumină și o ridică la demnitatea de simbol văzut al unei misterioase prezențe nevăzute. Opera de artă e o bucată de materie șlefuită, în care explodează permanent strălucirea unei frumuseți ideale. E din lumea noastră și totuși din altă lume. E din cutare loc și totuși pentru oriunde. E
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a proceda e izolarea și particularizarea obiectului pentru ca, învestindu-l cu o maximă intensitate emoțională într-o formă desăvârșită, să-l ridice la funcția de simbol al totalității lucrurilor. Funcția simbolului e prin excelență paradoxală. El e sinteza concretă a văzutului cu nevăzutul, a materialului cu imaterialul, a vremelnicului cu veșnicul. Prin natura ei simbolică, arta se situează la intersecția dintre timp și veșnicie: ea face parte din lume prin materialitatea sensibilă, dar participă într-un fel la viața de dincolo de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
greutate, teoriile inconștientului creator nu atribuie nici o funcție inteligenței personale în cele mai înalte plăsmuiri ale omului. După concepția noastră teologică în acord cu cea mai sănătoasă filosofie, lumina minții sau spiritul e ceea ce distinge pe om de restul făpturii văzute, iar creațiile de cultură, care nu există decât în sfera umană, poartă pecetia acestui spirit suveran. E oare posibil ca mintea sau spiritul să nu participe la inspirație, adică la momentul hotărâtor al acestor creații? Cu alte cuvinte, locul unde
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
binelui, iar omul, redus la propriile sale puteri, autorul răului. În lumea desfigurată de păcat, geniul creează după chipul lui Dumnezeu imaginea frumuseții, a cărei desăvârșire o întrezărește în descoperirile de fulger ale fanteziei. El e singura făptură din lumea văzută, care imită în plăsmuirile lui, nu natura, ci pe însuși Dumnezeu creatorul. De aceea geniul e numit „creator în gradul al doilea”. Creația lui însă nu e o realitate, ci o ficțiune fermecătoare, o idealizare a lumii desfigurate de urâtul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
eveniment pictat, e stilizat, figurile omenești nu sunt niciodată portrete, ci stilizări maxime. Care e secretul acestei stilizări decât idealul transcendent al sfințeniei, al spiritualității așa cum o reprezintă dogma soteriologică? Centrul de gravitate al acestei arte nu e niciodată natura văzută; el trebuie căutat totdeauna dincolo de această lume, în viziunea mistică a Ierusalimului ceresc. Arta bizantină nu reprezintă natura desfigurată de păcat, ci supranatura, adică cosmosul transfigurat în slava dumnezeiască. Priviți interiorul unei biserici. Fondul dominant, pe care se desfășoară în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dumnezeu, zice Ioan Damaschin l-a făcut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de supărare, fără grijă, luminat cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătățile, ca o a doua lume, microcosmos în macrocosmos, un alt înger închinător, compus, observatorul lumii văzute, inițiat în lumea spirituală, împăratul celor de pe pământ, condus de sus, pământesc și ceresc, vremelnic și nemuritor, văzut și spiritual, la mijloc între măreție și smerenie, același, duh și trup, duh din pricina harului, iar trup din pricina mândriei; duh, ca să rămână
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătățile, ca o a doua lume, microcosmos în macrocosmos, un alt înger închinător, compus, observatorul lumii văzute, inițiat în lumea spirituală, împăratul celor de pe pământ, condus de sus, pământesc și ceresc, vremelnic și nemuritor, văzut și spiritual, la mijloc între măreție și smerenie, același, duh și trup, duh din pricina harului, iar trup din pricina mândriei; duh, ca să rămână și să laude pe binefăcător; trup ca să sufere și prin suferință, să-și amintească și să se instruiască
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ci numai unul figurat în unirea lui Hristos cu Biserica. Ascetismul e un mod de viață consacrat pentru veșnicie; modelul lui e îngerul. A realiza modul existenței îngerești în trupul omenesc e idealul monahismului creștin. Androginul nu există în natura văzută. Patria lui e paradisul ceresc. Și dacă e un domeniu unde nostalgia edenică se exercită cu amploare fără egal ca refuz al condiției mizeriei terestre și ca elan către viața veșnică, acesta e ascetismul creștin. Paradisul e primăvara duhovnicească a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de intim substanța lor încât o demarcație între credință și poesie devine imposibilă. Față de Milion, a cărui inspirație, rămânând credincioasă datelor biblice și sensului creștin, e mult mai liberă și mai avântată, Dante e poet confesional. Eshatologia lui poetică e văzută catolic: Infern, Purgatoriu, Paradis. Scolastica și mistica occidentală îi dau scheletul ideologic pe care îl îmbracă în carnea frumuseții. Singura libertate personală ce și îngăduie e să-și înfunde vrăjmașii în infern și să-și strecoare prietenii în paradis. Încolo
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și rolurile sale. "Dumnezeu a făcut pe om inocent drept virtuos, lipsit de supărare, fără de grijă, luminat cu toată virtutea, încărcat cu toate bunătățile, ca o a doua lume, un microcosmos în macrocosmos, un alt înger închinător, compus, observatorul lumii văzute, inițiat în lumea spirituală, împăratul celor de pe pământ, condus de sus, pământesc și ceresc, vremelnic și nemuritor, văzut și spiritual, la mijloc între măreție și smerenie, același și duh și trup; duh din pricina harului, iar trup din pricina mândriei; duh ca să
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
toată virtutea, încărcat cu toate bunătățile, ca o a doua lume, un microcosmos în macrocosmos, un alt înger închinător, compus, observatorul lumii văzute, inițiat în lumea spirituală, împăratul celor de pe pământ, condus de sus, pământesc și ceresc, vremelnic și nemuritor, văzut și spiritual, la mijloc între măreție și smerenie, același și duh și trup; duh din pricina harului, iar trup din pricina mândriei; duh ca să rămână și să laude pe binefăcător, trup ca să sufere și prin suferință să-și amintească și să se
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
întregime, va crea: a. o întremătoare și stenică atmosferă muzicală; b. o fluiditate calmă, de fâșâiri; de murmure; de picături cristaline, etc. - natura apare și în ipostaza de melodie adormitoare pentru omul obosit sau pentru cel zbuciumat sufletește; - natura este văzută (nu gândită), deci: intuiții vii, directe; - natura, ca loc, este diversă: o pădure, câmpie,munte, apă, etc.; - varietatea peisagistică este pregnantă; ea pledează pentru înțelegerea complexității naturii; un colț direct de natură învăluită într-un fel de atmosferă inefabilă, într-
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
Hristos. O deosebire similară rezidă în percepția ortodoxă referitoare la relația dintre libertate și autoritate. Admiterea acelui homo naturalis care există în sine presupune negarea dimensiunii spirituale. În Ortodoxie, autoritatea nu se regăsește la papalitate; Ecclesia nu este nici monarhie văzută, nici aristocrație văzută, nici democrație văzută. Pentru ortodocși, mergând pe linia gândirii teologice a lui Homiakov cu privire la inexistența autorității exterioare, autoritatea ecleziastică este "autoritatea întregii lumi creștine de la Iisus Hristos și până astăzi și de astăzi înainte". Mai mult chiar
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
similară rezidă în percepția ortodoxă referitoare la relația dintre libertate și autoritate. Admiterea acelui homo naturalis care există în sine presupune negarea dimensiunii spirituale. În Ortodoxie, autoritatea nu se regăsește la papalitate; Ecclesia nu este nici monarhie văzută, nici aristocrație văzută, nici democrație văzută. Pentru ortodocși, mergând pe linia gândirii teologice a lui Homiakov cu privire la inexistența autorității exterioare, autoritatea ecleziastică este "autoritatea întregii lumi creștine de la Iisus Hristos și până astăzi și de astăzi înainte". Mai mult chiar, existența Sinoadelor ecumenice
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
percepția ortodoxă referitoare la relația dintre libertate și autoritate. Admiterea acelui homo naturalis care există în sine presupune negarea dimensiunii spirituale. În Ortodoxie, autoritatea nu se regăsește la papalitate; Ecclesia nu este nici monarhie văzută, nici aristocrație văzută, nici democrație văzută. Pentru ortodocși, mergând pe linia gândirii teologice a lui Homiakov cu privire la inexistența autorității exterioare, autoritatea ecleziastică este "autoritatea întregii lumi creștine de la Iisus Hristos și până astăzi și de astăzi înainte". Mai mult chiar, existența Sinoadelor ecumenice nu își fundează
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
catolică cu privire la relația dintre papalitate și succesiunea apostolică este una extrem de clară pentru tradiția apuseană replica îndreptățită a tradiției răsăritene nu a întârziat să apară. Papa, urmașul lui Petru, primul dintre apostoli, este considerat vicarul lui Hristos pe pământ, capul văzut al Bisericii acestuia; el este infailibil în credința rostită ex cathedra. Mai mult chiar, Papa este deținătorul absolut al cheilor din Împărăția Cerurilor (are toată puterea în cer și pe pământ); este Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților, "ca și cel
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
nedespicat în Răsărit între fața lăuntrică și cea din afară". Pentru filosoful român, luteranismul întrupează pe bună dreptate "prețul spiritual al păcatului pe care l-a săvârșit catolicismul, când, spărgând comunitatea de iubire a Bisericii lui Hristos, a opus autoritatea văzută libertății duhovnicești, încercând să substituie unității nevăzute a inimilor unitatea văzută a credinței instituționalizate, pe care a instaurat-o cu sabia în sânul societății politice a vremii"21. Cu alte cuvinte, catolicismul a sacrificat libertatea duhovnicească, spirituală în favoarea unui formalism
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
filosoful român, luteranismul întrupează pe bună dreptate "prețul spiritual al păcatului pe care l-a săvârșit catolicismul, când, spărgând comunitatea de iubire a Bisericii lui Hristos, a opus autoritatea văzută libertății duhovnicești, încercând să substituie unității nevăzute a inimilor unitatea văzută a credinței instituționalizate, pe care a instaurat-o cu sabia în sânul societății politice a vremii"21. Cu alte cuvinte, catolicismul a sacrificat libertatea duhovnicească, spirituală în favoarea unui formalism, a unei credințe instituționalizate, punând prioritar accentul pe această unitate văzută
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
văzută a credinței instituționalizate, pe care a instaurat-o cu sabia în sânul societății politice a vremii"21. Cu alte cuvinte, catolicismul a sacrificat libertatea duhovnicească, spirituală în favoarea unui formalism, a unei credințe instituționalizate, punând prioritar accentul pe această unitate văzută a Ecclesiei. Tendințele autoritare ale credinței exterioare au expulzat principiul major al libertății interioare, "cu care fusese înfrățit în comunitatea originară de iubire, în autoritatea liber consimțită". Acest principiu care s-a constituit ulterior autonom și antagonic, ca spirit de
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]