3,889 matches
-
cum s-o conving pe această femeie că mă interesează pur și simplu felul în care fusta ei lungă de, din ceva moale ce cade tulburător, dar ce știe ea despre chinul meu de a ascunde pe peretele bisericii sub veșminte trupurile de pământ ale sfinților și totodată să le arăt în lumină, ea crede că fac doar un joc de seducție rafinată când eu vreau cu toată tăria sufletului meu să văd dincolo de aparențe, să înțeleg taina creației, Dar?! nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
alcoolice în sept. ’43. D. C. P. afirmă că soldații care au fost arestați împreună cu ea sunt toți în misiune peste hotare, în concluzie sunt eliminați de pe lista suspecților. 5. Canalizarea orașului a fost dragată, în vederea găsirii hainelor victimei. Toate veșmintele de damă găsite vor fi analizate la Laboratorul Central de Investigații (pentru detalii v. rapoartele preliminare ale laboratorului). 6. Raportul anchetei desfășurate în tot orașul pentru perioada 12.01 - 15.01.1947 au fost colaționate și citite. Unul singur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
calmeze orașul cuprins de neliniște -, au decretat triumphus-ul lui Germanicus pentru victoriile împotriva chattilor, cheruscilor, angrivari și a altor populații din ținuturile de dincolo de Rhenus. După dura izolare din castrum, Gajus Caesar văzu metamorfoza neașteptată a tânărului său tată în veșmântul strălucitor pe care Roma îl inventase pentru cuceritorii săi: o învestire solemnă, rituală, în care se manifesta întreaga putere a imperiului. Triumfalis vir, triumfătorul, purta tunica palmata, cu marginile de aur de forma frunzelor de palmier, iar peste ea, toga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sus, desupra capetelor mulțimii, mari tablouri pictate ce ilustrau cetățile cucerite, bătăliile, asediile, actele de eroism individuale, dușmanii perfizi: imaginea războiului viril și eroic. După aceea veneau, puși fără milă în lanțuri, uneori, în derâdere, cu lanțuri de aur și veșminte bogate, suveranii și generalii înfrânți, cu soțiile, copiii și întreaga curte: imaginea puterii distruse de Roma. La apariția lor, mulțimea era în deplin conștientă de ceea ce vedea, plină de mândrie și de ură. Iar aceasta era și imaginea răzbunării, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu fiul său. Unii încuviințară, zâmbind. — Un neguțător grec nu stârnește bănuieli, confirmă Germanicus văzând aprobarea celorlalți. Îl vom lua cu noi și pe Zaleucos. El e grec de-adevăratelea. Astfel, Gajus descoperi cât erau de ușoare, comode și elegante veșmintele acelea: renunță la calceus și în picioare se ivi comodul crepis, dezinvoltul pallium luă locul togii solemne. — Uită latina, îi porunci tatăl său. Vom vorbi numai grecește. Tu nu știi latină. Ajungând pe mare în imensa deltă a Nilus-ului - care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Îmi poți tălmăci ce anume spun scrierile astea vechi de pe pietre? Întrebarea lui fu prea nerăbdătoare și directă. Bătrânul răspunse într-o greacă fluentă că putea să citească acele scrieri, să le traducă și să le tălmăcească, fiindcă, așa cum arăta veșmântul lui, era sacerdot. Dar nu citi și nu traduse nimic. Soarele, care se lăsa de-acum la marginea deșertului, săpa umbre în scobiturile pietrelor. Gajus privi dezamăgit semnele și-i șopti lui Zaleucos: — Nici măcar tu nu știi să le citești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Iar eu îți răspund că nu se întâmplă nimic. Marele Rit este un simbol a ceea ce ochii materiali nu văd, a ceea ce numai ankh, spiritul, poate descoperi uneori. Cortegiul iese din templu la asfințit și coboară spre lac. Toți poartă veșminte albe de in. Bărbații au capul ras, simbol al meditației. Fetele presară flori pe drum, aduc spice și parfumuri, pentru că Isis e natura care se reînnoiește, copacul care înflorește; de aceea copacul ei sacru este sicomorul, al cărui lemn nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cum ți-am spus, îndreptând prova aurită a corăbiei spre punctul de la orizont unde se întindea haloul alb al lunii. Priveau într-acolo într-un fel anume, părea că nimic nu le putea distrage atenția. Trupurile lor se atingeau prin veșmintele sacre de in. Noi toți ne gândeam că nici măcar moartea nu va putea să-i despartă, pe vecie. Și, cu adevărat, se îndreptau împreună spre moarte, trebuie că hotărâseră deja asta... Ceea ce mă doare e că s-a mințit mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi răspunse femeia, tremurând din cauza sforțării de a nu plânge. Era a zecea zi a lunii octombrie. Trupul lui Germanicus fu dus în forum-ul din Antiohia, unde fusese ridicat un rug imens. Înainte de arderea rituală, a fost expus fără veșminte, pentru ca toți să vadă urmele lăsate de otrava aceea lentă, fără leac. O lungă procesiune trecu în tăcere prin fața rugului, cu o mișcare unanimă a capetelor, fără să-și ia ochii de la acel mort tânăr, un schelet lung și puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
începuse fiecare povestire cu cuvintele: „Pentru ca amintirea să nu se piardă...“ Gajus citi un titlu care părea să anunțe o povestire, o fabula: „Istoria frumoasei noastre verișoare Apuleia Varilia, care își face pieptănături pline de fantezie, iubește bijuteriile și poartă veșminte de in brodate în Aegyptus“. Dar nu era o fabula. „Alaltăieri-seară, în fața multor prieteni, frumoasa Varilia a spus că, din cauza tăcerii temătoare a bătrânilor, tinerii nu știu nimic despre viața Liviei, Maștera. A spus că vrea să ne-o povestească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un castrum din ținuturile barbarilor. „Vizuinile uzurpatorului“, zicea Agrippina, „unde își ține ascunsă teama“. Tiberius nu era bântuit doar de suspiciuni și spaime. Era și misogin, nu suporta glasurile, râsetele și zgomotele, nu-i plăceau ceremoniile de la curte, înghesuiala, muzica, veșmintele colorate, prezența femeilor. Rănile sale erau tainice și adânci. Ceasurile petrecute de unul singur erau umilitoare și singuratice. Orgoliul lui fusese rănit când se văzuse respins de Julia. Spre marea lui deziluzie, o văzuse pe tăcuta lui Vipsania refăcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cea mai mare din istoria Romei: a treia zi a triumphus-ului lui Augustus după cucerirea Aegyptus-ului. Sala era foarte elegantă, silențioasă, parfumată de bazinele mari pline de flori. — Purtând la gât și la încheieturile mâinilor lanțuri fine de aur, cu veșmintele lungi de mătase care măturau praful - nu văzusem niciodată veșminte de mătase -, cei doi prizonieri adolescenți mergeau nesiguri în fruntea cortegiului. Erau frații mei, îi vedeam pentru prima oară. Erau fiii tatălui meu, care se sinucisese, și al prietenei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
triumphus-ului lui Augustus după cucerirea Aegyptus-ului. Sala era foarte elegantă, silențioasă, parfumată de bazinele mari pline de flori. — Purtând la gât și la încheieturile mâinilor lanțuri fine de aur, cu veșmintele lungi de mătase care măturau praful - nu văzusem niciodată veșminte de mătase -, cei doi prizonieri adolescenți mergeau nesiguri în fruntea cortegiului. Erau frații mei, îi vedeam pentru prima oară. Erau fiii tatălui meu, care se sinucisese, și al prietenei lui care murise împreună cu el, Cleopatra, regina din cauza căreia mama fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să fi avut vreo șapte ani. Îl puseseră în lanțuri și pe el. Din înaltul tribunei - pentru că, la doisprezece ani, chiar dacă cel învins, cel ucis era tatăl meu, eu eram nepoata învingătorului -, priveam, alături de mama. Cineva a reușit să apuce veșmântul de mătase al fetei, i l-a rupt, dezvelindu-i umărul slab. Gărzile l-au îndepărtat. I-am văzut pielea, era mai închisă decât a noastră, de culoarea mierii. Din ochi îi curgeau lacrimi. Când a ajuns în dreptul tribunei noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Toate erau însă semne ale nenorocirii. În spatele lor venea, înlănțuit și înspăimântat, cel mai strălucitor cortegiu pe care Roma îl văzuse vreodată: sute de artiști, medici, arhitecți, poeți, preoți, muzicieni, servitori, bucătari, acrobați... toți cei de la curtea reginei Aegyptus-ului, cu veșmintele lor în toate culorile. Augustus îi adusese pe toți ca pe niște animale ciudate, care urmau să fie date ca hrană mulțimii de la Roma. Mama privea cu ochii măriți și, în clipa aceea, mi-a spus mai apoi, a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de uniune a celor două maluri ale Mediteranei. Micii prinți orfani și prizonieri, veniți la Roma cu servitorii lor, cu muzicanți și preoți, cântau din sistre și lăute, o invocau pe Isis cea Veche în nopțile cu lună plină, purtau veșminte plisate de in de culoarea onixului, de culoarea Nilus-ului, de culoarea florii de lotus, știau să prepare parfumul sacru, khfir, descriau temple din granit roz vechi de trei mii de ani. Preceptori culți explicau că în țara aceea fuseseră inventate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Capri. Dispăru în direcția apartamentelor private ale lui Tiberius. Nu-l însoțea nimeni. După puțin timp își făcu însă apariția, coborând pe neașteptate chiar pe scările interzise, sclavul Callistus, cel pe care Tiberius îl trimisese la munca de jos. Purta veșminte noi, imaculate. Trecu prin fața lor preocupat, ca și cum nu i-ar fi văzut, însă când observă că nu mai era nimeni acolo se întoarse brusc, se opri și șopti că tânărul Herodes, prințul din Judaea, care de mai mulți ani era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
privea cu un surâs blând și se retrase puțin, parcă intimidat. Se întreba unde găsise Sertorius o femeie ca aceea, pe care o mai și adusese în vila împăratului. Mirosea a parfumuri grele, părea asudată. Trupul i se mișca sub veșminte, pesemne că era goală. O clipă se îndoi că Macro ar fi fost la înălțimea misiunii, dacă își închipuia că o asemenea femeie îl putea fermeca pe el, care în casa Antoniei avusese sclave cu pielea ca mătasea, mlădioase ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în stil grecesc, lungi și înguste, cu mâneci largi care ajungeau până la încheieturi, iar la Roma, cine știe de ce, aceste plăceri erau considerate deplasate, chiar și pe timp de iarnă. Și mai rău fu vara, când văzură, scandalizați, că purta veșminte de in egiptean, ale cărui pliuri complicate, fixate de un fier fierbinte, împiedicau stofa să se lipească de piele. Floarea tineretului din Roma îl imita cu entuziasm; era o răzbunare eliberatoare, explozia unei identități proprii. Senatorul Lucius Arruntius declară indignat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și aur își prinse pe umăr o chalmys de mătase purpurie, împodobită și ea cu aur și pietre venite din India. Tânărul Împărat anticipa moda din vremea Imperiului Bizantin; atunci nimeni, nici măcar călugării, n-ar fi îndrăznit să critice strălucitoarele veșminte brodate, colorate, împodobite cu pietre, pe care până și grosolanul și creștinul Justinianus, fiul unor țărani barbari, le îmbrăca pentru riturile de la Haghia Sophia și banchetele din chrisotriclinium. Însă tânărul Gajus Caesar era cu mult înaintea vremii sale, și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tunică de mătase foarte fină. A fost unul dintre primii șefi de stat care și-au primit oaspeții fără formalități. Seneca aruncă o privire curtenilor, pe zi ce trecea tot mai tineri și mai plini de viață, și, arătând spre veșmintele elegante și pline de fantezie care se îngrămădeau în tribună, declară: — Înțelept, Tiberius a interzis fără milă toate ciudățeniile acestea. De multă vreme nu-l mai pomenise cineva pe Tiberius, și cei aflați în apropiere deveniră atenți. El continuă: — Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
urcase încet pe corabia de aur, pe care se ridica un templu de marmură și care se mișca în chip miraculos, fără vâsle și fără vele. Iar corabia de marmură nu se scufundase. În cele din urmă, sosise Împăratul, purtând veșminte pe care străluceau pietre prețioase și broderii, însă atât de neobișnuite, încât fusese recunoscut numai pentru că unii reușiseră să-i vadă chipul. Lângă el mergea preoteasa străină cu părul de culoarea nopții despre care vorbea acum întreaga Romă. Împăratul pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zi de război. Însă Vitellius își spuse că ideea de glorie și ideea de pace se potriveau ca lupul și mielul închiși în același țarc; iar când se duse în oraș își sintetiză raționamentele și povesti că Împăratul, îmbrăcat în veșminte ciudate, „vorbea cu Luna“. Curierul căzut în prăpastie — Și așa s-a hotărât el să divorțeze, îi spuse Callistus, cu vocea lui metalică, lui Annius Vinicianus, la Roma. Printr-o scrisoare, așa cum a divorțat Marcus Antonius de sora lui Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făcut apariția un zeu - dar ceea ce văzu în clipa următoare îl paraliză de spaimă. În piață sosi în goană un cavaler german; în mâna stângă strângea frâul unui alt cal, pe care se ținea cu mare greutate un bărbat în veșminte romane. Printr-o smucitură a mâinii drepte, germanul își făcu calul să se cabreze și să se oprească; calul celuilalt se opri împiedicat - romanul alunecă din șa și căzu. Încercă să se ridice cu greu, iar Gaetulicus văzu că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Helikon, încremenit într-un colț al atriului. Intră în camera lui și le porunci tuturor să iasă; pentru prima oară, Milonia îl urmă fără ca el s-o cheme și se închise în cameră împreună cu el. Încăperea aurită Împăratul își scoase veșmintele de parcă ar fi fost murdare. Se aruncă pe pat cu fața în jos, ferindu-și ochii de lumină. Milonia se strecură lângă el și începu să-i mângâie umerii și ceafa, tăcută. El speră ca ea să nu observe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]