43,157 matches
-
țara asta, pe lîngă multă prostime, mai există și unii care au mirosit ce s-a pus la cale. — Pe mine asta nu mă satisface deloc, zice Tîrnăcop, n-am reușit să-i oprim și gata, ăsta i adevărul spus verde-n față. — Eu nu m-aș mira ca în curînd s-auzim că Piticul s-a întors de pe lumea ailaltă, s-a dat de trei ori peste cap și a revenit din nou în fruntea țării, spune Gulie. Dacă te
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
-ți sară la beregată, ce răzbunare mai plăcută putea să-și fabrice Mortăciune decît cea în care ținta care trebuie lovită cade singură distrusă de propriile-i slăbiciuni care-i sînt scoase la iveală printr un scenariu teribil? Cîteva muște verzi ieșite dintr-o pubelă de gunoi încep să-i dea tîrcoale Curistului, să-i bîzîie în jurul capului, să-l enerveze, musca trage la rahat, zice Tîrnăcop, mai bine v-ați face curat și voi pe aici din cînd în cînd
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și orele alea în care ați fost nevoiți să călătoriți împreună, el știa noutățile, cîștigase încrederea Geniului, vorbise deja cu Copoiul, care ca un arhanghel îi adusese vestea cea bună. Adică se putea face revoluție în toată puterea cuvîntului, unda verde era dată și din est, și din vest, cel puțin așa îi dicta spiritul de anarhist, mare tupeist și Copoiul. Tăcerea e de aur era sloganul lui de securist, Potaie, și primul lucru pe care l-a făcut după ce au
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
lui Sena. Treaba e că a ieșit mult mai groasă, omul s-a ales cu dosar penal de ultraj, tulburarea liniștii publice și atac împotriva bunelor moravuri. Iar echipa sa a pierdut ulterior meciul cu trei la zero la masa verde. — Bun, spune domnul Președinte, și ce legătură au toate astea cu Revoluția? — Uite-așa s-ar putea întîmpla și de data asta, se gîndește Sena, dacă și Copoiului o să-i vină ideea să-și dea jos chiloții. — Cam așa ceva, recunoaște
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mesei de bucătărie pe două taburete șubrede, frînți de oboseală. — Tot nu vrei să te lași păgubaș, se aude vocea Bătrînului răzbătînd prin peretele sufrageriei. — Cum de nu v-ați culcat pînă acum? spune Gulie, privind la pachețelul de ceai verde Terapia, pe care Dendé se pregătește să-l desfacă cu dinții. — Să dorm? îi răspunde Bătrînul, punîndu-și în mișcare scaunul cu rotile, răsturnînd ceva pe jos din greșeală, voi ați putea să mergeți la culcare dacă ați ști că sub
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
pas planul. Curistul stătea înăuntru rezemat cu spatele de un perete, sub un panou de placaj pe care era trecut programul la zi al tuturor cinematografelor. Alături de el, direct pe zugrăveală, era lipit un afiș obișnuit, care prezenta filmul Gheață verde. — Se întîmplă în nouă cazuri din zece, reluă Tușica. Ai doar impresia că ești liderul celorlalți, dar în realitate tu ești cel manevrat. Doar nu vă-nchipuiați c-o să vă las la nesfîrșit pe mîna lor, zise Roja. Recunosc că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
din mînă și cădem, nu mai avem timp să ne pregătim de impact și ne prăbușim peste ceva care ne amortizează căderea, căci se sfîșie și se rupe peste tot În jurul nostru, iar noi ne afundăm Într-un mormînt sfărîmicios verde și jegos, unde În sfîrșit ne odihnim, În gardul ăsta viu de rahat și nu sîntem În stare să ne mișcăm. Gardul viu crește peste un gard cu țepușe, iar o țepușă a trecut la cîțiva centimetri de capul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Dumnezeu, doar e sărbătoare ,,europeanule,, , Îi mai strigă Antoniu și mâna lui Întinsă primește o nouă monedă aruncată În fugă de o tânără. Frigul Îl amorțește și foamea Îi scormone și Îi zgârâie intestinele. O bătrânică, ai cărei ochi mari, verzi Îl privesc cu multă căldură Îi Întinde câteva felii de cozonac și niște bucăți de friptură. Antoniu mulțumește ceremonios, cu o plecăciune adâncă. Soarele se chinuie să iasă de sub norii grei, compacți, talger uriaș de lumină, care va aduce poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu Trandafiri, nume pe care foarte puțini și-l pot explica, mai ales că nu există În el nici o grotă, iar trandafirii nu sunt flori specifice zonei; Înfloresc și ei atâți câți sunt, prin curțile oamenilor, și În câteva locuri verzi, din unicul parc aflat lângă Liceul Economic. Bunica mă avea numai pe mine și eu o aveam numai pe ea. Eram aerul ei, mândria ei, seninul ei. Despre tata nu vorbeam, iar pe mama am visat-o o singură dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bănuț, mă doare carnea. Înainte Îndoiam un ban de metal dintr-o singură mușcătură, iar pumnul meu când pornea spre mutra celui care mă enerva era ca ghiuleaua de tun. Acum sunt moleșit ca o cloșcă, picotesc și visez cai verzi pe pereți. Să știi, sunt chiar verzi și aleargă pe pereți. -Asta se numește metaforă. ,,Caii verzi,, sunt de fapt speranțele tale. -Iar mă iei cu cuvintele tale grele pe care nu le Înțeleg. Ani de zile ne-am Întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ban de metal dintr-o singură mușcătură, iar pumnul meu când pornea spre mutra celui care mă enerva era ca ghiuleaua de tun. Acum sunt moleșit ca o cloșcă, picotesc și visez cai verzi pe pereți. Să știi, sunt chiar verzi și aleargă pe pereți. -Asta se numește metaforă. ,,Caii verzi,, sunt de fapt speranțele tale. -Iar mă iei cu cuvintele tale grele pe care nu le Înțeleg. Ani de zile ne-am Întâlnit numai seara, la culcare. Cerșeam fiecare cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
când pornea spre mutra celui care mă enerva era ca ghiuleaua de tun. Acum sunt moleșit ca o cloșcă, picotesc și visez cai verzi pe pereți. Să știi, sunt chiar verzi și aleargă pe pereți. -Asta se numește metaforă. ,,Caii verzi,, sunt de fapt speranțele tale. -Iar mă iei cu cuvintele tale grele pe care nu le Înțeleg. Ani de zile ne-am Întâlnit numai seara, la culcare. Cerșeam fiecare cât era ziulica de lungă și nu aveai timp să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
le-ar complica strategiile geo-politice. Antoniu râde cu poftă. La acest ,,geo-politice,, ochii asiatici ai lui Kawabata se măresc atât de mult, Încât nu se mai vede decât corneea de bețiv, gălbejită. -Chiar așa de tâmpit mă crezi? Îmi Îndrugi verzi și uscate și nu te gândești decât să-mi sucești mințile. Eu tremur tot timpul pentru cuibul ăsta nenorocit. De aici vreau să plec direct sub pământ. Dar nici acolo nu o să am noroc. O să fiu dat la viermi, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
gen vagon, mobila a fost cărată de doi vlăjgani Îmbrăcați ponosit, pe care mama Îi angajase cu o zi Înainte. Locuiam de-acum În ultimul corp de casă pe partea stângă a curții, lângă un chioșc de vară cu vopseaua verde scorojită În interiorul căruia se legăna În adierea vântului spânzurat de acopriș, un scrânciob pentru copii. Dar prima imagine pe care nu am uitat-o până astăzi, este aceea a unei fetițe cu chipul trist, și aproape Îmbătrânit, care cânta la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
toată suprafața. În mijlocul ei se află un măr pe jumătate putrezit. O ramă ține captivă imaginea unui bărbat cu fața senină, Îmbrăcat Într-o uniformă de dragoni. Alături de măsuță se află un scaun bizantin, cu o pernă din catifea groasă, verde și roasă de vreme. O masă stil ,,Biedermeyer,, cu furnir maron, dă Încăperii un aer puțin studiat, mai ales că pe ea sunt așezate două sfeșnice masive din aramă argintată, și o fructieră ,,Art-nouveau,,. Pe sub ferestrele tăiate În zid ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Încă un prieten. Avea T. B.C., boala mizeriei și a lipsurilor. Locuia retras, singur și-și scrisese pe perete o frază a lui Soloviov: ,, O singură posibilitate de viață există pentru omdezrădăcinarea egoismului,,. Pe scaunul bizantin, cu șezutul Îmbrăcat În catifea verde, se află un dicționar al paranormalului, cea mai recentă și mai complexă lucrare de acest gen. Te așezi În fiecare după-amiază turcește direct pe parchet când aburii cartofilor fierți În coajă urcă de la parter direct În nările tale. Colonelul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Îngreunându-i respirația. În curând va porni către stația de metrou, slujba lui de la care nu-și permite să lipsească. Șaptesprezece În cocioaba lui Ben a intrat o femeie de vârstă incertă, Îmbrăcată ca vai de lume, cu o căciulă verde, tricotată pe cap și o sacoșă pe care o târăște după ea. Antoniu o vede zilnic de aproape o săptămână. Semn că Ben se va descurca mai bine și, În existența lui a intrat un Înger ocrotitor. Până acum iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
coborâtor, pândește sprijinit În cârje, cu mirosul lui fin de fiară, cascada de oameni ce curge necontenit Înspre trenuri. În fiecare zi la 10 dimineața se instalează acolo strategic și dispare la 14,00 fix , cu buzunarele pline de bancnote verzi de 1 RON Ă zece mii vechiă. Dacă raportăm timpul lui de ședere la numărul oamenilor care coboară și admitem că un mic procent, de altfel real, e format din miloși plătitori, facem o medie care arată că el strânge din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
femeie planturoasă de vârstă medie, așează revistele cu dexteritate, În spațiile făcute anume pe cele două obloane deschise larg ale chioșcului, se oprește o clipă și-l privește fix În ochi pe Antoniuă, ce citești În ochii mei? -Ai ochi verzi, frumoși, nu citesc În ei decât o misterioasă frumusețe. -Lasă găinăriile astea, ce, crezi că dacă te-ai ferchezuit astăzi, mă poți seduce? Îți spun eu ce se citește În ochii mei: o disperare cumplită. O disperare nemaivăzută. Eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
praf imaginar și, după ce se convinge că totul e În ordine, Îl pune cu grijă la loc. În șandramaua lui, Ben cântă la muzicuță o melodie sincopată, semn că se află Într-o stare sufletească bună. După ce femeia cu căciulă verde a dispărut din viața lui, bându-i toate rămășițele de spirt de prin sticle, de ceva vreme nu mai e singur: o văduvă alungată din casă de nepoți, o femeie curată și vrednică, Îl slujește cu devotament și Împarte pensioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la Paris. Lucra tor timpul, cu o voință și dăruire pe care nu le mai văzusem la altcineva. Într-una din zile m-a chemat să-mi arate doi saltimbanci, pictați Într-un roșu sidefat și o gamă de tonuri verzi, ce păreau că vor coborî de pe pânză În mijlocul camerei, dispuși să ne amuze. Pictura lui Îmi dădea o anume stare emoțională. Nu mai contau artiștii pe care-i cunoscusem până atunci. Eram vrăjită și absorbită de personajele lui...de peisajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Și totuși mi-am dat seama brusc că îmi doresc să o fac. — Vă supărați dacă închid ușa? întrebă ea. Se sprijini cu spatele de ușă și mă privi insistent, iar chipul ei trăda o concentrare calculată. Purta un costum verde închis care cândva, probabil, fusese considerat elegant și, îmbrăcată astfel, parcă arăta mai puțin rău decât ieri, la gară. Își lustruise pantofii cu bot pătrat. Părul scurt, drept și unsuros, îi înconjura fața palidă ca de ceară, cu trăsături evreiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fi. — Și acum nu mai fi atât de înalt, zise Georgie. Își mângâie vârful nasului. Atât gestul cât și cuvintele erau minunat de cunoscute. Am binecuvântat-o în gând și m-am așezat la picioarele ei. Georgie ședea în fotoliul verde jerpelit din locuința ei. Lumina rece a după-amiezii învăluia camera dând la iveală patul răvășit, scrumiera plină cu mucuri de țigară, masa încărcată de scrisori deschise, pahare murdare, bucăți de biscuiți și cărți de economie. Georgie purta pantaloni bej foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ea, pe o măsuță acoperită cu mozaic, era pregătită o tavă cu băuturi și trei pahare. Avertizată printr-un telefon, Antonia era gata. Antonia, care acordase o atenție mai mare decât de obicei înfățișării sale, era îmbrăcată într-o rochie verde închis, dintr-un tricot subțire italienesc, pe care i-o cumpărasem eu din Roma. Nu purta bijuterii și-și strânsese minunatul ei păr auriu într-un coc simplu. Stătea acolo, înaltă, plinuță, cu un șold împins înainte și cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și tot i se mai citeau pe față urmele suferinței din ultimul timp. Dar demonul se trezise din nou în ea. Privi în jur, își scoase haina și o lăsă pe spătarul scaunului, își vârî adânc mâinile în buzunarele costumului verde, puse picior peste picior, și reveni cu privirea asupra mea. — Pune-ți puțin vin, am spus. Ia paharul meu, și i-am făcut semn spre tavă. Ea îmi susținu privirea o clipă, apoi își turnă puțin vin. În timp ce făcea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]