3,798 matches
-
-ăla? - Da, s-a măritat, au rămas în casa noastră. - Și voi de ce ați plecat? Codrin își puse coatele pe masă și mă privi țintă câteva clipe lungi. Privirea îi sticlea, ai fi zis că își frâna cu greu o veselie, bucuria aceea a lui de a trăi care în fața mea îl stăpânea ca mai înainte. Și astfel, în această stare de spirit, îmi spuse că înainte de primul război bunicul lui, preot în sat, a pățit ceva... au intrat în ograda
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
care el singur îl știe de mult? Nu trebuia să debuteze la Albatros încă de anul trecut? Ce-ți lucesc așa ochii de entuziasm? El e mai liniștit. Parcă ai fi scris tu Pîrlitu, dacă judecăm după figura ta bovină. Veselia mea, auzind aceste cuvinte necruțătoare, izbucni fără măsură. Însuși masivul râdea, ca și când cine știe ce lucru măgulitor se spusese la adresa lui. Gambrinusul, ca întotdeauna, era plin de bucureșteni. Berea, aici, avea în ea ceva în plus față de altele, nimeni nu știa ce, și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
râsete. Eu m-am jenat și le-am atras atenția pe un ton moderat că suntem la mort, nu la clacă. - Așa este la priveghi maică, se povestește, se râde! Îmi spuse una dintre ele. Mortului Îi place să fie veselie, nu tristețe; acum, Lionora, se simte foarte bine când ne vede vesele. Nu ai mai fost la priveghi? Este adevărat că atunci când a murit tata nu am stat toată noaptea la priveghi fiindcă a trebuit să o ajut pe mama
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
scaun în fața mea. Avea în dreapta ei o altă femeie, știrbă și îmbătrânită devreme. În față, cu spatele la mine, tot în picioare, ca mine, era o altă femeie blondă, cu un lanț de aur gros la gât. Era o mare veselie. Oricum, nimeni nu le băga în seamă. Bătrânele de lângă ele vorbeau la fel de tare. Lumea toată era o forfotă. Zeci de glasuri adunate într-o singură voce. Nici un secret nu rămânea nespus și disecat de gura muierilor și a bărbaților deopotrivă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mult apuse. Toată lumea vorbea și nimeni nu asculta. Își răspundeau veseli, scurt și continuau să povestească d’ale lor cu amănunte pe care nici ei nu-și le mai aduceau aminte. Nu era atent nimeni la nimeni, dar era o veselie generală. Nu am stat mult în stație. Mașina a sosit destul de repede. Autobuzul vechi era ca prin minune caleașcă. Atâta timp. Atâta timp scurs de când nu am mai urcat în el. Am tresărit, m-am uitat în jur. Lumea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Nu se schimbase nimic, doar autobuzul. Douăzeci de minute cu autobuzul. Aceasta este distanța. Douăzeci de minute într-o altă lume. Tânjisem după ea. După acel microclimat. E bucată de viață plină de praf, transpirație, nervi, frig, căldură, îmbulzeală, țipete, veselie, scandal. Autobuzul. Mă contopeam cu ei și încercam să trec neobservat. Atâta timp cât nu am auzit șușoteli despre mine, lumea mea era încă acolo, într-o perfectă stare de mișcare, exact de unde o lăsasem. Nu se schimbase nimic, nici măcar eu, numai
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ogari...Ar fi vrut să stea de vorbă cu ei, să-l asculte... Nu avea însă timp, trebuia să fugă... Viața lui în sat era o fugă. Din ziua aceea nu a mai avut voie să iasă din afară. Auzea veselia peste sat, dar în casa lor era liniște. Cu lacrimi în ochi și în genunchi țața Tinca se ruga de băiatul ei să-l lase pe Andrei până la ea. Lică era însă de neclintit în decizia sa. - Nimeni nu iese
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
rămas aceeași; se aude până în depărtări, șuierând... De-a lungul anilor a auzit multe povești, a cărat atâtea bagaje, ziare, scrisori, a adunat între șinele lui drame și tristeți, la ferești, batiste fluturând doruri de acasă, excursii cu cântece și veselie, vacanțe la munte și la mare. Într-o zi îi va veni rândul să se retragă, să lase locul trenurilor din noua generație. Deacolo, de pe șinele care nu mai duc nicăieri, uitat de călători, se va resemna și va trece
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
nimfete spoite și manglitori. Cheflii, paparude, buruieni. Fanți cu șișul între dinții de aur. Codoașe zaharisite, mângâind burțile gloabelor care însoțesc alaiul. Pe undeva, furișându-se, gălbui, unchiul sadic și iepuraș ? Balabuste bocitoare, arlechini, damblagii, seniori ai șatrei, popi paradiți. Veselie, spaimă și râs. Tropotul cailor și vaietul corului, acoperite treptat de melodia și mimica stilizatelor florărese, acompaniate de tremurul epileptic al ofticoșilor. Nu va fi așa, bineînțeles, ci o solemnitate patetică, disciplinată, pregătită atent. Balaurul, ritmând versuri militare, trepidând, zăpăcit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și o lume nouă!" își zise cu inima încleștată. În adăpost îl aștepta sublocotenentul care-i ținuse locul și care dorea să afle ce i-a spus și cum l-a felicitat generalul. Ca să scape de întrebări, Bologa, cu o veselie prefăcută, îi povesti o minciună și schimbă repede vorba. Pe urmă zise îngrijorat ca vor trebui să fie cu ochii în patru, să nu se pomenească cu vreun atac bruscat, având în vedere schimbarea diviziei. Sublocotenentul, vrând să arate cât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar putea citi cineva în sufletele tuturor ofițerilor, s-ar îngrozi de ceea ce ar descoperi. Cei mulți își ascund gândurile, pe când el barem e sincer. ― Astea-s prostii, prietene! zise Varga, după o pauză, cu glas schimbat și cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale vieții... Varga porni înainte pe coridorul murdar și plin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
febră, fiindcă prea îți sticlesc ochii. Ar fi putut să-ți dea un concediu până să te întremezi mai bine... In sfârșit, bagă de seamă și las-o mai domol! ― Mă simt ca un zmeu, doctore! răspunse Bologa cu o veselie nefirească. Doctorul mormăi ceva în gulerul mantalei, dar Apostol nici nu încercă să înțeleagă, atât îi era sufletul de încărcat cu speranțe... 5 Apostol Bologa porni călare, cu harta în mână... Lunca era sat lung, pe malul drept al unui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu fruntea plecată, pe gânduri. Ca și când ar fi simțit privirea lui, Ilona avu o tresărire și se apropie, sprintenă și bucuroasă, întrebîndu-i: ― Ți-e mai bine?... Așa-i că te-ai mai ușurat? ― Da, foarte bine, zise Apostol în șoaptă. Veselia aprinsă în ochii ei, tinerească, visătoare, îi alungă gândurile care-i chinuiseră toropeala bolnavă. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca și cum de ieri până azi s-ar fi schimbat și s-ar fi împlinit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
duse mâna la cozoroc, zâmbind jenat. Peste câteva clipe Marta ajunse în fața lui Apostol. Purta o bluză albă dantelată și o pălărie mică, de sub care se zbârleau cârlionții castanii. Îi erau obrajii aprinși, și în ochii de veveriță scânteia o veselie nestăpânită. ― Rodovica a umplut orașul c-ai sosit azi-noapte, ciripi ea, apropiindu-se. Te-am așteptat să vii, dar am pierdut răbdarea și iată-mă! Vorbea tot ungurește și cu atâta plăcere, că buzele-i puțin cărnoase tremurau. Apostol era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sunt zăpăcit! Pentru că nu i-a sărutat mâna cum obișnuia și i-a zis "domnișoară", Marta avu o șovăire și chiar surâsul i se vesteji un moment. Dar își reveni repede și, întorcîndu-se spre însoțitorul ei, îi vorbi cu o veselie mai zgomotoasă, ca și cum ar fi vrut să-și risipească umbra de nemulțumire: ― Uite logodnicul meu, pe care îl cunoști din câte ți-am povestit despre el!... Să știi, adăugă apoi iar către Apostol, că dumnealui mi-a ținut tovărășie toată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui încrezătoare, ca o mângâiere cerească. Apoi coroana în floare a unui măr o învălui ca într-o haină de mireasă, în clipa aceea prin inima lui Apostol trecu o undă de amărăciune, ca o presimțire neagră în mijlocul unei mari veselii... CARTEA A TREIA 1 Când văzu cea dintâi casă din Lunca, după o cotitură de deal, Apostol Bologa tresări iarăși, parcă fără veste i s-ar fi mohorât sufletul. Dar împunsătura de ac se stinse ca o scânteie, lăsîndu-i în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își veni în fire, se uită foarte vesel la Petre o clipă și-i zise, numai ca să nu tacă: ― Ce faci, Petre?... Gata cina? Patul? Mi-e foame, Petre, și sunt așa de mulțumit, așa de... Soldatul răspunse grav, parcă veselia stăpânului i-ar fi căzut greu: ― Am pregătit tot, don' locotenent... că pe urmă să mă pot duce la biserică... ― Bine, bine, Petre... Du-te... unde vrei! strigă Apostol de-abia stăpînindu-se să nu-l îmbrățișeze, într-atîta bucuria din sufletul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
arde, ehei, nu glumește! Râse zgomotos, larg, și se întoarse spre Bologa, vrând să-i spuie ceva, ca și când ar fi uitat că-i arestat. Văzîndu-i însă capul plecat și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să cumpăr termometre, că nu s-or mai găsi nici astea dacă vine virusul porcesc și la noi. Vreți să am temperatura critică și să nu știu?! 29.04.2009 1 Mai... capitalist „Râde iarăși primăvara, peste câmpuri, peste plai, veselia umple țara, c-a venit Întâi de Mai...” Sandu Șpriț a sosit la cârciumă echipat În salopetă nou-nouță, culoarea gri-șoarece. Poartă o șapcă proletară pe cap și cântă pianissimo hei rup, hei rup, sar stânci de fier, În lupta dusă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
i-a furat, ai dovezi? Iar te lansezi, Gore, iar te lansezi pe orbită ca naveta lu’ columbia, vezi că eu nu stau la masă cu extremiștii. Știi că sunt imparțial. Bă, trebuie să trăim În pace și armonie, În veselie și frăție. Ia puneți-o de-un șaraiman, că n-am mai ascultat o demult pe Puceanca... Capul florăresei se ivește pe deasupra gardului. Conașule, frumosule și deșteptule, ia măcar un fir, că ți-l dau degeaba, ți-l pui la
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
La care Sandu Îi dă peste mână și strigă: Trei hârtii de-o sută de mii, deșteptule, că tre’ să plătim vinurile astea ieftine ca noi... Crezi că plătește uitnei hiuston???? 20.02.2010 Sandu Șpriț - fără colegiu, dar cu veselia la purtător Sandule, tu nu candidezi la vreun colegiu din ăsta, că văd că tanti Teo s-a echipat În portocaliu și vrea să dea cu tifla la dușmani! Din frumoasa emisiune, țop În frumoasa circumscripție... Cei trei cheflii, Sandu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
uiți, Gicule, să nu uiți... Să nu care cumva să te pună necuratul să mai consumi uischean cu gheață și cu tutun asortat, la tine-n sufragerie, că scrie cancer pe tine. Și unde e cancer nu mai este nici veselie, nici terasă, nici bere, nici halbă, nici Sandu Șpriț și nici reorganizare teritorială. Aia se face cu sau fără cancerul tău, oricum. Eu atât am avut de spus. Gore aprinde și el o țigară, pufăie grăbit, apoi o scutură În
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
fi vitezia cu coif de aramă L-ale cărei flamuri patria te chiamă, Ori va fi o dulce inimă de înger Să mîngîe blândă ale mele plîngeri? L-am cătat în lume. Unde o să fie Îngerul cu râsul de-albă veselie? Unde o să-l caut, mare Dumnezeu... Poate-i v-o fantasm-a sufletului meu? Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu Îmi arat-adesea dulce chipul său, Căci oglinda-i rece îmi arat-o zee Cu suflet de înger, cu chip de femee
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca zugrăviți stau zeii în lumina cea de soare. Părul lor cel alb lucește, barba-n brâu li curge mare, Creții buzei lor să numeri poți în aerul cel clar; Hainele întunecate albe par în strălucire Și ei râd cu veselie l-a păharelor ciocnire, Iară luna rușinoasă pe sub gene s-uită rar. {EminescuOpIV 131} Haina lungă și albastră e cusută numa-n stele, Iară albii sâni de neauă strălucesc, cu de mărgele Și mărgăritare salbă, pe un fir de aur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu roș după moda de astăzi, Altfel nu-nțeleg cum tânăr de-o mie de evi ești. - Taci moșnege făr de obraz, te du, te trezește... Vezi în ce stare te afli, coroana îți stă pe-o ureche Și cu veselia ta proastă lumea ruini tu! Însă-a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici Vai! nu făcuse șosea cum se cade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămîe ciubotele-n glodul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]