10,890 matches
-
Totuși am trăit bine cunoscuta jenă pentru excesele mele de sentiment, pentru idealismele pe care s-a găsit totdeauna cineva apropiat să mi le reproșeze. Chiar să mi le vâneze, creându-mi à propos de ele o permanentă senzație de vinovăție și rușine. Și, într-adevăr, cum să-ți vie a plânge citind ordonanțele regale pe care lucizii le critică în fel și chip, iar mulțimea le ignoră, alergând fiecare zăpăcit printre cobilițele oltenilor sau la coadă la brutărie ? Astfel, orașul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o acută neliniște, ce aproape îmi dădea crampe : și totuși, mai mult ca sigur, nu riscam nimic. O teamă obscură, născută de firea mea convențională, pentru că, scrutându-mi altminteri sufletul, am fost conștient că nu-mi resimt în niciun fel vinovăția. De fapt, răul exista în alăturarea celor două doamne, pe care doar eu o știam exact ce înseamnă. Brusc, mi-am amintit o neplăcută întâmplare a primei mele tinereți, când doar prea marea inocență mă împinsese într-un alcov devenit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
am spus să te îmbraci bine, să eviți oamenii gripați, să iei vitamina C, să bei citronade... Pe fața îmbujorată de febră, înconjurată de părul alb, decoafat, ochii ei mi-au părut deodată foarte albaștri... A avut o privire de vinovăție : pentru că, în loc să-mi ușureze viața, așa cum orice părinte este dator să o facă pentru copilul său, ea mai mult mi-o complică... — în timpul bolii a delirat, a fost inconștientă. O dată am și împărtășit-o, convinși fiind că se sfârșește. întâmplător
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
acord. Telefonul se găsea pe hol. În timp ce forma numărul, Tom își simți inima prăbușindu-i-se și totodată bătând mai accelerat. Ura convorbirile telefonice și, mai cu seamă, detesta să-i vorbească lui Alex la telefon. Încerca un sentiment de vinovăție pentru că nu era la Belmont, pentru că nu o anunțase din timp pe Alex și pentru o sută de alte motive, derivate din condamnabila lui conduită. — Da? se auzi vocea lui Alex la celălalt capăt al firului. Întotdeauna răspundea „Da“ în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
conflictele armate. Emma a urmărit măcelul care a avut loc în numele gratuitei, prematurei cauze a unei „Irlande Unite“. Cu negrăită amărăciune a văzut ridicându-se asasini din rândurile protestanților, la fel de barbari ca și inamicii lor. A încercat un sentiment de vinovăție, de durere, de furie. Orășelul de lângă reședința de familie a mamei lui a fost făcut praf de o bombă plasată în mica și amărâta Stradă Mare, cu căsuțele ei albe și cele șase cârciumi. Au murit laolaltă protestanți și catolici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dormi la noapte? La Hotel Royal, presupun. Pearl roși ca para focului. Rozanov nu-i spusese nici ei nici lui Hattie că vine la Ennistone. Îl credea bine mersi în California. Dacă ar fi văzut-o... Cu obrajii arzând de vinovăție, își plimbă privirea peste scena viu colorată, apoi bolborosi: — Trebuie să plec. Am de dat un telefon, mă bucur că v-am văzut. Făcu stânga împrejur și alergă spre ieșire. — Ce-ți închipui...? începu Diane. — Uite-o pe doamna, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
risc. — Îmi place imaginea pe care ai schițat-o. Moralismul, prin simplitatea pretențiilor sale, face harcea-parcea metafizica. Și dobitocul ăla de Ivor Sefton care afirmă că imagistica metafizică e paranoică! Cu toții suntem făuritori de imagini. Așadar, o viață liniștită, fără vinovăție? Ce faci în activitatea dumitale parohială? — Regizez ritualuri. Aștept ca oamenii să mă solicite. — Un preot pompier! Nu un pescuitor de oameni. Eu sunt un pește, nu un pescuitor, un pește în căutarea unei plase. — „Urmați-mă și voi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că îmi vei scuza libertatea pe care mi-am luat-o - dacă e o libertate - de a te chema să asculți ceea ce am a-ți spune. Tom simți o împunsătură de teamă pe care o recunoscu ca un ghimpe de vinovăție. Nu-i trecuse prin minte, pe parcursul ipotezelor pe care le ticluise pe drum, că John Robert ar putea să-l acuze de ceva. Dar ce săvârșise? Ce putuse el face care să-i dăuneze, să-l ofenseze, să-l irite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
asupra lui“. Și asta l-a făcut mai rău. Cred că te-a făcut pe tine mai rea. Gândești că ar trebui să-mi acord iertarea? Să te ierți pe tine și pe el dintr-o singură mișcare. Senzația de vinovăție și resentimentul purtat celui față de care ești vinovat se amestecă adeseori. Îi porți pică pentru tot ce-a făcut ca să se autoprotejeze de acea cumplită nenorocire. Acum câtva timp îmi spuneai că „a lipăit totul așa cum lipăie pisica laptele“. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pare sincer rău. I-am scris o scrisoare de scuze domnișoarei Meynell... De ce te scuzi dacă nu a fost vina dumitale-? Mă rog, prespun că a fost vina mea pentru că totul a fost jignitor, dar nu intenționat... Îngrozitoare sentimente de vinovăție încâlceau mintea lui Tom. Se părea că declanșase un adevărat potop de încurcături. Voise să alerge s-o vadă pe Hattie, dar nu îndrăznise, încercase să ticluiască o scrisoare, dar i se păruse prea dificil să se explice. Abia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îndoială vorbăreț și i-ar fi furnizat informația dorită; dar un portar care nu-l cunoștea l-ar fi întrebat cine e și ce caută la această oră. Și în prezenta lui stare de spirit, speriată și împovărată de sentimentul vinovăției, Tom simțea că, dac-ar fi luat la întrebări, ar fi în stare să izbucnească în lacrimi. Își mai imagina și că ar fi fost posibil să se ivească brusc Rozanov în persoană, și să-l vadă în loja iluminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și despre Margot, și apoi vrute și nevrute, de parcă ar fi ținut să se obosească reciproc, epuizând toate subiectele pe care le puteau dezbate între ei. A doua zi dimineață, Hattie s-a smuls din visuri înfiorătoare, cu un pregnant sentiment de vinovăție și de teamă, legat de Pearl. După ce îi promisese solemn lui John Robert că se va întoarce, alergase la Papuc, unde constatase că Pearl plecase. Revenise cu fața scăldată în lacrimi. John Robert o măsurase în tăcere, cu ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu o blândă și demnă condescendență. S-ar spune că joacă rolul cuiva care, după mulți ani de temniță grea, se eliberează, nu chiar pocăit, dar pătruns de o stoică înțelepciune, înfruntând adevărul cu calm și mândrie, și recunoscându-și vinovăția. George pare să fi înțeles cât de falsă fusese „eliberarea“ lui John Robert. Mă întreb dacă a înțeles și rolul jucat în stratagemele lui mentale de vechea sa fantezie, derivată, credea el, direct din gândirea lui John Robert, și anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
au înconjurat și l-au asaltat cu întrebări: Pe bune, taică-tu s-a născut în secolu' trecut?... Ești sigur că n-au greșit în acte?... Băă! În secolu' trecut!... La sfârșitul secolului trecut, a încercat cumva să-și atenueze vinovăția Barnoschi Vasile... Păi da, da' în secolu' trecut!... Realitatea e că fusese și pentru Barnoschi Vasile un șoc când taică-său îi mărturisise că s-a născut în 1897. Asta, după ce mai înainte îi dăduse 1901 ca an al nașterii
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să fie curată”. Aceasta înseamnă că mărturisirea se impunea ca o condiție esențială pentru ca penitentul să poată participa la liturgia euharistică. Asupra necesității aceleiași mărturisiri insistă și Sf. Clement Romanul, afirmând că este mai bine ca omul să își mărturisească vinovăția decât să îndure suferința acesteia în inima sa. În Scrisoarea către Corinteni, el spune că cei ce sunt în păcat sunt chemați să se adreseze preoților pentru a-și exprima părerea de rău pentru păcate și pentru a intra într-
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
anumite persoane, care au această carismă spirituală de a ierta păcatele. Tot Origene amintește și de o listă cu alte zece modalități prin care se putea obține iertarea de păcate, astfel: caritatea, pomana, lăcrimarea, posomorârea inimii sau a corpului, declararea vinovăției proprii înaintea lui Dumnezeu, mijlocirea sfinților, credința bine exercitată, convertirea aproapelui și conducerea acestuia la mântuire, iertarea și uitarea ofenselor primite. Treptat, în secolul al III-lea, practica penitenței își conturează un ritual mai stabil, structurat în trei părți: acuzarea
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
creștinului asupra vieții sale de credință și a practicii sacramentale pe care eventual o cultivă. Există provocări nenumărate și la adresa sacramentului reconcilierii, dar trei mari compartimente sunt mai evidente: relativitatea morală, confuzia sensului noțiunii de păcat și pierderea sentimentului de vinovăție. 3.2.1 Relativitatea morală Tendința relativității morale a fost observată încă din a doua jumătate a secolului trecut și își păstrează valabilitatea și astăzi. Ea se remarcă prin două fenomene, astfel: a) Tendința unei „etici a situației” dusă până la
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
lucru. Dacă intenția este bună, restul nu mai contează. Se susține că cea care decide dacă un lucru este bun sau rău este conștiința. Ea este cea care inspiră și, prin urmare, cea care apără persoana de învinuiri și de vinovăție, ceea ce nu este corect. Se alimentează prin aceasta o „etică a situației”: nu se poate recurge la norme generale, atunci când este vorba de acțiuni sau de fapte particulare, pentru că doar conștiința ar trebui să decidă pe cont propriu. Iar acest
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
subiective, adică așază pe același nivel, în acuzarea pe care o face, atât lucruri importante cât și lucruri ridicole. De aceea, Papa Pius al XII-lea afirmase că „păcatul secolului este pierderea simțului păcatului”. 3.2.3 Pierderea sentimentului de vinovăție Crearea unei confuzii cu privire la ideea de păcat face ca lumea să ajungă la pierderea sentimentului de vinovăție. Dezvoltarea unei atitudini de individualism narcisic influențează această pierdere a sentimentului de vinovăție; persoana dorește să se protejeze de orice gen de vină
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
lucruri ridicole. De aceea, Papa Pius al XII-lea afirmase că „păcatul secolului este pierderea simțului păcatului”. 3.2.3 Pierderea sentimentului de vinovăție Crearea unei confuzii cu privire la ideea de păcat face ca lumea să ajungă la pierderea sentimentului de vinovăție. Dezvoltarea unei atitudini de individualism narcisic influențează această pierdere a sentimentului de vinovăție; persoana dorește să se protejeze de orice gen de vină. Accentul exagerat așezat asupra unui tip de „libertate individuală” conduce la o îndepărtare categorică de sacramentul reconcilierii
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
este pierderea simțului păcatului”. 3.2.3 Pierderea sentimentului de vinovăție Crearea unei confuzii cu privire la ideea de păcat face ca lumea să ajungă la pierderea sentimentului de vinovăție. Dezvoltarea unei atitudini de individualism narcisic influențează această pierdere a sentimentului de vinovăție; persoana dorește să se protejeze de orice gen de vină. Accentul exagerat așezat asupra unui tip de „libertate individuală” conduce la o îndepărtare categorică de sacramentul reconcilierii și de modul de mărturisire auricular. Treptat, se proliferează alte remedii de „eliberare
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
se protejeze de orice gen de vină. Accentul exagerat așezat asupra unui tip de „libertate individuală” conduce la o îndepărtare categorică de sacramentul reconcilierii și de modul de mărturisire auricular. Treptat, se proliferează alte remedii de „eliberare” a sentimentului de vinovăție: prin dialog, prin psihoterapii, prin sport, prin relaxare, etc. Aceasta se întâmplă pentru că vinovăția nu mai este considerată în legătură cu păcatul, ci este înțeleasă doar ca un sentiment aparte, care, odată vindecat, eliberează omul de orice apăsare. Este dovada evidentă că
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
libertate individuală” conduce la o îndepărtare categorică de sacramentul reconcilierii și de modul de mărturisire auricular. Treptat, se proliferează alte remedii de „eliberare” a sentimentului de vinovăție: prin dialog, prin psihoterapii, prin sport, prin relaxare, etc. Aceasta se întâmplă pentru că vinovăția nu mai este considerată în legătură cu păcatul, ci este înțeleasă doar ca un sentiment aparte, care, odată vindecat, eliberează omul de orice apăsare. Este dovada evidentă că s-a pierdut sensul păcatului și omul se oprește doar la un sentiment fals
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
mai este considerată în legătură cu păcatul, ci este înțeleasă doar ca un sentiment aparte, care, odată vindecat, eliberează omul de orice apăsare. Este dovada evidentă că s-a pierdut sensul păcatului și omul se oprește doar la un sentiment fals de vinovăție, vindecat prin terapie. Comportamentul va fi motivat de elemente psihologice, în timp ce păcatul va fi privit drept o consecință a deficiențelor psihologice, ale conștiinței sau ale condiționărilor ideologice și materiale. Omul nu se mai simte responsabil pentru răul existent în lume
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
dar și al altor mijloace propuse de ea. Motivația dialogului constă în revelația lui Dumnezeu. Prin urmare, omul se privește pe sine și își observă păcatul doar în lumina Sfintei Scripturi și nu prin prisma unui simplu simț psihologic de vinovăție, mărturisirea fiind o exprimare ulterioară a credinței sale. El își mărturisește păcatele datorită convingerii de a nu fi corespuns mesajului Sfintei Scripturi, dar și a credinței că i se va oferi iertarea. Pe baza acestei relații logice, s-a considerat
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]