2,846 matches
-
surorile Cenușăresei, vestite prin frumusețea lor." (Charles Perrault, Cenușăreasa) (c) "Măr de aur, măr de aur, cine îmi va fi alesul? / Mi-ai crescut pe-o creangă-n suflet, frate bun cu nențelesul / Dor al clipelor de seară și-al visărilor de mai... / Toate dorurile mele, toate visele-mi chemai... Măr de aur, măr de aur, cui o să te-azvârlu oare?" (Victor Eftimiu, Înșir'te, mărgărite!) (d) "Într-o împărăție cam ploioasă, / trăiau un împărat și o împărăteasă / ce-aveau, cum
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
ore ceva să se ivească pe lume...” Ezra Pound și ...douăzeci și șapte de ani de la Intrarea în scenă. Iarăși 7 aprilie. La mulți ani, Maestre! Neobosit cruciat al metaforelor, blând dezertor prin aburul viziunilor într-un veac corigent la visare. Se încăpățânează să măsoare cu inima și versul distanțele de la om la om, se încăpățânează să deschidă ferestre spre poezie, spre cultura adevărată, se încăpățânează să scrie scrisori către adrese [uneori] imaginare. Mâinile sale înnoptează tot mai mult prin cărți
Un cruciat al metaforelor. Omagiu poetului Daniel Corbu by Cezar Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83588_a_84913]
-
1930-1937. A pregătit pentru tipar un volum de versuri, Hotare pentru vis, care, deși anunțat de mai multe ori înainte de război, va apărea doar postum (1998). Lirica sa, de o mare bogăție imagistică, dezvăluie o sensibilitate înclinată spre reflexie și visare. Poemele din cuprinsul volumului transpun, într-o ambianță feerică, elanurile unui suflet însetat de lumină și puritate (Apropiere, Peste lut, Domnița apelor). Accentele religioase, convertite pe alocuri în exaltări panteiste, amintesc de Arghezi și Blaga. Crezul artistic capătă o nuanță
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285349_a_286678]
-
spre sine, cu o propensiune aproape bolnăvicioasă către suferință. Utopia ca alternativă de evadare nu ar fi însă decât o racordare inutilă la o iluzie. Lepenies prezintă astfel o formulă exacerbată a intelectualului autoexilat în turnul de fildeș, captiv al visării, care își întoarce spatele unei lumi atât de imperfecte. Melancolie, spleen sau plictis sunt stările obsedante ale unei vita contemplativa europene ce va fi tulburată doar de instalarea activă a capitalismului și a eticii protestante. Remediul melancoliei patologice este, fără
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
e-nflorit! Noaptea de decemvrie, cu veșnicele refrenuri liturgice, e capodopera lui Macedonski, poemul delirant al mirajului: Și el e emirul, și toate le are... E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu, Dar zilnic se simte furat de-o visare... Spre Meka se duce cu gândul mereu, Și-n fața dorinței - ce este dispare - Iar el e emirul, și toate le are. Spre bătrânețe poetul vede lumea descărnată, redusă la esențe și sunete. Elogiază harpele, nestematele, candizii nenufari și în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sunt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctând tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de univers. Părea cum că natura arareori sătulă De vechile tipare căta izvoade noi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
aer nemișcat ca o scenă hibernală din pictura olandeză: Bolta sură ca cenușa, Calcă rar și cu zăbavă Codrii vineți - dorm adânc, Lunecușuri de pripor. Sună numai căldărușa Și-n tăcerea care crește, Atârnată de oblânc. Adâncit ca-ntr-o visare, Bate Surul din potcoavă Popa când și când șoptește Drum de iarnă, fără spor, Legănîndu-se călare... Interesante și înrudite cu poeziile în ton popular ale lui Eminescu sunt tablourile de viață pastorală, pline de senzația învălmășirii animale și a plăcerilor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
primul rînd, valoarea lor estetică (justificarea estetică a poemelor a fost făcută În mai multe rînduri!), interesează direcția În formele imaginarului heliadesc În confruntarea cu un număr de teme mari. Ele prefigurează o problematică a visului (sau mai exact: a visării) și o tematică a ascensiunii și căderii, pentru care Heliade dovedește a avea o aptitudine specială. Mai Întîi noutatea temelor În cîmpul poeziei române. Nu este prima oară cînd poezia intră pe porțile obscure ale visului, dar Heliade este cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alte scrieri, să observăm că Zburătorul leagă pentru prima oară la Heliade (și În poezia română) nașterea iubirii de prezența unei „ființe aeriene”. Originea bolii necunoscute e, deci, cerească. Agentul ei este un zburător și forma de manifestare este „picoteala”, visarea. Erosul se manifestă prin declanșarea unei energii cu efect contradictoriu: foc și răcoare, ardere și paloare, cald și rece, o senzație de greutate și o ’Senzație de eliberare corporală: „În brațe n-am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui terestre: „Ah! inima-mi zvîcnește! Și zboară de la mine! ......................................................... Și tremur de nesațiu și ochii-mi văpăiază”, aducînd o stare de voluptate și de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca din visare”, „că-ncepe de visează și visu-n lipitură/ Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu...”) și senzația de Înălțare: „cosița se ridică”, „eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vîntu-n zbor”. În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zboară de la mine! ......................................................... Și tremur de nesațiu și ochii-mi văpăiază”, aducînd o stare de voluptate și de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca din visare”, „că-ncepe de visează și visu-n lipitură/ Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu...”) și senzația de Înălțare: „cosița se ridică”, „eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vîntu-n zbor”. În fine, zburătorul apare În timpul unei insomnii grele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
furișată sub chipul unui flăcău cu vinele golite de sînge, declanșează ceea ce am văzut: un fior care „fulgeră” prin vine, un „tremur de nesațiu”, o Învăpăiere a privirii, un foc, și totodată o picoteală În trup. Provoacă, mai ales, o visare În stare de trezie care coincide și cu dorința de dezlegare. Fior, fulger, nesațiu, tremur, foc sînt imagini ale intensității. O intensitate provocată de o energie imaterială și desfășurată Într-un regim de neliniște voluptuoasă, de nelămurită seducție. Imaginile citate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
caută un trai neînsemnat! Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat, Și dulce este viața ce curge lin, departe De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deșarte!” CÎmpia are, aici, și o funcție ocrotitoare. Nu este numai cadrul unei visări plăcute, locul de unde pornește glasul de Înger al iubirii, cîmpia vindecă de griji pe omul deja exasperat de zgomotul lumii. Nu este prima criză de astenie În poezia română. Este curios, doar, s-o Întîlnim la Alecsandri, spirit sociabil, turist
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
estetic. Înțelegem astfel de ce, pentru Lovinescu, miza explicită a romanului se vădește a fi, potrivit propriilor teorii, reconstituirea memorialistică "ușor romanțată" a unei biografii oarecare, menită însă a evidenția profilul psihologic al scriitorului virtual, aflat într-un stadiu contemplativ-reflexiv (de "visare"), premergător actului creator propriu-zis. Primul roman al ciclului "autobiografic" relatează povestea vieții lui Bizu la modul dramatic și reflexiv totodată, în maniera unui "romanț" dublat de discursul asupra metodei. Atent la regia textului narativ, Ioan Holban identifica, nu fără temei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
eminescian), care pune capăt confruntării dintre Eminescu și Carp pe marginea "chestiunii evreiești". Lovinescu justifică deci psihologic "mizeria" vestimentară a poetului apreciată ca un "efect" secundar al dezinteresului profund pentru lumea concretă, materială 139. Dar stările repetate de "absență", de visare cu ochii deschiși ilustrează o altă înclinație "patologică" (autismul), care conduce la confuzia dintre lumea reală și cea imaginară. "Pentru oameni ca mine o avertizează Eminescu pe Mite -, fizica și metafizica se confundă; nu știu deosebi visul de realitate". Pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
caz majoritatea recenzenților (chiar dacă nu toți s-au referit la același lucru): "Lovinescu a scris romanul scenă cu scenă (și nu printr-o "creștere organică", după cum afirma el n.n.), împărțindu-și logic materialul acțiunii, și a pus apoi capitolele pe seama visării eminesciene, fără să-și dea seama că ele vor păstra în roman o existență independentă"204. Plecând apoi de la observația că "transa visului în stare de trezie" e o stare "morală, specifică și diferențială", specifică geniului, Cioculescu sancționează "primitivitatea" lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
E.P.L., București, 1968, p. 140. "Când Eminescu se scufundă de mai multe ori în trecutul berlinez sau vienez, nici un fenomen de asociație nu-l face să alunece într-acolo, ci totul se întâmplă brusc, fără suficientă motivare, dacă nu surprinzător". Visările lui Eminescu ar avea deci "un caracter perfect logic, indiscontinuu, dirijat într-un singur sens, în timp ce structura caracteristică a visului e tocmai inversă, adică ilogică, discontinuă și nedirijată" (p. 146). 208 Ilina Gregori, op. cit., p. 89. 209 După cum am văzut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tovarășe, poate luptător celor ce-mpiedică să prindem și să-ntindem hora Unește cântecul tău cu-al tuturora! Către soare rotește hora noastră! Către o lume Îngemănată cu-nsoritul vremii rugă O mare stea sclipește În răsărit, să ne Îndrume visările spre faptă și foamea spre belșug”. (Marcel BRESLAȘU. - Punctaj pentru un poem. În: Scânteia, nr. 1420, 8 mai, 1949) * „Ce larg e cântecul, ce larg răsună! Din fiecare colț al țării se adună Și, ca un larg șuvoi de fapte
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de o imaginație Înclinată către fantastic așternea deasupra vieții o pâclă grea, densă, de nestrăbătut (Ă). În anul 1947 Petru Dumitriu venea cu o carte În care sub masca mitologică se ascundea și putreziciunea lui Gide și James Joyce și visarea stearpă a suprarealismului. (Ă). Prin scrisul său, Petru Dumitriu a arătat nu peste mult timp că el caută drumul Înspre munca Închinată aspirațiilor cinstite și mărețe ale clasei muncitoare. Începând să vadă din ce În ce mai deslușit În realitatea din jurul său, datorită atenției
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
expresie pentru poemele lor omagiale chiar În opera marelui poet. Din acest punct de vedere, concludent este poemul Sfărâmat-am rânduirea cea crudă - al lui Dan Deșliu: «Cu ura clocotindă În pumnii sângerați, sfărâmat-am orânduirea cea crudă și nedreaptă; visările cețoase s-au preschimbat În faptă și-n rodnică furtună nelămurită șoaptă ce spăimântase-n veacuri tiranii Îmbuibați». (Dan Deșliu, În numele vieții, E.P.L.A., 1950). Poemul lui Dan Deșliu are aceeași structură a strofei ca și Împărat și proletar (cu excepția distribuirii
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
duce mai departe această literatură, În condițiile societății socialiste și cu implicațiile morale și educative de care am pomenit. Scriitorii noștri care vor aborda genul fantastic În condițiile prielnice de astăzi, vor fi Împinși de la sine spre acest gen de „visare”. (Ă). Modificarea plantelor după metoda miciurinistă, mărețele planuri de transformare a naturii, cum ar fi marele canal turkmen, stațiunile hidroelectrice de la Kahovka și Stalingrad, schimbarea deșerturilor În regiuni mănoase, oprirea vânturilor secetoase prin perdele păduroase de protecție, marile expediții, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
aproximativ din 1750, în timp ce se continuă difuzarea ideilor filosofilor, se conturează, în numele exigențelor sentimentului, o reacție împotriva raționalismului lor considerat prea plin de uscăciune; influența poeților și a romancierilor englezi contribuie de asemenea la apariția unei mode a exotismului, a visării, a iraționalului. Romanul lui Rousseau, La Nouvelle Héloise, publicat în 1761, cu un imens succes, răspunde acestei evoluții a sensibilității publicului, la fel ca și tablourile lui Chardin sau Greuze. De altfel, rococoul se retrage din fața neoclasicismului: se revine, în
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
pe lîngă un mănunchi de insulițe stîncoase, echipa de cart - comandată atunci de Flask - tresări la auzul unui strigăt atît de plângăreț și de nepămîntesc îaidoma gemetelor abia articulate ale fantomelor inocenților masacrați de Irod), încît oameni se treziră din visare și, vreme de cîteva secunde rămaseră cu urechea la pîndă, acolo unde ședeau sau stăteau în picioare, transfigurați ca sclavul roman dintr-o statuie celebră; ascultînd strigătele acelea, membrii creștini ai echipajului - sau partea lui civilizată - spuneau că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
după prima reprezentare). E curios că ne-am întâlnit la aceeași piesă. Eu am interpretat-o ca pe un vis al unei nopți de vară într-un Chișinău, rupt de Țară. La Alexa Visarion era de asemenea o atmosferă de visare, dar și de luciditate o amprentă camilpetresciană asupra unui text arhicunoscut. Așa se plămădește o cultură din aceste influențe, suprapuneri, din aceste reînnoiri ale teatrului, care vibrează și consonează cu ziua de azi fără ambalaj și publicitate, doar esență. Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o lungă poezie. Dar individul tinde către eliberarea din această stare, tentativa, zadarnică, fiind făcută de dragul unui ideal. Acest tip uman ar fi întruchipat de Faust, căruia îi consacră, de asemenea, versuri. După „crude îndoinți”, căutând salvarea în vis și visare, poetul crede că moartea e unicul liman. Versurile lui, foarte răspândite în epocă, au fost reproduse în numeroase reviste până pe la 1900. A tradus, împreună cu Vasile Pogor, partea întâi din Faust de Goethe (1862), unde se concentrează asupra fidelității transpunerii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289714_a_291043]