3,815 matches
-
la fel de bine ar putea argumenta un gurmand turc, ungur, rus, bulgar ori polonez anexarea culturală a bucătăriei noastre: fără nici o bătălie au izbutit să ne ocupe din punct de vedere culinar. Bucatele „altora“ nu sunt niciodată doar nevinovate găteli savuroase, „vrednice de luare-aminte“, ele sunt parte a patrimoniului cultural al fiecărei nații care le-a creat, iar implantarea lor fără a avea capacitatea de a le asimila, adică de a le româniza, nu este deloc atât de benignă precum o vede
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
o asistare hippocratică a bolnavilor în spitale și un tratament uman handicapaților mentali din „casele de forță“. Rousseau și Voltaire mor în același an și au avut același medic pe vestitul Teodor Tronchin pe care l-au 130 considerat un vrednic „urmaș al lui Boerhaave“, un Esculap preocupat de medicina preventivă și curativă, medic care gândea deopotrivă la însănătoșirea morală și fizică a oamenilor, recomandând exerciții în aer liber, contact cu natura, extinderea variolizării - premieră a secolului etc. Contemporanul lor, Charles
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Îndoita învinuire sau tribunale, în acuzațiile aduse Retorului Sirian de către personajul simbolic Dialogul tradițional: "Înainte vreme eram serios, interesându-mă de zei, de tainele naturii și de mișcarea universului [..] Cel pe care-l învinuiesc mi-a smuls masca tragică și vrednică de cinste și, în schimb, mi-a pus pe față o mască de comedie, satirică [...] În cele din urmă, s-a dus de l-a dezgropat pe un oarecare Menipp, un cinic de demult [...] și mi l-a adus pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pentru ca deruta și surpriza să fie totale, la nivelul receptorului sunt manipulate și distorsionate până și reacțiile fiziologice firești, spectatorul confruntat cu imaginea artistică adecvată absurdului fiind constrâns să accepte că, de fapt, "comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat în râs"9. În aparență simplu gest demolator, germinând din gratuitul instict ludic, utilizarea absurdului ca material estetic în redarea particularului, vizează, de fapt, dezvăluirea intuitei omniprezențe a absurdului însuși, revelat și neutralizat prin intermediul comicului exorcizator. Asupra acestui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
marcată de suferințe, probe, dificultăți, piedici. Accesul spre lăcașul spiritual de la marginea Bucureștiului presupune traversarea unui veritabil "infern de praf și de mirosuri"107, a cărui descriere este demnă de condeiul dantesc: Mai întâi de la barieră dai de o murdărie vrednică de cei mai originali africani; colea niște băieți la o cârciumă toacă fel de fel de cărnuri pentru cârnați, un vârtej de muște roiește împrejur; dincoace niște hârdaie cu struguri borșiți din cari un zaplan cu mâinile pline de zeamă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tânăr, își iubea nevasta, cu suflet deschis, cum ai iubi o oglindă care nu s-ar aburi, un talisman care te-ar ocroti mereu. Bătrânul și-a iubit mult baba, până la ultima ei suflare. Acum, o jelea pe Axinia, pe vrednica lui noră... - Am țânut mult la dânsa... ca la ochii din cap, am țânut... bunî șî vrednică fimei o fost Axinia... Dumnezău s-o hodinească-n paci, în împărăția Lui! murmura bătrânul cu ochii în lacrimi. După ci s-o
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un talisman care te-ar ocroti mereu. Bătrânul și-a iubit mult baba, până la ultima ei suflare. Acum, o jelea pe Axinia, pe vrednica lui noră... - Am țânut mult la dânsa... ca la ochii din cap, am țânut... bunî șî vrednică fimei o fost Axinia... Dumnezău s-o hodinească-n paci, în împărăția Lui! murmura bătrânul cu ochii în lacrimi. După ci s-o prăpădit Lina, baba me‟, spunea, el, casa o rămas ca pustie, șî, când o adus-o Anton
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de foarte mică, dintr-o prematură mândrie, se zăvora în sinea ei... se izola, din ce în ce, de cei din jur. Poate și asta o ajuta să vadă și să înțeleagă mai limpede lumea din jurul ei. Domnica, femeie tânără, vrednică și voinică... de ani buni capul casei, și bărbat și femeie, era deprinsă cu toate treburile gospodărești. Nu se da îngenuncheată de greutăți și nevoi. Viața și munca, în bătătură casei, și-o împărțea cu bătrâna ei soacră, Zoița, mama
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
înseamnă a elogia o limbă românească limpede ca apa de izvor... frumoasă, pentru că este vie și curată. Avea toată dreptatea să se fălească, cu satul ei... ... Deși adunase ani că le pierduse numărul, cum spunea ea, era încă o femeie vrednică. Dacă o întrebai de fecioru-su, Ion, ea răspundea: - Ei, îi mort... îi mort! Da‟ cini ești mata, ha?! face ea bănuitoare, și mută mâna de la ochi la ureche. Dacă o întrebi, cum a murit Ion, ea oftează... - Of, of,.. blăstămațî
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
murit șî m-o lasat cu copchil la țâțî, la niș noușpi ani. Ni-am încercat norocu‟ cu Ion, da‟ șî pi dânsu‟ l-o strâns Dumnezău, șî n-am avut parti niș di el. Eara tari bun Ion șî vrednic... bărbat fără samăn. După dânsu‟ nu‟ni mai trebuie alt bărbat, câți zâli‟oi mai ave‟! - Nu folosăști mamî la nimica, să te tângui. Intră bătrâna în vorbă. O murit! Șî nouă ne vini rându când hotărăști Dumnezău! Asta-i
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Anuca a ascultat vorba celor doi, și pe furiș, să nu afle bătrânul, cu Sultan și Pârvu, a dat fuga Gheorghe TESCU 128 plângând la „Doamna“, și i-a spus tot... Învățătoarea a înțeles-o și știind cât este de vrednică, s-a hotărât s-o învețe „gospodărie“, așa cum și ea a învățat la „Școala de menaj“, în Iași. După o vreme, bătrânul Toma și fecioru-su Anton, se minunară de cele ce făcea Anuca în gospodărie, și cum deretica cu chibzuială
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
semn spre Suceava, de pe deal pe deal, care ajungea în scurtă vreme, semnul de cumpănă până la Domnie. Anuca, fata pădurarului 131 Și, îndată olăcarii, chemau țara la război, cu oastea la locurile potrivite. După ce trecea furtuna, Ștefan-Vodă, cinstea pe cei vrednici și viteji cu ocini pe moșiile țării. Urmașii acelor oșteni, sânt răzășii din zilele noastre și din satele dimprejurul Movilei Roșii. Tăcu o vreme, scormonind cu privirea șperla din sobă. - Se spune că acolo ar fi o comoară îngropată la
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nu pot trăi alături de tine. Fusese sfâșietor. Își dăduse seama că îl rănea, dar nu îi păsase. Pentru că i se părea corect să treacă și altcineva prin ceea ce trecuse ea. Am fost îngrozitoare, se gândi ea privindu-l. Egoistă și vrednică de dispreț: nu l-am meritat. —A fost cu totul întâmplător, explică ea acum întâlnirea ei cu Aidan. Eram la castel și a apărut el. — Și ați vorbit? Dădu din cap. —Foarte puțin. Venise cu tatăl lui Neive să verifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
la muzeu este un disc ca o farfurie și scrie: Disc de argint ofrandă a Sfântului Ștefan cel Mare 1498. Ele stau ca mărturie și astăzi și vorbesc urmașilor de faptele și credința lor. Vedeți! Și gândiți-vă ce conducători vrednici și credincioși erau, pe care i-am avut noi! Erau trup și Suflet pentru Popor. El era inima Poporului. Îl durea de popor de oameni pe care îi conducea și îi apăra de dușmani din afara țări. Astăzi ce am ajuns
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
Împărtășanie. Sigur după ce ne pregătim înainte de a o primi. Foarte mult ne ajută, ne transformă, ne face mai buni, mai luminați, mai puternici și sănătoși la minte și trup. Sf. Împărtășanie este cel mai puternic și sănătos antidot! Nu sunt vrednică că-s păcătoasă. Dar Sf. Părinți o spun și chiar din experiență o spun cu toată tăria. Înercați. Și vă veți convinge că am dreptate. Dumnezeu lucrează. Este lucrarea Lui. El ne iubește pe toți dar nu ne forțează. Eu
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
spre ușă: — Drăguț articolul despre cuplul Lindbergh. Am mers pe jos Înapoi la birou. Frau Protze lustruia sticla de pe poza cu Tilly care se Îngălbenea, atârnată pe un perete din sala de așteptare, și Îl contempla, cu oarecare amuzament, pe vrednicul de milă burgrav al Rothenburgului. Când am intrat pe ușă, a Început să sune telefonul. Frau Protze Îmi zâmbi și apoi păși cu eleganță În micul ei separeu ca să răspundă, lăsându-mă să privesc la imaginea acum curată. Trecuse multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
toată suflarea aștepta cu mâncăruri alese și băuturi meșteșugite oaspeții care adăstau în acel loc feeric, desprins parcă din scrierile evlaviosului călugăr Zagavei, despre viața de apoi. Ca orice așezare omenească, satul era condus de un staroste, Vasile, cel mai vrednic gospodar, de care trebuia să asculte orice locuitor. Moș Vasile, căci avea peste șaizeci de ani bătuți pe tâmplele sure, avea doi copii, Vasilică și Ionică, la care ținea ca la ochii din cap. Așa de mult îi iubea, încât
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și scoaterea pietrei, cu care moș Vasile dorea să construiască un zid, care să apere așezarea de prădălnicia jivinelor, dar și de dușmănia oamenilor fără frica Domnului. Băieții erau la vârsta însurătorii și, de aceea, mătușa Paraschiva ochea orice fată vrednică de a i fi noră, bătând potecile spre mănăstire și ticluind rugi fierbinți tuturor sfinților, dar mergând, ferindu-se de moș Vasile, și la ghicitoarea Safta, de la marginea pădurii, pentru a pune și ea în cale toate farmecele și nălucirile
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
care scăpa omenirea de prigoana balaurului cu șapte capete. Un foșnet trecu prin zidurile mănăstirii. Era starețul mănăstirii, părintele Ioan, copil de pripas, găsit de văcarii boierului, printre mărăcinii de la marginea satului. Boierul îl trimise la școala călugărească, iar el, vrednic, venise să conducă mănăstirea de la Sângeap, unde primise și întâiul botez. Ce veste, poveste vă poartă pașii spre mănăstire, fraților? ceru lămuriri înaltul prelat, a cărui barbă de-abia cărunțise. Preasfinția ta, un mare necaz ne apasă. Vrem să scăpăm
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
bune, fraților, dar știți că satul nostru a fost blestemat! Stămoșii noștri au nesocotit regulile naturii și au alungat-o pe Baba Iarna în Peștera Uitării, pecetluind intrarea în peșteră cu doi bolovani, desprinși din Piatra Neagră. Noi ne socotim vrednici să încercăm a aduce Iarna înapoi pe meleagurile noastre! se sumețiră tustrei călătorii. Apăi, eu o să vă dau binecuvântarea bunului Dumnezeu și mă voi ruga să vă întoarceți cu bine! Mulțumind preotului, băieții adăpară caii, care se odihniseră, păscând troscotul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și două nopți și ajunse într-o poiană, unde lumina soarelui se prăvălea ca o cascadă deasupra pietrelor nemuritoare. Era o lumină care l învăluia, ca o cămașă de borangic așezată pe trupul unui tânăr flăcău. Căldura îl cufundă pe vrednicul călător într-o plăcută reverie: se visa ca la douăzeci de ani, neînfricat și liber ca pasărea cerului. Un foșnet îl trezi din visare; mantia de purpură îi atinse tâmplele ninse de trecerea anotimpurilor. O preafrumoasă făptură se uita la
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
nu mai iasă decât o dată pe an, în noaptea Sfântului Andrii. La Curtea din Hîrlău Era prin anul 1625. Domnul Moldovei, Radu Mihnea Vodă își adusese curtea la Hîrlău, la fostele case ale mamei lui Petru Mușat, refăcute prin strădania vrednicilor urmași, printre care se afla și Ștefan cel Mare. Nu plecase de bunăvoie din Iași, ci din pricina focului cel mare, care, o dată pornit, pârjolise întreg târgul, ba ajunsese și la megieșii târgoveților. Domnitorul Radu Mihnea întărise curțile domnești de pe malul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
lazilor cu haine femeiesti. Comisul Mihăilă Furtună, scurt si gros la trup, dăduse porunci ss se deretice grajdurile domnesti, în care aveau armăsarii de soi, aduși, pe căi ocolite, de geambași zaporojeni, fiind ingrijiți de robi țigani, deprinși cu acest vrednic mestesug. Pe la mijlocul lunii aprilie, pe când creștinii catolici din ținut ciocneau ouăle cele roși, închinând și căni cu vin galben de Cotnar, un alai se cobora dinspre vechea mănastire a lui Zagavei. Prostimea se înghesuia să primească binecuvântarea mitropolitului, care ținuse
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
iar pe dădaca Anisia parc-o lovise cineva cu leuca, că muțise și se uita pierdută înspre ferestruica pe care fugise Catrina. Nu era timp de pierdut! Radu Mihnea trimise, îndată, pe Grigorie, căpitanul gărzii domnești, cu cincizeci de oșteni vrednici, plătiți din galbenii domnitorului, cu porunca să i prindă pe cei doi fugari și să-i aducă îndărăt la Hîrlău. Căpitanul Grigorie, oștean vrednic și curajos, luă urma fugarilor, care trecuseră pe la schitul lui Zagavei și urcaseră Dealul Basaraba, mergând
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
timp de pierdut! Radu Mihnea trimise, îndată, pe Grigorie, căpitanul gărzii domnești, cu cincizeci de oșteni vrednici, plătiți din galbenii domnitorului, cu porunca să i prindă pe cei doi fugari și să-i aducă îndărăt la Hîrlău. Căpitanul Grigorie, oștean vrednic și curajos, luă urma fugarilor, care trecuseră pe la schitul lui Zagavei și urcaseră Dealul Basaraba, mergând pe drumul Sucevei, cu gând să ajungă în vechea capitală a Moldovei și, de aici, drumul era deschis spre meleagurile șleahticilor leși. Călăreții ajunseră
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]