28,739 matches
-
1.000 persoane. Orașul s-a dezvoltat încet, dar războaiele de la mijlocul secolului al XVII-lea (a se vedea invazia suedeză a Poloniei) au distrus complet localitatea și au decimat populația. Aici s-au perindat soldați polonezi, suedezi, tătari și soldați din Transilvania, care au jefuit și furat. Sărăcia și foametea au fost frecvente, iar populația a scăzut cu 50%. Mai mult, conflictele cu stareții din Hebdów nu s-au terminat, și locuitorii orașului au fost forțați să lucreze pentru mănăstire
Nowe Brzesko () [Corola-website/Science/329342_a_330671]
-
El-Krim (personaj inspirat din revoluționarul marocan Abd el-Krim). La scurt timp după Primul Război Mondial, maiorul american Foster (Gene Hackman), comandantul unui detașament din Legiunea Străină franceză, suferă de pe urma amintirii obsedante că a condus o armată de 8.000 de soldați, din care s-au întors în țară numai 200. El a devenit alcoolic și retras, iar singurul său prieten este credinciosul său sergent, Triand (Rufus Narcy). Foster ajunge la Paris unde i se încredințează o comandă nouă: revenirea la Rif
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
Foster nu ezită să-și disciplineze cu asprime oamenii, în special pe Marco, care frecvent nu-i ascultă ordinele. În timpul călătoriei, Marco o seduce pe doamna Picard (Catherine Deneuve), fiica unui arheolog ucis. În timpul călătoriei spre fortăreața legionară, trenul cu soldați și cu echipa de arheologi este oprit de El Krim (Ian Holm) și oamenii săi. El Krim îl salută pe vechiul său prieten Foster, dar, de asemenea, afirmă că este hotărât să unească triburile berbere pentru a-i alunga pe
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
și flerul natural pentru conducere, dirijându-i pe supraviețuitori în luptele cu atacatorii. În varianta cinematografică, această scenă a fost omisă, dar imagini scurte ale lui Fontaine și a caporalului au fost montate la locul săpăturilor, astfel încât să pară că soldații au murit acolo. Criticul Tudor Caranfil a dat acestui film două stele din cinci și a făcut următorul comentariu: "„Comandant în Legiunea Străină, maiorul Foster acceptă, fără tragere de inimă, misiunea de a proteja cercetările pentru dezvelirea în deșertul Marocului
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
împărătesei, în schimbul legitimării sale de către papa Celestin al III-lea ca rege al Siciliei. În ceea ce îl privește, papa spera ca, prin asigurarea unei libere treceri a Constanței către Roma, Henric ar fi fost mai bine dispus față de papalitate. Totuși, soldații imperiali au reușit să intervină înainte ca împărăteasa Constanța să fi ajuns cu bine la Roma, după care s-au întors în siguranță dincolo de Alpi. Henric se pregătea deja să invadeze Regatul Siciliei pentru a doua oară, când Tancred a
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
a avut un rol defensiv important în timpul celui de-al doilea asediu turcesc asupra Vienei din 1683. În timpul războiului celei de-a cincea coaliții, în anul 1809, ea a fost - ca și alte părți și fortificații ale orașului - atacată de soldații lui Napoleon, devenind evident faptul că fortificațiile orașului și-au pierdut valoarea militară. Äußere Burgtor a fost construită de Peter Nobile după planurile lui Luigi Cagnola cu ajutorul soldaților armatei imperiale austriece. Poarta cu cele cinci treceri arcuite a fost construită
Äußeres Burgtor (Viena) () [Corola-website/Science/328619_a_329948]
-
a fost - ca și alte părți și fortificații ale orașului - atacată de soldații lui Napoleon, devenind evident faptul că fortificațiile orașului și-au pierdut valoarea militară. Äußere Burgtor a fost construită de Peter Nobile după planurile lui Luigi Cagnola cu ajutorul soldaților armatei imperiale austriece. Poarta cu cele cinci treceri arcuite a fost construită din piatră. Ceremonia de punere a piatrei de temelie a avut loc la 22 septembrie 1821, în prezența împăratului Francisc I. Ea a fost inaugurată la 16 octombrie
Äußeres Burgtor (Viena) () [Corola-website/Science/328619_a_329948]
-
alți 2,000 în stilul falangei macedonene. Alături de cei 20,000 de falagiți obișnuiți din centru, sub comanda lui Nicarchus și a lui Theodotus Hemiolius se mai aflau, în stânga acestora, 10,000 de falangiți de elită, așa-numiții scuturi arginitii, soldați aleși pe sprânceană din cadrul întregului regat seleucid. Sarcina acestora era să asigur cel mai vulnerabil punct al unei falange, flancul său stâng. Ei erau conduți de Theodotus Aetolianul. În continuare, Antiohus mai avea o forță mixtă de arabi (10,000
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
dintre monarhi nu avea vreo realizare notabilă, fiind ajunși abia de curând pe tronurile lor, ambii ar fi făcut referire la faptele și isprăvile predecesorilor și strămoșilor lor. În special însă, aceștia ar fi pus accent pe câștiurile materiale ce soldații ar fi urmat să le obțină în urma unei victorii Bătălia începe cu o încleștare între flancului drept seleucid și cel stâng ptolemaic, unde ambii regi se aflau. Primele care au atacat au fost diviziile de elefanți ale celor doi. Elefanții
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
elefanții, cât și contingentele arabe și mede sunt puse pe fugă, expunând astfel flancul stâng al falangei seleucide. Ptolemeu reușise să scape din dezastrul ce avusese loc în flancul său stâng și se repoziționa-se în mijlocul falangei sale, ridicând substanțial moralul soldaților săi. Pe de altă parte, Antiohus nu era nicăieri în prejma propriilor săi falangiți în vreme ce aceștia vedeau falanga adversară, avându-l pe regele său in frunte, avansând. Deși cea mai expusă secțiune a falangei seleucide, flancul său stâng, ocupată de
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
a răspândit zicala "Iadul sau Connacht". O parte considerabilă a locuitorilor insulei, inclusiv femei și copii, au fost deportați în coloniile britanice din Indiile de Vest și acolo transformați în "sclavi albi". Asupra populației s-a dus o adevărată "vânătoare". Soldații englezi fiind plătiți cu 5 lire pentru un "cap" de rebel sau preot și 6 lire pentru unul de lup. În 1691 au fost adoptate o serie de legi, care defavorizau catolicii și protestanții ce nu făceu parte din Biserica
Colonizarea Irlandei () [Corola-website/Science/328631_a_329960]
-
Cehoslovacia. În data de 1 februarie 1945, la ora 11 dimineața, sublocotenentul de rezervă Ion Soreanu - Șiugariu este grav rănit într-o explozie, în luptele din Brezno, în Cehoslovacia. Moare în 10 minute, fiind îngropat alături de un ofițer și șapte soldați uciși odată cu el în cimitirul din satul Polhora pri Brezno. În revista sibiană Luceafărul, nr.3-4, va apare următoarea notă: În 28 februarie 1945, prin decretul cu numărul 641 este decorat post-mortem cu ordinul „Coroana României” cu spade, în gradul
Ion Șiugariu () [Corola-website/Science/328648_a_329977]
-
și militar (gyula), împărțirea imitând practicile hazare. În Imperiul Hazar exista și o a trei a funcție, kündür - locțiitorul la comandă a liderului militar, și a sugerat faptul că acest post a fost oferit noului mare principe maghiar. În 860-861, soldații maghiari i-au atacat pe misionarii creștini Chiril și Metodiu, care doreaus să îl întâlnească pe haganul hazarilor, care se afla la Chersonesos. Federația "Hétmagyar" pare să se fi separat de Imperiul Hazar pe la anul 862, când magharii ("ungri") au
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
din cetate și care a fost capturat, i-a informat pe romani că cei din cetate sunt sleiți și istoviți și ca în ultima din gărzi obișnuiesc să adoarmă de oboseală. Știind aceasta, Vespasian hotărî să dea unui grup de soldați de elită în frunte cu fiul său, Titus,misiunea de a urca pe zid atunci când străjile din cetate obișnuiesc să adoarmă. Soldații lui Titus au reușit, într-adevăr, să-i surprindă pe străjerii adormiți ai cetății și să le taie
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
în ultima din gărzi obișnuiesc să adoarmă de oboseală. Știind aceasta, Vespasian hotărî să dea unui grup de soldați de elită în frunte cu fiul său, Titus,misiunea de a urca pe zid atunci când străjile din cetate obișnuiesc să adoarmă. Soldații lui Titus au reușit, într-adevăr, să-i surprindă pe străjerii adormiți ai cetății și să le taie grumazurile, iar apoi au deschis poarta cetății în fața restului oastei romane. Romanii au distrus cetatea până la temelie și au măcelarit mulți dintre
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
găsit urmele unor astfel de sinucideri colective. Unii cred că s-ar fi produs. poate, victime, în timpul goanei în panică a unora dintre locuitori. Săpăturile au descoperit 1600 capete de săgeți romane, pietre lansate de baliste, fragmente de armuri ale soldaților romani. De asemenea s-au găsit oase omenești arse, aparținând unora din persoane ucise, probabil ale locuitorilor, ceea ce ar putea să reprezinte o dovadă a măcelăririi locuitorilor de către romani, în cursul ocupării orașului. Zeev Jabotinski a văzut în Yodfat un
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
1250 - d. 11 iulie 1302) a fost conte de Artois. Robert a fost fiul postum și moștenitorul contelui Robert I de Artois cu Matilda de Brabant. Totodată, Robert era nepot de frate al regelui Ludovic al IX-lea al Franței. Soldat experimentat, Robert a luat parte la Cruciada aragoneză și a încercat să incadeze Sicilia în 1287. De asemenea, el a înfrânt pe flamanzi în 1297 în bătălia de la Furnes. El a fost încă o dată trimis în Flandra în iulie 1302
Robert al II-lea de Artois () [Corola-website/Science/328699_a_330028]
-
distrugea unitatea formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral, au început să intre în panică, aruncând cavalerii de pe șa și părăsind câmpul de luptă. Cavaleria franceză a mareșalului Audrehem a suferit pierderi grele înainte de a ajunge pe pozițiile soldaților englezi. Atac demoralizat și slăbit al francezilor a fost respins de către englezi. Între timp, convins de retragerea englezilor, mareșalul Clermont a atacat pozițiile contelui de Salisbury. Acest atac a fost pregătit mai bine: pentru a ajuta cavaleria, în spatele trupelor atacatoare
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
cele din urmă, comandanții francezi, văzând zădărnicia luptei în continuare, au ordonat retragerea. Următoarea linie de infanterie, condusă de ducele de Orléans, văzând oamenii Delfinului care au eșuat, a intrat în panică și a început să se retragă, deși mulți soldați de-ai săi deja se angajaseră în luptă cu englezii. Întreaga armată, condusă de rege s-a amestecat. Arcașii englezi erau în afara zonei de foc a celor francezi. Bătălia continua, dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
a amestecat. Arcașii englezi erau în afara zonei de foc a celor francezi. Bătălia continua, dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era în măsură să atace flancul francez și în spate. După o scurtă pauză, prințul a ordonat soldaților în rezervă să urce pe cai și să-i atace pe francezi. Având teamă să fie încercuiți francezii au încercat să fugă. Cu toate acestea, regele Ioan al II-lea a fost convins orbește că participarea sa ar putea schimba
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
este totuși descoperit de Brooke. Sandokan organizează o ambuscadă asupra escortei Mariannei și reușește să o elibereze pe aceasta înainte de a ajunge la punctul de îmbarcare. În timpul luptelor, Sandokan și oamenii lui îi ucid pe Sir William Fitzgerald și pe soldații din escortă și apoi neutralizează atacul următor al lui James Brooke, luându-l prizonier pe acesta. Are loc un schimb de prizonieri, Brooke fiind cedat britanicilor în locul lui Yanez. Acesta din urmă celebrează pe corabie căsătoria lui Sandokan cu Marianna
Sandokan, tigrul Malaeziei () [Corola-website/Science/328741_a_330070]
-
liniște și înflorire a Mompracemului, pe insulă se răspândește holera, adusă de Batu, rajahul din Mati, aflat în slujba lui Brooke. În urma epidemiei de holeră, populația din Mompracem este mult redusă numeric. Profitând de această situație, Brooke atacă insula cu soldații săi și reușește să o cucerească. Sandokan, Yanez, Marianna și un grup de oameni loiali încearcă să scape, dar în timpul fugii Marianna este rănită de un glonț în abdomen și moare după scurt timp. Grupul supraviețuitor părăsește insula cu o
Sandokan, tigrul Malaeziei () [Corola-website/Science/328741_a_330070]
-
de fiecare dată au întâmpinat rezistență celor 7.000 de arcași, susținuți pe flancuri de infanteria grea. Ca și multe alte armate franceze înaintea lor, spaniolii au fugit de pe câmpul luptei. Între timp, Eduard a mutat aproximativ 4.000 de soldați din baza engleză, pentru a-i consolida oamenii de Ioan de Gaunt, aducând astfel balanța la un raport de 4:1, cu excepția arcașilor. Armata spaniolă a lui Henric panicând, a fugit de asemenea. Mulți soldați ai pretendentului au fost urmăriți
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
mutat aproximativ 4.000 de soldați din baza engleză, pentru a-i consolida oamenii de Ioan de Gaunt, aducând astfel balanța la un raport de 4:1, cu excepția arcașilor. Armata spaniolă a lui Henric panicând, a fugit de asemenea. Mulți soldați ai pretendentului au fost urmăriți și măcelăriți, alții s-au înecat în râu. În acel moment, a intrat în acțiune ultima parte a armatei lui Eduard. Francezii supraviețuiți au luptat vitejește, dar pierzând circa o treime din armată, s-au
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
pe țărmul opus, unde s-a dat o luptă feroce corp-la-corp, în acțiune intrând săbiile și topoarele. Inițial, niciuna dintre părți nu putea obține un avantaj decisiv. În această situație, comandantul cetății seniorul de Châtelus a ordonat deschiderea porții, și soldații, care se aflau în garnizoană Cravant-ului, au lovit în spatele asediatorilor. Prinși într-o menghină între englezi și oraș, francezii s-au retras, iar primii care au lăsat câmpul de luptă au fost mercenarii spanioli, lombarzi și gasconi. Autorul anonim al
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]