28,232 matches
-
Au fost „predate“ în absența destinatarilor, fără preaviz, lăsate fără milă în ploaie, în fața ușii locuinței noastre provizorii, cea mai tristă dintre toate. În cele două lăzi de scândură negeluită, simple ca niște sicrie de oameni sărmani, se aflau cărți, albume cu fotografii, tablouri, câteva kelimuri și broderii vechi, porțelanuri fine de familie trecute bucată cu bucată prin „comisii muzeale“ înaintea expedierii, pentru ca nu cumva, luându-le cu noi, să păgubim patrimoniul. În starea de provizorat în care ne aflam, deveniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
m-am dat în vânt după dans. Salonul de la Hôtel de la Fleur era o încăpere nu prea mare, cu o pianină și mobilă de mahon acoperită cu huse de catifea cu imprimeuri, aranjate frumos în jurul pereților. Pe masa rotundă erau albume cu fotografii și pe pereți poze mărite ale lui Tiaré cu primul ei soț, căpitanul Johnson. Și totuși, cu toate că ea era bătrână și grasă, uneori rulam covorul de Bruxelles, aduceam servitoarele și vreo două prietene de-ale lui Tiaré și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
rămîie? A trebuit să plec, asta-i! Ce era să fac? Dar nu-mi pare rău. Zilele acelea n-o să le mai trăiesc niciodată. ― N-ai vreo fotografie de la ea? l-a întrebat Mihaela curioasă. ― Numai una? Am aid un album întreg. Ne-a arătat o movilă de poze ale celebrei cântărețe imortalizată în diferite roluri. Mai cu seamă în Cio-Cio-San era fermecătoare. Mihaela plutea de admirație. Din când în când exclama! ― Ce frumoasă e! Aici! Și aici... Acum, spune, ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
a dat gata în câteva zile. Și noi n-am știut nimic. Măcar să-l mai fi văzut o dată! Mihaela izbucni în plâns. Bietul moșneag, înainte de a pleca în neființă tot avusese un gând pentru noi... Îi lăsase Mihaelei, prin testament, albumul cu fotografiile Yvonnei Rossignol și plăcile de patefon care-i plăceau atîta! Și acum avocatul venise să i le aducă. ― Dar casa, cui a rămas? l-am întrebat într-o doară. ― Unui nepot de soră. (Și noi care ne credeam
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Se vede că tot mai ținea supărarea de odinioară. Văzând așa m-am hotărât să închiriez o femeie. Patroana celei mai de seamă case de randez-vous aflând oe vreau și prețul pe care îl ofer, mi-a pus dinainte un album ca să aleg ce-mi place. Înainte de a-l răsfoi mi-a arătat fotografia unei frumuseți (îi spunea Miss Europa). Am recunoscut-o numaidecât. Nu era alta decât poloneza pe care o căutam. Am recunoscut-o de la prima ochire. Vezi, dragă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
lui Nick eu sunt, însă, "mister Paler". Înțeleg ceva românește, dar nu vorbesc. Iar nepoții lui Nick sunt americani sută la sută. Cam aceasta e povestea multor imigranți în America. După două generații, patria de origine devine un nume, un album cu fotografii îngălbenite. Mai ales că românii sunt, în genere, risipiți. Doar la Cleveland, am auzit, ar exista, încă dinaintea primului război mondial, o oarecare tradiție comunitară românească. În rest, nu trăiesc nicăieri, ca italienii la Boston, împreună. "Ai vreun
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
putut s-o aibă niciun bărbat din lume, și degetele măiestrit curbate ca la Grațiile din Primavera lui Boticelli, de care nu cu mult timp în urmă nu-și putuse dezlipi ochii minute în șir, dacă nu ore, într-un album despre Quattrocento-ul italian. Și chiar și fundalul tabloului o margine de pădurice, și cerul albastru străvăzându-se printre trunchiuri, și ramurile copacilor pictate frunzuliță cu frunzuliță se asemăna cu decorul pe care îl avea acum în fața ochilor, înaintea căruia dansa
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
memoria ei. Nu zic venerare fiindcă de fapt n-am venerat-o niciodată. Dar mai era un plic cu câteva fotografii foarte vechi, pe care ea a ținut să le păstreze separat, adică să nu se amestece cu celelalte în albumul familiei. Una dintre ele o înfățișa pe la vârsta de treizeci de ani, pe când era încă zveltă. În costum de baie, întinsă pe o plajă aproape pustie și neamenajată la nu se știe care mare. Alături de ea se află încă o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în față o cutie de Lamot. Era rece ca gheața și acoperită de o peliculă fină, aburită. Scoase una și pentru ea. Le goliră până la fund și mai supseră încă două. Trecură în sufragerie și Dan își puse recviemul: un album Dire Straits. Dansară puțin înainte ca femeia să umble din nou la colecția eclectică pe care o alcătuise. Dan bău o sticlă de Gulder, apoi două sau trei de Pils. Era deja beat. Carol, conștientă de rolul ei, îl ghida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dispus și acel „rest“ despre care vorbea ea. Și ce mai resturi! Pantofi cu talpă ortopedică și rochii din lamé, pene de struț și poze din filme, sticle de parfum și portțigarete, insigne de pus la rever și coperte de albume, chitare și tobe din piele de capră, cercuri și plăci Ouija, CD-uri și postere din concerte, bentițe pentru cap și brațe, bețe de tobă și discuri de frisbee. Toate reziduurile culturale ale ultimilor patruzeci de ani - resturile lui Juniper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
antisociale pământene. Cât despre români, ei trăiau după singurele două legi pe care le aveau, de a iubi cât mai mult formele de viață și apoi de a cânta necontenit, fiecare cetățean fiind obligat să scoată în timpul vieții minimum zece albume de muzică cât mai apropiate de normele calitative în vigoare. Normal că foarte greu se putuse cineva adapta unei asemenea superputeri, cu un asemenea stil de viață, sigur că existaseră numeroase cârteli din partea guvernelor pământene, atentate și manifestații de anvergură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
puțin numeros de altfel, iubea atât de mult și emana atât de multă dragoste, crea și suferea atât de mult din nici o cauză, era atât de drept și de bun, încât nici după moarte oamenii nu încetau să existe, scoteau albume în continuare, ceea ce făcea să nu se mai știe numărul cântăreților; plus că se iubeau mai mult ca înainte, ceea ce avea ca rezultat sporirea enormă a populației din oameni deja morți, astfel că nu se mai știa cine mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să le tihnească vinul și cafeaua, fără vorbăria unei femei“, a spus Caduta și a dispărut. Timp de patruzeci și cinci de minute eu și Kasimir au băut vârtos, într-o tăcere deplină, până când s-a întors Caduta cu trei albume groase, dedicate în întregime finilor ei. Finii sunt singurii copii ai Cadutei, dar, taticule, are o grămadă de fini. M-am așezat alături de ea, pe canapea, bucurându-mă pe furiș de mângâierile unei mame... De-acum, atât eu cât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
zâne și o mulțime de vechituri metalice cu sprâncene de morsă și nări inteligent umflate. Doamne, dar ce fel de casă mai e și asta? Un timp am mai râmat și prin apartamentul de sus și am dat peste un album în care se afla o fotografie a Martinei într-un costum de baie întreg, dintr-un material alunecos, cu unul din brațele bronzate ale lui Ossie atârnându-i pe umăr, la care se adăuga și o prietenă de-a lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ca președintă a Federației Europene Artistice și Culturale Feminine, primarul Jacques Chirac i-a decernat în 1992 medalia de aur a orașului Paris. Fiul soților Celibidache, Serge Ioan, este un cunoscut cineast. Artista și-a adunat operele reprezentative în două albume semnate Ioana (Ed. ALMA, Galați, 1997; Imprimerie des Mauges, Paris, 2011). După moartea lui Sergiu Celibidache a scris, în memoria lui, cartea de amintiri Sergiu, altfel (Ed. Domino, Iași, 2001). Ioana Celibidache locuiește în prezent la Paris. Monica Pillat (n.
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
mi s-au alinat decât prin scoaterea la lumină a moște nirii spirituale lăsate de familia al cărei ultim descendent devenisem. Am început cu bunica mea, Marie Pillat-Brateș. După organizarea unor expoziții retro spective, m-am apucat să fac un album cu picturile artistei al cărei nume, în regimul comunist, fusese trecut pe lista neagră, șters din toate dicționarele de artă plastică româ nească. Nici nu visam pe atunci că această carte avea să-mi deschidă calea spre Ioana. La un
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
fusese trecut pe lista neagră, șters din toate dicționarele de artă plastică româ nească. Nici nu visam pe atunci că această carte avea să-mi deschidă calea spre Ioana. La un moment dat, prin 2007, ea a intrat în posesia albumului. Răsfoindu-l, a cuprins-o nostalgia propriului trecut. Și-a amintit cum, în copilărie, tante Marie (așa îi spunea Ioana bunicii mele) și oncle Ion Pillat veneau adesea să-i viziteze părinții, iar ea prinsese mare drag de ei. Apoi
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Ioana bunicii mele) și oncle Ion Pillat veneau adesea să-i viziteze părinții, iar ea prinsese mare drag de ei. Apoi, văzându-mi numele pe copertă, s-a întrebat ce legătură putea fi între familia ei și cea care îngrijise albumul. Toate acestea le-am aflat în 2009, la începutul lui septembrie, când o pictoriță româncă, venită de curând de la Paris, m-a chemat la telefon să-mi spună că Ioana mă caută de trei ani, că mi-a trimis mai
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
o acordă este de neconceput. Cum ar fi viața mea fără un suflet atât de nobil? Înfiorări lirice Umbrele asfințitului pătrundeau pe ferestrele salo nu lui, făcând galbenul încăperii deodată mai palid. Dintr-o cameră alăturată, Ioana veni cu câteva albume în brațe și, punându-le cu grijă pe masa de cristal, mă invită să le răsfoiesc, dând timpul vieții ei înapoi. Într-una dintre foto grafii, alături de fetița zburdalnică, i-am recunoscut cu emoție pe tatăl meu, copil de vreo
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
culorilor. Semne misterioase se înfășoară și se desfășoară pe fundaluri frământate care poartă amprenta prețioasă a unor timpuri revolute. Exuberanța și prospețimea ei ne deschid o poartă spre o lume fer mecată.“ Am închis calculatorul zâmbind. Am început să răsfoiesc albumul pe care mi-l dăruise Ioana în toamnă, la plecare. Tablourile ei aveau într-adevăr un lirism de taină, iar titlurile erau profund poetice: Tăcerea iubirii, Mormântul unui înger, Misterul unui suflet, Furtună sentimentală, Remușcări galbene, Simboluri, Zăpezi albas tre
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
câte ceva drag, rupt din suflet. O doamnă, într-un căru cior, ajunsă cu greu până acolo, mi-a dat un plic cu câteva timbre înfățișându-l pe Regele Ferdinand. Nu știu cine era, desigur cineva din trecut... Unul îmi adusese un mic album de Țuculescu, altul, o cărticică despre Enescu, unii veniseră cu câte o floare, alții, cu câte o veche fotografie ca amintire, alții, cu un drapelaș cu coroana regală. — Trebuie să fi fost un spectacol cutremurător pentru tine, am murmurat. — Am
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
culturală a vremii se amuza cu un joc de societate adus din Anglia, prin care parti cipanții își dezvăluiau gusturile, aspirațiile, dorințele și caracterul. Setul de întrebări era același pentru toți, iar răspunsurile spontane erau așternute pe hârtie, în niște „albume de confesiuni“. — Ce legătură avea Proust cu acest joc? — El l-a jucat de două ori, o dată la cincisprezece ani și apoi la nouăsprezece ani, iar manuscrisul original, intitulat Confidențe de salon, datând din 1890, a fost descoperit în 1924
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Bucu rești, 2003; Cinci zeci de sonete, poeme, Brumar, Timișoara, 2003; , povestiri și audio book, Hu manitas, Bucu rești, 2004; Baroane!, Humanitas, București, 2005; Jurnal II, Huma nitas, București, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Huma nitas, Bucu rești, 2007; Dublu album, Humanitas, București, 2009; Nimic, Humanitas, București, 2010; Fru moasele străine, poves tiri, Humanitas, Bu curești, 2010; Zen. Jurnal 2004-2010, Humanitas, București, 2011, Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică și proză, Huma nitas, București, 2012. Tradu ceri în engleză, ger mană
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
adio copilărie, „this time nothing can go wrong!“ Dar n-a fost așa. Căci acasă la Irina era și Adriana, sora ei, proaspăt întoarsă din Finlanda, și toată nenorocita de seară am petrecut-o uitân du-ne pe ultra-vo luminoase albume de fotografii cu amurguri finlandeze, brazi finlandezi, reni fin lan dezi, Sibelius și Berzelius și dracelius și lacelius... Ore-n șir așteptând să plece Adriana și să-nceapă dis tracția, până când în cele din urmă am plecat eu, umilit și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Vârful incan descent se ridica, se aprindea deodată mai tare și vedeam atunci, ca-ntr-o cameră unde se developează fotografii, profilul său de tânăr pletos și cu perciuni mari, cum se purtau în vremea când „Phoenix“-ul scotea primele albume. „Nu știu... poate pentru că mă caut pe mine însumi... Încerc de toate, vreau să mă rea lizez, nu vreau să trec anonim prin viață...“ „Și te-ai găsit? Pe tine însuți, adică?“ l-am întrebat cu naivitate. „Nu cred, încă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]