29,398 matches
-
prizonieratul, lăsarea la vatră, (re)integrarea în structurile de partid, armată și de Securitate dau seamă de un curs contorsionat al biografiei, cu accidente în cariera de membru de partid sau cu recompense. Modelul omului care și-a croit independent destinul în conformitate cu obiectivele sale strict determinate și aspirațiile proprii este reflectat de cazul tehnocratului. în contratimp cu aceste dovezi de adaptare la mediu este povestea lui Horia Homănă, tipul inadaptatului și revoltatului social, care ne informează despre universul concentraționar comunist de la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prin memorie, de la gură la ureche prin traseul gândului, metodele de rezistență, continuarea hărțuielii după eliberare. Lupta pentru apărarea credinței proprii, ce i-a marcat viața, relația cu divinitatea și contemplația ca expresie a vieții se reflectă într-un alt destin exemplar, acela al călugăriței. Un set de povestiri consemnează soluția de acceptare a dramelor vieții, salvatoare în condiții extreme, precum deportarea sașilor în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. Supraviețuirea, reîntoarcerea și reluarea cursului normal au fost țelurile care au
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
set de povestiri consemnează soluția de acceptare a dramelor vieții, salvatoare în condiții extreme, precum deportarea sașilor în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. Supraviețuirea, reîntoarcerea și reluarea cursului normal au fost țelurile care au animat pe protagoniștii unui asemenea destin tragic. O altă serie de declarații învederează modul de adaptare la viața postbelică a României comuniste: dificultățile inițiale de aprovizionare, construirea căminului, educația copiilor, manifestările de divertisment, lipsurile provocate de politica dură de economii pe seama populației, programele prelungite de muncă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ed. cit., vol. I, pp. 5-6. Ibidem. Ibidem, p. 6. Deschiderea marcată de apariția articolului lui L. Rusu „nu a fost integral favorabilă cărții mele. Unii confrați o vor considera, ciudățenie a sorții, «dogmatică», critic`nd-o cu asprime. Remarcam ciudățenia destinului unei cărți, ivită dintr-o paradoxală `ndrăzneală temătoare, care, de ar fi avut norocul să apară `n 1963, s-ar fi asamblat, `n timp util, `n strategia «reconsiderării» operei lui Maiorescu și a junimismului [...]. Dar, indiferent de opinia criticilor atoateștiutori
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
adresată autorului (136/27.01.2003). Jean-François Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 p`nă `n zilele noastre, traducere de Silvia Albișteanu și Ana Zbarcea, Editura Polirom, Iași, 1998, p. 310. Timothy Garton Ash, Foloasele prigoanei. Eseuri despre destinul Europei Centrale și de Est. Lanterna magică. Martor la revoluția din ’89 la Varșovia, Budapesta, Berlin și Praga, traducere de Catrinel Pleșu și Corina Popescu, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997, pp. 54-55. Janice Broun, op.cit., p. 173. Ibidem. Doina
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Mihail Florian, art.cit., p. 71; Florin Constantiniu, „Victoria insurecției”, loc.cit., p. 1495. Vezi și Alexandru Popescu, op.cit., p. 305. Eugen Bantea, op.cit., pp. 49-52. Ibidem, pp. 50-51; Florin Constantiniu, Alesandru Duțu, Mihai Retegan, România `n război. 1941-1945, Un destin `n istorie, Editura Militară, București, 1995, pp. 198-199; Alesandru Duțu, `ntre Wehrmacht și Armata Roșie. Relații de comandament româno-germane și româno-sovietice (1941-1945), Editura Enciclopedică, București, 2000, p. 228. „Protocolul anchetei arestatului Andreas Schmidt din 22 martie 1945”, GARF, fond 9401
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
bine referirile la românii desțărați după 1945”. Vezi Dorin Dobrincu, „Note pentru o istorie a exilului politic românesc. Primul deceniu postbelic”, Xenopoliana. Buletinul Fundației Academice A.D. Xenopol din Iași, VII, nr. 1-2, 1999, p. 135. Mihai Pelin, Opisul emigrației politice. Destine `n 1222 de fișe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securității, Editura Compania, București, 2002, p. 9. Gheorghe Glodeanu, Incursiuni `n literatura diasporei și a disidenței, Editura Libra, București, 1999, pp. 14-16. Eva Behring, Scriitori români din exil, 1945-1989. O
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Căminul. La Sttugart apărea Orizonturi, `n timp ce la München erau editate Cuv`ntul studențimii. Organ al Federației studenților români din străinătate și `ndreptar. Foaie pentru g`nd și faptă creștinească. La Madrid apăreau Libertatea condusă de Horia Stamatu și Destin. Revistă de cultură românească, al cărui prim număr apare `n iunie 1951 sub direcția lui George Uscătescu. `n Anglia apărea Tribuna, din inițiativa lui Ion Rațiu. Printre cei care publicau `n aceste reviste răsp`ndite `n `ntreaga lume se numărau
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
continuat prof. Didel Ciobanu. După încheierea sărbătorilor de iarnă, în viața satului urma o perioadă de liniște, înaintea muncilor agricole de primăvară. Lumea satului participa la șezătoare cu un sentiment ritualic, supunându-se rânduielii obștei tradiționale. Obiceiul se raporta la destinul uman, individual sau colectiv, fiind, totodată, un obicei de inițiere a tinerilor în munca, joc și viața, un loc de întâlnire a fetelor cu feciorii, un prilej de etalare a hărniciei și inteligenței. Șezătorile se organizau, în special, pentru torsul
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
procedeul analizei structurale pe care îl conduc. Să revenim pentru aceasta asupra viziunii tragice, singura care este analizată în profunzime de Goldmann: mai întîi să spunem că ea este o noțiune cu sferă destul de largă și cuprinde tragedia greacă, a destinului, tragedia lui Shakespeare, a iluziilor, și tragedia lui Racine, jansenistă, a refuzului. Numai la cea din urmă, la viziunea tragică specifică jansenismului, a Dumnezeului ascuns, situată în opoziție istorică cu empirismul și raționalismul, se oprește Goldmann pentru a o analiza
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
per materialia ad imaterialia). Structura Ordinii vizuale a quattrocento-ului se manifestă prin respingerea căii anagogice a simbolului deschis spre supranatural și este evidentă în corelații de tipul celor dintre "ritual și voința individuală, dintre statornicia universului și eveniment, dintre destin și acțiune", pe care le impune străbătând domeniile perceputului, realului și imaginarului, după o ordine unde timpurilor cedează întîietatea locurilor. Angajată într-o explicare a modalităților și principiilor acțiunii în perspectivă umană, nu într-o justificare în raport cu valorile absolute, pictura
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
care se bazează memorizarea), magia simpatetică a afinităților elective (se dau ceaiuri amare pentru bolile de ficat, deoarece ficatul este amar, și se dă seva viței de vie pentru bolile de ochi, deoarece strugurele rotund seamănă cu un ochi), astrologia (destinul omului este legat de constelațiile din momentul nașterii) etc. Există în hermetism o dialectică a ocultării și revelației, a lui a ști și a spune, care funcționează după anumite legi ale păstrării și revelării secretului. Hermes poate revela și arăta
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
interpretării dinspre "lucrul în sine". El nu păstrează nici cealaltă limită a interpretării, cadrele transcendentale și apriorice ale subiectului, care în fixitatea lor ar putea garanta adevărul interpretării chiar în lipsa "lucrului în sine". Aici apare substituția care pune în joc destinul interpretării nietzscheene: Nietzsche fixează ca limită a interpretărilor ceea ce el numește "voința de putere". în numele ei formulează Nietzsche întrebarea: "Cine vorbește?". "Cine?" devine întrebarea hermeneutică, pentru că sensul și valoarea unui lucru sau eveniment sunt date de forțele, respectiv voința, care
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
trecut, hermeneutica se prezintă încă drept o disciplină auxiliară în căutarea unor reguli riguroase, chiar științifice ale interpretării. Inițiatorii hermeneuticii moderne, Schleiermacher și Dilthey, la fel ca Peirce și Saussure, au publicat prea puțin. Este aici încă o paralelă între destinul modern al hermeneuticii și semiologiei: și teoriile hermeneutice sunt numai schițate și publicate după manuscrise postume. Hermeneutica pe care o avem acum în vedere este însă o hermeneutică nouă, o hermeneutică filosofică. După ea, sensul textului și comprehensiunea implică Ființa
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
ceilalți oameni, existența omului nu poate fi decât risipire, divertisment și dizolvare în anonimatul colectivității. Noi ne aflăm în lume sub dominația impersonalului colectiv, cu prejudecățile, curiozitățile și preocupările sale frivole, care ne deturnează de la a medita sau reflecta asupra destinului nostru autentic. Ceea ce ne smulge acestui impersonal colectiv și ne impune alternativa ineluctabilă de a fi în chip autentic noi înșine sau de a nu fi este sentimentul de a fi aruncat în lume fără justificare, de a fi abandonat
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
nu filosoful și încă mai puțin metafizicianul. A ști cum să chestionezi Ființa este a ști cum s-o aștepți, dacă este nevoie, chiar toată viața. Singur omul între fiinduri are privilegiul de a asculta și răspunde la chemarea Ființei. Destinul omului este de a face Ființa înțeleasă în lume, de a-i favoriza venirea sau de a o înstăpîni. De aceea el nu este "stăpînul fiindurilor", ci "păstorul Ființei". Ființa are nevoie de om chiar dacă în întîlnirea cu omul ea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
în manifestarea Ființei în fiind se vădește nu necesitatea, ci libertatea jocului. Tot jocul, fără origine și fără limitări, era fundamentul și pentru filosofia lui Nietzsche. Jn raport cu omul, față de care este atât imanentă, cât și transcendentă, Ființa este destin. In destin, Ființa se desfășoară ca istorie, ceea ce desemnează timpul însuși ca orizont al ei. în definirea Ființei, jocul și destinul sunt inseparabile: jocul este mereu destin, după cum destinul este mereu joc. între Ființă și fiindul care este omul există
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Ființei în fiind se vădește nu necesitatea, ci libertatea jocului. Tot jocul, fără origine și fără limitări, era fundamentul și pentru filosofia lui Nietzsche. Jn raport cu omul, față de care este atât imanentă, cât și transcendentă, Ființa este destin. In destin, Ființa se desfășoară ca istorie, ceea ce desemnează timpul însuși ca orizont al ei. în definirea Ființei, jocul și destinul sunt inseparabile: jocul este mereu destin, după cum destinul este mereu joc. între Ființă și fiindul care este omul există o strânsă
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
și pentru filosofia lui Nietzsche. Jn raport cu omul, față de care este atât imanentă, cât și transcendentă, Ființa este destin. In destin, Ființa se desfășoară ca istorie, ceea ce desemnează timpul însuși ca orizont al ei. în definirea Ființei, jocul și destinul sunt inseparabile: jocul este mereu destin, după cum destinul este mereu joc. între Ființă și fiindul care este omul există o strânsă corelați vi tate. Adversa reciprocitate a Ființei și omului, conjuncția și disjuncția lor evidentă în jocul destinului a fost
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
raport cu omul, față de care este atât imanentă, cât și transcendentă, Ființa este destin. In destin, Ființa se desfășoară ca istorie, ceea ce desemnează timpul însuși ca orizont al ei. în definirea Ființei, jocul și destinul sunt inseparabile: jocul este mereu destin, după cum destinul este mereu joc. între Ființă și fiindul care este omul există o strânsă corelați vi tate. Adversa reciprocitate a Ființei și omului, conjuncția și disjuncția lor evidentă în jocul destinului a fost semnalată de Heidegger spre sfârșitul carierei
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
omul, față de care este atât imanentă, cât și transcendentă, Ființa este destin. In destin, Ființa se desfășoară ca istorie, ceea ce desemnează timpul însuși ca orizont al ei. în definirea Ființei, jocul și destinul sunt inseparabile: jocul este mereu destin, după cum destinul este mereu joc. între Ființă și fiindul care este omul există o strânsă corelați vi tate. Adversa reciprocitate a Ființei și omului, conjuncția și disjuncția lor evidentă în jocul destinului a fost semnalată de Heidegger spre sfârșitul carierei sale de
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
jocul și destinul sunt inseparabile: jocul este mereu destin, după cum destinul este mereu joc. între Ființă și fiindul care este omul există o strânsă corelați vi tate. Adversa reciprocitate a Ființei și omului, conjuncția și disjuncția lor evidentă în jocul destinului a fost semnalată de Heidegger spre sfârșitul carierei sale de gânditor printr-un semn particular: în Zur Seinsfrage, Ființa apare barată cu o cruce care exclude orice independență a ei de fiindul care este omul. Omul și Ființa sunt atât
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
heideggeriană se înscrie în tematizarea filosofică a comunicării, caracteristică epocii noastre. Desigur, așa cum spuneam mai sus, această comunicare este gândită hermeneutic, nu semiologic. Relația dintre om și Ființă este un joc al interpretării, o hermeneutică existențială, și o provocare a destinului, o interpelare destinală. Și nu numai comunicarea, ci și limba este deosebit de prezentă. Ființa nu există practic nicăieri în felul în care existau principiile transcendente ale filosofiei tradiționale. Dacă ea are un alt loc privilegiat de prezență decât fiindul particular
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
legile care preziceau fenomenele atmosferice, fiind capabili de a face preziceri sigure, de a prevedea zilele bune sau rele, propăvăduind astfel voința zeilor. O puternică impresie asupra deciziilor poporului și a suveranilor o aveau preoții clasei conducătoare, veritabilii arbitri ai destinelor societății rerspective. Împăratul Alexandru cel Mare a luat cu el după cucerirea Chaldeei, magicieni și astronomi din Babilon și i-a dus în Grecia unde deja filozofii examinau natura Universului. Empedocle, Platon și Aristotel se interesau de problemele creației, și
ASTRONOMIE. DICTIONAR ASTRONOMIE. OLIMPIADELE DE ASTRONOMIE by Tit Tihon () [Corola-publishinghouse/Science/336_a_865]
-
1903 -1979) definește învățarea drept „procesul dobândirii experienței individuale de comportare” prin asimilarea experienței specie; prin ea se dezvoltă gândirea, sentimentele și voința, se formează întreaga personalitate și se dezvoltă, în același timp, capacitatea omului de a deveni creatorul propriului destin. F. Dors și P. Mercier consideră că „învățarea constă în a dobândi sau a modifica o reprezentare a mediului” (p.2) A. Clausse definește învățarea drept „o modificare în comportament realizată prin soluționarea unei probleme care pune individul în relație
Convingerile cadrelor didactice în legătură cu adaptarea la stilurile de învăţare ale elevilor la orele de ştiinţe by Mirela Suhan () [Corola-publishinghouse/Science/683_a_969]