28,739 matches
-
superior italieni, voluntari ofițeri și subofițeri români. Regimentul 1 „Horea” a avut în dotare câte două mitraliere grele de fiecare companie și câte patru aruncătoare de mine de fiecare batalion. Au cerut să facă parte din Legiune 36.712 de soldați și 525 de ofițeri (dintr-un total de 60.000 de prizonieri de război de origine română. Dintre ofițeri, unul a fost colonel, 5 au fost maiori, 32 căpitani, 97 locotenenți, 294 sublocotenenți și 96 aspiranți. Educația făcută voluntarilor încadrați
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
pentru țara lor, care urma să fie România, țară pe care mulți nu o știau decât prin intermediul propagandei ostile a Austro-Ungariei. De asemenea, această educație a urmărit să elimine neîncrederea în noul aliat italian, precum și dificultățile de comunicare cu alți soldați din celelalte regiuni istorice românești. Singura limbă folosită în serviciul militar a fost româna. Ofițerii de origine română a avut un program complex de formare, care a inclus printre altele și studiul limbii italiene. După armistițiul de la Villa Giusti, politicianul
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Regimentul 3 „Crișan” a părăsit peninsula în aprilie 1919, iar ultimul transport semnificativ de trupe (1800 persoane) a părăsit Taranto la 19 mai 1919, fiind îmbarcat tot pe „Nippon”. Mici detașamente au rămas în Italia până la sfârșitul anului 1919, ultimii soldați ai acestora plecând în decembrie, pentru a sosi în România la 2 ianuarie 1920 și a se integra în Armata Regală Română. Ajunse în România, ultimele batalioane de voluntari români au fost trecute în revistă de regele Ferdinand I, „"trezind
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
2 ianuarie 1920 și a se integra în Armata Regală Română. Ajunse în România, ultimele batalioane de voluntari români au fost trecute în revistă de regele Ferdinand I, „"trezind entuziasmul tuturor autorităților și al cetățenilor pentru excelenta condiție fizică a soldaților, pentru echipamentul complet și pentru disciplina ireproșabilă."” Într-o notă trimisă de Legația română de la Paris pe data de 14 noiembrie 1918, în contextul unor puncte de vedere republicane care erau atribuite lui Vasile Lucaciu, s-a sugerat Guvernului român
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Guvernului român aflat la Iași să intervină la Roma pentru a pune piedici lui Lucaciu, astfel încât acesta să nu pornească împreună cu Legiunea, spre Transilvania. Aceeași sugestie a fost făcută și ambasadorului român din capitala Italiei. Alte dificultăți legate de întoarcerea soldaților în viitoarea lor patrie, au fost legate de suspiciunea că Legiunea română ar fi putut servit la sfârșitul războiului, ca mijloc de penetrare italiană în regiunea Dunării. Situația a fost confuză, într-un context în care chiar românii prin intermediul unor
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
la acțiunile militare din Campania anului 1919 din Transilvania și Ungaria. Ulterior, Regimentele 2 și 3 au fost demobilizate în anul 1920, iar Regimentul 1 „Horea” a fost transformat în 1919 în Regimentul 97 Infanterie cu garnizoana în Odorheiu Secuiesc. Soldații români și-au adus contribuția la victoriile armatelor italiene împotriva Armatei Austro-Ungare la Montello, Vittorio Veneto, Sisemolet, Piave, Cimone, Monte Grappa, Nervesa, Ponte Delle Alpi. La 22 noiembrie 1918, militarii Companiei 1 Române au fost decorați de către comandantul Armatei a
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
de către comandantul Armatei a 8-a italiene cu „Crucea de Merit de război”. Alți voluntari români au primit alte decorații, printre care „Medalia de argint” și „Medalia de bronz”. La Rovereto, în nordul Italiei, există un monument comemorativ în amintirea soldaților Legiunii.
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
o umilință suplimentară, a fost aleasă ca metodă de execuție spânzurarea. Potrivit martorilor oculari, înainte de a fi executat la orele 22 în ziua de 14 mai, la lumina torțelor, el l-a dat la o parte pe călău și în fața soldaților, mulți dintre ei fiind români aduși acolo ca un avertisment, a strigat cu putere: „Trăiască România Mare!”. Ordonanța sa, croatul Jovan Kunici, anunță familia de sfârșitul lui Emil Rebreanu prin trei scrisori datate 14 august, 7 și 18 octombrie, scrisori
Emil Rebreanu () [Corola-website/Science/335442_a_336771]
-
minat de germani, inundat de ploile puternice de toamnă. Cele mai grele pierderi le-a suportat Batalionul I al Regimentului regal Norfolk din cadrul Diviziei a 3-a britanice. În timpul luptelor, satul Overloon a fost distrus, iar aproximativ 2.500 de soldați au pierit într-un dintre cele mai sângeroase bătălii din Olanda în timpul acestui război. a fost singura luptă de tancuri notabilă de pe teritoriul Olandei. Mai multe zeci de tancuri, în special britanice, au fost distruse în timpul luptelor În ciuda faptului că
Bătălia de la Overloon () [Corola-website/Science/335477_a_336806]
-
însă, prin semnarea Păcii de le Buftea, organizarea ei a fost întârziată atât datorită ezitărilor factorilor de decizie ai Antantei, cât și datorită neînțelegerilor dintre reprezentanții emigrației române. În Franța se aflau pe lângă prizonierii etnici români din Transilvania și Bucovina - soldați ai Austro-Ungariei luați prizonieri în cursul luptelor din Serbia (unii încă din 1914) și Macedonia, militari ai Armatei Române cu diferite misiuni, sau plecați în același timp cu generalul Dumitru Iliescu după încheierea preliminariilor de la Buftea. Alți militari au plecat
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
primelor detașamente de voluntari. Printr-un ordin al președintelui Republicii Franceze, Raymond Poincaré, pe 22 octombrie 1918 Legiunea a căptat statut oficial. În componența unității au intrat fie români care nu au fost de acord cu capitularea țării (civili, sau soldați care au părăsit țara clandestin), fie prizonieri români din trupele austro-ungare (din rândul ultimilor formându-se un prim grup de voluntari, recrutați prin eforturile senatorului "Dumitru Drăghicescu" și ale unor fruntași transilvăneni stabiliți la Paris). Printre prizonieri a fost desfășurată
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
Datorită însă refuzului oficialilor francezi de a recunoaște gradele căpătate în Armata Austro-Ungară, în luna octombrie 1918 o parte dintre cei care semnaseră pentru înrolare s-au retras. Unitatea a fost atașată Legiunii străine franceze, Datorită Armistițiului de la Compiègne însă, soldații săi nu au mai ajuns să participe la lupte. La modul practic deoarecea aprobarea pentru formarea Legiunii a venit târziu, unitatea a fost numai formal constituită, astfel că la începutul anului 1919 mulți soldați și ofițeri - răspândiți în diverse tabere
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
franceze, Datorită Armistițiului de la Compiègne însă, soldații săi nu au mai ajuns să participe la lupte. La modul practic deoarecea aprobarea pentru formarea Legiunii a venit târziu, unitatea a fost numai formal constituită, astfel că la începutul anului 1919 mulți soldați și ofițeri - răspândiți în diverse tabere militare de pe teritoriul Franței, au cerut să se înroleze pentru a putea să se reîntoarcă în țară cât mai repede. Singura misiune a soldaților Legiunii a fost aceea de a sprijini după Marea Unire
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
numai formal constituită, astfel că la începutul anului 1919 mulți soldați și ofițeri - răspândiți în diverse tabere militare de pe teritoriul Franței, au cerut să se înroleze pentru a putea să se reîntoarcă în țară cât mai repede. Singura misiune a soldaților Legiunii a fost aceea de a sprijini după Marea Unire, autoritățile române în efortul militar de apărare a noilor teritorii. Repatrierea membrilor unității s-a produs în iunie-iulie 1919.
Legiunea Română din Franța () [Corola-website/Science/335523_a_336852]
-
făcut obiectul unui atac cu bombă: pe 30 aprilie, doi soldati au adus bombe la Riocentro, în timp ce 20.000 de oameni sărbătoreau Ziua Muncii la un concert. Totuși, bombele au explodat când se aflau încă în parcarea, provocând moartea unui soldat și rănirea celuilalt. Investigația oficială a ajuns la concluzia că cei doi erau victimele unui atac terorist al extremei stângi. Totuși, atacul a fost considerat în general o operațiune eșuată a serviciilor de informații militare. Cel de-al XXI-lea
Riocentro () [Corola-website/Science/335513_a_336842]
-
au fost instalate porți în unele stații, care puteau fi astfel închise noaptea, când circulația trenurilor și serviciile de pază erau întrerupte. Însă paza în celelalte stații se făcea continuu, creându-se posturi suplimentare în poliția transporturilor. În zona peroanelor, soldații lucrau întotdeauna câte doi și erau selectați cu grijă, pentru a avea siguranța că nu există legături personale între ei. În plus, ofițerii superiori puteau efectua oricând inspecții surpriză, contribuind astfel la menținerea securității maxime. Unele stații erau păzite de
Stație fantomă () [Corola-website/Science/335521_a_336850]
-
retezat capul ar fi spus: "Acest om a avut mereu mai mult noroc decât mine" A fost lăudăros și lacom de onoruri și avere, dar în același timp a fost un om de onoare și de mare curaj și un soldat foarte priceput. Mareșalul Villard, devenit celebru după victoria de la Denain, era un general prudent, dar când era necesar știa să își riște viața ca un soldat. Înaintea unei bătălii ce promitea să fie foarte sângeroasă, când i s-a cerut
Claude Louis Hector de Villars () [Corola-website/Science/331909_a_333238]
-
același timp a fost un om de onoare și de mare curaj și un soldat foarte priceput. Mareșalul Villard, devenit celebru după victoria de la Denain, era un general prudent, dar când era necesar știa să își riște viața ca un soldat. Înaintea unei bătălii ce promitea să fie foarte sângeroasă, când i s-a cerut să-și pună o platoșă a refuzat și a spus cu voce tare în mijlocul trupelor sale: " Nu cred că viața mea este mai prețioasă decât cea
Claude Louis Hector de Villars () [Corola-website/Science/331909_a_333238]
-
bătălii ce promitea să fie foarte sângeroasă, când i s-a cerut să-și pună o platoșă a refuzat și a spus cu voce tare în mijlocul trupelor sale: " Nu cred că viața mea este mai prețioasă decât cea a acestor soldați curajoși". S-a căsătorit în 1702 cu Jeanne Angelique Rocque de Varengeville și au avut un fiu Honoré-Armand, duce de Villars, născut pe 4 decembrie 1702. A fost brigadier general, membru al Academiei Franceze și protectorul lui Voltaire. A murit
Claude Louis Hector de Villars () [Corola-website/Science/331909_a_333238]
-
405) ale lui Abu Hanifa, a avut un rol peiorativ. Datele referitoare la originea lui Abu Hanifa în Anbar merită a fi luate în considerare. În perioada preislamică, Anbar a fost o garnizoană a armatei sasanide din Mesopotamia, adăpostind mulți soldați persani și civili, în perioada islamică fiind populat cu oameni din Khorasan. Străbunicul lui Abu Hanifa ar fi locuit în Anbar, în momentul în care orașul a fost predat în mod pașnic lui Kaled Walid în 634 d.Hr., acesta
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
acea perioadă, dintre care și mențiuni asupra noului cod vestimentar: „Fesul va fi abolit și o alta broboada va fi adoptată; fabricile de pânză vor fi extinse și altele noi deschise și Sultanul, prinții, senatorii, deputații, ofițerii, persoanele oficiale și soldații vor fi făcuți să le poarte produsele, femeile se vor îmbracă cum vor, dar nu extravagant și vor fi libere de impuneri sau interferente în această problemă din partea doctorilor în teologie și drept divin, poliției sau plebei; ele vor avea
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
atacat constant acțiunile guvernului britanic în Afganistan, în special, și în Irak. În anul 2010, Choudary a propus un marș prin orașul Wootton Bassett, aflat din 2011 sub patronajul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cunoscut pentru onorariile aduse soldaților britanici decedați în misiunile militare din Afganistan. Choudary și-a propus atunci să arate motivele reale pentru care soldații britanici se întorc acasă morți . Propunerea lui Choudary a primit numeroase critici inclusiv din partea Prim Ministrului britanic, Gordon Brown, și a
Anjem Choudary () [Corola-website/Science/331986_a_333315]
-
marș prin orașul Wootton Bassett, aflat din 2011 sub patronajul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cunoscut pentru onorariile aduse soldaților britanici decedați în misiunile militare din Afganistan. Choudary și-a propus atunci să arate motivele reale pentru care soldații britanici se întorc acasă morți . Propunerea lui Choudary a primit numeroase critici inclusiv din partea Prim Ministrului britanic, Gordon Brown, și a fost condamnată de câteva organizații și asociații de musulmani (din partea moderată a acestei comunități). Choudary a anulat marșul în
Anjem Choudary () [Corola-website/Science/331986_a_333315]
-
Organizației sunt trimise în căutarea ei. Pe Ombey, Campania Liberation se desfășoară extrem de violent, dar produce evacuarea a mii de suflete din trupurile posedate. Folosindu-și puterile energetice, restul posedaților teleportează un teritoriu întreg într-un tărâm cenușiu. Posedații și soldații Confederației sunt nevoiți să încheie un armistițiu care să le permită supraviețuirea în acel loc straniu. Habitatul Valisk este prizonier în alt tărâm, care diminuează puterile energetice și amplifică entropia. În afara faptului că își pierde energia, Valisk devine ținta unor
Zeul adormit () [Corola-website/Science/331962_a_333291]
-
postul de radio al armatei. Zvonuri că germanii ar fi utilizat grăsime extrasă din ființe umane pentru a fabrica diverse produse au apărut pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial.(Kadaververwertungsanstalt). Ziarul The Times afirma în aprilie 1917 că germanii „reciclau” cadavrele soldaților germani uciși în luptă, pentru a fabrica săpun și alte produse. De abia în 1925, ministrul de externe britanic Sir Austen Chamberlain, a admis în mod oficial că știrea privind „fabrica de cadavre” a fost o dezinformare. În timpul celui de
Săpun făcut din grăsime umană () [Corola-website/Science/332005_a_333334]