30,218 matches
-
1 iunie 1946, Jilava) a fost doctor în drept, profesor de liceu, conferențiar universitar, guvernator al Transnistriei în perioada 19 august 1941-1944. În 1946, inculpat și condamnat pentru crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității; a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din București (condamnare reconfirmată la recursurile din 2006 și 2008) și a fost executat la 1 iunie 1946 prin împușcare. Gheorghe a fost fiul mai mare unui oier aromân din zona Munților Pindului, Ovanez Alexean
Gheorghe Alexianu () [Corola-website/Science/306171_a_307500]
-
declarăm Cetățean de Onoare al Odesei”. Alexianu a fost arestat în august 1944 și expediat la Moscova, în lotul din care făceau parte Ion Antonescu și Mihai Antonescu. A fost predat autorităților române în aprilie 1946, a fost judecat și condamnat pentru crime de război și executat la 1 iunie 1946. Capetele de acuzare formulate la proces împotriva lui Alexianu și soluțiile pronunțate pentru fiecare dintre acestea au fost următoarele: La 5 decembrie 2006, în baza cererii de revizuire înaintată de
Gheorghe Alexianu () [Corola-website/Science/306171_a_307500]
-
mișcarea "Carbonarilor" s-a răspândit în Statele Papale, Regatul Sardiniei, Marele Ducat al Toscanei, Ducatul Modenei și în Regatul Lombardo-Venețian. Revoluționarii erau înfricoșați de faptul că autoritățile regale au dat o hotărâre prin care oricine participa la întâlnirile Carbonarilor era condamnat la moarte. Societatea, cu toate acestea, a continuat să existe și a fost la originea multor tulburări politice în Italia din 1820 până după unificare. "Carbonarii" l-au condamnat pe Napoleon al III-lea la moarte pentru eșecul în a
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
dat o hotărâre prin care oricine participa la întâlnirile Carbonarilor era condamnat la moarte. Societatea, cu toate acestea, a continuat să existe și a fost la originea multor tulburări politice în Italia din 1820 până după unificare. "Carbonarii" l-au condamnat pe Napoleon al III-lea la moarte pentru eșecul în a uni Italia, iar grupul aproape a reușit să-l asasineze în 1858. Mulți lideri ai mișcării pentru unificare au fost la un moment dat membrii ai acestei organizații. (Notă
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
Italia" (Tânăra Italie). Noua societate, al cărei motto era „Dumnezeu și Poporul”, a căutat o modalitate de a unifica Italia. Garibaldi, originar din Nisa (atunci parte a Regatului Sardiniei), după ce participat la o revoltă în Piemont în 1834, a fost condamnat la moarte, și a fugit în America de Sud. După ce și-a petrecut acolo paisprezece ani, luptând în mai multe războaie, s-a întors în Italia în 1848. În 1814 Carbonari au început organizarea de activități revoluționare. În 1820, spaniolii s-au
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
București, tatăl său fiind muncitor la Căile Ferate Române (CFR). În anii '30, în decursul studiilor sale universitare, a aderat inițial la Frontul Studențesc Democratic, a devenit membru al PCdR în anul 1933, cu ocazia grevelor ceferiștilor de la Grivița și a fost condamnat la închisoare în repetate rânduri. Grigore Preoteasa a fost arestat împreună cu alți oponenți ai regimului Antonescu și, în perioada frecventelor sale condamnări la Jilava, Doftana și Văcărești, a cunoscut membri ai PCR și s-a integrat în conducerea sa. Gheorghe
Grigore Preoteasa () [Corola-website/Science/306202_a_307531]
-
promovat și a impus în mod brutal legislația antisemită. În anul 1945, după venirea comuniștilor la putere, prof. Istrate Micescu a fost exclus din barou. A fost apoi arestat, acuzat de „acțiuni de rezistență împotriva regimului de democrație populară” și condamnat la data de 1 iulie 1948 la sentința de 20 de ani de temniță grea. După cum relatează cei prezenți în sală, în momentul în care și-a auzit sentința, prof. Micescu a replicat judecătorilor astfel: "„Mulțumesc generozității Înaltei Curți că
Istrate Micescu () [Corola-website/Science/306200_a_307529]
-
1945 a fost „radiat” din Baroul de Ilfov, pentru că „făcea parte din principalii inițiatori ai reacțiunii rasiste șovine, antisemite, fasciste și antisovietice din România”. Arestat pentru două luni în 1947, a fost din nou arestat și judecat în 1948, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare. A murit la 29 mai 1951, la vârsta de 70 de ani, în închisoarea de la Aiud. Proiectată de arh. Edmond van Saanen Algi si ing. Corani, clădirea a fost terminată în 1928, Casa Muzelor
Istrate Micescu () [Corola-website/Science/306200_a_307529]
-
august 1944, jucând astfel un rol în îndepărtarea de la putere a generalului Antonescu și instaurarea unui regim constituțional de scurtă durată în România. Plecat în exil, a primit un mandat de la partidele democratice să le reprezinte în străinătate. Niculescu-Buzești fost condamnat în contumacie la muncă silnică pe viață în cadrul procesului conducătorilor PNȚ din 1947. Până la moartea sa, a fost unul dintre reprezentanții PNȚ în Comitetul Național Român, însă datorită conflictui său cu generalul Rădescu, organizația nu a funcționat în timpul vieții sale
Grigore Niculescu-Buzești () [Corola-website/Science/306201_a_307530]
-
îndepărtat din structura Ministerului de Externe. În mai 1946 se înscrie în Partidul Național Țărănesc, dar intuind ceea ce urma să se întâmple în România, a părăsit clandestin țara spre sfârșitul anului 1946, mergând în Elveția. În noiembrie 1947 a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București la muncă silnică pe viață, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată. Liderii opoziției l-au însărcinat cu reprezentarea, în
Grigore Niculescu-Buzești () [Corola-website/Science/306201_a_307530]
-
din 1933 la care a participat activ) (n. 10 mai 1906, București - d. 13 septembrie 1969) a fost un general și ministru al României în perioada comunistă. A devenit membru al Partidului Comunist din România în anul 1932. A fost condamnat la muncă silnică pe viață pentru participare la greva de la Atelierele CFR Grivița din 1933, dar împreună cu Gheorghe Vasilichi și Constantin Doncea, reușește să evadeze (se pare că în spatele organizării acțiunii au stat Marcel Pauker și Gheorghe Stoica, alias Moscu
Dumitru Petrescu () [Corola-website/Science/306210_a_307539]
-
1967). Steaua, numită inițial AS Armata, a apărut oficial pe 7 iunie 1947. Politrucii din Armată, mulți dintre ei veniți direct din URSS, n-au pierdut timpul. , personaj odios, fost muncitor feroviar la Atelierele Grivița în anii '30, arestat și condamnat pentru activități subversive în favoarea rușilor, evadat și fugit în URSS, de unde s-a întors cu armata de ocupație, fusese promovat general de armată. Cu spatele asigurat de sovietici, generalul D. Petrescu a bătut cu pumnul în masa forurilor sportive, somând
Dumitru Petrescu () [Corola-website/Science/306210_a_307539]
-
fanii veterani: „clasic DM”, poate că Songs of Faith and Devotion merită pe deplin eticheta de "new wave", datorită sintezei geniale de stiluri aparent incompatibile - „marcă înregistrată” Depeche Mode, prin desființarea mitului antagonic synthpop versus rock și a prejudecăților ce condamnau eretica asociere a elementelor de synth-rock, rock alternativ, cor gospel, linii reggae și totuși persistentă aerului grunge - o alchimie absolut surprinzătoare, dar atât de Depeche Mode. "Cântecele de credință și devotament" (în traducere liberă) reiau temele lirice preferate de compozitorul
Songs of Faith and Devotion () [Corola-website/Science/306206_a_307535]
-
Patru ani mai târziu (1.10.1954) este înregistrat cu mandatul de arestare 33/C emis de către Direcția a II-a a Procuraturii Generale pentru acțiune contra clasei muncitoare (art. 193 CP), desfășurată „în timpul burgheziei”. Pentru acest fapt a fost condamnat de către Tribunalul Regiunii a II-a Militare, prin hotărârea nr. 9/1957, la 12 ani temniță grea, fiind încadrat la înaltă trădare. Ca deținut politic a trecut prin penitenciarele Craiova, Jilava, Gherla, Pitești, Dej, Sighet, Văcărești și a murit în
Mihail Romniceanu () [Corola-website/Science/306217_a_307546]
-
iunie a fost trimis în judecată sub acuzația de „trafic de influență”, în cazul favorizării unei firme pentru câștigarea unei licitații, în schimbul unui autoturism de lux, produse alimentare și a 15,000 de euro. La 14 februarie 2012 a fost condamnat, împreună cu Ioan Avram Mureșan, de către Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare fiecare. Decizia a fost contestată dar a fost confirmată pe 25 februarie 2012 de ÎCCJ. Pe 11 februarie 2014 a fost eliberat
Decebal Traian Remeș () [Corola-website/Science/306215_a_307544]
-
statului, Ion Antonescu, își dă demisia din funcție în 20 decembrie 1940, fiind înlocuit ad-interim de către acesta. După evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute sub denumirea de "Rebeliunea legionară", este arestat împreună cu soția, în urma procesului din iunie 1941 fiind condamnat la 5 ani de închisoare, iar soția sa este achitată. Apărarea, reprezentată de Radu Budișteanu, nu a reușit să găsească avocați cu experiență, datorită presiunilor exercitate asupra acestora de către autorități. După declanșarea războiului în Est, Ion Antonescu a emis un
Mihail R. Sturdza () [Corola-website/Science/306204_a_307533]
-
de externe și al instrucțiunii publice în cadrul așa-zisului Guvern Național Român de la Viena, format de legionarii refugiați din România (decembrie 1944 - mai 1945) În cadrul așa-zisului proces al "Marii Trădări Naționale" din 6-17 mai 1946, Mihail Sturdza a fost condamnat la moarte în contumacie. După război, se refugiază în America Latină, apoi în Spania, menținând permanent legătura cu Horia Sima și alte căpetenii legionare. În anii următori, M. Sturdza participă activ la manifestările politice și culturale ale exilului românesc (la Buenos Aires
Mihail R. Sturdza () [Corola-website/Science/306204_a_307533]
-
fiul lui Nicolae și Alexandrina, născut la 22 martie 1891, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, prof. univ. doctor în științe economice la Zürich, căsătorit, are o fiică fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în București, Str. Antim, nr. 49) a fost condamnat la temniță grea, 10 ani degradare civică și confiscarea averii pentru săvârșirea crimei de război prevăzută de art. 2, lit. a raportat la art. 3, alin. 2 din Legea 312/1945, cu aplicarea art. 157 din Codul Penal anterior. O
Gheron Netta () [Corola-website/Science/306218_a_307547]
-
07.1990. La 3 octombrie 1946, începea la Secția a VII-a a Curții Criminale din București judecarea „lotului de miniștri antonescieni, autorii aservirii României la carul imperialismului fascist german”. Mircea Cancicov a fost arestat la 5 octombrie 1946 și condamnat de către Curtea Supremă prin sentința nr. 1510/1948 la 20 de ani temniță grea pentru crimă de război. În descrierea faptului se arată că "„fiind ministru de Finanțe, a luat parte la alăturarea României cu Germania, vânzându-se bunurile țării
Mircea Cancicov () [Corola-website/Science/306220_a_307549]
-
germanilor la Stalingrad, Huber a aderat total la grup, fiind autorul unei schițe pentru manifestul al cincilea și al întregului manifest al șaselea. A fost arestat pe 27 februarie 1943 și judecat pe 19 aprilie, același an, când a fost condamnat la moarte prin decapitarea cu ghilotina. Judecătorul nazist Roland Freisler (de tristă amintire), l-a umilit pe Kurt în timpul procesului cu nenumărate insulte și mai ales încercând să-i distrugă onoarea. Cu toate acestea, Huber și-a păstrat calmul și
Kurt Huber () [Corola-website/Science/306243_a_307572]
-
luat de un grup de studenți din München care au format o mișcare de rezistență non-violentă în Germania nazistă. Acest grup de tineri curajoși au activat din iunie 1942 până în februarie 1943, când membrii grupului au fost arestați, judecați și condamnați la moarte prin decapitare. Mișcarea a redactat, tipărit și distribuit șase foi volante, prin care populația era îndemnată să se opună regimului nazist. Membrii principali ai mișcării au fost frații Sophie Scholl și Hans Scholl, precum și colegii lor Christoph Probst
Trandafirul Alb () [Corola-website/Science/306242_a_307571]
-
anului 1943. Prietenii și colegii „Trandafirului Alb”, care au ajutat la pregătirea și distribuirea manifestelor, au fost arestați când au înfruntat pericolul și au adunat fonduri pentru văduva și orfanii lui Cristoph Probst: în urma unui simulacru de judecată au fost condamnați la temniță pentru perioade cuprinse între câteva luni și zece ani. Odată cu prăbușirea regimului nazist, "Die Weiße Rose" a devenit simbolul cel mai pur al opoziției față de tiranie, fără nici un interes personal de putere sau de auto-celebrare. Faima și stima
Trandafirul Alb () [Corola-website/Science/306242_a_307571]
-
și atașați militari străini în România. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar). Generalul Ioan Dragalina este tatăl viitorului general român Corneliu Dragalina (1887-1949), născut, de asemenea, la Caransebeș și al comandorului de marină Virgil Dragalina. Fiica Viorica a fost condamnată de autoritățile comuniste la cinci ani de închisoare pentru uneltire contra securității statului român, pentru simplul fapt că studia filozofia lui Rudolf Steiner. În anul 1924, un sat din județul Călărași a primit denumirea de Dragalina. De asemenea și liceul
Ioan Dragalina () [Corola-website/Science/306259_a_307588]
-
încercărilor autorităților seculare și ale clerului local de a-i adăposti. Masacrele au fost justificate prin afirmația că discursul papei Urban de la Clermont promitea răsplată de la Dumnezeu pentru uciderea necreștinilor de orice fel, nu neapărat musulmani. Deși instituția papală a condamnat și a îndemnat la încetarea acțiunilor îndreptate împotriva locuitorilor musulmani și evrei, atât în timpul acestei cruciade, cât și în timpul următoarelor, la fiecare mișcare cruciată au avut loc numeroase atacuri îndreptate împotriva evreilor. Prima cruciadă nu a luat sfârșit cu dezastrul
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
recita (declama) poezii. Aceaste ocupații nu i-a asigurat nevoile existențiale. Ca urmare, a fost nevoit să recurgă la furturi, înșelăciuni, prezentându-se ca o persoană de vază, cea ce face să fie urmărit de poliție. În anul 1865 este condamnat la 4 ani de detenție și a fost pus să lucreze în „casa săracilor”. După obținerea libertății, eșuează toate încercările sale de a-și câștiga existența pe o cale cinstită, fiind nevoit din nou să recurgă la furt și înșelătorii
Karl May () [Corola-website/Science/304745_a_306074]