28,267 matches
-
pentru el apogeul moralității și al conștiinței. Erau oare posibile aceste premise? Serveau pozițiile lui Iorga interesele României? Iorga credea sincer că da. El nu era avid în atitudinile sale, așa cum erau mulți dintre contemporanii săi din București. Pe parcursul acestui deceniu, presiunile asupra lumii lui Iorga au fost aproape insuportabil de puternice. Putea cineva salva sau sluji țara în vreun fel în acești ani cînd totul era scăpat de sub control în România Mare? Exista vreo alternativă constructivă? Nimic nu este mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
jumătate de veac. În cele din urmă, însumările tuturor acestor presiuni au dus la dezmembrarea României Mari. Iorga nu a supraviețuit rațiunii existenței sale. Cu cîteva luni înainte de acest dezastru, el sosea luptînd la capătul tragic al propriului său drum. "Deceniul decăderii" a început în România odată cu dispariția treptată a experienței democrate. Atunci cînd Maniu a ajuns la putere, o criză tot mai extinsă arunca umbre tot mai întunecate asupra economiilor vulnerabile și subdezvoltate ale Europei central-estice în general și în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al fascismului și nazismului aproape pretutindeni. Tendințele fasciste vor deveni în România o forță aproape irezistibilă. Maniu și Mihalache continuau totuși să beneficieze de un sprijin formidabil. Și ca și cum depresiunea și democrația tot mai discreditată n-ar fi fost suficiente, Deceniul decăderii l-a adus înapoi (în iunie 1930) pe omul potrivit: Prințul Carol. Dacă Maniu și Mihalache erau simbolurile integrității, ale constituționalismului, democrației și ale speranței poporului român într-un viitor mai bun, singurul alt simbol public al României, Regele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
1930) pe omul potrivit: Prințul Carol. Dacă Maniu și Mihalache erau simbolurile integrității, ale constituționalismului, democrației și ale speranței poporului român într-un viitor mai bun, singurul alt simbol public al României, Regele Carol II, va face tot posibilul în deceniul 1930-1940 să creeze impresia exact opusă. Poate că nu este nici o exagerare în a afirma că regele Carol a fost cel mai corupt cap încoronat din Europa secolului al XX-lea. Nici un alt rege nu a abuzat cu atîta lipsă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Argetoianu"; cu cît devenea mai viclean, cu atît mai mult se străduia să pară mai sincer. Cu cît era mai josnic, cu atît era mai blînd și zîmbea înainte de a lovi. Plus corupția lui Argetoianu, prea flagrantă chiar și pentru deceniul lui Carol II44. Argetoianu are un partizan convins al totalitarismului. Afirmînd că Argetoianu era corupt, poate că divagăm, ținînd seama că ceea ce ne imaginăm noi că înseamnă slujirea altruistă a prosperității comune. Despotismul oriental consideră corupția drept un fel de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Legiunii îi lipsea cu o singură excepție: ambele părți aveau aceeași înclinație spre brutalitate și o egală lipsă de scrupule. După 1933, a început bătălia dintre regimul politic din România și Legiune. Ea va continua cu furie dezlănțuită tot restul deceniului ca o furtună a elementelor naturii scăpate de sub control, iar Legiunea va pieri în ea în cele din urmă. În ce măsură s-a inspirat Legiunea din naționalismul lui Iorga? Autorul cărții de față a avut o lungă convorbire cu un bătrîn
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
transilvăneni au fost cei care au transpus-o în literatură în ceea ce privește țărănimea. Ultimul produs al acestei adevărate sinteze a fost Eminescu. Iorga trăgea concluzia că a considerat de datoria sa să spună acest lucru, deoarece făcuse timp de mai multe decenii cercetări asupra trecutului, gîndirii și societății românești. Iar referitor la rezultatele muncii lui de o viață, "aceștia (Iorga făcea aluzie la Noua școală de istorie) nu le puteau opune decît vorbe și interese care pot fi ignorate cu un zîmbet
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai tineri, Gy. Szekfü, Bálint Hóman și mai ales Sándor Dománovszky, se aflau în fruntea tuturor acestor acțiuni. Să spunem cîteva cuvinte și despre relațiile ungaro-române înainte de declanșarea dezbaterii înverșunate dintre istoricii maghiari și români din a doua jumătate a deceniului 1930-1940. Ca și URSS-ul, care nu a recunoscut niciodată dreptul la autodeterminare al teritoriilor pierdute de Imperiul țarist (și care refuza să recunoască revenirea Basarabiei în cadrul granițelor României) sau ca bulgarii, care nu acceptau pierderea Cvadrilaterului (sudul Dobrogei), Ungaria
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
masivă, ca să nu mai vorbim de stabilirea acestora în așezări, nu putea avea loc fără un înscris oficial. Să nu uităm că numărul acestor români care se presupune că s-au infiltrat trebuie să fi fost foarte mare. În aceleași decenii cînd se presupune că a început infiltrarea românilor, Transilvania a beneficiat de sosirea sașilor, care au primit un decret privind stabilirea lor de la regele Ungariei, care a permis construirea orașelor lor întărite și a fortărețelor lor. Atunci cînd li s-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
antichitate! Drept dovadă nasurile sparte și capetele dezmembrate. "Să-i îndepărtăm din școli și universități!"119. După șaizeci sau optzeci de ani, nu putem spune decît că Iorga nu văzuse încă nimic. În ceea ce privește opera istorică a lui Iorga din ultimul deceniu al vieții sale, ne vom referi la cele mai importante titluri. Locul României în istoriografie a fost stabilit de trioul Xenopol, Pârvan și, mai ales, de Iorga. Xenopol a fost autorul teoriei dacoromâne, Pârvan a furnizat dovezile arheologice, iar Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
României și a lumii. Mulți istorici încearcă să realizeze acest lucru, dar este ceva care rămîne totuși dificil chiar și pentru cineva de talia lui Iorga. Aceasta nu se referă la cea mai importantă lucrare a lui Iorga din acest deceniu: sinteza muncii lui de o viață și răspunsul la atacurile Școlii noi a fost Istoria românilor în zece volume, publicată între 1936 și 1939. În cadrul acestor volume, Iorga reafirma aproape tot ceea ce spusese despre istoria românilor. Ele pot fi considerate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sintezelor istorice a devenit principala preocupare a lui Iorga. În ultimii ani ai vieții sale, el a fondat Institutul de Studii de Istorie Universală. Metoda de analiză istorică a lui Iorga și istoriologia sa vor căpăta formă definitivă în ultimul deceniu al vieții sale. Iorga era în primul rînd medievist, un bizantinolog, par excellence de renume mondial, care încerca întotdeauna să treacă dincolo de istoria bizantină. El își scotea în evidență propriile idei referitoare la anumite aspecte ale acesteia. Au fost trei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de la Santiago, Chile. Regele Carol continua și el să-l copleșească cu ordine și medalii. În 1936, la intervenția personală a lui Carol, Franța i-a acordat un alt "cordon" al Legiunii de Onoare prietenului ei fidel. Ca și în timpul "Deceniului declinului", cu cît crizele se succedau mai des, cu atît activitățile lui Iorga se intensificau mai mult. Deși crizele aveau întotdeauna un efect stimulator asupra lui, cantitatea și diversitatea activităților sale dintre 1930 și 1940 te fac să-ți vină
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de termenul scurt stabilit de ultimatumul rușilor și de retragerea haotică a românilor s-au întîmplat multe care n-ar fi trebuit să se întîmple. În euforia creată de plecarea românilor, populația evreiască și slavă, amintindu-și de cele două decenii de abuzuri, a tratat retragerea precipitată a românilor într-o manieră care avea să-i coste scump peste un an. Aveau curînd să facă cunoștință cu NKDV-ul și cu alte binecuvîntări ale puterii sovietice. Nu mai este nevoie să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
începea naționalismul. Iorga respecta democrația și admitea sistemul politic predominant în țările prietene și aliate ale României. El știa de ce Președintele Wilson sprijinea autodeterminarea României. Deși Iorga dorea unitatea tuturor românilor ca egali, iar partizanatul său pentru democrație din primul deceniu al perioadei interbelice era sincer, el nu considera democrația de tip occidental din România ca un rezultat al unui proces organic. Anomaliile din politica românească nu au făcut decît să-i întărească ulterior îndoielile. Frustrările lui sînt un memento al
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Acesta nu a oferit nici o soluție practică pentru România secolului al XX-lea. Multe dintre ideile sale estimate selectiv și ca mutatis mutandis rămîn destul de pertinente, mai ales referitor la această regiune. Ele ar putea deveni și mai relevante în deceniile următoare. Drept urmare, istorici ca Dan Zamfirescu nu-i dau dreptate lui Iorga atunci cînd afirmă că "patriotismul lui i-au indus în eroare pe unii". Nu are nici un rost (așa cum se întîmplă adesea!) nici să căutăm paralele dincolo de Nistru: la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Haider: deși Își mărturisea deschis admirația pentru „oamenii cinstiți” din armatele naziste care „și-au făcut datoria” pe frontul de Est, politicianul a câștigat 27% din voturi exploatând anxietatea și nedumerirea austriecilor În fața schimbărilor survenite În lumea lor În ultimul deceniu. După aproape o jumătate de secol de toropeală, Viena - ca și restul Europei - reintrase În istorie. * * * Această carte spune povestea Europei după cel de-al doilea război mondial și Începe, prin urmare, În 1945: Stunde nul, cum Îi spun germanii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
contemporani chiar din prima clipă. La extrema dreaptă și la cea stângă a spectrului politic, unii au văzut În propria sacrificare a Europei ocazia de a lupta pentru ceva mai bun. Anii ’30 au fost, În cuvintele lui Auden, „un deceniu josnic, necinstit”, dar au reprezentat și o perioadă a implicării și a credinței politice, culminând cu iluziile și viețile pierdute În războiul civil din Spania. Era vara târzie a viziunilor radicale de secol XIX, investite acum Într-o eră mult
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și chiar liric este de Înțeles. Aceasta e tema subiacentă care precumpănește În istoriile Europei postbelice, mai ales În cele scrise Înainte de 1989, și acesta era tonul adoptat de oamenii de stat europeni atunci când reflectau la propriile realizări În aceste decenii. Simpla supraviețuire și apoi revirimentul statelor distincte din Europa continentală după cataclismul războiului total, absența disputelor interstatale și extinderea constantă a formelor instituționalizate de cooperare intraeuropeană, precum și redresarea susținută după 30 de ani de dezastru economic și „normalizarea” păcii, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mituri, și această povestire agreabilă despre Europa din cea de-a doua jumătate a secolului XX conține un sâmbure de adevăr. Dar omite numeroase lucruri. Europa de Est (de la granița austriacă la munții Ural, de la Tirana la Tallinn) este lăsată pe dinafară. Deceniile sale postbelice au fost Într-adevăr pașnice În comparație cu ceea ce se Întâmplase Înainte, dar numai datorită prezenței nedorite a Armatei Roșii: era liniștea din curtea Închisorii, impusă cu tancul. Iar dacă țările-satelit din blocul sovietic s-au implicat Într-o cooperare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comparabilă cu evoluțiile din Vest, asta a fost numai pentru că Moscova le-a forțat să aibă instituții și schimburi „frățești”. Istoriile celor două jumătăți ale Europei postbelice nu pot fi relatate separat. Moștenirea celui de-al doilea război mondial - și deceniile dinainte, și războiul care le-a precedat - a obligat guvernele și popoarele din estul și vestul Europei să facă alegeri dificile privind afacerile interne, pentru a evita cu orice preț situațiile din trecut. Inițial, o opțiune populară În ambele jumătăți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rând datorită ajutorului (și presiunii) Statelor Unite. Atracția platformelor de front popular - și a comunismului - a pălit: ambele erau rețete pentru vremuri grele, iar În Occident, cel puțin după 1952, dificultățile nu mai erau chiar atât de mari. și așa, În deceniile care au urmat, incertitudinile primilor ani de după război au fost uitate. Dar posibilitatea ca lucrurile să ia altă turnură - chiar probabilitatea ca ele să ia altă turnură - păruse În 1945 foarte reală: Europa de Vest a luat calea pe care astăzi o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
elaborate În secolul al XIX-lea, cu modelele lor de progres și schimbare, de revoluție și transformare, aflate la baza proiectelor politice și a mișcărilor sociale care au devastat Europa În prima jumătate a secolului) s-au ofilit În ultimele decenii ale secolului XX. și aceasta este o poveste care nu poate fi Înțeleasă decât În context paneuropean: declinul fervorii politice din Vest (mai puțin În rândul unei minorități intelectuale marginalizate) a fost Însoțit de pierderea credinței politice (din motive complet
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și negări virulente) prețul moral plătit pentru renașterea Europei. Polonezii, francezii, elvețienii, italienii, românii și alții sunt acum mult mai În măsură să știe - dacă doresc să știe - ce s-a Întâmplat cu adevărat În țara lor cu doar câteva decenii În urmă. Chiar și germanii Își revăd istoria primită de-a gata - cu consecințe paradoxale. Acum, pentru prima oară după zeci de ani, atenția se Îndreaptă asupra suferinței și victimelor germane, fie că au fost provocate de piloții britanici, de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și același lucru se poate spune despre adversarii lor cei mai virulenți, mișcarea partizană condusă de comuniști. Rezistența antifascistă a fost, În realitate, una dintre taberele unui conflict civil, a cărui amintire s-a estompat fericit din memoria italienilor În deceniile următoare. În Europa de Est, situația era și mai complicată. Slovacii și croații au profitat de prezența nemților pentru a Înființa state teoretic independente, conform proiectelor de suflet ale partidelor separatiste din perioada antebelică. În Polonia, germanii nu aveau nevoie de colaboratori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]