28,559 matches
-
15-20), pe care îi ținea deoparte pentru invitații de la marea cină, la fel ca Iacob s-a ridicat (cf. Gen 35,1-11) la porunca Domnului și, după ce a primit harul Duhului în cele șapte forme, fiind asistat de cele opt fericiri evanghelice, a urcat cele cincisprezece trepte ale virtuților, indicate în mod mistic în Psalmi, spre Betel, casa Domnului, pe care o pregătise pentru el. Și acolo, după ce a construit altarul inimii sale pentru Domnul, a oferit pe acesta aromele pioaselor
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a vedea pe ce loc se situează În comparație cu celelalte departamente. Este o persoană cu multe idei, capabilă să conceptualizeze și să creeze. Angajarea persoanei potrivite În postul potrivit poate fi cea mai mare provocare cu care se confruntă managerii. Din fericire pentru persoanele sus-menționate, ele par să aibă slujbe care se potrivesc personalităților lor. Totuși, dacă ar fi să facă schimb Între ele, nici una n-ar considera noua muncă pe care ar face-o la fel de interesantă sau de motivantă precum cea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
nu vor fi pedepsite sau criticate, ci tratate ca experiențe prețioase de Învățare. 3. Recunoașteți că identificarea vinei și aruncarea ei asupra cuiva reprezintă o abordare imatură atât În afaceri, cât și În viața de zi cu zi. Succesul și fericirea adevărată În viață nu apar decât atunci când un astfel de comportament este depășit. 4. Oferiți-le celor din echipa dumneavoastră informații pentru ca angajații să știe ce se așteaptă de la ei și, astfel, să creadă În calitatea dumneavoastră de conducător și
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
scrii o carte cu 57 de „Capcane” și s-o lași pe cea mai periculoasă la urmă. În filmul Amadeus, Salieri spunea că trebuie să sfârșești În plină glorie, ca lumea să știe că nu mai ai ce dărui. Din fericire, asta urmează să fac. Povestea pe care am s-o spun este Întru totul adevărată. Viața dă cele mai profunde lecții pe cele mai simple căi și, dacă nu le căutăm, deseori este posibil să le trecem cu vederea. Povestea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
a spațiului și a timpului, se convertește în cunoaștere. Tomisul și Roma devin axe polare care ilustrează antinomia dintre real și imaginar. Dacă în prima parte a exilului, Tomisul era un ținut al tristeții prezente, iar Roma un tărâm al fericirii pierdute, în partea a doua a exilului, această polarizare începe să se inverseze. Tomisul devine treptat un spațiu privilegiat, iar Roma un spațiu damnat, amăgitor, desacralizat. Acum poetul își purifică sufletul prin contemplare, dialoghează cu sinele său, golit de vremelnicie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
poetului fulgerat de tiran. Prin creația sa de exil, poetul inaugurează în literatura latină elegia ciclică a surghiunului. Transfigurând trăiri lirice succesive, ca răsfrângeri ale unei emoții prezente, deschide drumul liricii retrospective europene. Exilul care dezbină ființa poetului implică recucerirea fericirii apuse și trăirea înfrângerii dureroase. Momentele principale ale dramei sale sufletești se desfășoară pe fundal cosmic despărțirea de Roma noaptea, călătoria pe mare furtuna, viața la Tomis iarna. Aceste proiecții ale eului său poetic depășesc animismul mitologic și prevestesc sonuri
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în anul 2 a izbucnit scandalul Iuliei maior, în anul 2 d.H. murea L. Cesar, în 4 G. Cesar, în 8 scandalul Iuliei minor, în 9 a avut loc înfrângerea și moartea lui Varus...281. Ce contrast strident cu falsa fericire pe care Ovidiu o atribuia familiei imperiale înainte de anul 14 d.H., data respectivei scrisori din Pont! Nici nu s-ar putea crede că Sulmonezul ar fi fost prost informat asupra situației casei imperiale, atâta timp cât veștile de la Roma îi surveneau cu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
roage pe Sextus să continuie să-i facă daruri (= lui Ovidiu) și astfel misiunea va fi dusă la bun sfârșit. În scrisoarea XV, Ovidiu se află după lovitura de grație pricinuită de moartea neașteptată a lui Paulus Fabius Maximus. Din fericire, deja cu ceva timp mai înainte, Ovidiu și-a pus toate speranțele în ajutorul lui Sextus Pompeius, care, în calitatea sa de consul, ocupa o funcție de prim rang la Roma, chiar în anul în care, prin moartea lui Augustus, toate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
viciul băuturii, nici pe cel al jocurilor de noroc, nici nu se poate relaxa cultivând pământul, nu-i rămân decât Pieridele, slabă consolare, zeițe care nu au vreun bun meritat de la el. Fie ca Severus, care bea cu mai multă fericire de la izvorul Aoniei, să iubească întotdeauna literele, să aducă jertfe Muzelor și să-i trimită acolo vreo lucrare recentă. Se simte în cuvintele sulmonezului o stare de oboseală și de așteptare impresionantă. Ne aflăm aproape de momentul în care Ovidiu trebuie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
-l consoleze. "Lasă deoparte frica; furia lui Cezar se va domoli și, ca urmare a rugăciunilor tale, va veni o oră mai propice; Nu-ți face griji pentru întârziere; timpul pe care-l dorim este pe cale să sosească; triumful răspândește fericire peste toate" (v. 83-86). Pone metus igitur; mitescet Caesaris ira, Et veniet votis mollior hora tuis. Neve moram timeas, tempus, quod quaerimus, instat; Cunctaque laetitiae plena triumphus habet. Așa cum am făcut și în cazul scrisorii citate, către Sextus Pompeius, trebuie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Augustus dădea semne că va ceda și că îl va rechema pe poet sau că, cel puțin, îl va transfera într-un loc mai puțin sălbatic. Ovidiu acceptă vestea cu emoție și cu bucurie și vrea să-și împărtășească fericirea cu prietenii săi mai intimi. Când se adresează lui Maximus Cotta, de exemplu, poetul îi dezvăluie 410 că imaginile imperiale "Caesar cum Caesare", pe care acesta i le trimisese de puțin timp, i se păreau cu fiecare zi care trecea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a fost pus la ambiție și a improvizat stihurile cu repeziciune: „Deci el, nepierzînd vreme nici un minut, țiind trandafirașul În mînă, cu ochii plini de lacrimi, au Început a le zice din gură. Și de nu se Întîmpla asupra acestei fericiri o pîrdalnică de venire... vă făgăduiesc că ar fi zis un milion de stihuri fără condei” - zice cu afecțiune fratele Nicolae. Alecu scrie, așadar, repede, fără ezitări, În situații nefavorabile și, dacă dăm crezare primului său biograf și critic (Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se observă la lectură e pofta și voința de tihnă a Îndrăgostitului. Tot ceea ce scrie Nicolae pare o invitație (rugăminte) la buna orînduială a firii. El vrea să evadeze din starea de boală: „să fiu În odihnă”, liniștea fiind adevărata fericire: „să am fericire”. Puținele imagini literare sugerează o progresivă retragere, o sistematică Împotrivire față de nebuniile sentimentului. Nu-i place să trăiască În văpăi, ca Alecu, și nici nu caută jertfă. Atins de melancolie, el vrea scăpare, se roagă - dar fără
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lectură e pofta și voința de tihnă a Îndrăgostitului. Tot ceea ce scrie Nicolae pare o invitație (rugăminte) la buna orînduială a firii. El vrea să evadeze din starea de boală: „să fiu În odihnă”, liniștea fiind adevărata fericire: „să am fericire”. Puținele imagini literare sugerează o progresivă retragere, o sistematică Împotrivire față de nebuniile sentimentului. Nu-i place să trăiască În văpăi, ca Alecu, și nici nu caută jertfă. Atins de melancolie, el vrea scăpare, se roagă - dar fără patetism - și cere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poet fără prea mare imaginație sau, mai bine zis, poet cu o imaginație de moralist rece și comod. CÎnd, totuși, Își iese din fire, se vaită biblic: „Amărîtul al meu trai Iad Îmi pare, iar nu rai!” jinduind mediocra odihnă, fericirea traiului fără petreceri și necazuri. Aici găsește el dulceața, nu În vîrtejul de foc și În suspinurile lungi. Nicolae nu cultivă taina, tăcerea neavînd dar (har). El se hotărăște să dea totul În vileag, fără a spune Însă nimic concret
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sterpe, la plenitudinea lor „adamiană”. Un poem din 1836 (Destăinuirea) traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile răsună; CÎnd se Închină, cerul el Îl coboară jos; Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blîndețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Heliade Într-o savantă mitologie creștină În care viziunea căderii este sistematic urmată de aceea a ascensiunii, zborului. LÎngă funcția creatoare, există și funcția recuperatoare a poeziei. Ea trebuie să re-măduleze universul și să dea omului sentimentul de plenitudine și fericire pe care l-a pierdut. În viziunea evanghelică a lui Ion Heliade Rădulescu, asta se traduce prin dorința de a Înfățișa „starea adamiană” a omului, corespunzătoare evului de aur, În contrast cu aceea pustie și chinuită a omului care trăiește În evul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nădejde, ființe-aeriene Și fără de amestic cu cele pămîntene! Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-ntraripam. Ele zîmbea la rîvna-mi ș-Îmi Împuta-ndrăzneala, Poruncitorul deget Îmi arăta greșala. Nebun d-a mea rușine mai repede zburam”, dar explicația este, din fericire, tulbure, imaginile sînt fugitive, dragile ființe” ale poetului se aburesc, pier În văzduh (văzduhul visului), și mesajul de la suprafața versurilor se Întunecă. Ce este, Încă o dată, acest sfînt nesațiu, acest delir mare, dar nalta Înfocare, dar, mai cu seamă, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ei respiră prin perle transparente. Misterul unirii se petrece Într-un loc care concentrează puritățile tuturor elementelor, Într-un climat de fervoare și pietate: „Cine-ar putea descrie nespusele transporturi, Candoarea virginală și grațiele Evei, A lui Adam fervoare, Întreaga fericire Și-extrema pietate-a ritului plinire?” Zicînd că n-o poate spune, poetul o spune, În fapt, indicînd un model erotic. Heliade Îl reproduce, În genere, În poemele sale, chiar și În acelea În care simțul familiei primează. Conjugal, erosul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imaginația este mai slobod pămînteană, erosul mai vinovat. Heliade cîntă „buzișoarele” de coraliu, „limbulița” iute, dar trece repede pe puntea ce duce spre „focariu sacru” și „olacaustul divinilor uimiri”. Asta după ce fixează pe frumoasa Serafita În ambianța grădinilor empiree: „Ești fericirea lunii și centru-n firmament.” Tendința de a sfinți femeia vine din poezia evului mediu. Heliade cutează s-o identifice cu „misticul trianglu”, spiritualizînd complet ideea de feminitate pînă ce amorul devine un „extaz angelic”. Să reținem, după ocolul făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fine, posibilitatea femeii de a goni din preajma-i durerea (Frumusețea). Femeia care unește aceste calități are dreptul la „numire”, dar, ca și divinitatea, ea nu se poate numi decît prin ea Însăși. Poetul Îi spune, printr-o imagine, „icoană-a fericirii”. Alte referințe sînt tot atît de vagi, imateriale: inima ca o liră, „silf ce vine pe raza unei stele”, „zambila primăverii” ce Împarte „desfătător miros”, albeața și delicatețea crinului etc. Să urmărim puțin tehnica așteptării la Gr. Alexandrescu. Ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Cu ce drept omul singur să fie simțitor?” Neliniștea nu Împiedică pe poet să introducă tema lui morală, obsedanta temă. Nădejdea vine, acum, din partea iubirii. Amorul poate aduce uitarea soartei rele, a „curselor viclenești” ale vieții, amorul liniștit poate da fericire... Pentru un romantic acestea sînt niște noțiuni prea conformiste. Gr. Alexandrescu nu se sfiește Însă să se gîndească În ceasul slab al așteptării la o fericire bazată pe tihnă, la „un drum fără primejdii”... Apariția umbrei iubite pune capăt acestor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poate aduce uitarea soartei rele, a „curselor viclenești” ale vieții, amorul liniștit poate da fericire... Pentru un romantic acestea sînt niște noțiuni prea conformiste. Gr. Alexandrescu nu se sfiește Însă să se gîndească În ceasul slab al așteptării la o fericire bazată pe tihnă, la „un drum fără primejdii”... Apariția umbrei iubite pune capăt acestor gînduri burgheze. Momentul sacru a trecut. Poemul nu merge mai departe, imaginația s-a epuizat În „presimțirea” obiectului erotic. Depărtarea a fost (pentru poezie) fecundă, apropierea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
auz că șoptește. Negreșit e femeie... Ce zice? Mă numește! Pieptul, inima-mi bate: aceasta este ea”. Acesta este momentul inaugural, și cel mai puternic liric, al iubirii În poemele lui Gr. Alexandrescu. De el se leagă o promisiune de fericire. Figura așteptării este, În fond, o figură a promisiunii de plenitudine, a speranței de salvare. „Nădăjduiesc Într-Însul”, zice poetul, În meditațiile lui reci despre amor. Starea de plenitudine este Însă scurtă, extazul se concentrează Într-un minut: „minutul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
minutul cel Încîntat”, „minutul cel dorit” (Nu, a ta moarte...). Înainte de acest minut fericit este așteptarea, după el reapare soarta geloasă („jaluză d-al meu bine făcu nenorocirea un semn și te pierdu...”). În acest limitat timp de „delir”, de fericire la care participă și puterile cerești, Îndrăgostitul trăiește o clipă de intimitate și Îndrăznește să-și apropie „obiectul de iubit”. O apropiere prin intermediul privirii: „Văzui pieptul tău tînăr bătînd de turburare Subt vălul ce sălta; Te privii În tăcere; cunoscuși
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]