3,379 matches
-
perioada 1796 - 1801. Pavel s-a născut în Palatul împărătesei Elisabeta din St Petersburg. A fost fiul moștenitorului Elisabetei, Marele Duce Petru (mai târziu împăratul Petru al III-lea al Rusiei) și al soției lui Marea Ducesă Ecaterina (mai târziu împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei). În memoriile ei, Ecaterina sugerează că tatăl lui Pavel n-a fost soțul ei Petru, ci iubitul ei, Serghei Saltikov. Cu toate că povestea a fost mult împăștiată de către dușmanii lui Pavel, este destul de probabil ca
Pavel I al Rusiei () [Corola-website/Science/317491_a_318820]
-
destul de probabil ca acest lucru a fost pur și simplu o încercare de a pune la îndoială dreptul lui Pavel la tron. Fizic, el semăna cu Marele Duce. În timpul copilăriei sale, Pavel a fost luat din grija mamei sale de către împărăteasa Elisabeta. Ca băiat, Pavel era inteligent și frumos. Caracteristicile faciale de mai târziu sunt atribuite unei forme de tifos de care a suferit în 1771. Ecaterina a avut mari probleme de a organiza prima căsătorie a lui Pavel cu Wilhelmina
Pavel I al Rusiei () [Corola-website/Science/317491_a_318820]
-
Drottningholm, Ulrika s-a căsătorit cu Adolf Friedrich von Holstein-Gottorp, care fusese numit Prinț Moștenitor al Suediei în 1743 și după accesiunea sa la tron a domnit ca regele Adolf Frederick al Suediei. Ea a fost recomandată ca mireasă de către Împărăteasa Elisabeta a Rusiei. Totuși, la început, sora Ulrikăi, Prințesa Anna Amalia a Prusiei a fost luată în considerare, deoarece fratele ei avertizase că Louisa Ulrika era prea ambițioasă pentru a fi o regină bună într-o monarhie fără putere, așa cum
Louisa Ulrika a Prusiei () [Corola-website/Science/317528_a_318857]
-
de țăran. Cazacii și-au menținut o parte a libertăților și privilegiilor și au continuat să ofere refugiu țăranilor care fugeau de iobăgie din Rusia și Polonia, inclusiv cazacilor ruși ai lui Emelian Pugaciov, ceea ce a înfuriat-o puternic pe împărăteasa Ecaterina cea Mare. Datorită atitudinii binevoitoare a zaporojenilor față de șerbii fugari, în 1775, numărul iobagilor care fugiseră din hetmanant și teritoriile ucrainene controlate de polonezi și se refugiaseră în Zaporojia crescuse la aproximativ 100.000 de oameni. După semnarea Tratatului
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
imediata vecinătate a Zaporojiei a fost Noua Serbie. Colonizarea din zonă a provocat conflicte dintre coloniști și cazaci legate de dreptul de proprietate asupra pământurilor. which often turned violent. Hotărârea pentru dizolvarea organizației militaro-teritoriale a cazacilor a fost luată de împărăteasa Ecaterina a II-a pe 7 mai 1775. Generalul Piotr Teleki a primit ordinul să ocupe principala fortăreață a zaporojenilor, Siciul, și să o distrugă. Planul a fost ținut secret, iar regimentele care se întorceau din ultimul război ruso-turc, la
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
participaseră și cazacii, au primit sarcina să ducă la îndeplinire această operațiune. Forțele destinate desființări Siciului erau formate din 31 de regimente, aproximativ 65.000 de oameni. Atacul a început pe 15 mai și a continuat până pe 8 iunie. Ordinul împărătesei a fost transmis de Grigori Potiomkin, care doar cu câțiva ani mai înainte devenise „cazac zaporojean de onoare” sub numele de Hrițko Necesa. Ucazul împărătesei Ecaterina cea Mare din 8 august 1775 avea să sublineza că Siciul Zaporojean fusese desființat
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
de oameni. Atacul a început pe 15 mai și a continuat până pe 8 iunie. Ordinul împărătesei a fost transmis de Grigori Potiomkin, care doar cu câțiva ani mai înainte devenise „cazac zaporojean de onoare” sub numele de Hrițko Necesa. Ucazul împărătesei Ecaterina cea Mare din 8 august 1775 avea să sublineza că Siciul Zaporojean fusese desființat datorită nesupunerii față de autoritatea centrală, iar numele de „cazac zaporojean” nu mai poate fi menționat fără să se aducă un afront casei imperiale. Pe 5
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
traversa ținuturile căzăcești în drum spre noile granițe. Cazacii au fost luați prin surprindere, ceea ce a dus la prăbușirea moralului lor. Atamanul Petro Kalnișevski a primit un termen de două ore să se decidă dacă se supune sau nu ultimatumului împărătesei. Atamanul, urmând sfatul unuia dintre consilierii săi, a cerut generalului permisiunea ca un grup de 50 de cazaci să meargă la pescuit pe râul Ingul, în apropierea graniței otomane. Pretextul a fost folosit de mai multe grupuri de cazaci - aproximativ
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
absolve academia Kuzco, o școală pentru care a plătit, ca să rămână împărat. Yzma sau Amzy este consilierul împăratului Kusco și directoarea Academiei Kusco.De asemenea ea pune tot felul de planuri ca Kuzco să nu treacă pentru ca ea să devină împărăteasă. Este mâna dreaptă a lui Yzma , care învață la academia Kuzco. El este un excelent bucătar, dar este și capabil să facă scamatorii superumane, cum ar fi să meargă de la școală până acasă și să se întoarcă în câteva secunde
Noua școală a împăratului () [Corola-website/Science/317537_a_318866]
-
al V-lea, avea 9 ani. Marele domestic Ioan Cantacuzino, care dirijase practic statul în timpul lui Andronic al III-lea, avea calitatea de prieten al defunctului, pretinzând regența. Curând însă se va forma contra lui o opoziție puternică, grupată în jurul împărătesei mame, Anna de Savoia și al patriarhului Ioan Kalekas. Cel mai periculos adversar al lui Ioan Cantacuzino era vechiul său partizan, ducele flotei Alexios Apokaukos, un om de proveniență joasă, care însă ajunsese la o poziție înaltă, datorită capacităților sale
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
inimă, întrucât setea de putere îi era străină și, având, și așa, o putere uriașă, nu vedea nici un sens să-și ia asupra sa primejdioasa povară a cârmuirii Imperiului romeu. Printr-un atașament riguros principiului legitimității, el numea întâi pe împărăteasa Anna și pe împăratul legitim Ioan al V-lea, apoi numele său și cel al soției sale, Irena. El dorea să sublinieze că nu luptă contra familiei imperiale legitime, ci contra uzurpatorului Apokaukos, care lua amploare de dictator în Constantinopol
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
deoarece voise să atace isihasmul și să ia locul lui Varlaam, dar victoria isihaștilor nu era completă, Biserica ezitând să pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
domestic pentru a-i anunța că erau dispuși să recunoască suzeranitatea bizantină; țara era în plină fermentație și baronilor francezi le convenea mai mult să se supună împăratului bizantin decât reprezentanților familiei de bancheri florentini Acciajuoli, care guvernau principatul în numele împărătesei titulare, Catherine). În urma unor pogromuri la Constantinopol, palatele cantacuziniștilor, care avuseseră de suferit cu puțin timp înainte, au fost arse. Marele domestic era declarat dușman al patriei, i se distrugea casa și i se luau bunurile. Patriarhul Ioan Kalekas prelua
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
de la Marița superioară cu Philippopolis și Stanimachos, dar nu-și oferea concursul guvernării care consimțise la această enorme concesie. Momtchilo își întemeiase un principat în sudul Rhodopilor. De aici, acest aventurier îndrăzneț, căruia Cantacuzino îi acordase titlul de sebastocrator, iar împărăteasa Anna, cel de despot, jefuia toată regiunea până când Omur îl va zdrobi (1345). În ciuda faptului că o parte din forțele turcilor au fost atrase în războiul maritim, început atunci de papa Clement VI împotriva musulmanilor, la începutul verii anului 1345
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
spusele lui Gregoras, Cantacuzino, care nu se așteptase la o luptă atât de îndârjită, a exclamat mânios: Dacă nu eu, atunci nici el [Ioan V] să nu domnească! Să nu existe nici măcar supuși, asupra cărora să se poată domni! Domeniul împărătesei Anna era limitat acum doar la capitală și la împrejurimile sale. Eforturile împărătesei pentru a recruta trupe turcești ajungeau la final; în cursul verii anului 1346 soseau 6.000 de selgiucizi din emiratul Sarukhan dar, în loc să se îndrepte împotriva lui
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
îndârjită, a exclamat mânios: Dacă nu eu, atunci nici el [Ioan V] să nu domnească! Să nu existe nici măcar supuși, asupra cărora să se poată domni! Domeniul împărătesei Anna era limitat acum doar la capitală și la împrejurimile sale. Eforturile împărătesei pentru a recruta trupe turcești ajungeau la final; în cursul verii anului 1346 soseau 6.000 de selgiucizi din emiratul Sarukhan dar, în loc să se îndrepte împotriva lui Cantacuzino, ei au jefuit împrejurimile Constantinopolului. În Tracia au năvălit, iarăși, hoarde de
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
folosiți de ambele părți, răspândind peste tot oroare și moarte. În căutare de bani pentru mercenarii săi, Anna a amanetat la bancherii venețieni pietrele prețioase din diadema imperială (ulterior, Bizanțul n-a mai reușit să le răscumpere). În ultimul moment împărăteasa Anna întindea mâna isihaștilor, alungându-l pe Ioan Kalekas (2 februarie 1347), promulgându-l patriarh pe partizanul luinPalamas, Isidor. Însă rezistența Paleologilor se apropia de sfârșit. În Constantinopol, foametea făcea ravagii și, la 3 februarie 1347, apropiindu-se de Poarta
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
Ana Ivanovna () (7 februarie 1693 - 28 octombrie 1740) a domnit ca Ducesă de Courland din 1711 până în 1730 și ca Împărăteasă a Rusiei din 1730 până în 1740. Ana a fost fiica lui Ivan al V-lea al Rusiei și nepoată de frate a țarului Petru cel Mare. S-a căsătorit cu Frederick Wilhelm, Duce de Courland în noiembrie 1710 însă în
Ana a Rusiei () [Corola-website/Science/317670_a_318999]
-
și i-a dat permisiunea lui Jean-Baptiste Lande să întemeieze prima școală de balet din Rusia. Biron care a devenit Duce de Courland în 1737, spera să-și consolideze poziția căsătorindu-și fiul cu nepoata Anei, Ana Leopoldovna. În 1731 împărăteasa a decretat că tronul va fi moștenit de copilul Anei Leopoldovna, indiferent de sexul copilului. Ea l-a ales pe Anton Ulrich, Duce de Brunswick-Wolfenbuteel drept soț al nepoatei sale și cei doi s-au căsătorit în 1739. Țarina a
Ana a Rusiei () [Corola-website/Science/317670_a_318999]
-
s-au căsătorit în 1739. Țarina a fost încântată în 1740 când Ana a născut un fiu, Ivan. Ea l-a desemnat pe Ivan moștenitorul ei, pe Biron regent iar Elisabeta a fost obligată să-i jure credință lui Ivan. Împărăteasa care fusese diagnosticată ca având un ulcer al rinichilor a murit la 17 octombrie 1740 la vârsta de 47 de ani.
Ana a Rusiei () [Corola-website/Science/317670_a_318999]
-
Infanta Maria Luísa a Spaniei (24 noiembrie 1745 - 15 mai 1792) a fost împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, regină a Ungariei și Boemiei ca soție a lui Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Datorită tatălui ei, viitorul Carol al III-lea al Spaniei care obținuse tronul Regatului Neapole și al Siciliei
Maria Louisa a Spaniei () [Corola-website/Science/317666_a_318995]
-
rege al Spaniei, s-a mutat împreună cu toată familia în Spania. La 16 februarie 1764 s-a căsătorit prin procură la Madrid cu Arhiducele Peter Leopold, al doilea fiu al lui Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și al împărătesei Maria Theresa a Austriei și moștenitorul Marelui Ducat de Tuscania. Anul următor, la 5 august, s-a căsătorit cu el în persoană, la Innsbruck. Câteva zile mai târziu, moartea împăratului Francisc l-a făcut pe soțul Mariei Luisa, nou Mare
Maria Louisa a Spaniei () [Corola-website/Science/317666_a_318995]
-
Petersburg și a fost botezată de ziua bunicului ei la 17 aprilie 1875 la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg. Tatăl ei era împăratul Alexandru al III-lea al Rusiei, fiul împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Alexandrovna a Rusiei. Mama ei era împărăteasa Maria Feodorovna a Rusiei (născută Prințesa Dagmar a Danemarcei), fiica regelui Christian al IX-lea al Danemarcei și a reginei Louise a Danemarcei. Nașii de botez ai Xeniei au fost bunica paternă
Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/317673_a_319002]
-
ei la 17 aprilie 1875 la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg. Tatăl ei era împăratul Alexandru al III-lea al Rusiei, fiul împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Alexandrovna a Rusiei. Mama ei era împărăteasa Maria Feodorovna a Rusiei (născută Prințesa Dagmar a Danemarcei), fiica regelui Christian al IX-lea al Danemarcei și a reginei Louise a Danemarcei. Nașii de botez ai Xeniei au fost bunica paternă, bunicul matern, fratele tatălui ei, Marele Duce Vladimir
Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/317673_a_319002]
-
Ecaterina I (în ) (născută Marta Helena Skowrońska (), mai târziu Marta Samuilovna Skavronskaya) (n. 15 aprilie 1684 - d. 17 mai 1727) a fost a doua soție a lui Petru cel Mare, împărăteasă a Rusiei din 1725 până la moartea sa. Nu există documente care să confirme ascendența Caterinei. Versiunea obișnuită acceptată este că Marta Elena s-a născut la Ringen aflat în prezent în Estonia. În acele timpuri localitatea făcea parte din Letonia
Ecaterina I a Rusiei () [Corola-website/Science/317669_a_318998]