9,411 matches
-
o fiică și un fiu, spuse polițistul Încet. Dar, cinstit vorbind, sînt... Își șterse gura. SÎnt mai multe membre decît putem socoti. Acum credem că, probabil, au fost trei copii, poate patru. Vorbeam cu vecinii... Credeți că vă descurcați? Kay Încuviință. Se Întoarse la dubiță. Era mai bine să se miște, să Întreprindă ceva, după o asemenea priveliște. Ea și Cole luară tărgile: puseră corpul femeii și spatele și atașară etichete cu sfoară. Doriră să păstreze membrele În mușama, dar polițistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
capul plecat, nu-i așa, cocoș? Duncan se foi timid. — Nu văd ce rost are să tot mesteci lucrurile astea la nesfîrșit, dacă asta vrei să zici. Nu putem schimba nimic. De ce să Încercăm? E războiul altcuiva, nu al nostru. Hammod Încuviință. — Războiul ăsta Împuțit e al altcuiva, așa e! — Este? Îl Întrebă Fraser pe Duncan. — Da, zise Duncan, cînd te afli aici. La fel ca toate celelalte lucruri care sînt ale altora. Tot ce contează, vreau să spun: lucrurile plăcute, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Apoi: — La naiba, zise Reggie, de parcă ar fi fost ostenit. Ce mai noroc! Ce noroc de rahat. Și am fost atent Întotdeauna! — Știu, spuse Viv. — O să-l Întreb pe tipul ăsta despre prietena lui, despre ce-a făcut. OK? Viv Încuviință. — OK? — Da. — Să nu-ți mai faci griji. Nu, n-o să-mi mai fac. — Îmi promiți? — Da. — Rezolvăm noi și chestia asta. OK? Bravo. Rămaseră pe fir, fără să-și vorbească, pînă cînd telefonista Îi Întrebă dacă vor să prelungească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
atît de Îngrozitor! — Știu. Nu, nu știi. Aș prefera să fiu moartă. — Să nu mai spui asta. GÎndește-te cum m-aș simți eu, dac-ai fi. Te doare? — Da. El Își coborî vocea. — A fost oribil, nu-i așa? Ea Încuviință. El Întinse mîna, punîndu-i-o pe stomac. Ea tresări, la Început. Dar căldura și greutatea palmei și degetelor lui erau liniștitoare. Își puse mîinile deasupra și le ținu strînse. Își aminti visul cu taurul și i-l spuse. — Un taur? spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Kay față de mine? Probabil că acest gînd i se citea pe față. CÎnd se Întoarse spre Julia, Își dădu seama că aceasta o urmărea prin oglindă. Nu se mai pieptena, dar mîinile erau ridicate În continuare. — OK? zise ea. Helen Încuviință, apoi Își clătină capul. Julia puse pieptenul jos, se apropie de ea și o luă de după umeri. — E o greșeală teribilă, zise Helen Încet, Închizînd ochii. — Acum totul e teribil de greșit, răspunse Julia după o clipă. — Dar asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Obiectul juridic al tuturor infracțiunilor la regimul circulației rutiere îl constituie relațiile sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice. - Subiecții: - Subiectul activ poate fi: conducătorul de autovehicul conducător de vehicul proprietar sau deținător al unui autovehicul care dispune sau încuviințează punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat persoane abilitate cu verificarea tehnică a autovehiculului indiferent dacă unitatea în care funcționează este publică sau privată. - Subiectul pasiv - statul, asupra căruia se răsfrâng consecințele conduitelor contrare ordinii de drept: la art. 39
Îndrumatul societăților specializate în pază și protecție by Ioan CIOCHINĂ-BARBU, Dorian Marian () [Corola-publishinghouse/Administrative/1224_a_2366]
-
ca el. — Ce original!!! tună o brunetă mortală de vizavi. Bună, eu sunt Adriana A. Supermodelul? Am apărut în noua reclamă Luca Luca? Nu cred că am fost prezentați până acum. Bună! Ești Zach Nicholson, fotograful, nu-i așa? El încuviință din cap. Adriana era o frumusețe exotică, cu osatura unei pisici siameze. Adoptase privirea aceea încețoșată pe care o iau supermodelele când sunt fotografiate. Mi-am propus în sinea mea să-i imit machiajul, dar nu și personalitatea. —Mă-ntreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
nerușinată. Nimeni n-arată atât de bine de la tratamentele naturiste. Dr. Fensler se iți de după ușă și intră în cabinet. —Julie, trebuie să închid. A venit. Deci, povestește-mi totul, mi-a zis. Te-ai despărțit de prietenul tău? Am încuviințat dând din cap. —O să te fac frumoasă și fericită, ca pe toate fetele mele. N-o să te mai gândești la el niciodată. Stai liniștită! Dacă vrei, poți veni în fiecare zi. Mai toate fetele procedează la fel când trec printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
aprobator. Stă dreaptă pe pat, lângă mine, și nu pot să n-o invidiez. E frumos coafată, părul ne gru și des este ordonat șuviță cu șuviță. Are tenul strălucitor, și ochii albaștri îi clipesc puțin cam des, osteniți. îmi încuviințează surâzătoare spusele, dorind să mă convingă că-mi acordă atenție, dar simt că este cu mintea departe, încă la petrecerea de sâmbătă, probabil. Aseară..., oftez eu, ducându-mi mâna la frunte, spre adu cere aminte. Aseară am făcut baie și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
aș ruga, totuși, să păstrezi asta pentru tine, murmur eu, plecându-mi iar privirea. Va veni cândva momentul să fac public acest lucru, însă deocamdată e taina mea, nu am mai spus-o nimănui... Până acum. Am s-o păstrez, încuviințează el, serios. E un secret foarte mare! Izbucnește apoi în râs. Un râs zgomotos, gâlgâit, care mă lasă mască. Oare am făcut o prostie că i-am zis? — Și am să mai păstrez cu sfințenie o taină, pe care de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Edo nu există decât în mintea ei, iar încarnarea lui sunt eu. Avem deci personajul principal, dar nu avem acțiunea. Totul e să inventăm acțiunea și atunci, în sfâr șit, Edo se va materializa în roman. Cam așa ceva, nu? Am încuviințat, ușurată. — Bravo, Eduard (totuși, nu-i puteam spune „Edo“, mă reținea ceva neclar)! Ai înțeles foarte bine! Exact așa am scris și în compunerea de la olimpiadă! Carla își cunoaște personajul, dar cartea are filele nescrise. Cuvintele, acțiunea se for mează
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în jos pe scări. Eduard mă strigă și îmi întorc capul speriată, oprindu-mă din fugă. — Vom fi la mare de 1 Mai! rostește el, în mod neașteptat. Vom fi la mare de 1 Mai, orice-ar fi, îți promit! încuviințez din cap, zâmbind, și mă reped iar în jos pe scări. Acasă dau peste ai mei frumos îmbrăcați, stând la o cafea în sufragerie. Mama este într-un deux-pièces roz din lână, iar tata poartă un costum gri cu dungi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Tata s-a uitat în altă parte și mi-a răspuns, încurcat: — N-am vrut să sune chiar așa... Dar, în esență, cam astea-s, de regulă, așteptările părinților de la copiii lor, când ating vârsta majoratului... Am dat din cap, încuviințând și uitându-mă la ceas. Se făcuse destul de târziu. Oare când avea să mă sune Eduard? Am mai stat puțin de vorbă cu ai mei, după ce mama a încheiat convorbirea telefonică, însă vraja aceea țesută între noi se făcuse ferfeniță
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
-ți spună ție ce are de spus. Gata cu vizitele de protocol! Numai tu să vii! Și tata... când are el chef și timp... — Bbănuiam eu ccă ești su-pă-rat pe Cclara, ccare ți-a prezis în scris ccă-de rea! a încuviințat Bobo. Ddar cchiar nimeni alt cineva? Eduard tăcuse, cu ochii pironiți asupra lui Bobo. în minte îi revenise deodată chipul Clarei. Glasul ei răgușit. Foaia de hâr tie cu textul ăla de neînțeles. — Ce treabă am eu cu Clara? bombănise
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Eduard, asta era! De 1 Mai era vorba să se întâlnească la mare cu Clara. își promiseseră unul altuia că de 1 Mai vor veni la mare amândoi. Ce mare scofală sunt două luni! - parcă așa spusese Clara, iar el încuviințase senin. Așa e, ce mare scofală! Ce mare scofală erau două luni în viața unei persoane eterne și invincibile ca el, care pe deasupra era și pe cale să devină un personaj exemplar dintr-un roman! Ce mare scofală era pentru el
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
totuși să merg de 1 Mai la el, insistase ea, cu o privire îndepărtată. S-au schimbat multe lucruri în viața mea, dar cu atât mai mult vreau să-l văd. Să mă țin de cuvânt. Să ne lămurim... Bobo încuviințase tăcut și o întrebase ce anume se schimbase în viața ei. Am o problemă de dislocare, îi destăinuise Clara. O vei avea și tu când vei împlini 18 ani, ca mine. Dar nu vreau să-ți stric surpriza! Important e
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
era că nici nu știa de unde provenea acel corp străin: de la accidentul din munți? De la coșmarul repetat care îl făcuse să devină un incurabil insomniac? De la duelul lui cu marea? De la Clara cea dispărută? De unde? O asculta absent pe Georgiana, încuviințând din când în când, fără să audă prea bine ce-i spune. Dar, la un moment dat, deveni atent la chipul ei îmbujorat, pe care pistruii păreau să prindă o culoare din ce în ce mai pronunțată. Georgiana îi declara că își dorea mult
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ei peste rumoarea din cameră. Probabil vă roade curiozitatea să aflați ce sărbătoresc eu azi! Ei bine, v-am chemat să vă anunț că am acceptat cererea în căsătorie a lui Paul! îl strânse de braț pe blondul mătăhălos, care încuviință zâmbind și rosti cu un glas plin de importanță: — Așa e, azi ne-am logodit! Să curgă șampania! Să petrecem până-n zori! Eduard rămase în colțul lui în timp ce toată lumea se ducea să-i felicite pe logodnici. în cele din urmă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lui zgâ rietoare. Codrin Neacșu îi observă abia atunci paloarea feței. — Văd că nu vă simțiți bine, conchise el, ștergându-și zâmbetul de pe buze și devenind sobru, așa că vă las să vă odihniți. Vă aștept mâine, să nu uitați! Clara încuviință absentă și îl conduse la ușă, dreaptă și tăcută, așteptând încremenită sosirea liftului și privind cu o ciudată satisfacție dispariția domnului Neacșu în micul sicriu ver tical și plumburiu care se năpusti prăvălitor în jos. Apoi reveni în casă și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
1 Mai! — Era o idee, mai spusese doamna Martin, în timp ce închidea ușile la lift. Dar te înțeleg. Poate că și eu, dacă eram în locul tău, aveam rezerve... Totuși... Mai reflectează! Dacă te răzgândești, ai numărul de telefon, sună-mă! Clara încuviințase mecanic, continuând să râdă. Intrase înapoi în apartament, hohotind de râs. Râdea cu lacrimi. Se întorsese în camera ei, ștergându-și lacrimile furioasă, cu pumnii. Fusese ultima dată când o văzuse în viață pe mama ei. La scurt timp după
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
sfârșeală. Șoferul oprise în fața unui bloc și ea nu știa de ce oprise acolo. Unde suntem? De ce-am oprit aici? întrebă, nedumerită. Nu recunoscuse locul. Șoferul o privi consternat și îi repetă interogativ adresa la care trebuiau să ajungă. Clara încuviință, cerându-și scuze, și îi lăsă un bacșiș mai mare decât s-ar fi cuvenit. Recunoscuse în cele din urmă locul, dar nu avea încă intenția să intre în casă. Era ca și cum s-ar fi întors în carcasa de tablă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nesigură pe picioare, gata să cadă. — Iartă-mă că m-am ambba-lat, rosti Bobo îmbunat. Hai să mergem la cafeneaua din ccolț și să sstăm acolo de vorbă liniștiți despre dislocare... îmi dai voie să-ți ofer o ccafea? Clara încuviință din cap, tăcută, urmărind fără vlagă gesturile calme ale lui Bobo, care se pregătea să încuie galeria. — Nu mai e nimeni aici? îl întrebă ea. Asta-i galeria ta? — Nu e numai galerie, îi răspunse el cu glas scăzut când
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
medicamentul miraculos pe membrele ce începuseră să se răcească. Relua, însă, tratamentul cu o asemenea forță dezlănțuită și cu un asemenea elan revoluționar, încât pacientul făcea din cap, ba clătinându-l de la dreapta la stânga, a dezacord( ne! ne! ne!), ba încuviințând, în aceleași timp cu un straniu surâs, pe care îl arbora ținându-și ochii închiși și mișcându-și bărbia și fruntea poleită de lumina Lunii de sus în jos (da-da! da-da!). Simțind că bolnavul dă semne de sațietate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
că o să ne îndreptăm către sud, către miazăzi! De cald ce o să ne fie, o să ne aruncăm paltoanele de pe noi... Sau, mai bine, nu! Le vindem la bazar, la Giurgiu, înainte de a trebui să trecem Dunărea, măi... Da, măi Vla-dimi-re! încuviință Calaican. De mân-care fa-cem rost, că nu ne grăbim: dru-mețim apostolește, cum e rânduiala! Eu îmi iau și ar-ma de vânătoare: împușc o rață, o facem friptură! Împușc o gâscă, o frigem! Fri-gem doi iepuri, ne ajunge pe pa-truzeci-șiopt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
expresia drăgălașă a unei fetițe bosumflate, lucru care o prinde de minune. Steak de vițel, salată, rose de Murfatlar, iar desert ruladă de ciocolată. Fără ciocolată pentru mine, intervine grăbit Smaranda. Mai degrabă ceva ușor ... da, înghețată cu stafide. Ospătarul încuviințează tăcut și pleacă după comandă, strecurându-se cu dexteritate printre mese și scaune. Rulada de ciocolată era preferata ta. Ce s-a întâmplat? se arată mirat Marius. Nu știu de ce, dar de la un timp nu-mi mai priește. Învârte degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]