4,770 matches
-
codru cu atâta prospețime de parcă acele cuvinte ar fi fost scrise de nici o săptămână, fără clișeele shakespeariene pe care ceilalți trei îndrăgostiți se bazau, fiind mai puțin încrezători în propriile forțe, chiar și MM își ridică privirea și o fixă îndelung, cu limpezime și în mod aprobator. Se putu observa că nu i-a dictat nimic lui Matthew: nu era necesar să spună nimic. După o pauză, bărbatul care-l juca pe Quince își drese vocea și începu scena următoare. Momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Și data viitoare, strigă Hugo, printre uralele și aplauzele publicului extrem de entuziast al lui Johnny Cash, e rândul tău să vii să zici: „Hai să ne împăcăm!“ Mi-am luat fusta mini, din latex, de pe cuier și am privit-o îndelung, gânditoare, întrebându-mă dacă mergea cu noua vestă pe care tocmai mi-o cumpărasem. —Hei! strigai eu de sus. Dacă-i vorba de pus margarita la gheață... pentru tine, oricând, dragă. Mulțumiritc "Mulțumiri" Le mulțumesc mult pentru îndrumările lor tehnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de lumea celor vii, iar în apa atât de nemișcată, se stârni o ușoară undă ce se pierdu în depărtare. Apoi sosi, tăcută, o libelulă, care se opri din zbor să-și găsească odihna pe piciorul lui dezgolit. O privi îndelung, simțind gâdilătura piciorușelor ei, fără să facă nici o mișcare, ca să nu o sperie. Bun loc ți-ai mai găsit, șopti el. Nu e foarte obositor zborul ăsta neîncetat... de colo-colo? Cum naiba îți poți mișca aripile atât de iute? Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Îți place? îl întrebă, la rândul lui. Kano luă cârligul și se așeză pe vine, dar fără să-și lase din această pricină lunga lui sarbacană. Cercetă atent cârligul și încercă rezistența gutei. Îmi place, răspunse el. Apoi îl privi îndelung pe bărbatul alb, care îl imitase, așezându-se pe vine în fața lui. Se gândi câteva clipe și, în sfârșit, se hotărî: — Eu sora vând... arătă spre maceta ascuțită ce atârna la cingătoare. Trei ca asta, termină el de vorbit. Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Sălbaticul îl privi în adâncul ochilor. În cele din urmă, făcu un gest de încuviințare: — Kano aduce. Indianul se ridică în picioare, se întoarse cu spatele și se îndepărtă iute, până se pierdu - precum o umbră - printre primii copaci. Rămase îndelung, nemișcat în același loc, având în mână cadavrul fluturelui, privind fără să vadă înspre locul unde dispăruse yubani. Revenind la realitate, își dădu seama că se făcuse târziu și că era timpul să pornească înapoi spre colibă, înainte ca „flagelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui îl devorau de îndată, iar vânătorul, la întoarcere, nu mai găsea decât o baltă de sânge și niște rămășițe. Trebuia să-l ucizi și să-l iei cu tine, dar asta - o știa - nu era un lucru simplu. Cugetă îndelung. Apoi coborî din copac și se întoarse la mlaștină. Luă din colibă o lance groasă cu vârf de fier legată cu o frânghie lungă - arma lui de vânat caimani - și se urcă în caiacul șubred. Ocolind mangrovele, pătrunse pe gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Luă din colibă o lance groasă cu vârf de fier legată cu o frânghie lungă - arma lui de vânat caimani - și se urcă în caiacul șubred. Ocolind mangrovele, pătrunse pe gura largă a râului domol, aproape lipsit de curenți. Vâsli îndelung, tacticos și fără zgomot, până când îl copleși din nou mirosul acru. Înaintă și mai încet și, trecând de cotul râului, îi putu vedea, aproape chiar în același loc în care îi lăsase, grohăind și păscând, pentru că aceea era viața lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Nu-ți amintești de ea niciodată? — Din fericire! Haideți, părinte, să lăsăm astea. Ajutați-mă să deschid conservele și să cinăm. Doi ani fără să fi gustat sparanghel. Vă imaginați? Doi ani! Închise breviarul, își termină rugăciunile și îl privi îndelung pe bărbatul care, la mai puțin de douăzeci de metri, citea la umbra unui arbore înalt de capoc, ținând o gută în cealaltă mână. Tabloul ar fi putut fi idilic fără căldura de patruzeci de grade și fără posibilitatea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
barca lui se făcea nevăzută printre mangrove, el dispărea complet din viața și gândurile bărbatului care continua să pescuiască și să citească, imperturbabil, până când îl vedea revenind, trei luni mai târziu. Chiar și așa, erau prieteni... Erau oare? Îl privi îndelung pe când trăgea guta fără să se grăbească, punea în cârlig ca momeală un vierme pe care îl scotea din nămol și lansa din nou unealta în apă, adâncindu-se mai departe în lectură. Erau oare prieteni? N-ar fi băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spre o sarbacană sprijinită de trunchiul copacului. — Place la om? întrebă el. Întinse brațul și apucă sarbacana. Era ușoară și puternică, dreaptă și tare, lucrată în lemn de chonta și acoperită cu un strat negru de ceară întărită. O studie îndelung și îi cercetă canalul țevii. Părea la fel de neted ca și țeava unei puști de vânătoare și muștiucul se potrivea pe dinți. Era o armă fabricată conștiincios, cea pe care și-a dorit-o de când a ajuns în selvă. Kano întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se servească. — Eu nu vreau. Sunt pentru tine... Smulse o banană, o descoji și i-o vârî ei în gură. Pentru tine! Pentru tine... hai, du-te și mănânc-o în altă parte și lasă-mă în pace... Fata zăbovi îndelung până să înțeleagă și rămase nemișcată, cu banana în gură, fără să facă nici un gest. În cele din urmă, se întoarse sub copac, se așeză pe vine în poziția în care rămăsese toată dimineața și începu să înfulece banane. Puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
soldaților dumneavoastră. Și căutați negativele. Vreau materialul ăla aici, chiar azi. Întârzie să răspundă. Își măsură cuvintele: — Îmi pare rău. Nu am negativele. M-am temut să nu le pierd și le-am trimis acasă.. La Chicago. Colonelul îl privi îndelung. Părea că-l studiază, de parcă ar fi vrut să-i citească în adâncul inimii. În cele din urmă, clătină din cap cu un gest de părere de rău. — Domnule locotenent, comentă el, îmi fac griji pentru dumneavoastră. Cred că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de palmier, întări acoperișul colibei cu enorme frunze de nipa, verifică dacă stâlpii locuinței erau bine înfipți în pământ și se așeză să aștepte. A doua zi, au venit ploile. Asistase în tăcere la o asemenea risipă de activitate; privi îndelung marea pe care cerul o arunca pe pământ și oftă. Nimic pe lumea asta nu era perfect și imperfecțiunea selvei amazoniene începea cu venirea ploilor. Puteau dura la fel de bine o lună sau patru și, asta, nu era în stare nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
relații bune cu yubani-i? Foarte puține... Vă interesează mesajul? Inginerul interveni pentru prima dată. Zâmbi ușor: — Bănuim despre ce fel de mesaj e vorba. Îl așteptam, dar nu ne-am imaginat că o să-l aducă un om alb. Îi privi îndelung. Ceilalți așteptau tăcuți: Ce faceți aici? întrebă el în sfârșit, deși prevedea răspunsul. Planchart arătă hărțile și documentele: — Vedeți și dumneavoastră... răspunse el cu naturalețe. O șosea... — Ăsta e teritoriu yubani. — Știm asta. — Există un Tratat... — Guvernul a hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
deranjeze. Șoseaua va trece pe aici, dar va continua până departe; aproape că nu o să-i simtă prezența. — Și coloniile? Și miile de agricultori care - după părerea dumneavoastră - se pot stabili între râurile San Pedro și Yubani? Inginerul îl privi îndelung; se uită apoi la căpitanul Salas și din nou se întoarse spre el. Clătină din cap: — Să fim chibzuiți, începu el. Dumneavoastră aveți dreptate și probabil că nici o colonie nu va veni să se stabilească pe aceste pământuri. Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu m-am gândit. — Păi, atunci, gândiți-vă... și gândiți-vă bine. Pe termen lung, oamenii ăștia nu au viitor. Kano era tot în locul unde îl lăsase. Se așeză în fața lui și, înainte de a se hotărî să vorbească, îl privi îndelung. — Nu vor să plece, spuse el într-un târziu. Or să construiască o șosea; un drum mare care va străbate teritoriul yubani. — Și Tratatul? Spun că nu mai există Tratat. Că au trecut mulți ani. Că vremurile se schimbă... Indianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în Masivul Papagalilor? — Poate pentru ziua de mâine, când țara asta va fi în stare să-l exploateze prin forțe proprii, și se bucura să găsească ceva mai mult decât o gaură în pământ. Sau nu v-ați gândit mai îndelung la diferența care există între a exporta minereu brut și a exporta fire de cupru? — Industria noastră nu e pregătită. Nici nu va fi vreodată, pe drumul pe care a apucat-o. Dacă Guvernul ar refuza să exporte minereul, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
omenești care se mișcau și vorbeau. Nu păreau nici măcar niște măști de bâlci. Nu erau altceva decât niște zdrențe fără formă, o grămadă de păr lins la ceea ce fusese Lucas, o pată întunecată de păr creț, la Rafalo. Rămase cugetând îndelung la bătălia care se apropia, conștient de faptul că nimic nu-i va putea salva pe yubani din momentul în care al treilea garimpeiro va sosi la Santa Marta. Poate că era scuza de care albii aveau nevoie ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
coordonator Octavian Gheț În această zi de iulie, mai degrabă un octombrie neprielnic, plouă. A plouat și ieri, și alaltăieri, și în ziua precedentă... peste aceste dealuri. Verzeala lor, atât de scânteietoare cândva, este acum diluată un pictor ar contempla îndelung această cruditate transparentă, dar nereușind s-o transpună pe pânza lui. Putem observa, în fresca nebuloasă, conacul, undeva departe, un punct negru în această imensitate, stând demn și înfruntând ploaia. Picurii, în pianissimo, pornesc la unison să cânte o dulce
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
și a apăsat cu putere, în timp ce cobora ușor pe scări. Hugo a urmat-o îndeaproape. Foarte aproape. În întunericul din capătul scărilor, a întors-o către el și i-a apropiat, cu blândețe, fața de a lui. A sărutat-o îndelung. Când a tras-o mai aproape de el, Alice nu s-a opus. Era nerăbdătoare, gemea și se răsucea de plăcere, în vreme ce limba lui Hugo îi explora gura mai în profunzime, iar degetele lui cercetătoare îi ridicau tricoul. Hugo a împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe Lucia o amuza teribil ideea, atunci îi venea să se pună cu palmele pe ea, însă nu o făcea niciodată, chiar așa de rău nu ajunsese - ridicase din umeri și continuase să bea... Duse berea la gură și sorbi îndelung, aproape că simți cum se îneacă din cauza lichidului care curgea pe gât în valuri amărui. Nu o mai strânse în pumn, o depuse tacticos pe măsuță, alături de cea din care băuse individual acela, musafirul, actorul ratat, agentul imobiliar, personajul romanului
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o vedea despuiată și dornică de tăvăleală. Făcu pe intersatul, cu toate că subiectul îl lăsa, pur și simplu, rece. - Și chiar se sinucide prostul ăla cu banii? Ăla din romanul scriitorului tău. - Nu știu, așa ar fi ideea, dar deocamdată meditează îndelung, bea la greu și înjură toate editurile. A scris doar începutul. Sunt și unii care se țin după agentul imobiliar, să vezi ce aiureală i-a trecut prin minte, unul - băiatul rău - are un tatuaj cu Celine Dion pe umăr
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
verificat, conform programării, regiștrii, apoi cursorul se îndreptă către partea din stânga-jos a ecranului, deschise meniul de start și se poziționă deasupra butonului shut-down. După câteva secunde, displayul se stinse, iar viața merse mai departe. Odată cu ea, decisă să plângă îndelung, precum o bocitoare profesionistă, ploaia se înteți... O sirenă sparse atmosfera, iar câțiva vecini, protejați de umbrele sau de pelerine, apărură la porți și priviră nedumeriți către casa prin ale cărei ferestre sparte ieșeau limbi de foc... 5 Vru să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dinți și iată-mă! Lucia îl privi cu ochi mirați. - Domnul scriitor este pus pe surprize, din câte observ. Din cele plăcute... Poate că va fi recompensat suplimentar, după ce ajungem acasă. Îi făcu un semn cu ochiul, apoi îl sărută îndelung. Avea buzele moi, fierbinți, iar atingerea lor îl excită instantaneu. Se desprinse cu greu din îmbrățișare, îi puse mâinile pe umeri, o privi direct în ochi și o întrebă: - Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și alămurile, iar Iepurele renunță să opună rezistență... Undeva, într-o lojă, Omul cu Tatuaj îi dădu un cot Huidumei, apoi salută batjocoritor un personaj aflat de cealaltă parte a arenei. Detectivul flutură, la rândul său, degetele, aproape indiferent, mângâie îndelung genunchiul drept al Luciei, iar aceasta se așeză mai bine în scaun, desfăcându-și încă un nasture al bluzei, astfel încât sânii mulțumiră, tresăltând ispititor. Scoase din geantă o morcov și-l aruncă în arenă, cu un gest princiar... Dincolo de ferestre
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]