10,960 matches
-
lui Eliade sau de comparatism militant al lui Étiemble, dar și cel al conceptului de provincialism, a cărui veritabilă anatomie o întreprinde M. în toate cărțile sale. Coloana vertebrală a lucrărilor este însă ideologia culturală care ia în primul rând înfățișarea criticii de idei, concretizându-se în proiectul de proporții consacrat ideii de literatură. Elanul categorial care îi animă subteran scrisul iese aici în evidență mai mult decât oriunde, iar metoda originală pune în lumină istoria uneia dintre universaliile conceptuale însemnate
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
de cruce și nici nu provin din aceeași zonă geografică: „Unu-i moldovean, / Unu-i ungurean / Și unu-i vrâncean”. Se pare că denumirea „vrâncean” a fost introdusă de Alecsandri, substituind-o pe aceea de muntean, deoarece în cercurile unioniste înfățișarea în acest fel a fraților din Muntenia ar fi stârnit eventuale animozități. În baladă conflictul este declanșat de hotărârea luată de ungurean și vrâncean de a-și ucide tovarășul de drum. Ciobanul moldovean trebuie să moară fiindcă e „mai ortoman
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
și epică. Poezia, penetrată pînă atunci de ideologie, implicată în social, în politic, călăuzită de ideea națională, trebuia adusă în teritoriul propriu: exprimarea inefabilului stărilor sufletești, a eului liric. În proză, legea sincronismului impunea depășirea universului rural și obiectivarea, adică înfățișarea lumii citadine, emancipată de sechela romantică a lirismului (abundent la autorii sămănătoriști). Exemplară în acest sens era opera Hortensiei Papadat-Bengescu. Cu alte cuvinte, în virtutea sincronizării operate de „spiritul veacului”, proza evolua de la subiect la obiect; poezia, invers, de la obiect la
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
24), făcând aluzie la teologia paulină a aneantizării (kenosis). „Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moartea pe cruce” (Filipeni 2, 6-8). Sau, într-un alt fragment paulin, Hristos apare drept Cel care, „bogat fiind, pentru voi a sărăcit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Zaheu abia își poate stăpâni bucuria. Arătând interes pentru „acest fiu al lui Avraam”, Iisus primește mustrarea oamenilor indignați că Învățătorul a oprit la casa unui păcătos. Dacă apostolii tac, mulțimea murmură (Luca 19, 7). Dar Iisus nu judecă după înfățișare (Ioan 7, 24). Copleșit de prezența Mântuitorului, Zaheu face o promisiune la timpul prezent: „Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Nu respectul câștigat de Zaheu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de la începutul secolului al XVIII-lea, observăm o dialectică a modernizării exprimată prin relația simbiotică dintre liberalism și contraponderea sa comunitaristă, savantul german surprinde tocmai nota specifică a modernității, care ne însoțește de 300 de ani sub diverse nume și înfățișări. Problema recurentă este astfel perpetua „negociere” dintre o experiență istorică (Alltagspraxis) unilateral raționalizată și contracurentul care caută echivalente pentru puterea unificatoare a religiei 17. 4. Societatea monocromă : o „lectură” rapidătc "4. Societatea monocromă \: o „lectură” rapidă" După o pregătire teoretică
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai spunem despre balenele desenate de zugravi pe unele dintre firmele care se pot vedea pe străzi, deasupra dughenelor negustorilor de ulei? Ele sînt îndeobște niște balene tip Richard al III-lea, prevăzute cu cocoașe de dromader și cu o înfățișare fioroasă, care consumă la micul dejun cîte trei-patru plăcinte marinărești, adică ambarcațiuni pline de marinari; monștrii aceștia hidoși plutesc pe mări de sînge și de vopsea albastră. Dar toate aceste numeroase erori nu sînt, la urma urmei, de mirare. Gîndiți-vă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
că poate fi văzută atît de rar contribuie desigur la interpretarea ei ca un semn rău. Deși toți spun că e cea mai mare vietate a oceanului, foarte puțini au o idee precisă despre adevărata ei natură sau măcar despre înfățișarea ei; sînt încredințați, totuși, că e singura hrană a cașalotului, căci, dacă celelalte specii de balene își găsesc merindea la suprafața apei și pot fi văzute cu ochiul liber în momentul cînd se hrănesc, cașalotul își află hrana în zonele
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
înainte. între cele două părți se legă astfel o conversație, supusă din cînd în cînd unor astfel de întreruperi, dar alteori și unor întreruperi de cu totul altă natură. în ambarcațiunea lansată de pe Ieroboam se afla un vîslaș cu o înfățișare foarte ciudată, chiar în această lume sălbatică a vînătorilor de balene, în care se întîlnesc indivizii cei mai bizari. Era un tinerel scund și îndesat, cu fața pistruiată, cu o claie de păr gălbui. Purta o manta lungă, de o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
care o purta în buzunarul vestei, sale și care conținea, pare-se, nu praf de pușcă, ci laudanum. O bizară pornire spre apostolat îl făcuse să plece din Neskyeuna la Nantucket, unde, cu acea șiretenie caracteristică nebunilor, își luase o înfățișare corectă și normală și se oferise să lucreze ca mus pe „Jeroboam“. Fusese angajat, dar odată ajuns în larg, cînd uscatul încetase să se mal zărească, nebunia tînărului izbucni din nou. Declarînd că e arhanghelul Gabriel, îi porunci căpitanului să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
putea vedea, după cum nu l-ați observa nici dac-ar veni din spate. într-un cuvînt, ați avea două dosuri, ca să zic așa, dar în același timp și două fețe îlaterale, bineînțeles), însă există altceva mai important decît ochii, în înfățișarea unui om? Mai mult încă, pe cînd la majoritatea celorlalte animale de care-mi pot aminti, ochii sînt așezați în așa fel, încît razele lor să se împletească imperceptibil într-o singură imagine, nu în două - poziția specială a ochilor
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de cizmar. Dar în acest calapod sau în acest pantof ar putea să se lăfăie ca-ntr-un palat băbuța din poveste, împreună cu tot roiul ei de copii. Cînd te apropii ceva mai mult de el, capul începe să aibe înfățișări diferite, după locul de unde-l privești. Dacă te urci în creștet și te uiți la cele două răsuflători în formă de f, întregul cap îți poate apărea ca un imens contrabas, pomenitele orificii fiind „urechile“ sale. Dacă-ți ațintești apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
întrucît nasul este cea mai centrală și mai evidentă dintre trăsături, fiind poate factorul care le modifică cel mai mult și, în ultimă instanță, le determină expresia globală, s-ar părea că absența acestui apendice exterior trebuie să afecteze considerabil înfățișarea balenei. Căci, așa cum fără o turlă, o cupolă, un monument sau ceva asemănător nu poate fi concepută arhitectura unui peisaj, tot astfel, clopotnița înaltă a nasului este indispensabilă pentru orice față, din punct de vedere fizionomie. Sfărîmați nasul statuii de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu reprezentările cele mai străvechi ale scenei, că așa-zisul balaur nu era altceva decît un leviatan. De fapt, în lumina celui mai strict adevăr, această legendă ne apare întocmai ca aceea a lui Dagon, cunoscutul idol al filistenilor, cu înfățișare de pește, de animal și de pasăre, care, fiind pus în fața Arcei lui Israel și-a lepădat capul de cal și amîndouă palmele, rămînînd doar cu trupul său de pește. La fel, îngerul tutelar al Angliei este un vînător de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vasului Pequod, cu un negrișor poreclit Pippin sau mai pe scurt Pip. Sărmanul Pip! Ați mai auzit de el și vă amintiți desigur de noaptea aceea dramatică, în care tamburina lui a răsunat cu o veselie atît de lugubră. Prin înfățișarea lor exterioară, Pip și Cocuță alcătuiau un cuplu, ca un mînz negru și unul alb, de dimensiuni egale, dar de culori diferite, înhămați la același atelaj fistichiu. Dar, pe cînd nefericitul Cocuță era greoi la minte și morocănos din fire
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a sufletului monomaniacului său comandant. Cel puțin așa îmi apărea mie, în vreme ce stăteam la cîrma corabiei de foc, pe care-o călăuzeam, în tăcere, ore și ore în șir. învăluit eu însumi în beznă, vedeam și mai bine roșeața, nebunia, înfățișarea spectrală a celorlalți. Tot privind siluetele diavolești ce se vînzoleau, învăluite în fum și în flăcări, am sfîrșit prin a avea vedenii asemănătoare celor din fața mea, de îndată ce m-am lăsat toropit de inexplicabila stare de somnolență ce mă cuprindea ori
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în vînt! Oameni buni, nu priviți prea multă vreme focul! Nu visați niciodată cu mîna pe cîrmă! Nu întoarceți spatele compasului! Acceptați primul avertisment al echei sensibile! Nu vă încredeți în focul artificial, a cărui roșeață dă tuturor lucrurilor o înfățișare spectrală! Mîine, în lumina firească a soarelui, cerul va fi scînteietor; dimineața va da un alt relief, mai blînd, siluetelor care străluciseră aidoma unor diavoli în pălălaia cu limbile despicate. Singura lampă adevărată e soarele, slăvitul, auriul și veselul soare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu ochii pironiți asupra acului ascuțit al compasului, privirea lui țîșnea ca o săgeată spre ținta ei; iar cînd începea din nou să se plimbe și ajungea la arborele-mare, aceeași privire fixa se ațintea asupra banului de aur prins acolo; înfățișarea lui trăda atunci aceeași hotărîre de neclintit, aceeași fixitate, la care se adăuga parcă și umbra unei dorințe aprige, dacă nu chiar a unei nădejdi. într-o dimineață însă, ajungînd în fața banului de aur, păru să simtă o atracție nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
alde Stubb, dar îmi plac trabucele - iată deci nouă sute și șaizeci de trabuce. Hai, Flask, cațără-te pe catarg și deschide-ți bine ochii! Cum să numesc asta - înțelepciune sau nesăbuință? Dacă-i cu adevărat înțelept, are în tot cazul înfățișarea unui lucru nesăbuit; iar dacă e nesăbuit, are totuși și ceva înțelept într-însul. Dar ia uite-l pe moșul de pe Insula Man - trebuie să fi fost dricar, înainte de a porni pe mare. Se fîțîie prin fața dublonului, ia te uita
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
medicul vasului nostru... Bunger, băiete, fă cunoștință cu domnul căpitan... Și acum, Bunger, băiete, spune-ți partea ta de poveste! Medicul căruia căpitanul i se adresa pe un ton atît de familiar stătuse tot timpul în preajma lor, dar nimic din înfățișarea lui nu vădea rangul deosebit pe care-l ocupa la bordul vasului. Avea o față neobișnuit de rotundă, însă gravă și era îmbrăcat într-o haină sau mai degraba o bluză de lînă albastră, dar cam decolorată și în niște
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
o corabie goală și n-ai nici o perspectivă s-o umpli cu ceva, măcar umple-ți burta. Numai așa poți goli și carafa. Capitolul CI UN BOSCHET ARSACIDIAN Pînă acum, în descrierea Cașalotului, m-am ocupat îndeosebi de minunata lui înfățișare exterioară sau m-am referit în amănunt la cîteva aspecte ale structurii sale interne. Dar, pentru a dobîndi o înțelegere largă, atotcuprinzătoare, se cuvine să merg mai departe cu dezghiocarea lui, să-i desfac ochiurile ciorapilor, să-i scot jartierele
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încremenită a lui Fedallah se zugrăvi un rînjet de triumf ce-l viza pe Ahab, dar și o umbră de deznădejde fatalistă, ce-l viza pe el însuși. Se ridică neobservat și se depărtă tiptil; între timp, marinarii, îngroziți de înfățișarea căpitanului lor, se strînseseră roată la teuga, pînă cînd Ahab le strigă, plimbîndu-se tulburat pe punte: Ă Brațați vergile! Cîrma în vînt! într-o clipită vergile începură să zbîrnîie, corabia se răsuci într-o rînă, iar cele trei catarge zvelte
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lăsînd din mînă lanțurile zăngănitoare ale paratrăznetului și apucînd harponul aprins, Ahab îl flutură ca pe-o torță în fața echipajului, jurînd că-l va străpunge pe cel dîntîi marinar care va cuteza să se atingă de-o parîmă. îngroziți de înfățișarea lui și ferindu-se de lancea de foc pe care-o agita, oamenii se traseră înapoi neputincioși, iar Ahab le vorbi astfel: ĂAți jurat s-o vînați pe Balena Albă și sînteți la fel de legați de acest jurământ ca și mine
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nu făcu decît să-i tulbure și mai adînc pe unii dintre mateloți, deoarece mai toți marinarii nutresc în legătură cu focile un sentiment foarte superstițios, pricinuit nu numai de vaietele pe care le scot cînd sînt la ananghie, ci și de înfățișarea omenească a capetelor lor rotunde și a fețelor lor destul de inteligente, ce se înalță iscoditoare din apă. Pe mare, în anumite împrejurări, focile au fost nu arareori confundate cu niște oameni. Ă Dar presimțirile marinarilor aveau, să se adeverească din
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
atingere. De la pupa ambarcațiunii sfărîmate, Fedallah se uita la el cu un ochi calm, nepăsător; ceilalți membri ai echipajului, agățați de cealaltă jumătate a epavei, nu-l puteau ajuta, căci aveau destule griji cu ei înșiși. Balena Albă avea o înfățișare atît de teribilă și se învîrtea cu atîta repeziciune în jurul lor, ca o planetă pe orbite din ce în ce mai apropiate, încît părea că vrea să se năpustească asupra lor. Cît despre celelalte ambarcațiuni, încă nevătămate, deși se țineau pe aproape, nu îndrăzneau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]