3,948 matches
-
mustății și-ai bărbii aurii, abia mijite. Acum, în seara adâncă, patina pe-ncîlcitura de râuri și iazuri un bărbat tânăr, încă subțire, care nu mai păstra din Maarten cel de la salcie decât câteva amintiri tatuate pe pielița groasă ce-i învelea encefalul. Acum gândea altfel, răsufla altfel, vedea altfel culorile, aștepta altceva de la marea călătorie. Nici nu-și dădea seama de când începuse să ningă, cu fulgi ce păreau întunecați pe cerul lăptos. Ninsoarea îngustase deodată lumea, copacii din zare nu se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
spunea: „Aist băiat (sau aiastă fată) Să fie norocos (norocoasă) Și mintos (mintoasă) Și drăgăstos (drăgăstoasă) Și sănătos (sănătoasă) Și-nvățat (învățată) și bogat (bogată) Om de treabă, Să cie luat în seamă. ” Apoi îl spala cu apă caldă, îl învelea și îl așeza pe pat lângă mamă. În trecut, în lipsa cadrelor medicale avizate, moașa fricționa cu untdelemn sau rachiu tot corpul mamei, o încingea cu un brâu lat și fierbea rachiu cu zahăr și secară pisată bine dându-i lehuzei
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
nevastă tu de-amu O să-ți dea copchii în dar Și te faci om gospodar.” Mirele sărută mireasa, apoi mâna nașilor. Se joacă hora de mână în jurul mesei. În acest timp, starostele pregătește momentul iertăciunii. Aduce o bancă lungă, o învelește cu un macat de lână unde vor sta: socrii mari, socrii mici și nașii. În fața lor, el așează un covor și pe acesta pune o pernă pe care vor sta mirii în genunchi, cu capul în jos. Starostele (vornicul) pune
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
gospodăria, cu orătăniile scurmând prin arie, șura, cam desfăcută din încheieturi, dar bine burdușită, grajdul și cocina, lipite de construcția principală; puțin mai departe, grădina de zarzavat și, ceva mai larg decât ea, câmpul semănat, cu o sperietoare de ciori învelită în zdrențe, ce veghea în singurătate arătura unde curând avea să încolțească grâul. Pretutindeni domnea liniștea. Nu peste mult, însă, din casă ieși în fugă un câine de rasă incertă, doar un pic mai mare decât un cățel, care, lătrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
neam primejdios, chiar și atunci când râdeau. Cine era misteriosul mijlocitor pe care trebuiau să-l întâlnească? Se gândeau cu adevărat să-l îmbuneze pe Gundovek? Ce daruri îi duceau? încă de la începutul călătoriei, deslușise, sub bucata aspră de in ce învelea încărcătura catârului, două sipete, iar atunci când Odolgan ușurase animalele de încărcătură, putuse chiar să le vadă și să observe că hunul le ducea cu greu în brațe. Dar, în definitiv, nu asta era principala lui grijă; ba mai mult, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atrage atenția bagauzilor ori a vreunei patrule burgunde, se lipsiră de foc și mâncară doar carne uscată și sărată. încă zguduit de spectacolul sângeros la care asistase, Audbert nu spuse nici o vorbă până când Balamber, în vreme ce se pregătea să se culce învelit în mantaua sa de oaie, îl chestionă: — Reușim să ajungem până mâine? Nu, veni răspunsul. Mâine va trebui să urcăm la pas și de-abia dacă o să vedem Rhonul din depărtare. Ai văzut bine că drumurile prin munți sunt mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
te ții departe de drumeagurile și cărările mai umblate. Dacă ne ajută vremea, o să ajungem poimâine. Khaba adulmecă în aer. — Vântul e umed, observă el. Aduce miros de ploaie. Audbert ridică din umeri și spuse doar atât: — O să vedem. Se înveli apoi în pătură, închise ochii și întoarse spatele lumii. 5 A doua zi, la puțină vreme după prânz, deasupra munților începură să se îngrămădească nori mari, cenușii, purtați de un vânt ce sufla cu putere, culcând iarba de pe pășuni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fusese mai puțin intensă, însă acum, că-și recăpăta simțurile, durerea îl cotropea, insuportabilă, urcând de-a lungul brațului, până aproape de umăr. Se sprijini în celălalt braț și, gemând, se ridică din nou; sunetul geamătului îi ajunse la urechi ca învelit în vată, nenatural. Privindu-și în iarbă picioarele, zări o bucată contorsionată de fier, în care își recunoscu cu greu sabia, topită de căldură. După aceea simți pe gât o atingere neplăcută, umedă; se întoarse și dădu peste botul calului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
printr-o poartă cu arcadă, o apucară pe un coridor și apoi pătrunseră în loggia vechiului peristil, în a cărui grădină, invadată de buruieni și părăsită cu totul, stăteau în așteptare, angajați în mici conciliabule ori dormind lungiți pe jos, înveliți în pături aspre, o mulțime de slujitori și scutieri ai delegaților încă găzduiți în palat. La pașii lor, ce răsunau sec sub arcade, se adăugaseră acum cei ai lui Vitalius, care, venit în fugă din marea piață, îi urma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
temperatura înaltă din încăpere. Pe chipul ui, ca și pe acela al tatălui său, se citea o vie îngrijorare. De îndată ce Gundovek luă cunoștință de prezența lui Sebastianus, îl salută și făcu imediat semn celor doi servitori să se îndepărteze. Apoi, învelindu-se cu o pânză, se așeză pe una din cele două bănci de marmură lipite de perete. Urmărindu-l din ochi, Sebastianus nu putu alunga gândul că, doar cu cincisprezece ani înainte, pe aceeași bancă s-ar fi putut afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușurară caii de încărcături, luară cu ei tot ce se putea căra prin apa până la genunchi și sosiră în final la ostrov. Aprinseră focul la adăpostul copacilor și mâncară, înconjurați de întuneric și aproape asurziți de orăcăitul broaștelor. în sfârșit, înveliți în pături, se întinseră care cum putu, pe câte o palmă de loc mai puțin umedă. Lui Maliban îi reveni primul tur de pază. Liniștit, își luă cu el arcul și tolba și merse să se posteze între copaci, aranjându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
străbătut, trimitea pe cineva să o ajute; după apusul soarelui, se îngrijora dacă ea nu ajungea la timp la focul bivuacului, iar în timpul cinei îi dădea adesea bucățile cele mai bune; și un lucru de necrezut: în momentul când se învelea în mantaua sa pentru noapte, nu reușea să adoarmă dacă nu se convingea mai întâi că ea se culcase pe aproape, iar dacă nu o vedea, îi punea pe ai săi să o caute. în unele momente, râdea de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dansul milenar, iar eu, jos, mă umflam cu must și mă luptam cu moartea. Cât va fi durat această cumpănă nu știu, dar târziu, după ce mă trezisem din începutul morții, m-am văzut așezat sub ulm pe un lăicer, gol-goluț învelit într-o pătură și lângă mine mătușa Irina care m-a găsit murind și m-a tras înapoi din gheara morții. Prin iarba uscată am auzit pașii mamei depărtându-se se ducea la Huși ca să-mi aducă alte schimburi, alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
-o. Împrejurul meu era liniște, nimeni nu mai lucra, soarele se apleca spre Apus. În stânga mea, se așezase surdul și undeva departe se auzea bătaia unui câine și, ca în surdină, o detunătură de pușcă. În noaptea aceea, întins și învelit pe fânul din colțul cramei, am ascultat până târziu cântecul greierilor și poate m-am gândit la întâmplările din ziua aceea. Într-un colț, la icoane, ardea candela, în aer era rece și târziu, după întâiul cântat al cocoșului am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
pline, niciodată nu-l văzusem cu atâta apă. Ploaia curgea pe linii drepte, jos vântul încetase, numai în înălțimi alerga cu iuțeală ducând pânze întinse de nori cenușii. Vremea începuse să se răcească, umezeala mă pătrunsese și nici sub paie învelit cu pătură groasă nu mă încălzeam. Până la amiază moș Gavrilă nu venise, mâncare nu mai aveam, ziua a trecut așteptând și în noaptea următoare am dormit puțin și cu vise grele. În dimineața următoare, flămând, am luat hotărârea de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
locuitorii apți de a purta arme erau împărțiți în trei grupe pentru a supraveghea cele trei poteci, asigurând paza așezării zi și noapte. Un clopot și o toacă, lângă un stâlp înalt, bine fixat în pământ, uns cu rășină și învelit cu paie, se afla la fiecare trecere. La ivirea dușmanilor străjerii trăgeau clopotele și dădeau foc paielor, care datorită rășinei ardeau vreme îndelungată răspândind mult fum. Când pericolul era mare, porunca domnească pentru mobilizarea armatei se făcea cunoscută în toate
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
era vorba de gaz sarin. Însă noi purtam aceleași haine, în care era impregnat mirosul de gaz sarin. De aceea, la scurt timp, cadrele medicale au început și ele să aibă probleme cu ochii. În timpul dimineții înghețasem tun. M-au învelit cu o pătură electrică, însă tot tremuram ca varga. Presiunea sângelui a crescut până la 180. Cel mai mult am avut 150. Nu pot spune că eram speriat, mai degrabă confuz. Am fost internat timp de douăsprezece zile. Toată vremea am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu m-am așezat exact unde era gazul sarin, ci pe scaunul din dreapta, deci curentul bătea în direcția opusă. După două-trei minute, trenul a demarat. Mai întăi a vomitat cineva și m-am gândit: «Trebuie să fie din cauza pachetului aceluia învelit în ziare de lângă ușă.» Erau ziarele și - pe lângă pachet - mai era un lichid. Oricum ai privi lucrurile, faptul că angajatul nu a scos afară pachetul, cu toate că îl văzuse, e pur și simplu strigător la cer. La scurt timp am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să fi fost destul de grele scaunele acela, însă le-au luat pe toate și ne-au cărat pe scări. Întinseseră pe pământ o folie de plastic, peste care-au așezat scaunele în care ne aflam noi. După aceea ne-au învelit cu niște pături pe care le luaseră din ambulanță. Îmi era groaznic de frig. Nemaipomenit de frig. Frigul urca din mâini și din picioare. Le-am spus că înghețasem și au mai pus niște pături pe mine. Deja veniseră câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fetița simte că plutește parcă. O poveste adevărată prinde a se depăna sub ochii ei. Nu se știe de unde, pe prispă a apărut bunica. Privește spre Sorina, apoi intră în casa mare, de unde vine cu o pătură. Cu ea o învelește pe fetiță. Oare, nu cumva bunica își închipuie că Sorina doarme?! Nepoțica ar vrea să-i spună că nu-i nici gând de somn, că ține ochii închiși doar așa, pentru că-i place. Dar nu spune nimic. O moleșeală dulce
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
și nu ești atent?” ar vrea să-l certe ea. Însă, văzându l cât e de speriat, cuvintele nu vor să se nască. Ar trebui acum să-l ia lângă sine, să-l așeze pe perna cea mică, să-l învelească cu pătura... Poate că ar trebui să facă toate astea, dar fetița simte că nu este în stare să facă nici o mișcare. Mâinile și picioarele nu vor s-o asculte. Părinții puilor au sosit din nou la cuib. „Ce-ați
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
care nu necinstește nevasta aproapelui său, și nu se apropie de nevastă-sa în timpul necurățeniei ei, 7. care n-asuprește pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpește nimic, care a dat din pîinea lui celui flămînd și învelește cu o haină pe cel gol, 8. care nu împrumută cu dobîndă și nu ia camătă, care își abate mîna de la nelegiuire și judecă după adevăr între un om și altul, 9. care urmează legile Mele și păzește poruncile Mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
Se vor cutremura ostroavele de vuietul căderii tale, de gemetele răniților și de măcelul din mijlocul tău. 16. Toți voievozii mării se dau jos de pe scaunele lor de domnie, își scot mantalele, și își leapădă hainele cusute la gherghef; se învelesc în spaimă, și stau pe pămînt; întruna tremură de groază, și stau înmărmuriți din pricina ta. 17. Ei fac o cîntare de jale asupra ta, și-ți zic: "Vai, cum ai fost nimicit, tu, care erai locuit de cei ce străbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
a] unei vergine ce-a visat cerul. E personificarea unei rugăciuni melancolice care nu se știe cum de rătăcește pe pământ când nimica din ea nu se pare a fi a pământului. Nu are neci durere, neci bucurie, ci [e] învelită ca un mister în norul ei de malancolie, e cu inima nedeșteptată și, deși e să se cunune cu Maio, ea-i spune lui că nu-l iubește (Blondă). MAIO. Poet-înger, frumos, iubește pe Mira, dar amorul lui e acela
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
copilul meu? FELICE Cum mă vezi! HISTRIO Și cum ți-a mers? Spune curând, fiul meu! Pune la o parte lucrurile, vino! încălzește-te... ba stai, mai uitasem... Focul azi n-a vrut să arză, lemnele era rele... na mantaua, învelește-te, nu te mai împrotivi! Mie nu mi-e frig, copilul meu. Acuma spune-mi cum ți-a mers? Ce zieca amicul meu, te-a primit el bine? FELICE Dacă vrei să-i zici bine, fie bine; eu zic de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]