4,216 matches
-
și i-a mulțumit de multe ori, după care i-a dat un bacșiș. De Îndată ce imam-ul a plecat, un țipăt ascuțit a sfâșiat aerul. Îl scosese o femeie cu obraji bucălați pe care n-o mai văzuse nimeni Înainte. Țipătul ei a atins acute impresionante, iar În clipa următoare s-a Învinețit la față, vocea i-a devenit stridentă și a Început să tremure din tot trupul. Starea ei era atât de jalnică, durerea ei atât de palpabilă, Încât ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pantofi, afișe făcute sul și prinse cu elastice, pungi de plastic pline cu scrisori. Pe perete agățase măști africane și himalayene care folosiseră probabil la exorcizarea unor boli mortale, măști alături de care portretul lui Van Gogh cu urechea tăiată sau Țipătul lui Munch erau de-a dreptul odihnitoare. Îi plăceau măștile acelea care se strîmbau, și cu siguranță că era singurul lor administrator, deoarece negustorii erau Încîntați să i le vîndă la un preț scăzut. Adusese din pivniță vreo zece cutii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
a trebuit prima oară cînd am recunoscut că aveați dreptate Împotriva mea! Curajul ăsta e profitabil: mă ajută să nu fiu sigur de mine, să nu stăvilesc adevărul care se lămurește Înlăuntrul meu. Ceea ce nu Împiedică certitudinea, nici afirmațiile, nici țipetele, după cum știți“. Rețin faptul că a nu fi sigur de tine Însuți nu Împiedică certitudinea, noțiunea căreia Îi este consacrat paragraful următor. Nu e sigur de el dialogînd cu copiii lui - mi-ar fi putut-o arăta -, dar o manevră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
eventual aliat din clădirea aceea ale cărei culoare dădeau spre uși cu cîte trei broaște Închise de două ori cu cheia. Noaptea se auzeau urlete care mă Înfricoșau și mă făceau să plîng. Mă informasem asupra cauzelor și provenienței acelor țipete. Mi se răspunsese: „SÎnt cei puși În cămașă de forță, vrei să li te alături?“. Astăzi o pot spune, au trecut atîția ani de atunci:, aproape că am crezut În Vișnu. L-am slăvit sub forma uneia dintre Întrupările lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
bruscă și de efortul extenuant depus pentru a ajunge acasă. Nu înțelegea ce i se întâmplă și se abandona sfârșită îmbrățișării aerului cald din locuința Zoiei. Doar agitația și dragostea necondiționată a Verei, care se se îndrepta spre ea cu țipete de bucurie, reuși să o scoată din toropeală, copleșind-o. Nu se credea vrednică de o asemenea dragoste, simțea că nu o merită, însă acest sentiment de vinovăție îi fu repede spulberat de inocența aprigă a Verei cu care aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în suflet. Nu avea însă niciun chef să-l descose pe Salitov despre sursa mizantropiei sale. ă Ai făcut o treabă bună, Ilia Petrovici, spuse el în schimb, acoperind gălăgia petrecăreților. Dealul de săniuș rămăsese acum în spatelel lor, dar țipetele de plăcere și frică puteau fi încă auzite. Salitov nu-i răspunse, iar fața sa dezgustată îi scăpă lui Porfiri. ă Găsirea locuinței lui Govorov a fost un progres. ă Nu mi-am făcut decât datoria de polițist. Tot trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
jigniți, și nu-mi place deloc. Aproape am ajuns. Continuă să conducă fără să mai zică nimic, iar Kitty observă că aparatul de taxat ajunsese aproape la șaizeci de dolari. De pe bancheta din spate, Desert Rose rupse tăcerea cu un țipăt. — Domnule, bărbatul ăsta a Îndrăznit să mă atingă. Oprește mașina și spune-i să plece de lângă mine! Kitty se Întoarse: — Ce? Ce ți-a făcut? Taximetristul Începu să râdă. Kitty Îl văzu pe bărbatul din spate aplecându-se. Apoi zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
opri furgoneta, coborî geamurile laterale, și așteptă să vină cineva să-l jefuiască. Disperarea sufletului, loviturile vieții își împing uneori victima la astfel de hotărâri, dacă nu chiar mai rele. Vine o clipă când omul lovit sau înjurat aude un țipăt în mintea lui, Pierdut o dată, pierdut de tot, și atunci, în funcție de locul unde se află și de particularitățile situației lui, ori își risipește ultimii bani pe un bilet de loterie, ori aruncă pe masa de joc ceasul moștenit de la tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
decât pentru meditații. În clipa aceea, Cipriano Algor și Marta ieșiră din olărie. Găsit alergă spre ei, în astfel de momente are impresia că, în sfârșit, va înțelege totul, dar impresia n-a durat, nu durează niciodată, stăpânul scoase un țipăt enorm, Fugi de aici, stăpâna strigă alarmată, Stai, cine să-i mai înțeleagă pe oamenii ăștia, câinele Găsit va observa doar peste câteva clipe că stăpânii duc niște figuri de lut în echilibru pe niște mici tăblii, câte trei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
istorie a olăriei, bogată, așa cum se știe, în cioburi și nedorite amalgamări. Să amintim că atunci când primele șase păpuși, celalalte, prototipurile, au fost puse aici la uscat, iar Găsit a vrut să cerceteze, prin contact direct, despre ce era vorba, țipătul și palma instantanee a lui Cipriano Algor au fost de ajuns pentru ca instinctul lui de vânător, excitat de insolenta imobilitate a obiectelor, să se retragă fără să apuce să provoace pagube, dar acum să recunoaștem că n-ar fi rezonabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
bancă de piatră, și imediat, în momentul următor, aliniate, niște siluete nedefinite apărură și dispărură. Un tremur violent zgudui membrele lui Cipriano Algor, curajul lui slăbi ca o frânghie din care se rupeau ultimele fire, dar înăuntrul său auzi un țipăt care îl chema la ordine, Amintește-ți, chiar dacă mori. Lumina tremurătoare a lanternei mătură încet piatra albă, atinse ușor niște pânze întunecate, urcă, și se văzu corpul unui om așezat. Lângă el, acoperite tot cu pânze întunecate, mai erau cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu-se la margine, chicotind și fugind înapoi de cum îi ajungea apa la genunchi, după care, căpătând curaj, avansa, înfrunta chiar câteva valuri, scoțând de fiecare dată țipete scurte, de plăcere amestecată cu teamă. Nu știa să înoate. Dacă-l răsturnau valurile și înghițea apă, ieșea la mal și se întindea pe pietre să facă plajă. Uneori îl priveam atunci cu coada ochiului și mă întrebam de unde-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca marea, buimacă și tenace, însă, în mod ciudat, nu mai eram sigur de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care desenau în aer cercurile lor albe, ca de obicei, m-au făcut să uit de nedumerirea mea, dar cum l-am văzut pe individul cu mers de pisică am căzut din nou pe gânduri. Urmărind zborul pescărușilor, individul scotea țipete scurte de plăcere, încântat de siguranța cu care păsările își înhățau prada. Din privirea pe care mi-a aruncat-o, mi-am dat seama că era la curent cu ce se întâmplase. Poate chiar el îi șoptise Moașei istoria cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ajutăm să se manifeste? Cu aceste întrebări înfipte în creier, m-am întors în cameră și am adormit foarte greu. M-am trezit speriat, nedumerit, în plină noapte. Pe coridoare era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: „Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?” Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucât vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
picioare și tremura: „Ce doriți, domnule sculptor? Doriți ceva?” repeta el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
temea de Mopsul. I-am promis și o singură dată am fost pe punctul să-mi încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în aer mirosuri de furtună, care îmi sporeau și mai mult surescitarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Unde să mergem? îi răspundeam. Lasă că o să treacă”. 30 În timp ce-mi curățam pușca în curtea Martei, am atins din greșeală trăgaciul și, în aceeași clipă, am simțit o durere ascuțită în palma dreaptă. Marta a scos un țipăt. Buimăcit de durere și de spaimă, i-am strigat să tacă și i-am cerut un prosop cu care să-mi înfășor mâna care sângera. Am vrut s-o pornesc apoi spre azil, dar m-am temut să nu pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
primăriei tot asta făcea de-o viață Întreagă, dar pentru țâncii de la oratoriu fusese o adevărată probă. Ținuseră piept ca niște eroi, don Tico bătea cu cheia lui În aer, clarinetele scheunau epuizate, saxofoanele behăiau asfixiate, trombonul și trompetele scoteau țipete agonice, dar nu se lăsaseră, până În sat, până la poalele costișei care ducea la cimitir. De câtva timp Annibale Catalamessa și Pio Bo doar se prefăceau a cânta, Însă Jacopo Își onorase rolul lui de câine păstoresc, sub ochiul plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sau pe jos, probabil că nu era acolo. Fran fu luată prin surprindere de profunda dezamăgire pe care o simțea și își spuse că era din cauză că venise pregătită pentru o confruntare. Își reprimă decepția refăcându-și rujul în oglinda retrovizoare. Țipătul neașteptat și strident al unui claxon chiar în spatele ei o făcu să tresară și să-și deseneze pe față o linie de la ureche la nas, ce evoca perioada roșie din creația lui Picasso, cea care a urmat perioadei albastre. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
toată lumea își știa locul. Întreg parcul era verde, îngrijit și fără urmă de gunoi. Rondurile de flori, în culori vii, care ar fi oripilat-o pe Vita Sackville-West, erau plivite și vesele. Pe marginea bazinului pentru copii, se înghesuiau, scoțând țipete de bucurie, fetițe în chiloței, încercând să apuce să se mai bălăcească o dată înainte să se întunece. Lângă ele, mamele stăteau la povești pe rogojini. Totul alcătuia un tablou al traiului liniștit din suburbii. Însă nu se zărea nici urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
strâmbă. — Trebuie? — Da, îl somă Henrietta fără milă. Sau o să rămâi nemâncat în seara asta. Ultimul lucru pe care îl zări Fran când demară fu o scenă dintr-un alt film în care Simon se lăsa pe un genunchi, stârnind țipetele de încântare ale lui Sophie și Lottie, care strigau: „Cine e băiat neascultător?“. După acest ritual, bănuia ea, aveau să meargă sus pentru o partidă pe cinste. Căsnicia avea, la urma urmei, și părțile ei bune. Maică-sa era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
văd în Urmuz un precursor al suprarealismului, Nicolae Balotă îl consideră mai degrabă afin imaginarului expresionist: „Ironia și umorul urmuzian îl apropie pe acesta mai curînd de expresionismul formelor contrastante decît de avangarda suprarealistă. Ricanare, grotesc, patos degradat la schime, țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm aceste proze categoriilor unei estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele suprarealiste ale imaginarului, primele sînt cele de care se apropie mai mult ficțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deoarece următoarele ei cuvinte au fost: - Îi urăsc pe Ame-kō. Piei din calea mea! Chiar în clipa aceea s-a auzit o voce de bărbat strigând dintr-una din camerele de vizavi. — Hei! Să vină careva repede! Femeia, speriată de țipete, s-a uitat în jur ca un șobolan încolțit și, înșfăcându-și bocceluța, a pornit pe coridor în jos. Când a văzut aprinzându-se lumina în odaia cameristei, s-a întors înspăimântată spre Gaston și i-a strigat: — Unde-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]