KorAP: Find »[drukola/base=abis & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...110 111 112 ...127 >

3,167 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

Gara orașului. Trebuia parcat în depou, fie direcționat pe traseul altor timpuri de fier cu posibile aceleași legi. Când un tren se abătea de la grafic, ca să dezvăluie secretele altor timpuri, era declarat machina non grata și expulzat de pe șine în abis. De la margine Profesorii s-au ridicat cu toții în picioare ca la un semn și au întins degetul arătător spre Gustav. Pe ecran se auzi o muzică blestemată de violoncel plângând și figura uriașă a lui Gustav, elev pricăjit al clasei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
dl/d-na Semnătura reprezentantului Domnului Președinte al Î n Brăila au apărut hașurații, morții vii, materialiști și atei. Fluxul energetic al celor din Iad atomizează în codul lor genetic prin chakrele infernale din abdomenul inferior, aceste porți deschise ale abisului, avertizând ca ei sunt proprietarii de drept ai Orașului, ca urmași ai lanțului nesfârșit de crime. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU ÎNGRĂDIRE Sublumea a VII-a, sfera scufundată a lui Jupiter. Adjutant Diavol Andramelec. Lumina de bază infraroșul. Locatari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Semnătura reprezentantului Domnului Președinte al Î n Brăila au apărut asteriscii; violenții împotriva naturii, perverșii, violenții împotriva lui Dumnezeu. Fluxul energetic al celor din Iad atomizează în codul lor genetic prin chakrele infernale din abdomenul inferior, aceste porți deschise ale abisului, avertizând ca ei sunt proprietarii de drept ai Orașului, ca urmași ai lanțului nesfârșit de crime. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ANULAREA UNUI ACT JURIDIC PENTRU VICIU DE CONSIMȚĂMÂNT Sublumea a VIII-a, sfera scufundată a lui Uranus. Lumina de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
indexații: Falsificatorii de documente, incestuoșii, rău sfătuitorii, cei care dezbină armonia cuplurilor fericite, spărgătorii de grevă, distrugătorii de visuri. Fluxul energetic al celor din Iad atomizează în codul lor genetic prin chakrele infernale din abdomenul inferior, aceste porți deschise ale abisului, avertizând că ei sunt proprietarii de drept ai orașului, ca urmași ai lanțului nesfârșit de crime. CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU REZOLUȚIUNEA CONTRACTELOR Sublumea a IX-a, sfera scufundată a lui Neptun. Lumina increată. Adjutant, Diavol Cavaioth. Locatari de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Î n Brăila au apărut ixații. Trădătorii. Toți acești morți vii umblă acum pe străzi însemnați cu semnele trădării. Fluxul energetic al celor din Iad atomizează în codul lor genetic prin chakrele infernale din abdomenul inferior, aceste porți deschise ale abisului, avertizând că ei sunt proprietarii de drept ai orașului, ca urmași ai lanțului nesfârșit de crime. Domnule Primar, Noi am plecat ca să ne căutăm altă Țară. Păstrați Dumneavoastră ce-a mai rămas cu Dunărea care curge invers și Luna vândută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

prietenii mei, camarazii mei de aventuri, la moarte. Voi muri de rușine și de vinovăție. Un sentiment de vinovăție atât de puternic încât, în puterea lui, inima încetează să mai bată și sufletul se duce singur în cel mai adânc abis al Iadului, fără a mai aștepta judecata ce urmează după ultima clipă a vieții, ultima gură de aer, ultima imagine din această lume. Există în mine acel sentiment încă acum, când totul e confuzie și haos. E insuportabil să aștepți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
eternitate de-ar fi trecut și nu ar fi atât de departe. Dar ce știu eu despre eternitate? Mă așteaptă. O simt. Mă pândește și dorește doar un motiv ca să mă ia de pe lumea asta și să mă scufunde în abisurile uitării. Abisurile de care eu fug cu atâta spaimă. Mi-e teamă că până și notițele astea vor fi uitate. Vor fi măcinate de timp până când tot ce va rămâne din ele va fi doar un praf alb spre gri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
ar fi trecut și nu ar fi atât de departe. Dar ce știu eu despre eternitate? Mă așteaptă. O simt. Mă pândește și dorește doar un motiv ca să mă ia de pe lumea asta și să mă scufunde în abisurile uitării. Abisurile de care eu fug cu atâta spaimă. Mi-e teamă că până și notițele astea vor fi uitate. Vor fi măcinate de timp până când tot ce va rămâne din ele va fi doar un praf alb spre gri care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
a fost un deliciu. De obicei, eu urăsc praful de ton. Are un gust teribil. Până și somnul mi-a fost lung și odihnitor. L-am visat pe bătrânul din peșteră plimbându-se încolo și încoace pe istmul ce despărțea abisul. Era neliniștit. Ăsta e calmul, băiete. Acuși vine furtuna. Nu vezi norii la orizont? Nu simți moartea care îți caută sufletul? Nu vezi fiarele care îți caută sângele? A început deja. Jocul a început. Piesele se mișcă. Nu a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
ducea la el. În jurul lui era întuneric, iar, de o parte și de alta a cărării pe care mergeam cu pași mărunți, întunericul părea că așteaptă să fac o mișcare greșită ca să mă poată înghiți și să mă întemnițeze în abisul din care izvora. Și totuși era lumină... eu îl vedeam pe bătrân și el părea să știe de prezența mea. Mă apropiam mai mult de el cu pașii mei mărunți și temători. Îl știam de undeva... sau ceva din înfățișarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
negru ce se întâlnește câteodată la cei mai colorați dintre oameni, acela ce împrumută caracteristicile pielii lor, ușor de schimbat când este combinat cu o nuanță mai deschisă. Culoarea ochilor ei era acel negru pe care îl vezi când privești abisul. O eternitate fără sfârșit, în care mintea se poate pierde încercând să-i sondeze străfundurile, niciodată ajungând acolo unde dorește. O totală absență a luminii. Gura, asemeni prietenei sale, era micuță, dar nu era limitată de buzele apetisante ale Marcelei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Nu m-am uitat înapoi. Eram atât de nervos încât nu am băgat de seamă când am ajuns înapoi în subsolul colegiului. Știam însă că undeva în străfundurile pământului, un tată își jelea singurul fiu, scufundându-se încet, încet în abisurile nebuniei, înconjurat fiind de aburii beției. Mi-era milă de el. E teribil să-ți pierzi singurul fiu, zise călăuza noastră în momentul despărțirii noastre. Nu-l judeca prea aspru. În trecut a fost un om de treabă. Altfel, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
era tocmai ordonată. Mă uitam la el zâmbind. Era caraghios. Semăna cu un scutier din Evul Mediu care-și pregătea stăpânul pentru un turnir. Zâmbind, ridicasem privirea de la el și mi-o plimbam prin încăpere. Timpul încetinise. Apoi am văzut abisul metalic. BANG! Un tunet străbătu sala și izul prafului de pușcă se răspândi imediat în atmosferă, contaminând-o. Veniseră Gardienii! Câțiva înghețară. Paralizară. Teama îi copleșise. Veniseră Gardienii și au pătruns în cantină! Războiul începuse! Unii, tot în această idee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
pătrunzându-mi în suflet. Nu mă alarmam. Unirea era altfel decât fusese în cazul Sfetnicilor. Atunci, prezența lor a fost grefată în mine, pe când acum, fuziunea dintre noi era una cât se poate de naturală și plăcută. Știam, undeva în abisurile existenței mele, că era în ordine ca spiritul meu să se împletească cu al ei și să devenim unul. Iar pe măsură ce ne contopeam, ea se mula după cum mă simțea pe mine și se transforma sub privirile noastre, a Cronicarului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Ce ciudat e să simți... un lucru... relaxat. Și totuși, acel lucru avea viață, într-un fel foarte ciudat. Am strâns-o mai tare și am pășit cu încredere înăuntru. Nici o șoaptă în încăpere. În mijlocul sălii se deschidea, ca un abis, o trapă. Era destul de mare ca să poți coborî în ea fără probleme. Deși ardea un bec pe hol, l-am aprins și pe cel din cameră. Nu știam dacă erau instalații electrice și jos și nu m-am gândit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
ea se avântă spre mintea moșneagului ca un ghepard asupra neputincioasei prăzi. Întunericul nu se mai lăsă asupra ochilor mei ca altădată. În schimb, m-am simțit înlănțuit de o voință mai puternică decât a mea și aruncat într-un abis nesfârșit. Eram mereu în cădere. Eterna părea neliniștită, iar Sfetnicii erau îngroziți. Nici unul nu era de prea mult ajutor. Ce spusese Vladimir? Acum trebuia să înnebunesc? Am fost oprit. Eram legat cu voința lui. Departe, foarte departe, auzeam un râu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Mă gândeam poate la sporirea numărului celor care să facă de pază sau... Ce e locul ăsta? făcu el speriat. Era în fața mea la vreo trei metri. Înaintea sa se afla tronul negru, care era... gol. O fi căzut în abis moșneagul? Oare unde era? În jurul său era doar întuneric și lumină și o prăpastie la picioarele sale al cărei fund nu-i era îngăduit să-l vadă. La capătul potecii cu pietre vechi era tronul, iar în cealaltă parte, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Am simțit cum se rupe ceva și mi-am dat seama că sufletul se desprindea de el și dispărea acolo unde doar altele se pot duce. Atât de trist! Corpul său, obez și unsuros, căzu peste margine, prăbușindu-se în abis. Rămăsesem numai eu cu bătrânul. În afară de picăturile de sânge de pe piatră, nu mai era nici o indicație că Aneriu existase cândva. Cum se pot termina unele lucruri atât de simplu? Chiar a murit... eu l-am omorât! Felicitări! El chiar era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mă apropiam de prăpastie. Mai rapid! Trebuia să fiu mai rapid! Nu mai aveam deloc control asupra mea. Mintea mea se rostogolea ca o alunecare de teren de neoprit pe tărâmurile sale mintale. Am sărit spre ea și chiar deasupra abisului pe care-l căutam am crezut că se sfârșise totul, chiar înainte de a începe. Începeam să fiu înfășurat în acea mătase imposibil de rupt. Voința sa! Aluneca! Eram prea rapid și prea incontrolabil ca să mă prindă îndeajuns de bine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
începe. Începeam să fiu înfășurat în acea mătase imposibil de rupt. Voința sa! Aluneca! Eram prea rapid și prea incontrolabil ca să mă prindă îndeajuns de bine și să mă imobilizeze. Scăpasem ca prin urechile acului și acum cădeam. Plonjam prin abis, nedându-mi seama de acest lucru. Am lăsat rapid în urmă marginea prăpastiei, care se îndepărta, devenind din ce în ce mai mică, până când dispăru cu totul din ochii mei. Eram înconjurat numai de întuneric și nu era nimic care să-mi indice dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-mi indice dacă eram țintuit locului de o voință mai mare ca a mea sau dacă mă prăbușeam spre neființă. Și atunci l-am auzit! Era susurul milioanelor de clipe care alcătuiesc râul Timpului care se scurge pe fundul fiecărui abis al conștiinței! Era atât de vag! Cu toate că abia îl auzeam, devenea din ce în ce mai puternic și mai tulburător cu fiecare secundă care trecea. Dar mă apropiam prea repede de torent! Ceva nu merge cum am plănuit! Să fi istovit bătrânul prea tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
o secundă de când plecasem. Timpul se oprise în exterior... ori asta, ori lucrurile se petreceau cu o cu totul altă viteză în acea lume incredibilă. Simțeam totul în jurul meu! Știam unde se află pereții nevăzuți ai cavernei, unde se termină abisul de sub mine, cât de vechi era totul... totul! Ceva nu era în ordine! Ceva era diferit! Ce? Eu? Eu eram anomalia! Orice particulă din jurul meu era supusă degradării timpului, numai eu nu. Pe mine mă ocolea! Cât de distinctă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
zis să aibă și el grijă, dar nu avea sens. Pe el nu-l mai aștepta nimic! Pășii prin întuneric, lăsându-l în urmă, împărat de necontestat pe domeniul său, unic și pustiu, până când fie se va lăsa în voia abisului din jur, fie morții i se va face milă de un moșneag părăsit într-o încăpere fără timp. Trecui de camera cu patru stâlpi... Trapa de la încăperea subterană era luminată difuz. Așa va fi mereu! O lumină veșnic ascunsă, întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Nu mai avea rost. Știa că ceilalți îi așteptau conducerea, dar asta nu mai conta pentru el. Nimic nu mai conta! Era deprimat. Îi venea să dărâme colegiul cu mâinile goale! Cărămidă cu cărămidă! Îi venea să se scufunde în abisul Timpului și să-l grăbească. O eternitate să devină o secundă și să se facă praf sub puterea sa! Dar nu putea... Timpul, cel osândit și păcălit, îl păcălea acum pe el și îl osândea la durere! N-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/83379_a_84704

cineva, azi de spus? Copacul stă trist, despuiat și stingher, Cu crengile goale întinse spre cer. Ar spune ceva, dar rămâne tăcut, Se vaită adânc - câtă vreme-a trecut? Iar frunză coboară, trezita din vis Și moare încet, rătăcită-n abis.

Adio Postum by Elena Marin Alexe (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/83379_a_84704]