3,955 matches
-
cine este cealaltă persoană sau ce s-a Întâmplat Între ei, decât, În mod straniu, ca să declare că oricum nu contează. Cu speranța că totul se va limpezi mai târziu, Minnie merge mai departe cu lectura, dar, cu cât se adâncește mai mult În povestire, cu atât se Îngroașă pâcla confuziei ei. După o vreme, cele două personaje primesc nume și pare să se nască posibilitatea ca ele să se Îndrăgostească, dar John Marcher este un individ rece, iar May Bartram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dat fiind că Norris juca golf În fiecare dimineață și lucra la romane Între două și cinci În fiecare după-amiază, dar era suficient. De cele mai multe ori, rămâneau fără subiecte de conversație după zece sau cincisprezece minute, după care rămâneau mulțumiți, adânciți În lungi tăceri contemplative. Dacă era de față, fiica lui Norris, Effie, umplea aceste pauze vorbind despre cai și vânătoare, singurele subiecte care păreau să o intereseze. Era o tânără Înaltă, blondă, cu obraji roșii, În vârstă de douăzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o regrete profund mai târziu, căci aceasta avea să se dovedească a fi ultima dată când Își vedea prietenul În viață. Sfârșitul sosi cu o bruschețe terifiantă câteva săptămâni mai târziu - sau cel puțin așa i se păru lui Henry, adâncit În muncă, retras la vicariatul din Rye. La Începutul lui octombrie, el și suita se Întoarseră la De Vere Gardens, unde găsi un bilet de la Emma, prin care Îi comunica Înrăutățirea stării lui Kiki. Întrebă când Îl putea vizita, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
financiar și să Îi distrugă reputația. Printr-o crudă Întorsătură a destinului, experiența a coincis cu Învierea ambițiilor și speranțelor lui teatrale, ceea ce, la Început, l-a ajutat să lupte cu depresia, dar apoi nu a făcut decât să o adâncească, atunci când ele au murit iar. În 1908, distinsul actor și director de trupă Johnston Forbes-Robertson s-a oferit să monteze o versiune mai lungă a piesei Într-un act pe care Henry o scrisese cu mult timp În urmă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
filmate sau ecranizările pentru televiziune se vor vinde În număr mare. A fost neșansa lui că s-a asociat - și adesea s-a Împrietenit - cu scriitori mult mai populari decât el, al căror succes nu a făcut decât să Îi adâncească sentimentul propriului eșec, dar timpul a restabilit echilibrul. Dintre egalii și contemporanii lui, probabil doar Thomas Hardy este astăzi mai citit (nu o socotesc nici egal, nici contemporan pe mica Agatha, care l-a dărâmat de pe bicicletă la Torquay, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sale, călugărul supraveghetor avea sub ochi zi și noapte sala și, în ea, moșnegii decrepiți și lipsiți de viață, apoi imediat mișcați din nou de neliniște și de accese de tuse care se perpetuau sau de ciondăneli bruște. Până când ne adânceam în somn îl auzeam vorbind prin ferestruică, blând adormitor, ca și când ar fi vorbit cu niște copii. Accentul lui lăsa să se bănuiască faptul că se trăgea din Sauerland. Uneori, călugărul fără nume îmi îngăduia o privire prin ferestruica lui. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Est, o dată în Vest, aveau loc discuții în fața unui public scindat, căruia Războiul Rece îi oferea destul material exploziv, pe când iarna nu era nici din cale afară de aspră, nici blândă. De asemenea, pe când discuțiile în contradictoriu între Est și Vest adânceau tot mereu aceeași fisură, îl vedeam pe Bert Brecht zâmbind ori șezând pe podium ca și când nu ar fi avut nici o opinie despre războiul din Coreea ori despre moartea atomică. Dar, în vreme ce sărmanul B.B. își molfăia încă mut trabucul, iar reprezentanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai sluți douăzeci de mii de paracleți. Întunecate antecamere ale demenței, săli de așteptare ale sinuciderii: În noaptea aceea, Ricardo nu a stat la taifas cu cel care l-ar fi putut Îmbărbăta, un camarad, un filolog, ci s-a adâncit În mlaștina unor conciliabule fără sfârșit cu năucul de Croce, care-i chiar mai searbăd și mai uscat decât aritmetica propriei lui contabilități. Trei zile a irosit Ricardo al nostru cu vrăjeala aceea nesănătoasă. Vineri a avut o sclipire: și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
s-a arătat de acord, cu condiția să se admită că cele trei variante dezbătute puteau fi sinonime. Vă spun că nu-mi rămânea altă soluție decât să plec capul. Disperat, m-am sfătuit cu P. Feijoo (Canal?), care a adâncit Înțelepțește problema, numai pentru a recunoaște că, În pofida fățoaselor atracții ale celor trei variante, nici una nu-l satisfăcea Întru totul. După cum se vede, dosarul a fost Închis. A doua culegere de poeme, subintitulată Bouquet de stele parfumate, defilează prăfuită prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Așa cum Îmi dicta datoria, am refuzat. Amenințarea și mita s-au zdrobit de hotărârea mea de om liber. Ajuns aici, ca unul care a oferit de-acum cheia enigmei, a Început să tragă din nou din bombilla și s-a adâncit În forul său interior. După ce a golit pavita, am Îndrăznit să-i murmur cu voce de flaut: — Șefule, nu izbutesc să pricep. — Ei, bine, o să-ți explic cu vorbe pe Înțelesul tău. Vreau să cred că cei care subminează cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
drept În picioare, cu mâinile lăsate pe lângă corp. Părea că-și amintește, că retrăiește momentul. — Și pe urmă? — Am intrat În sferă. — Și ce s-a Întâmplat acolo? — A fost minunat. — Ce a fost minunat? — Spuma, spuse Harry și se adânci din nou În tăcere, privind absent În gol. — Spuma? reluă Norman. — Marea. Spuma. Minunată... „Vorbește oare despre luminițe?“ se Întrebă Norman. „Despre configurația Învolburată a licuricilor?“ — Ce a fost minunat, Harry? — Te rog să nu-ți bați joc de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
privitorului dar și cu trecerea vremii sugerîndu-ți că timpul e inegal. Pasărea vine și pleacă, se rotește în căutare. Numai că nu țipă. Cerul și marea trec prin anotimpuri și povestesc mereu. Iar noaptea...Ei, bine, noaptea întunericul vitraliului se adîncește forfotind neguri. Pînă la mine se simte, acolo, o zbatere. Și eu sînt tînăr sau matur, cînd întreg, cînd multiplu. Stupefiat de multitudinea vîrstelor ca de tot atîția „eu“. Întinerind iarăși: tînărul V., erectil fără liniște, căutînd mereu altceva: datorie
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Peste pleoapele șterse de mireasma ruginită a înserării la o răceală de timp îmi odihnesc venirea prin crăpăturile sacadate ale draperiilor leșinate în așteptări cu toată dulceața vinurilor omorâte în șoapte. Ochii tăi, loviți cu putere de înger, m-au adâncit în vise, să pot aștepta infima sete bătând în cetăți sfărâmate de lanțul ușilor deschise spre stelele unde-mi alin existența ce îți atrofiază-n despărțiri tot ce rămâne-n regii de ceruri. Numai atunci culorile îndreptate spre veacuri se
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
viețile accidentale ale dragostei. Și, Ea, cea care m-a făcut să cunosc în trupul nopților ESENȚA DIVINITĂȚILOR ASTRALE. ȚIPĂT GLACIAL AL DELIRULUI Noaptea s-a lăsat peste sufletul universului în care dragostea a șchiopătat prin spărturile cerului. Dimensiunea albastrului, adâncea rana stelară prin gusturi divine. Umbrele gălăgioase ale somnambulilor ce au hălăduit prin dezgusturi carnale și-au tras ochelarii unui anotimp congelat în care gerul ucide inexistenta clipă a unui hazard suferind, De care baricada a timpului am întrezărit trupul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mine însămi. Deodată îmi dau seama și-mi arunc privirile în trupul sidefat al întunericului unde totul se percepe altfel indiferent dacă-ți simt umbrele pletoase ale geloziei mânjind colțurile distinse ale universului. Nu pot să cred în excesul milei adâncite spre mine prin curiozitatea de a mă înțelege atât de mirat în libertatea mea diabolică. n-am avut curajul și până la urmă mi-am compromis ideea singurătății încât nu mi-a rămas decât să pot să iubesc în esență doar
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
corsetul nechibzuinței sugrumându-i carnea gonită pentru iertare. Doamne, ce mi-a mai rămas, Convinge-mă că sunt vie și pot păși pe o lumină spre adevăr și n-am să uit cum de îmi dai puterea clarului de lună adâncită de-a lungul sângelui... Îmi amintesc cum m-ai privit atunci mi-ai furat vorbele rugătoare în care exista un pat de spital unde nebunii sunt obligați să poarte frunzele galbene ce trec mândre în alt anotimp... Așa, Doamne, vezi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
iubi zorile unui surâs înfrigurat în dispariția celor ce pier. Acolo poate locui înserarea cu sângele unui timp însingurat. Să înțelegi lumea e o prietenie dintre înghețul universului unde te poți strecura în diferite forme ale iluziei pentru a te adânci cât mai mult în luminile unor ființe ce au avut pasiuni emoționante... Să iubești scheletul unui nimic care se descompune pe o foaie albă, e ca și cum ai putea iubi cerul înzăpezit de ruinele visului, iar în ceasurile târzii ale nopților
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
răpus, De zorii ninși prin patul de versuri suferind Când viețile de AER, mi-au făcut așternut, Să pot privi furtuna, ce se risipește, Tu înger blond îmi deschizi iarăși viața Cu o rază de iubire ce-n nori se adâncește Și-n brațe de tăcere, O voce îmi îngheață CEAȚA. Și-n valuri de tristețe aud doar o CHEMARE Ce-mi tulbură destinul cel mândru și firesc Pe o orbită a nopții îmi tremură visarea Și-aș vrea să zbor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
A rămas doar bleaga resemnare, Miorița Forever. După ce primește informația - cel mai important lucru În era lui și-a noastră - eroul transmutant nu (re)acționează absolut deloc, negăsind altceva mai bun de făcut decît să se scobească metafizic În nas, adîncit În blană, așteptînd să se lumineze și să fie Înjunghiat de fatalitate. Atunci la ce bun oaia? De ce balada se mai numește Miorița? Ce-ar face altcineva? Un spaniol, un englez, un francez i-ar provoca pe ăia la duel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
scheletică, mai avea o fărâmă de forță în pulpele ce tremurau, iar pânteceul îi era ușor proeminent. Părul scurt, foarte rar și îngălbenit, i se lipise de transpirație de cap și de ceafă. Nasul părea că i se subțiase, ochii adânciți în orbite erau înconjurați de cearcăne foarte conturate, iar deasupra pomeților, chiar în dreptul cearcănelor, se formaseră două pungi atârnânde. Cămașa toată udă i se lipise de spatele subțire în două rotocoale mari, ca niște pete uleioase. Andrei Vlădescu și fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
somnul ce va dispărea cu totul doar când se va afla în stradă, ca și cum s-ar fi temut să-și vadă pur și simplu chipul, într-un fel străin: părul castaniu, moale și lung pe care îl pieptăna arareori, ochii adânciți în orbite, buzele groase, bărbia proeminentă. Multe din jur păreau să se fi tulburat. Dimineața ieșea în balconul-terasă ce înconjura apartamentul, să respire aerul răcoros, ușor îmbâcsit al orașului. Cartierul de alături și valurile succesive de case străluceau într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu îmbătrânise, dar așa își imaginase lipsa de energie din preajma bătrâneții. Zile întregi nu se întâlnea cu nimeni, își petrecea serile închis în casa încuiată și cu jaluzelele coborâte, citind. Alegea cele mai dificile texte, în care mintea i se adâncea ca într-o ceață. Sau texte aparent cu totul rupte de realitate și aflate la distanțe inimaginabile de preocupările lui. Citea cu o detașare asemănătoare cu indiferența, de care era perfect conștient în timp ce întorcea paginile, la lumina becului slab al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nou: „Ce-ai vrut să-mi spui cu casa?“, „Nimic“, „Cum nimic?“, „Nimic. Nu știu ce mi-a venit“, și se întorsese o clipă spre el să vadă exact ce știa că va vedea, adică încordare, nedumerire și surprindere adunate în ochii adânciți în fundul orbitelor și în cutele obrazului, teamă și chiar mai mult încă, o îndârjire să afle și o îndârjire să se împotrivească celui ce-ar fi pătruns cu forța în viața lui, încât a cuprins-o și pe ea temerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trezește din ceva, de parcă până atunci ar fi fost drogat, anesteziat, într-un vis rău sau n-ar fi fost o vreme el. Ajuns acasă, s-a privit îndelung în oglindă, chipul ăsta îl știa, era al lui, ochii ăștia adânciți în orbite nu erau decât obosiți, nimic altceva, și totuși ceva se petrecuse cu el de câteva săptămâni. Dintr-odată scârbit de el, obosit și excedat de toate confesiunile care curseseră pe capul lui fără oprire, de parcă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Dumitrescu n-a mai putut suporta și a ieșit din cameră și a plâns cu disperare. O cred. În scurt timp s-a sfârșit. L-am văzut după aceea. Părea teribil de schimbat, obrazul i se subțiase, ochii i se adânciseră în orbite, părul îi crescuse mai mare decât îl purta de obicei, dar arăta senin, împăcat cu câte fuseseră cu el. Nu-mi pot scoate din cap că l-a ajutat gândul acela cu LowellHaiseSwigart sau poate întreaga lui ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]