3,069 matches
-
nu mai avea mult de stat între noi, după cum s-a și văzut. — Acum putem merge, Culi, a șoptit domnul Ionaș Popa. Culi a tresărit. Stăpânul său depusese felinarul stâns și-și pregătea carabina. Poiana își deschisese liniștea argintată. Orice adiere de vânt căzuse. S-au dus de-a dreptul la cei doi brăduți. Ursake începu să caute smuncit. Cățelușa avea mai multă cumpănă decât el. În sfârșit, li s-a părut că găsesc urma. Vidra a înălțat apoi bănuțul nasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
l-am mai văzut în viața mea încă de două ori trei ori. Era jocul luminii și al bucuriei de a trăi de la mijlocul lui iunie, când soarele a ajuns la cursa lui cea mai înaltă pe cer. O ușoară adiere a trecut prin flori și mi-a răcorit fruntea; m-am simțit, într-o clipă de sănătate deplină, înfrățit cu toate, eliberat de dureri și de gânduri. După ce a trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de gânduri. După ce a trecut viziunea aceea, am auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea, barcagiul, a cunoscut și el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce spun eu, vorbi Ștefan Gâdea, om practic, grijuliu și serios. Dumneata pretinzi că să nu ne mai înapoiem; dar atunci cum rămân ceilalți tovarăși ai dumnitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o hrubă a nopții. Costică și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau și mierlei. Cucoșii trâmbițau în satul rudarilor; zarea de ziuă zbucnise în înaltul răsăritului. M-am spălat pe ochi cu apă uncropită din baltă. După ce adierea dimineții a mânat de pe luciu aburii, mi-am căutat locul cel mai potrivit la gârlă, acolo unde apele Lintiții scapătă printre gard și curg spre Dunăre. Toate păreau liniștite, deși toate erau tresăriri și fierberi, zboruri și chemări, amestec al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și niște hârtie igienică desfăcută. Toate astea nu păreau să însemne nimic - era ca și cum singurul său scop fusese să arate mai gras. Ciudat... Burke trase din nou aer în piept, dar de data asta fu mai puțin norocos, căci o adiere de vânt îi băgase în nări un puternic miros de gunoi stătut și urină. Își scoase stația și începu să vorbească. - Agent 5212 către Centrală... Am prins suspectul din parc și l-am imobilizat. - Ești rănit? - Nu. Doar un cot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
carte. - Eu nu scriu cărți despre martori. Scriu despre dovezi, spuse el simțindu-se pentru a doua oară triumfător. - Bine. Cum ți-ai dat seama că mai e cineva în cameră? Ai auzit vreun zgomot suspect? - Nu, am simțit o adiere pe obraz. Am crezut că e de la aerul condiționat la început. Dar era el. Suflându-mi aer pe obraz și pe gât. - Ca să... Ca să ce? - Să mă sperie, cred. A funcționat, spuse Rhyme închizându-și ochii și încercând să își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
imprimat cu un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl fixa ca și cum ar fi fost într-o transă perpetuă. Dora a simțit că el îi percepe prezența și totuși nici vechea adiere de zâmbet nu i-a fluturat pe chip, nici privirile nu li s-au întâlnit pentru vreo fracțiune de secundă. Această ultimă întâlnire, ca și mesajul de pe rucsacul negru, o tulburase peste măsură. De fapt atunci a decis : "Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
înaintea lor, în lan, un cârd de dropii își depuneau cu părintească grijă ouăle. Un nor de lăcuste venind de la răsărit se opri o clipă deasupra pădurii, întunecând soarele, dar apoi făcu cale întoarsă. Dinspre nord se simțea moale o adiere de vânt purtând cu ea miros de levențică, șoapte de iubire, vaiete. Dintr-o gaură practicată în sol, la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară cu lăbuțele un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înfundată. Ia de la mine, Doamne, această floare a șatrei și răsădește-o în ce pământ îi ști, că rădăcină ca la ea - la nimenea”. însăși Cosette se împurpura ușor și se simți vinovată adulmecând cu nările-i de pusta dumnezeiasca adiere alpină ce venea dinspre Barzovie-Vodă și aerul de podiș ce se strecura dinspre spătar. Ar fi preferat acum să stea lângă mai simplul, dar mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș stătea covrig pe mâna, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i cu ciulamaua... Cine știe... în clipa aceea ușa se deschise și signora Maxima, ajutată de o slujnicuță vioaie, intră împingând un cazan alunecând pe rotile. Episodul 156 CĂPITANUL TRESORO POVESTEȘTE Un damf puternic de lobodă fiartă însoțit de-o adiere de rântaș deschise nările tuturor. Și parcă pentru a risipi orice urmă de îndoială, solida femeie anunță veselă și tautologică: — Lobodă! într-adevăr, vitaminoasa plantă tăiată masiv se lăfăia într-un dulce balans în gura de crater a cazanului. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o dată. Într-adevăr trebuie să ai nervii tari. În general, oamenii care lucrează acolo fug de ele ca de ciumă. Era șase și jumătate seara, soarele fiind încă destul de puternic. Poate era doar reflectarea sa în clădirea Lloyd. O ușoară adiere de vară mi-a zbârlit părul, care îmi veni în ochi. M-am întors să mă uit la Simon și instinctul mi-a spus că în acel moment aș putea vorbi cu el măcar despre o parte din ceea ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
eu - când voi crește (ceea ce nu era deloc sigur). Asta era taina? - asta era: Moș Iacob se pregătea de cu seară - a doua zi de dimineață, când mă trezeam și ieșeam pe calidor, ca să-l salut, venea, dinspre casa lui adiere amețitor de bună de pește gătit. Se și Întorsese (după cine știe câte și cât de grele Încercările prin care trecuse). Nu-mi mai rămânea decât să-l salut, să aștept răspunsul, să mă Întorc În casă, să mă spăl repede-repede, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Curchi, chiar În biserica-de-iarnă, după aceea În trapeză. După aceea... Aud, ca prin ceață, când de tot fierbinte, cu miroznă de sobă Încinsă și tămâie și coajă de măr pe plită; când prin ceață de tot fierbinte din pricină de adiere de geruleț și de vântuleț de sanie cu zurgălăi. Aud glasurile oamenilor mari, groase, dar Înmuiate, zicând de maici și de surori, săracele, că n-au mai rămas decât vreo zece, colo, vreo douăsprezece dincolo, săracele, că, la Ocupație, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
scaun stătea Întors cu spătarul la amplificator. Încercînd să se scuze, pe motiv că locuiește singură, femeia o luă spre bucătărie printr-o despărțitură a draperiei. Cred că s-a dus să pregătească ceaiul. CÎnd a trecut pe lîngă mine, adierea provocată de mișcarea ei risipi mirosul de petrol lampant, dar o mireasmă de cosmetice mai dăinuia În jur. Imaginea ei Însă Începuse să se mai șteargă și-mi deveni, oricum, neclară. Parcă mă simțeam stînjenit. Am mai respirat o dată adînc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
scena aceasta undeva cîndva. Bulele de aer ce se zăreau prin găurelele cazanului aveau o strălucire verzuie. O flamă roșie puternică țîșni spre cerul Întunecat stîrnind un praf Înfiorător. Mă străbătu un fior de la picioare În sus. Nu simțeam nici o adiere de vînt, poate pentru că eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu. A fost ca o pocnitură dintr-un radio dat la maximum fără să fie acordat pe vreun post. Nenumărate degete zbîrcite zdrăngăneau pe rămurelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
până simți lemnul lucios, prinse bastonul atârnat de cuiul pe care îl așeza de peste trei ani de zile și ieși închizând ușa cu o mișcare lentă, astfel că nici el, deși urechile i se obișnuiseră să recepteze cea mai fină adiere de vânt, nu auzi atingerea tocului și nici trecerea zăvorului în locașul său metalic. Nu era nevoie să numere pașii parcurși până la ieșirea din bloc. Își așeză mâna direct și sigur pe clanță. Ieși liniștit și își îndreptă capul spre
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
materială, urca metodic, așa cum își amintea că procedase de mai multe ori în compania prietenilor îndrăgostiți, la fel ca el, de acest sport plăcut, dar și periculos într-o anumită măsură. Aerul se încălzea pe măsură ce urca și nu simțea nicio adiere. Versantul, pe vârful căruia își propusese să ajungă, nu era extrem de abrupt și nu prezenta un grad mare de dificultate. Nu mai abordase escaladarea pe această latură și, poate tocmai din acest motiv, se opri pentru câteva clipe să aprecieze
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de repede! - Ha, ha! Păreai nedumerită ori fericită că a intrat bărbatul din el în acțiune? - Asta-i bună! Fericită, desigur, dar... Stai să vezi ce a urmat! Văzându-mi umerii goi și rochia cum trece la podea ca o adiere, am încercat să spun ceva, dar cuvintele au fost gâtuite de emoție și nu s-a înțeles nimic. Nu m-am opus. Încă dansam, când trupul meu rămânea doar în lenjeria intimă albă pe care o îmbrăcasem special pentru acea
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
picioare ca de păianjen și cu brațe la fel, slab și cu o înfățișare îngrijorată, zăcea treaz sub un ventilator. Acesta se rotea și zdrăngănea deasupra lui, la fel de zgomotos ca o vijelie, deși tot ce putea Sampath să simtă era adierea slabă a unui curent de aer pe la degetele de la picioare. Familia dormea în jurul lui și sforăia: tatăl, mama, bunica și sora lui cea mică, Pinky, acoperiți cu cantități impresionate de organiza înflorată. Sforrrr, sforrr. Fiuuuu. Sforrrr. Ce zgomot! Sampath asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care ar trebui să fie scăldat somnul, dar el nu avea de gând să-și piardă firea. Făcând un nou efort și un nou început, își mută trupul în așa fel încât capul să ajungă în locul în care fuseseră picioarele. Adierea slabă prinse o șuviță din părul său și i-o aruncă peste față, iar aceasta îl gâdilă ca o insectă. O apucă și o puse la loc, se scărpină pe față și se stăpâni din nou. Ventilatorul scârțâia. Se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nu fără victime. Ce-au înțeles din acest proces și din aceste victorii înduioșații admiratori ai lui Radu Gyr, care au tresărit la un moment dat? Sânt gata s-o ia la goană cu călcâiele sfârâind la cea mai mică adiere agresivă a spiritului primar și să se transforme rapid în și mai triști comedianți ai principialității ca cei din deceniul trecut. Spectacolul ar merita pânze epice. Îmi amintesc că prin anii 50 presa literară și paginile de literatură și artă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
săruturile lor: „Nimic nu e mai dulce, n-aduce mai a zahăr, decât sărutul de prințesă. Rar. A se conserva într-un flacon sau într-un colț al inimii, mereu, imponderabil, gata să-și ia zborul la cea mai slabă adiere. Fragil, nu suferă curentul. Sărutul de prințesă are puterea să le preschimbe-n prinți pe broaștele râioase, dar, uneori, și invers. Sărutul prințeselor se mai cheamă și guriță, pupătură, pusi, pupic sau pup“. Despre cum putem deosebi fetele ce se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
unite Între ele. Ferestrele, apărate de niște grilaje cu arabescuri, dădeau spre o curte goală, udă, umbrită de pini, la rădăcinile cărora se zăreau pe alocuri pietre mari, cenușii. Foșnetul coroanelor lor se auzea din grădină la cea mai mică adiere. Vântul vijelios Îi evocă lui Fima imaginea unui sat Îndepărtat din Polonia sau din Țările Baltice, un sat În pădurile din jurul căruia șuiera viscolul, biciuind zăpada de pe câmpuri, smulgând acoperișurile de paie ale caselor și făcând clopotele bisericii să sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
absolută. Felinarele aruncau sclipiri galbene, ce cădeau peste norii mici și nestatornici de ceață. Casele de piatră se ridicau tăcute, cu toate obloanele Închise. Nici un sunet nu răzbătea din ele. De parcă prezentul se transformase brusc Într-un viitor Îndepărtat. O adiere de vânt aduse cu ea ecoul unui lătrat din direcția Văii Crucii. A Treia Stare este un har la care se poate ajunge numai renunțând la orice dorință, stând sub cerul nopții fără vârstă, fără sex, fără timp, fără rasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
șoptit. — Ați făcut dragoste în acea noapte? În noaptea în care v-ați pierdut vocea? M-am uitat la statueta africană pe care mi-o arătase și am încuviințat. Și ați avut un orgasm satisfăcător? Nici o disfuncție? Se simți o adiere lascivă dinspre biroul lui. Nici o disfuncție, am murmurat. — Dar soția dumneavoastră? Ea a avut orgasm? Soția mea, doctore, nu e treaba ta. Nici dulceața gurii ei care te înghite cu totul sau curbura șezutului ei, cum l-am numi dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]