3,081 matches
-
greu de crezut că vom asista în următorii ani la o astfel de, să recunoaștem, incredibilă întîmplare. Reîntors în Occident, după eșecul demersurilor sale, Vladimir Bukovski, remarcînd în Rusia o "uitare net freudiană, asociată cu pierderea conștiinței morale", constată cu amărăciune: "Viața în Rusia pare să plece din nou de la zero, fără regrete, nici remușcări, fără cel mai mic efort de a regîndi experiența suferită. Dacă vinovații nici nu simt nevoia să ceară iertare, situația e disperată. Un om nu poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
celor închiși. În treisprezece ani de detenție a primit patru scrisori și patru pachete. Tatăl, după patruzeci și doi de ani de muncă, își pierde pensia pentru că fiul era deținut politic. Marcat de moartea părinților, datorată și condamnării sale, cu amărăciune își amintește: "Momente în care mi-a părut rău că n-am murit în pușcărie. Pentru că acolo era vai de mine, iar afară era vai de noi! Cîteodată, am suferit afară, mai mult decît în pușcărie. Lucram în fabrica de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fi judecat pe 27 ianuarie 1960. Înainte de a fi dus la tribunal va fi: ras, tuns, îmbrăcat cu palton negru, nou, de la alt deținut, cu cravată, stropit cu colonie. Totul pentru a da aparență unui om politic. Va povesti, cu amărăciune, în continuare: "Ca om politic, am fost condamnat la 7 ani închisoare, la confiscarea totală a averii, pentru uneltire contra ordinii sociale prin agitație. Pe cine agitasem? Pe martorul Teodor Hăidăuțu, care a spus că m-a auzit zicînd că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ales psihologice, când toate „lucrurile” se aflau la locul lor - chiar și conceptele. Exilul Însemna ceea ce era de fapt - o alungare! Da, acesta e adevărul gol, crud, aproape inavuabil: cu toții, cei care am fugit de tiranie, cu furie, dezgust sau amărăciune infinită, „parțial” sau definitiv, poate cu speranța re-Întoarcerii „odată”, Într-un viitor social care părea din ce În ce mai iluzoriu sau nu, am pierdut ceva; acel ceva de care noi, azi, În turbionul vieții „moderne, americanizate”, nici nu mai suntem deplin conștienți, lucizi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se Împotrivește propunerii unor tovarăși din conducerea de partid de a fi exclus și din U. Scriitorilor, de a fi arestat etc. Cum am și declarat-o În același număr al revistei Dosarele istoriei care publică acest material, surpriza și amărăciunea mea, târzie, nu este față de acest protocol al excluderii, de care aflu abia după două decenii, ci de un alt „raport”, cu aceeași dată, februarie ’72, În care Biroul U. Scriitorilor, birou În care, În afară de unii scriitori de marcă precum
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și rece În actul, zis obiectiv, al creației. Mai ales În cazul „romancierului realist” care trebuie să stea la semi-distanță și să contemple calm și lucid totul! Da, dar... totul sunt eu!, striga mereu În mine o voce și, cu amărăciunea că nu am, că nu posed, nobila inspirație poetică, mă „afundam” cu cerbicie În meandrele și marasmele, duhorile și labirinturile epice, sperând ca „acolo”, pe acel teren, să-mi ascund „boala”, sangvinitatea Înnăscută, ca o pecete aproape blestemată, s-o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Stănescu sau Ivasiuc sau... Tatăl meu, mort cu mult Înainte Într-un accident, ca și alții, din anturajul și din lumea sa care Își pierduseră speranța! La atâția Români de ispravă care și-au sfârșit zilele „Înainte”, cu acea imensă amărăciune că „lumea s-a Întors pe dos”, că suntem părăsiți de lumea civilizată, a Apusului, și că România lor și a strămoșilor lor se afundă Încă o dată În marasmele istoriei, o „piatră prea grea” pentru un popor, o „populație” de pe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
în mijlocul mesei din bucătărie. Marta era deja prezentă, făcându-și de lucru cu aparatul de cafea espresso Gaggia, în timp ce stafia mahmură, înfășurată în șicul cearșaf Frette plutea prin bucătărie, sprijinindu-și o clipă fruntea încinsă de frapieră (stafia observă cu amărăciune că era goală) înainte de a se prăbuși într-un scaun la masa rotundă din colțul îndepărtat al încăperii. Marta era o femeie trecută de treizeci și ceva de ani, intenționat aleasă pentru că nu era foarte atrăgătoare și cu care Jayne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Altfel le puteți ține oricât aveți nevoie. Vă mulțumesc recunoscător pentru atenția, ce acordați persoanei mele. Sunt mulțumit că acum - deși nu-mi mai folosește practic la nimic, recunoașterea muncii mele de către niște tineri scriitori inimoși - mă răsplătește de multe amărăciuni, pe care le-am avut În viață. Anul trecut am mai avut o răsplată de suflet: la Liceul din localitate am fost solicitat să predau ore de lb. germană, pentru care am stăruit să nu se scoată din program. După
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Proiectul însuși al construcției europene, care însoțise ca un nimb simbolic „săgeata” Expresului Literar, s-a poticnit în scepticismul francezilor și al olandezilor, cu prilejul votării Constituției europene. Nimic nu a mai fost ca înainte, și acest sentiment al unei amărăciuni generale, transistorice, s-a suprapus peste propriile noastre slăbiciuni și inconsecvențe legate de finisarea volumului. Dacă acest jurnal de călătorie vede totuși lumina tiparului, există două explicații. Una tehnică și alta de ordinul transcendenței, pentru că un vis nu moare cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în fața obiectivelor. Figurile noastre din aceste ultime fotografii la Lisabona vor înfățișa probabil mult optimism și încrederea de dinaintea unei aventuri căreia i te dedici cu uitare de sine. Acestei însuflețiri senine, peste ani, îi va răspunde melancolia unor ochi încercănați, amărăciunea unor frunți ridate. În sfârșit, răsună semnalul de plecare. La revedere, Lisabona! Îți mulțumim pentru generozitate!... Dar ospitalitatea portugheză nu se sfârșește aici. Nici nu apucăm să ieșim bine din gară, că încep să mișune printre fotolii cărucioare cu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
strânge nevinovată din umeri. „E tot ce avem”, îmi răspunde. Bine, dar România e țară francofonă, ne-am cultivat relații speciale cu Franța și, mai important, avem scriitori foarte buni - îmi „dezvolt”, pe un ton doar aparent ironic, nedumerirea și amărăciunea, însă vorbesc tot pentru mine, pentru că femeia s-a retras, zâmbind, la colegele de la casierie. O scenă ridicolă, pe care mi-o asum integral. Tac și număr cărțile autorilor albanezi, destul de multe... Librăria Mollat e fabuloasă. Autori și titluri care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nouă cucerire galantă. Uneori însă dansam acolo și cu Mama, părând pur și simplu o pereche, nu foarte distonantă, și ambii afișam o naivitate și o nepăsare reale, ce ne-au salvat pe ambii, se pare, de o încrustare a amărăciunii și cinismului existenței care tălăzuia în jur, într-o Capitală ce-și pierduse orice luciu, mase informe de inși alergau la „fabrici, uzine și birouri” sau mărșăluiau, cu adevărat „veseli”, de 1 Mai și 23 August, ore întregi prin fața tribunelor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
abaterea mea de la principiile partidului și atitudinea mea dușmănoasă în străinătate față de hotărârile acestuia”*, drept care Breban Nicolae este exclus din comitetul central, din partid și din Biroul U. Scriitorilor. Ce m-a uimit cu adevărat și m-a umplut de amărăciune a fost nu excluderea mea din partidul ce devenea tot mai mult o simplă fațadă grotescă a unei dictaturi decupate parcă din medievalitatea românească târzie, ci „raportul” Biroului U. Scriitorilor către partid, cu aceeași dată, 16 februarie 1972, în care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în care constatăm stupefiați că am avut „o grămadă” de contestatari, de revoltați față de ororile și absurditățile regimului. Toate acele „gânduri de moarte” pe care le avea aproape orice cetățean adult al României ceaușiste, gânduri libere și revoltate, toate acele amărăciuni reprimate sau vise de realizări înfrânte, murdărite în fașă, devin, în jurnalele unor scriitori ce au apărut ca ciupercile după ploaie, pure realități, „fapte de arme”, așa cum se luptă copiii, în cămările lor închise și în absența adulților, lovind cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
chiar polițist. Sloganuri precum „Ori Academia, ori pușcăria!” cu care sunt veștejiți unii mari intelectuali români sunt forme ale nivelării grosolane ale rezistenței, a permanenței spirituale a românilor și eu nu pot să cred, de exemplu, că Lucian Blaga, în amărăciunea exilului său interior, alungat de la catedra de filozofie și din Academia Română, mergea până acolo încât să-i condamne pe foștii săi colegi de Academie, un Călinescu sau Vianu, pentru a fi acceptat „să rămână”. Dimpotrivă, cred eu, faptul că vârfuri
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
descoperit” de romanticii italieni și nemți, de fapt, o viziune asupra vieții. Nu, să nu ne rușinăm de istoria noastră și, când observ pe unii intelectuali veritabili de azi că o fac, mânia mea momentană nu este întrecută decât de amărăciune și nedumerire: cum e posibil, dacă nu ești un măscărici care vrea să atragă atenția asupra ta prin orice mijloace, cum e posibil să nu te bucuri în toată ființa ta că visul lui Eminescu și al ardelenilor s-a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
totuși un pașaport și un buletin de vot și nu sunt tratați ca niște iloți, așa cum se întâmplă cu cei din teritorii. Ei pot ieși din țară prin aeroportul Ben Gurion, deși cu prețul unor interogatorii speciale. Îmi mărturisesc însă amărăciunea în fața obstacolelor pe care le întâmpină bolnavii palestinieni, care nu pot ajunge decât cu mare dificultate să-și îngrijească sănătatea la Nazaret. Palestina: acești autohtoni, așa mi s-a părut, se vor moralmente alături de ea, dar nu-s prea nemulțumiți
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
citi cartea, nu vor merge să vadă filmul făcut după ea. "Un tip slab, în plus, cunoaștem muzica, a vrut să sară din tren, mai bine să rămână pe peron, și să nu mai conteze pe noi pentru nimic." Eterna amărăciune a cusurgiului. Ierarhii de la Vatican, dedați integral căințelor, nu vor să audă această notă falsă în euforia regăsirilor. Iar sioniștii oficiali, acei friends of Israel, prietenii săi dintotdeauna, au șters din agenda lor numele fostului tovarăș de drum. Iată cum
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
între Tel-Aviv și Ramallah, între Beirut și Damasc, n-ai cum să nu cazi în capcane pardosite cu idei de gata din care, ca și din ambiguitate, nu poți ieși decât lăsând ceva din propria-ți piele (această trapă a amărăciunilor pare anume făcută pentru a te pune rău cu tine însuți și cu cei mai buni prieteni ai tăi). A oferi zi de zi fericire contemporanilor tăi este un full time job de care cântăreții, actrițele, gastronomii, animatorii de televiziune
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
învârte. Eadem sunt semper omnia. "Toate sunt întotdeauna la fel": sunt cuvintele lui Lucrețiu, poet roman materialist și dușman al zeilor. Dacă l-am citi ceva mai des, am fi scutiți de o mulțime de deziluzii fără de motiv și de amărăciuni inutile. Aceasta îmi pare a fi, la urma urmelor, adevărata piatră de hotar dintre agnostic și credincios. Exegetul creștin presupune că cele trei momente prevestitoare de timpuri noi de la nunta din Cana sunt tot atât de diferite și de superioare celor vechi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și bețiv, om vesel și chefliu. La o luptă cu tătarii sunt ajutați de un fecior care vine din țară străină, și se leagă tovarăși, fără ca feciorul străin să știe că Bogdan e fiul Domnului. Ostrov Feciorul lui Jder arată amărăciunile lui, că bătrânul Jder e-nchis pe nedrept în Suceava, la pâra unui dușman, că casa i-a rămas pustiită, averile părăduite, jupâneasa nenorocită. Pun la cale eliberarea prin silă a lui Jder. Bogdan se duce în recunoaștere la Suceava
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
anii din urmă își dă seama că în jurul lui e credință, pentrucă s-a întemeiat putere, dar că după el necredincioșii boeri își vor face de cap, când grozavul lui braț nu va mai fi, și moșia va trece prin amărăciuni multe: gândurile și îndoelile lui în ceasuri de suferință... "Perdaf" avea la bătrânețe pe un pitic rus, care trecuse pe la curtea lui Ivan Grozna care-i spune "Batiușca" și "Țar", își plânge viața, își aduce aminte de "Grozna" și fericește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu nevastă, și dacă-i așa, și nu-i pe lumea asta o rânduială, el se pune cu pușca, și cine-a intra la casa și la pământul lui, să-l scoată, nu mai vede lumina soarelui, îl pușcă!... Mare amărăciune! Și ne gândim noi acù cum să facem să nu se primejduiască omul, că-i om de omenie... El nu vra să știe, nici nu mai ese din casă, șede cu pușca încărcată ș-așteaptă pe cei care-or veni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
au suferit sub regimul crud al țarismului, ambele au trecut calvarul luptei pentru libertate, și când scopul a fost atins, când amândouă republicele au devenit independente și neatânate, în care condițiuni se creează posibilități pentru dezvoltarea popoarelor lor, Moldova cu amărăciune află despre tentativele surorii ei mai mari împotriva independenței Republicei Moldovenești, care și ea dorește să fie independentă și neatânată. Sfatul Țării, în care sunt reprezentate toate națiunile ce locuiesc pe teritoriul Basarabiei, își exprimă în unanimitate protestul său energic
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]