8,708 matches
-
filozofia ar putea fi extrasă din limbă sau că folosirea cuvintelor autohtone foarte vechi ar favoriza manifestarea gîndirii filozofice crede implicit că ființarea (faptul de a fi, existența a ceea ce este) se oglindește nemijlocit în cuvînt, idee depășită încă din antichitate, cînd s-a demonstrat deja că nu există legătură între cuvînt și esența obiectului denumit. Formulînd în mod clar principiul arbitrarietății semnului lingvistic în raport cu realitatea desemnată, Ferdinand de Saussure a desființat teoriile eronate despre construcția filozofică numai sau îndeosebi prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Katz, J. J. (eds), The Structure of Language. Readings in the Philosophy of Language, Prentice-Hall, Inc., Englewood Cliffs, New Jersey, 1965 Fourastié, Jean, Comment mon cerveau s'informe, Editions Robert Laffont, Paris, 1974 Frâncu, Constantin, Evoluția reflecțiilor privind limbajul din antichitate pînă la Kant, Casa editorială "Demiurg", Iași, 1998 Gadamer, Hans-Georg, Elogiul teoriei. Moștenirea Europei, Polirom, Iași, 1999 Gadamer, Hans-Georg, Vérité et méthode. Les grandes lignes d'une herméneutique philosophique, Editions du Seuil, Paris, 1976 Gardiner, A. H., Langage et acte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
analiza realizată de Ernst Cassirer în primul volum al lucrării Philosophie der symbolischen Formen, (ediția franceză: La philosophie des formes symboliques, Les Editions de Minuit, Paris, 1972, vol. I, Le langage). 11 Vezi Constantin Frâncu, Evoluția reflecțiilor privind limbajul din antichitate pînă la Kant, Casa Editorială "Demiurg", Iași, l998, p.146-147. 12 Ferdinand de Saussure, op. cit., p. 29-32. 13 S-ar putea pune din nou problema legitimității opiniei în legătură cu începutul cercetării limbii abia în secolul al XIX-lea, ținînd cont că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
verbal, ajunge la sublimare poetică. Lângă numele poetului s-au pus calificative ca neoclasic ori neo-parnasian, însă, dincolo de convenții, el năzuiește spre un cer al permanențelor, tinzând spre empireul Frumosului spiritualizat; mitologia sa cu tendințe eclectice convergente unifică transtemporal memoria antichității eline, sugestii din secolul al nouăsprezecelea (unele de sorginte germană) și nostalgii verticalizante ale altora. Poet al esențelor ființei, totodată înclinat spre ceremonial și solemnități, un Doinaș drapat în sacerdot al verbului-instaurator e, concomitent, un poet uvrier formulă de găsit
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de drag d-lui profesor, nu poate exista fără "prezumatul" dincolo. Dacă ține atît de mult, domnia sa poate să rămînă aici, unde demonstrează că îi este locul. 1.10. VIDUL Pe fondul sincretismului noii ere, renasc misteriile vechilor școli ale Antichității. Nu li se poate opune nici biserica, închisă în propria-i dogmă și amestecată în tot felul de intrigi politice, nici știința, încătușată în limitele materiei, ambele nemaiștiind cum să-i facă pe oameni întregi. Știința trebuie să-și lărgească
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
ocazii de a dovedi unitatea Numelui lui Dumnezeu în martiriu. Chiar dacă nu se produce nimic comparabil cu episoadele din 1096, simbolul continua să călăuzească mințile. Atât literatura savantă, cât și cea populară preiau subiectul. Iar în context popular martirii din Antichitate și cei din timpurile mai recente dau naștere la numeroase povești miraculoase și legende care marchează profund cultura așkenază 18. Acestea alimentează, la rândul lor, o memorie a suferinței. * Deși cronicile Cruciadelor n-au circulat mult timp decât sub formă
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
neapărat de persecuție. În aceeași epocă, alte grupuri au suferit la fel de mult ca evreii. În sfârșit, istoria acestora din urmă nu a fost una de pasivitate, și nu cu sionismul începe istoria ofensivei și a bravurii evreiești 22. Încă din Antichitate, macabeii nu se remarcaseră prin omenia metodelor lor războinice. Revoltele repetate ale evreilor împotriva romanilor fuseseră marcate de vărsări de sânge. Cât despre tulburările din Alexandria, de la începutul erei creștine, era vorba de o serie de conflicte între evrei și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
istoriografii evreiești în secolul al XVI-lea, scrie el în Zakhor, a fost marea catastrofă care a pus capăt în mod brutal vieții publice evreiești în Peninsula Iberică în ultimul deceniu al secolului al XV-lea. [...] Pentru prima oară din Antichitate, așadar, citim un răspuns al istoricilor evrei răspuns plural la un eveniment istoric extraordinar"46. Ne putem întreba totuși dacă aceste producții de tonalitate istoriografică, chiar dacă apariția lor este mult posterioară evenimentelor, nu au fost receptate mai întâi de cititori
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
evreiești fondate exclusiv pe persecuții, masacre și dezastre se poate instala în conștiințele evreiești. Zi de zi, lună de lună, sub formă de calendar sau de almanah, cartea înșiră nenorocirile evreilor începând cu Evul Mediu iar în introducere începând cu Antichitatea. Autorul nu pierde ocazia să semnaleze în această introducere că prima menționare istorică a poporului lui Israel relatează de fapt distrugerea lui de către faraonul Merneptah, în 1223 î.Hr. El încheie anunțând că această carte nu are sfârșit și s-ar
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Thomas, 176 Amalec, 306 Aman, 49 America de Nord, 120, 205 Americani, 204, 280 Ammi, Rabbi, 33 An de Cristal, 256 Ancona, autodafeul de la, 108 Anglia, 46, 58, 70, 133 Ani maamin (crez evreiesc), 166 Anonimul din Mainz, 62, 64 Anschluss, 215 Antichitate, 71, 78, 107, 267 Anticrist, 95 Antioh al IV-lea Epifanul, 31, 38 Arabi, 224, 231, 233, 239, 242, 253, 254, 262 285 Arabo-musulmani, 254-255, 259, 262, 283-284 Arafat, Yasser, 222, 224-225, 228 Arendt, Hannah, 199, 273-275, 290 Arestările de la
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Esența noastră divină a fost invitată demult în această realitate, dar noi ne-am îndepărtat, creîndu-ne tot felul de idoli. Acum vine vremea secerișului și trebuie să ne grăbim să ne facem treaba. Vremea noastră seamănă mult cu cea a Antichității tîrzii, cînd a căzut Imperiul roman, reprezentată atît de bine de viața și opera Fericitului Augustin. Un proces de destructurare o caracterizează, de tribalizare, de anarhie, de re-sacralizare, de noi fluxuri migraționiste și, în plus, noi tehnologii și o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
făcute. Trebuie mers la momentul fatidic și schimbată opțiunea. Toate alegerile noastre sunt înscrise în planul divin, într-un Acum continuu, dar nu toate ne pot aduce fericirea. A venit anul vremii imprevizibile. Pare că domnește incertitudinea, că revine anarhia Antichității tîrzii. Sfatul meu este să vă creați singuri realitatea în fiecare zi, printr-o meditație de 10 minute și să evitați riscurile, pe cît posibil. Iar dacă investiți în astfel de produse cum e bitcoinul, sfatul meu e ca după
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
în ele o hartă a emoțiilor, a mobilităților mult mai intense decît altădată, o hartă a conexiunilor comunicaționale, amplificate nebănuit prin intermediul rețelelor sociale" (p. 10). Slaughter propunea, în acest sens și o nouă știință: sociografia. Kaplan găsește geopoliticieni încă în antichitate, arătînd cum geografia, în calitate de "pivot al istoriei", a ghidat mersul imperiilor și al civilizațiilor, dincolo de ideologii trecătoare. Iată ce spunea, mai aproape de noi, un inspirator al lui Kaplan, geograful englez Mackinder: "Balanța adevărată a puterilor politice într-un anumit moment
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
de vărsarea Dunării în Marea Neagră. Așa cum am văzut, este o rămășiță a Mării Sarmatice, închisă de retragerea ei în fața ridicării semețe a Carpaților, din care a rezultat un acces limitat la Marea Mediterană și, implicit, la apele oceanului planetar. Încă din Antichitate, soarta Mării Negre a depins, într-o măsură determinantă, de puterea care deținea controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Și totuși, nu putem discuta de o izolare absolută în care să ne fi scufundat Dunărea. Pentru a ocoli cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
se derula amăgitoarea Curbură a Carpaților. Gurile Dunării au avut, totuși, forța de a mai risipi din vraja izolării noastre. Deși închisă de strâmtori spre Oceanul Planetar, Marea Neagră a constituit și constituie o poartă deschisă spre inima continentului. Încă din Antichitate, Pontul Euxin era important prin poziționarea lui oarecum centrală în Europa, de unde a reușit să colecteze fluvii din toate direcțiile (Dunăre, Nistru, Nipru, Don). Diversele puteri au vizat, pe parcursul istoriei, să exploateze cursul inferior navigabil al fluviilor pentru a pătrunde
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
patriarhale, aceste triburi au trecut prin foc și sabie culturile neolitice din peninsulă. Au stropșit, sub copitele cailor, lutul ars și încondeiat al ceramicii din străvechime pe care au spart-o într-un infinit de cioburi. Fluxul migrator de la începutul Antichității, provenind din zona stepelor nord pontice, a perturbat serios dezvoltarea socio economică a Balcanilor, inclusiv a ținuturilor noastre. Deși conectată, din vremea neoliticului, la binefacerile agriculturii, peninsulei i-a fost grav tulburată liniștea de forfota indo europeană. A fost momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a rodit mai târziu poporul grec în varianta sa clasică. Încă de pe vremea când dădeau în pârg, fructele acestei civilizații au fost aduse de eleni și în ținuturile noastre, fiind gustate de geto daci. d. În universul greco roman În Antichitate, cu tălpile pe fundul mării și cu creștetul mângâiat de soare, trupul Balcanilor se înălța din Mediterana, strângând în brațele muntoase teritorii dens populate și civilizate. Realitatea se oglindea în întreg sudul Europei, unde pe lanțul de peninsule (balcanică, italică
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
La scurtă vreme, Roma a renunțat cu o oarecare ușurință la această provincie. Sub presiunea grea a năvălirii barbare, Aurelian a abandonat Dacia romană. A lăsat-o pradă goților, retrăgând administrația și armata. e. Răsăritul civilizației apusene Magnifica lume a Antichității avea să apună, dar nu și civilizația ei. O nouă lume a răsărit în Evul Mediu, sub năvălirile popoarelor migratoare care s-au abătut ca o furtună peste umanitate. Natura și-a jucat, ca întotdeauna, propriul rol în punerea în
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
avea să devină steaua polară după care s-a ghidat politic și cultural aproape întreaga omenire. De atunci și până acum, ne-am orientat gradual, ca neam și țară, după polii din nordul continentului. Și, totuși, la fel ca în Antichitate, din Evul Mediu și până în prezent, continuăm să ne aflăm în interiorul lumii civilizate, dar la periferia ei (spațiul euro atlantic). Acest destin a fost marcat de anumite realități încă din momentul când torentul migrator a inundat Europa. Factori sociali și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Europei (italică și iberică). Puhoiul migrator care s-a revărsat în valuri, odată cu Evul Mediu, din străfundurile Eurasiei, fusese dirijat de zidul uman al Balcanilor spre nordul istmului ponto baltic. A curs în direcția unor regiuni mai slab locuite în timpul Antichității, aflate la miazănoapte de lumea greco romană. Devierea curentului migrator în nord a fost, în special, lucrarea Carpaților. Arcuindu-se, sub povara înfruntării coloșilor tectonici din adâncuri, Carpații au dirijat la suprafață rute complicate în această parte a Europei. Depozitarul
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
fie înfipt pe la spate, chiar în coasta lor, iar înjunghierea se putea dovedi fatală. Slăbiți de incursiunile de la miazănoapte, de unde suportase punctul maxim al presiunii, și în fața cărora rezistase secole, li s-a aplicat o lovitură grea de la miazăzi. În Antichitate, perșii nu au cucerit Balcanii pentru că nu au putut trece peste obstacolul uman pe care îl presupunea această peninsulă. În timp unele realități au înregistrat modificări majore care au făcut posibil succesul otoman în Evul Mediu. Reușita turcă s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Mediu. Reușita turcă s-a datorat avantajului rarefierii populației în sud estul european sub impulsul migrațiilor. Așadar, devine legitimă întrebarea dacă triburile selgiucide sau, înaintea lor, cele slave se mai puteau impune în fața unui Bizanț populat la fel ca în Antichitate. Însă nu atât evoluțiile socio demografice explică penetrarea barajului uman din Balcani, cât faptul că natura însăși nu i-a putut oferi o protecție absolută. A lăsat să se furișeze grave primejdii în ținuturile noastre. Zona umedă specifică rutei pontice
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
nu au reprezentat o barieră naturală de nepătruns. În neolitic, cultura Stracevo Criș a trecut parțial Carpații Orientali, așa cum, mai târziu, ceramica bogată în culori Cucuteni Tripolie s-a strecurat prin Pasul Oituz în sud estul Transilvaniei (Depresiunea Brașovului). În Antichitate, geto dacii au putut să stăpânească teritoriile intra și extra carpatice, iar Burebista să întemeieze un stat, chiar dacă efemer, având munții drept coloană vertebrală. Noi file de istorie glorioasă au fost scrise sub domniile lui Mihai Viteazul și Ferdinand I.
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de netrecut, s-a așezat ca o barieră între ținuturile ce le mărginesc. Astfel, Carpații au avut forța de a genera particularități socio politice și culturale de o parte și de alta a versanților săi. Să nu uităm că, în Antichitate, deși vorbim de una și aceeași populație geto dacă, ne raportăm la o multitudine de triburi înrudite, dar cu o geneză suficient de personalizată. Putem spune că s-a resimțit influența mai puternică a unor elemente iraniene în sud și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Până la sfârșitul Epocii moderne, care s-a prăbușit în larma asurzitoare de mitraliere și obuze din Primul Război Mondial, Carpații au reprezentat una dintre cele mai longevive frontiere naturale din Europa 25. Europa, între agonie și speranță La sfârșit de Antichitate și început de Ev Mediu, furtuni de sânge, șiroind din trupuri stoarse până la ultima picătură, au inundat pământul. Fulgere au aprins focul pârjolitor, iar în lumina lui luceau săbii și lăncii. Tunete bubuiau din piepturi care își strigau disperarea în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]