4,072 matches
-
verbul epileptic când s-ascunde Târându-se-n tăcerea ca de pâslă, Silaba voastră face viermi și mâzgă.“ („Clevetitorilor patriei“, Contemporanul, 30 aprilie 1976) „Din frunză-n frunză gândul, voltaic arc, va crește, din casă-n casă visul va ninge argintiu. Mărire celor care visează românește spre zarea comunistă și sufletul ei viu!“ („Din vatră ca un scut“, România literară, 19 august 1982) NICULESCU Barbu „Trebuie să vă mărturisesc că dorința mea de a fi util României a fost mult mai
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
iar, când se ia curentul, ne vine să dăm de pereți cu cele două radiatoare mici care mai dezmorțesc aerul. Ca să ne ajute, Fodorii și Kety ne fac cadou câte o sobiță de tuci: una neagră, alta vopsită cu ceva argintiu. Fără să fac mofturi, în toamna lui ’87 îl chem pe meșterul Hansi de la Giarmata, care sparge cu sârg pereții în bibliotecă și dormitor până nimerește două găuri în horn și trage o mândrețe de burlane cotite, negre și lucioase
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
vreo 15, multe fete. Sunt îmbrăcați ca naiba. Camp. Ca unii dintre noi în anii ’80. Or fi din... Rusia, mă gândesc. Săracii! Sau din... Albania? Fetele au fuste urâte, de mame din perioada comunistă. Două au căciuli de vulpe argintie (horor), cam vechi, de tanti din Est. Pantofi destul de shabby. Pe frigul ăsta pantofi... Caut mai mulți euro prin buzunare. Săracii de ei... Studenți săraci. Da’ parcă prea-s shabby. Să fie din Rusia? Din Siberia, poate! Sunt foarte mândri
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
strălucirea de pe fețele și din ochii acestora. Concomitent, bătrânul dascăl trăiește tristețea unei realități dureroase pentru el. Vârsta foștilor săi elevi îi dezvăluie incontestabil dimensiunea senectuții sale. Stau mărturie ridurile adânci de pe obraz, ochii stinși cu albastrul lor decolorat, părul argintiu, trupul împuținat cu spatele adus sub povara toamnelor pe care le poartă, mișcările mai lente și mersul încetinit. Este ceea ce a mai rămas din vioiciunea, neastâmpărul și vrednicia dirigintelui lor, gândesc, cu matură înțelegere, băieții lui Dumitru Dascălu. Timpul, veșnic
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
așteaptă o nouă zi de muncă. Dirigintele „Domnu’ diriginte”, este apelativul onorant cu care se adresează foștii elevi celui care le-a călăuzit pașii, ca părinte spiritual, în perioada școlarității adolescentine, deși foștii ucenici se află acum la vârsta tâmplelor argintii, a deplinei maturități fizice și intelectuale, cu răspunderi profesionale, sociale și familiale. În angrenajul microsocial al școlii, dirigintele este un pinion cu important rol formativ educativ. El păstorește o clasă de elevi, o organizează ca microgrup social, îi orientează țelurile
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
odihnă și relaxare. Desigur că cele povestite acum sunt departe de frumusețea realității și încerc să reconstitui cu ochii minții cum alergam pe aleile ce treceau printr-o mică pădure de conifere printre care se distingeau de la distanță renumiții brazi argintii. Tot parcul era înconjurat de pini cu coajă neobișnuit de groasă de culoare brun roșcată. Stâncile răsăreau ca din pământ, fără amenajări artificiale, înconjurate cu tufe și flori specifice zonei, mai ales cu mentă sălbatică. În diferite locuri erau amplasate
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
nu mai era pământean, nu se mai putea hrăni cu roua și zorile fiecărei dimineți așteptând să afle secretul fiecărei zile. Aproape de îngeri, de lumea de dincolo și de astre avea să simtă toată energia stelară, atingându-l ușor valurile argintii ale steluțelor. Tranzita pragul dintre cele două lumi, văzute și nevăzute, trecând prin vămile văzduhului, ducându-l în fața Marelui Judecător Suprem. Anii copilăriei sale, a Carlinei nu-i dădeau pace, ca o flacără vie îi apăreau în minte. Se născuse
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
întotdeauna strigîndu-mi cîte un "salut, bătrîne!" M-am ridicat de pe scaun și m-am întors, rămînînd perplex. În fața mea, rezemată cu spatele de tocul ușii, stătea doamna Tamara: cizme negre, bine mulate pe picior, palton gri, guler mare, din vulpe argintie cu puf des, lucios și cu fire negre de păr țepos, al căror vîrf era alb-argintiu; părul ei brumat și-l strînsese sub o broboadă de cașmir gri, cu motive florale mici pe margini. Zăpada de pe broboadă și de pe umeri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privind aiurea într-un colț, în timp ce Don Șef se plimbă prin încăpere, desfăcîndu-și mereu șuba sub care simte că se încinge. E un bărbat frumos, bine legat, în puterea vîrstei, probabil în jur de cincizeci de ani, cu destul păr argintiu și mult calm în privire. Aș putea crede că ochii doamnei Teona sînt numai asupra lui dacă nu mi-ar fi proaspete în memorie vorbele șefului, spuse atunci, pe alee: "Un bătrîn ca mine are și-acasă". A mai spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să fac. Sînt scoase cîteva cărți dintr-un raft, Graur începe să înșire formule din teoria gazelor reale, Lupu și Brăduț caută prin cărți unele amănunte, în timp ce Luchian iese din birou fredonînd o arie, trecîndu-și din mers degetele prin părul argintiu la tîmple; se întoarce după cîteva minute cu o mașină electronică de calcul sub braț. Pune mașina în priză și se așază lîngă Graur. Să-i dăm bice, că-i timpul scump, surîde el, așteptînd să-i dicteze Graur primele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acasă: pardesiu elegant, bleumarin; fular de mătase gri; cămașă albă și cravată cu dungi roșii și albe; mănuși de primăvară; geantă diplomat japoneză din poliester negru armat cu fibră de sticlă, încadrată în două șine din aluminiu eloxat, care scînteiază argintiu. În mîna stîngă ține geanta diplomat și documentația tehnică a separatorului, iar cu dreapta sprijină un sac de hîrtie plin, lăsat jos, lîngă picioare. Imediat, Dinule, îi spun. Cobor imediat. Mă mai uit o dată peste toate cadranele indicatoare ale pupitrului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
zece ori pe zi. Șucuran e pe primul plan al vieței mele de aici; e f. amuzantă. Dan i-a trimis o rochie foarte lungă, pe care o poartă Amidée; ea însă a oprit cordonul alb de pichet cu agrafă argintie, pe care îl pune pe piele înainte de a intra în apă; i-a mai trimes și o pereche mică de chiloți bărbătești americani, pe care îi adoră pentru că au o marcă a fabricei americane; intră în apă cu ei și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și stâlcite, era bucuria ta, era pre zența severă și totuși emoționată a tatei, care sub tonul autoritar - „prea o răsfeți“ - își ascundea încuviințarea față de fericirea ta copilărească. Crăciunul însemna și goana prin magazine, cu o lună înainte, însemna beteala argintie ce șiroia pe bradul jivrat, miile de fleacuri care făceau să se des chidă mari superbii tăi ochi negri; și mai târziu, Mouette, când viața s-a înăsprit pentru noi două, era totuși pomul de Crăciun pe care-l împodobeai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
topeau în căldură. Și totuși, pale de vânt... În rada portului, 8 corăbii cu câte un catarg și un vapor de... guerre. [...] Despre Șaga, ni mic, absolut nimic. Nu știi cât e de prezent aici, în „sub barcă“, în paiele argintii ce și aruncă floreta în duel cu vântul. Scrie-mi ce cărți să scap? La care ții mai mult? Ce să fac, eventual, cu cărțile [lui] Georges? Vesèla o voi da cuiva în păstrare sau o voi lua cu mine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și iau un exemplar din Brides, și preț de zece minute nici una din noi nu scoate o vorbă, holbându-ne siderate la fotografii. — Uite! face mami brusc. Întoarce revista ei spre mine, ca să-mi arate un cort alb cu dungi argintii. Nu-i drăguț? — Foarte drăguț. Revin la revista mea și mă uit cu mare interes la rochiile domnișoarelor de onoare, la buchetul miresei... și ochii îmi cad pe data revistei. — Mami! exclam. Asta e de anul trecut! De ce te uitai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
n-am putut să rezist! Scoate un pachet ambalat în hârtie aurie și i-l întinde lui Elinor. Foate bățoasă, Elinor desface hârtia... și scoate o agendă albastră cu copertă capitonată, cu cuvintele „Mama lui“ inscripționate cu un scris înflorit, argintiu. Se uită la ea de parcă tocmai ar fi primit cadou un șobolan mort. — Am și eu una la fel! zice mami, victorioasă. Bagă mâna în geantă și scoate agenda pereche de culoare roz, pe care scrie „Mama ei“. Se numesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Nu mi-am închipuit că o să am nevoie de ea! Eu sunt... logodnica! — Cine sunteți? Mă fixează alb. — Eu sunt... O, Doamne... Mă uit iar spre petrecere și o văd la un moment dat pe Robyn, îmbrăcată într-un top argintiu sidefat și cu o fustă vaporoasă. — Robyn! o strig, cât pot de discret. Robyn! Nu vor să mă lase să intru! — Becky! îmi răspunde Robyn veselă. Hai înăuntru! Pierzi toată distracția! Și îmi face semn veselă cu paharul de șampanie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
după cum arăt, spune cu orgoliu, trăgând pe ea rochia de șifon. Dar e și normal. Săracul de el - nevestei lui nu-i păsa deloc cum arată. Fostei neveste, pardon. Divorțează. — A, spun politicoasă, dându-i o rochie cambrată, albă cu argintiu. — Nu-mi vine să cred că a suportat-o atâta timp. E o scorpie bolnavă de gelozie. O s-o dau în judecată! Amy își trage pe ea rochia cambrată. — Zău, ce drept are ea să mă împiedice să-mi urmez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trebuie să aveți mare grijă de voi! N-are nici un rost să vă înfometați, și pe urmă să leșinați în fața altarului. Ia o brioșă. Caută ceva în geantă. — Uite! În sfârșit, îl avem! Mă uit tâmp la bucata de material argintiu cu ape, din mâna ei. — Ce-i ăsta? — Materialul pentru pernuță! spune Robyn. Trimis par-avion direct din China. Cel cu care am avut probleme la vamă! Să nu-mi spui că nu-ți aduci aminte! — A! Ba da, cum să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îmi cunosc bine mama și vom supraviețui. Mami și cu mine avem o relație indestructibilă. În timp ce, pentru Luke, asta s-ar putea să fie unica lui șansă de a se reconcilia cu mama lui. Telefonul sună și eu privesc blocurile argintii nesfârșite și turnurile din Manhattan. Soarele apune pe o clădire și e preluat de fațada alteia, exact așa cum a spus Luke. Nu are unde să se ducă - nici în față și nici în spate. Taxiurile galbene sunt atât de departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ce să mă aștept. La ceva spectaculos și extrem de teatral. Însă nimic nu m-ar fi putut pregăti cu adevărat pentru momentul în care am pășit înăuntru. E ca și cum aș fi intrat într-o altă lume. Într-o pădure fermecată argintie și strălucitoare. Deasupra mea, crengile se arcuiesc până la tavan. Florile par să crească direct din bulgării de pământ care par să fie aici dintotdeauna. Văd vrejuri de viță-de-vie, fructe și un măr plin cu mere de argint, o pânză de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
crengi sunt proiectate lumini colorate, care se răsfrâng asupra șirurilor de scaune. Două femei periază metodic fiecare tapițerie de scaun. Un bărbat în blugi fixează un cablu de covor. Un altul, cocoțat pe un suport de reflectoare, aranjează o ramură argintie. Un violonist își încălzește arcușul, în vreme ce, judecând după sunetele înăbușite care se aud, alți intrumentiști își acordează timpanele. E ca și cum m-aș afla în culise înaintea unui spectacol în West End. Rămân în picioare pe o latură a sălii, privind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eu. Și... o, Doamne! Uite drumul către casa noastră. În clipa în care văd tăblița familiară, mi se strânge stomacul. — OK, spune șoferul. Elton Road. La ce număr? — 43. E casa de acolo, spun. Cea cu baloane, stegulețe și... serpentine argintii în copaci... La naiba. Arată ca la bâlci. În castanul de la intrare e un bărbat care se chinuie să bage becuri printre crengi, pe aleea din fața casei e parcată o dubiță albă și mai multe femei în uniforme cu dungi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eu pe cap, neanunțat. — Sigur că nu! zice mami. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai vesel! Haideți să v-arăt cortul! În clipa în care văd grădina, rămân cu gura căscată. Pe peluză e întins un cort uriaș, argintiu cu alb. Pe straturile de flori scrie „Becky și Luke“ cu panseluțe. În fiecare tufiș și în fiecare arbust disponibil au fost puse lumini feerice. Un grădinar în uniformă lustruiește mica fântână arteziană nouă, de granit, altcineva mătură curtea, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spune mami, cu voce scăzută. Acum i-a intrat altă păsărică-n cap - vrea să se apuce să organizeze nunți! Profesionist! — Așa, o aud pe Janice în timp ce ne apropiem. Petalele de trandafir de urgență se vor afla într-un coș argintiu de lângă stâlpul A. Vă rog, toată lumea să-și noteze asta pe schița pe care o are... — Știi ceva, cred că o să aibă mare succes, zic gânditoare. — Betty și Margot, voi vă veți ocupa de butoniere. Annabel, tu ai să te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]