4,354 matches
-
ciopîrțit și răstălmăcit, tradiția cea bună a fost înșelată, sechelele comunisto-securiste bîn-tuie peste tot și stăpînesc "principalele mijloace de producție", nici o ideologie coerentă nu prin-de contur, ca să nu mai vorbim despre mizeria din politica noastră, despre bolile crîncene care ne bîntuie în proporții incredibile, despre hoție ca mod de viață ș.a.m.d. Nu am putut să-mi părăsesc țara, deși am avut prilejul, dar acum îmi pare rău că nu am făcut-o. Știu că și exilul are drama lui
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
gregar, oferindu-le, în același timp, iluzia unei vieți mai bune, posibilitatea evadării, măcar temporare, dintr-o realitate ce a devenit de nesuportat. Problema societății noastre e că avem puține insule de normalitate. Tot soiul de paranoizi, nevrotici, schizoizi ne bîntuie cotidianul. Într-un sat de prin Apuseni, rămas cu vreo sută cincizeci de suflete, în loc să fie o oază de liniște, jumătate dintre ei candidează și sunt angrenați într-o crîncenă bătălie politică. Vă dați seama ce e acolo? Apoi, am
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
și el de unde o fi fost și vede pe cei doi țărani, smeriți, plecați în fața lui. Cine sunteți și de unde veniți? Sunt fratele tău vorbi Ioan și am auzit că ție-ți merge bine și ești bogat aici. Pe la noi bîntuie foametea; mor copii și bătrîni. Am venit să te rugăm ca să ne dai puțin porumb, că te-om pomeni... După aceea, Ioan, cînd era cu chef, povestea: Și ne-a luat fratele George și ne-a dat de mîncare și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
modurilor de viață, practicile de consum exprimând un nou raport al individului cu lucrurile, cu ceilalți și cu sine. Dinamica expansiunii nevoilor se menține la aceleași cote, dar capătă noi semnificații colective și individuale. Un consumator de „tipul al treilea” bântuie acum centrele comerciale uriașe, cumpără mărfuri ce poartă mărci mondiale, caută produse light sau bio, pretinde etichete atestând calitatea, navighează pe Internet, descarcă muzică pe telefonul său mobil. Pe nesimțite și în pofida familiarității unei expresii devenite consensuală, era consumului de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
lucrări deosebit de importante 4. René Girard a inclus-o în teoria generală pe care a consacrat-o cupidității 5. Raymond Boudon a propus un model neoindividualist al comparației determinate de invidie în societățile moderne 6. Jean-Pierre Dupuy susține că invidia „bântuie în literatura economică actuală”7. Există și alte semne că Nemesis a revenit pe scena filosofiei și a științelor sociale. Paginile care urmează vor să se înscrie în această tendință de „reabilitare” a problemei invidiei. Intenția care le animă este
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
inspirând încredere în viitor, favorizează reoxigenarea unui prezent adesea epuizat. Dacă, așa cum vom vedea, există și iluzia unei înțelepciuni, există și o înțelepciune a iluziei. Rațiuni de a spera care sunt cu atât mai necesare, cu cât epoca noastră e bântuită de un destul de răspândit sentiment al neputinței de a dirija cursul lumii. Hipertrofia mitologiei eudemoniste are ca scop contrabalansarea acestui sentiment al deposedării, întărind ideea că nefericirea nu e o fatalitate, că există căi, dacă nu pentru a fi fericit
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ales cel de la Shakespeare la modernitate) este dorința de a face auzit, marcând, evident, distanțele, dialogul dintre umbrele moderne și fantomele prezente în marile creații ale trecutului, cu a căror moștenire cele dintâi se nutresc și a căror nostalgie le bântuie. Dorință însoțită de gândul că surprinzătoarele ecouri ce punctează acest dialog vor conduce poate spre un adevăr al teatrului, revelat de înfruntarea fantomei. Itc "I" Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilortc "Tragedia greacă sau prezența morților și forța
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantome, de nălucirile unui delir care-l împinge din acea clipă spre moarte. Plăsmuirile nebuniei, precum apariția fantomatică sau imaginea din vis, închid în ele o egală prezență a invizibilului și a forțelor sale ambivalente. Ca și fantoma, vedeniile ce bântuie delirul sunt deopotrivă capcană și adevăr. Că fantoma care se arată ori că imaginea din vis au același statut ca și halucinațiile apărute în crizele de nebunie o atestă numeroase tragedii; un fapt rămâne totuși neclar: delirul este cel ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantoma care se întoarce, traversând în sens invers granița dintre lumea celor morți și lumea celor vii, ci și, mai ales, unei experiențe a nopții, a întunericului, pe care el a trăit-o nemijlocit. O noapte încărcată de vise premonitorii, bântuite de spectre ce rostesc adevăruri înfricoșătoare, o noapte plină de toate capcanele născocite de zei, de toate momelile și amăgirile în care aceștia l-au atras. Alături de cele trei mari figuri tragice, victime ale acestor curse divine - Aiax, Heracles, Agave
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
statutul Elenei pare de-a dreptul uimitor. Încă din Orestia, Elena este absentă și totodată prezentă. În jurul ei se articulează, în Agamemnon, motivul fantomei, cel al imaginii din vis și cel al eriniilor. Elena și fantoma ei, ne spune corul, bântuie prin palatul pustiu al lui Menelau. Retras într-un ungher al palatului, tăcut și nemișcat, regele abandonat trăiește înconjurat de ipostazele Elenei: phasma, oneirophantos și colossos. Imaginea spectrală a acesteia trece prin fața unui Menelau ce visează cu ochii deschiși; femeia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
renașterii, acestea sunt forțele creatoare de fantome în teatrul no. Dar în vreme ce tragedia greacă vorbește mai cu seamă despre durerea niciodată stinsă a celor vii, durere care deschide ciclul tragic înscriindu-l în tensiunea dintre un trecut și un viitor bântuite de fantome, no vorbește mai degrabă despre teribila, răscolitoarea neputință a morților de a se desprinde de viață. Și asta nu pentru că ar ține cu tot dinadinsul să se răzbune sau să li se facă în sfârșit dreptate după toate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acest sânge vărsat, mai mult decât de crima căreia i-a căzut victimă sau pe care a săvârșit-o, fantoma e aici chinuită de neputința de a accepta despărțirea. Iat-o, bunăoară, pe Tomoe 1, vajnica luptătoare a cărei fantomă bântuie stăpânită de mânia pe care i-o stârnise refuzul bărbatului iubit, războinicul Yoshinaka, de a-l urma în moarte, răvășită de durerea unei despărțiri silite care-i răpise bucuria de a împărtăși soarta omului drag și de a-și uni
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viață - condamnă fantoma la o veșnică rătăcire, la o neîntreruptă căutare și nu îi îngăduie nici o clipă de odihnă. Scena teatrului no, răspântie a trei memoriitc "Scena teatrului no, răspântie a trei memorii" Dacă în no fantoma se întoarce să bântuie prin anumite locuri, asta se întâmplă, așa cum am văzut, pentru că amintirile nu îi dau pace: amintirea unei suferințe ce nu și-a găsit alinarea, amintirea unor patimi nedomolite. Dar pentru ca să-și facă apariția, mai trebuie ca memoria ei să întâlnească
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trecutului, de incapacitatea desprinderii de acest trecut, dar și de imposibilitatea de a-l face să retrăiască în închipuire. Astfel, în Hana Gatami, cutreierările lui shite nu mai sunt cele ale unei fantome, ci ale unui spirit cuprins de nebunie, bântuit de „inaccesibila imagine” pe care femeia caută să o reînvie prin dansul ei frenetic, imaginea bărbatului iubit și pierdut pe care încearcă în zadar să și-o amintească, tot așa cum în zadar încearcă să prindă în mâini imaginea lunii oglindită
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
extrema dificultate de a deosebi visul de realitate, năluca de concretețea trupului viu. Astfel, în Kanehira, piesa deja citată a lui Zeami, fantoma nu este numai o figură a visului, o apariție onirică susținută de forța memoriei, căci ea nu bântuie doar visele ci și realitatea făcându-ne să credem că e aievea apa atât de familiară luând înfățișarea unui luntraș, a acestui barcagiu (care) negreșit a lui Kanehira întruchipare era formă sub care ați putut să-l vedeți de-adevăratelea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vis? Apariție reală? Cine poate ști? Întreaga esență a teatrului no se află concentrată aici, în această incertitudine, în această imagine deopotrivă zărită și brusc dispărută, în această imagine situată la limita vizibilului cu invizibilul. Aidoma fantomei lui Tsunemasa ce bântuia la granița dintre umbră și lumină repezindu-se asupra făcliilor ca să le stingă flacăra, trupul (?) sau răsuflarea (?) fantomei creează în Kiyotsune tenebrele în care se va topi în cele din urmă. O întreagă viziune despre teatru se exprimă în aceste
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să-și amintească. Dacă postura evocatoare se dovedește eficace, e pentru că locul marcat cu o stelă, un templu sau un simplu pin este un veritabil loc al amintirii atât pentru unii, cât și pentru ceilalți. În no, spectrul însuși e bântuit de fantomele trecutului. Fantoma oamenilor vii printre care au trăit îi obsedează pe cei morți în aceeași măsură în care fantoma morților nu îi lasă în pace pe cei vii. Fără îndoială că o piesă precum Matsukaze constituie unul dintre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
refugiul visat, ferit de orice privire și învăluit în tăcere. Actul al doilea se deschide într-o beznă adâncă: toate făcliile cerului s-au stins. Nu e totuși o noapte netulburată; dimpotrivă, e o noapte torturată de coșmarul fărădelegii plănuite, bântuită de fantome, de întâlnirea cu alterități primejdioase. O noapte populată de viziuni malefice, de imaginea înfricoșătoare a pumnalului însângerat, o noapte când, în mintea răvășită de spaimă a lui Macbeth, crima se apropie aidoma unei fantome, iar teama că pietrele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rămâne însă nedefinit. „Is this a dagger?” („Să fie oare acesta un pumnal?”) N-ar putea fi doar o năzărire, o vedenie, o creație pur mentală („a dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real îi pare, așadar, acest pumnal închipuit, pe care Macbeth sfârșește prin a-l compara cu un pumnal adevărat, gata
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mormânt și umblând. Arătarea nu mai are ochi, părul îi este zbârlit „ca firele unei momeli cleioase, cu care ar vrea să-mi prindă sufletul din zbor”, spune cardinalul. Să fie oare Gloucester „revenit la viață” sau fantoma lui care bântuie printre cei vii? Oricum, nu există fantomă care să nu ceară sânge și răzbunare, care să nu parcurgă ciclul început cu o nedreaptă vărsare de sânge și încheiat cu pedepsirea fărădelegii. Titus Andronicus este, în acest sens, ilustrarea perfectă. Întregul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ca niște guri mute, în locul cărora va vorbi Antoniu, evocând spiritul victimei și profețind viitoare mari nenorociri în imagini de-a dreptul apocaliptice: Pe capete de oameni va cădea Blestemul greu și furia în case, Sălbaticul război civil curând Va bântui italice tărâmuri. Distrugerea, și sângele, și groaza Atâta vor părea obișnuite Că mamele-or zâmbi, văzându-și pruncii Crunt sfâșiați în ghiare de războinici. Cruzimea mila va înăbuși-o. Și spiritul lui Cezar, răzbunare Vânând alăturea de duhul Ate Urcat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu vor sufla o vorbă despre întâlnirea lui cu spectrul, rugăminte întărită chiar de către fantoma a cărei voce se aude de undeva de sub podeaua scenei? Limbajul folosit de prinț și detaliile jocului actoricesc plasează spectrul defunctului rege printre spiritele ce bântuie, potrivit superstițiilor populare, spațiile subterane; mai mult decât atât, Hamlet se adresează fantomei în termeni familiari, îi spune „cârtiță bătrână”, „flăcău cumsecade”, „amic”, deplasând astfel întreaga tonalitate a situației de la teroarea tragică spre teama naivă a omului simplu, umil și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Nu-i nimic sau poate Sunt vorbe ca-ntr-un vis sau fără tâlc1. Și totuși, are în mână un pergament pe care i-l lăsaseră fantomele în timpul nopții. Iar Posthumus simte acum nu numai vidul, insesizabilul aparițiilor ce-i bântuiseră visul, ci și forța lor reală, irezistibilă. Ceea ce este de-a dreptul tulburător e faptul că pergamentul depus pe pieptul său nu se află acolo doar pentru a atesta miraculoasa vizită nocturnă a unor prezențe invizibile, ci și pentru a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
el are cel mai adesea chipul trecutului. De la Stâlpii societății la Când ne vom trezi din morți 1, toate soiurile de „strigoi”, adevărate sau false fantome, vor transforma în felul lor locuința omului într-un spațiu ce-ar putea fi bântuit în orice clipă de acest „al treilea personaj”. În Stâlpii societății, domnișoarei Bernick - care visa să fugă „departe de aici, pe marea dezlănțuită” - Rörlung îi răspunde afirmând că trebuie „să nu-i deschidă ușa unui oaspete atât de primejdios”, cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se va sinucide Hedvig. Podul ce reprezintă pentru sensibila adolescentă ceea ce adâncurile mării reprezintă pentru micul Eyolf. Spațiul sălbatic nu se lasă domesticit, după cum nici trecutul nu se lasă închis între patru pereți. Apăsarea trecutului și forța strigoilor Spațiul uman bântuit de duhul morților absenți/prezenți constituie resortul acțiunii în Rosmersholm sau în Strigoii 1. Într-un univers în care trecutul copleșește prezentul, în care semnele morții și ale puterii celor morți se întâlnesc pretutindeni, casa oamenilor vii se află clipă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]