3,362 matches
-
unui castel. Adusese câteva frunze zemoase, ținându-le sus, în lăbuța gingașă. Vânătorul O'Piatră preluă frunzele purtate cu grijă de simpatica maimuțică, afișând o grimasă de satisfacție în vopsiții lui pomeți. Manevrând fața Profesorului cu o mână fermă sub bărbie, el stoarse o frunză pentru a picura câțiva stropi usturători de zeamă pe dunga roșie a obrazului. Oțărându-se de arsura leacului, pacientul consimți, încă un răspăs de vreme, continuarea ancestralei și necunoscutei terapii. Estimp, maimuțica se reîntoarse țopăind, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
stamine aurii, dându-i târcoale acestei făpturi, ce obținu în luminiș înțelesul de femeie foarte tânără, cu brațe rotunde, cu profil de vioară și cu un gât atât de prelung, cum numai girafele îl pot avea. De la umeri până sub bărbie, grumazul delicat îi era ferecat în cercuri de aramă strălucitoare, clădite fără număr, unul peste altul, încât capul îi părea a fi proțăpit pe un teanc instabil de discuri roșcate de metal. Cu veșmântul ei dintr-un văl străveziu, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fost suficientă pentru comunicare. Iar atunci, un gând perfid Își făcu loc În mintea mea ascuțită de cocaină și gândul ăsta mă strecură În spatele țigăncii dansatoare. Am Început și eu să mă bâțâi, palid și cu fălcile Încleștate, proptindu-mi bărbia de umărul dezgolit al mult râvnitei. Ca să-i șoptesc la ureche toate tâmpeniile pe care i le Înșira negrul. Ca să fiu mai limpede: traduceam chiar numai tâmpeniile, doar frazele În privința cărora eram sigur că nu-și vor găsi ecou În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu mai sunt chiar atât de strânse, nu mai are decât picioarele legate, Într-o mână ține țigara, cu cealaltă gesticulează, ține un deget ridicat, Îmi aduc aminte cum, pe vremea când eram elev, ne Împungea cu degetul ăla În bărbie, simțeam că ne Înecăm, c-o să borâm peste el, ne abțineam de fiecare dată. De data asta nu! Fac un salt, sunt lângă scaunul lui Pârvu, ridic mâinile, l-aș prinde de guler, dar e gol până la brâu. Încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mai penibil pentru ea. Toți cei prezenți, chiar și Marius, se așteptaseră la o explozie de indignare în fața criticilor lui, îndreptățite totuși. Dar fata nu replicase în nici un fel. Ascultase tăcută, lovindu-și alene cu cravașa cizmele de călărie. Doar bărbia ce pornise să tremure subțire îi trădase tulburarea interioară. La vremea respectivă întâmplarea făcuse senzație printre obișnuiții hipodromului și nu numai. Cine nu o cunoștea pe doamna Sofia Hagiaturian, mama Smarandei? Ultima descendentă a influentei familii de boieri munteni Dracea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
stepele calmuce. Slăbise, devenise mai suplu și o vigoare deosebită emana din toate mișcările lui. Pielea feței, altădată albă, își modificase culoarea într-un arămiu închis, așa cum se întâmplă blonzilor care petrec mult timp în aer liber, curbura molatică a bărbiei se asprise, iar ochii albaștri, pierduți între cearcăne, nu mai exprimă căutătura galeșă din trecut. Au ceva din fixitatea concentrată, plină de periculozitate, a unui animal de pradă. "S-a schimbat. Cel puțin ca exterior. Dar oare mă mai iubește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Pur și simplu își petrecuse protector mâna după umerii ei, iar ea își lăsase, tăcută, capul la pieptul lui. Iar el îi respectase tăcerea, știind că la momentul potrivit vor discuta și despre asta, așa cum făceau întotdeauna. Îi ridică ușurel bărbia și o privește întrebător. Văd tristețe în ochii tăi. De ce? Nu am hotărât că vom da deoparte tot ce ne poate umbri fericirea? Da, așa-i. Și atunci, de unde această tulburare iubito? Mai este și altceva despre care ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sef, ca să nu dea frâu curiozității, în limitele bunei cuviințe. Întreaga înfățișare a bărbatului trecut binișor peste vârsta de cincizeci de ani, umerii largi, pieptul puternic, fruntea înaltă, parcă și mai lată datorită începutului discret de chelie, conturul sever al bărbiei, emană autoritatea unui ofițer obișnuit să comande și să fie ascultat. Mulți ani atașat militar pe la diferite ambasade ale României în străinătate, dovedise calitățile unui fin observator a vieții politice internaționale, de multe ori analizele lui fiind infinit mai profunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
într-o rochie ponosită de molton, se leagănă mecanic înainte și înapoi pe marginea patului, în timp ce privește fix înainte cu ochi sticloși, inexpresivi. Mâinile încrucișate țin strâns în poală un ursuleț de pluș maro, cu una dintre urechi roasă. Dezmiardă bărbia tremurătoare a copilei într-un gest liniștitor: Puișor, poți să-mi spui unde sunt părinții tăi? Fata continuă să rămână tăcută, străină parcă de tot ce este în jurul ei. Un militar murdar de funingine intră și face semn discret să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în mâna dreaptă și umple unul dintre cele trei pahare, fără picior, cu margini drepte. Palma sorei medicale se strecoară sub ceafa lui, ajutându-l să bea. În timp ce soarbe lacom, un pârâiaș subțire pornește din colțul gurii, prelingându-se către bărbie. Se îneacă, tușește ușor și împroșcă picături pe cearșaf. Simte cum se înroșește, blestemându-și în sinea lui slăbiciunea. Fără nici un cuvânt infirmiera pune paharul pe tavă, apoi, cu o batistă albă, tamponează grijulie pielea umedă din jurul gurii lui. Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
larg deschisă pătrunde un curent ușor călduț odată cu chemarea lungă și ritmată a unui hulub, căreia îi răspunde trilul subțire al unui pițigoi. Pripit, parcă trezit din somn, jandarmul se ridică luând poziția drepți. E proaspăt bărbierit, dovadă crestătura din bărbie lăsată de briciul bine ascuțit într-o clipă de grabă. O foiță albă, punctată de un strop de sânge, acoperă tăietura. Domnule locotenent, sunt plutonierul șef de post Căprăroiu Gheorghe. Raportez că am doi prizonieri americani, găsiți la marginea satului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
său. Nu reușește. Vârful baionetei se îndreaptă încet, dar sigur, către pieptul lui. Realizează îngrozit că dacă slăbește strânsoare, fie și numai pentru o clipă, lama s-ar înfige exact în inimă. Zvâcnește din șolduri și lovește puternic cu pumnul bărbia lui Darie. Cu un geamăt slab, acesta cade pe spate. Rămâne fără cască și Wilhelm, cu ochii injectați de efort, vede un cap adolescentin acoperit cu păr scurt, blond cenușiu. Se aruncă asupra armei aflată în apropiere, dar un braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ochii și acolo găsește, făptura aproape în carne și oase a Smarandei. Este singură, într-o poiană ce își făcuse puțin loc într-o imensă pădure de mesteceni bătrâni, subțiri și scheletici. Stă așezată pe un trunchi căzut, îngândurată, cu bărbia în podul palmei și cotul rezemat de genunchi. Degetele subțiri bat darabana pe buza superioară. Un gest arhicunoscut, semn că are o greutate pe inimă și dorește să-i vorbească, dar cuvintele ei nu ajung la el. Se pierd într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Totul este scos afară și dus în pădure, sub comanda lui Karel care supraveghează acțiunea dând ordine în dreapta și stânga. Din noapte, apare Petr Stefanik, adjunctul său și totodată medicul grupului. Un tip masiv, cam la patruzeci de ani, cu bărbia pătrată și maxilare proeminente. Fața neagră din cauza fumului, este brăzdată de dâre de transpirație. Peste scurta de cojoc ce își pierduse culoarea inițială de-a lungul timpului, poartă două cartușiere încrucișate pe piept ce îl fac să arate precum un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din nou cu pumnalul. Sângele ce țâșnește năvalnic din jugulara tăiată îl împroașcă pe față, dar nu-i dă importanță. Aleargă către învălmășeala luptei. Iovuț se apleacă și se repede cu casca în burta dușmanului. O ridică brusc sus. Lovește bărbia adversarului, amețindu-l. Se apleacă asupra lui și cu un gest scurt îi rupe gâtul în trosnet de oase frânte. Ceva mai încolo, soldatul Anghelache Constantin, căruia îi spuneau Pomană, pentru că fusese gropar, se zvârcolește sub greutatea unui neamț. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
conte Peter von Streinitz simte cum iritarea lui amenință să explodeze necontrolat. Insolența acestui dezagreabil personaj îl scoate din sărite, dar educația elevată primită din fragedă copilărie îl face, cu regret, să renunțe la ideea unui pumn bine plasat sub bărbia musafirului nedorit. Revine la o stare mai calmă și în timp ce se așează pe scaun, meditează scurt. Descindea din una dintre cele mai nobile familii germane și luptase, cu mici întreruperi, încă de la declanșarea războiului. Luptase în Răsărit, unde primise Crucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din piept, semn al răcelii care nu se vindecase complet. Cu ochii închiși, Suflețel șade în fund, rezemat de perete. Probabil rememorează cine știe ce partitură muzicală. Mișcă ritmat din picior, uneori dă și din buze ca și cum ar cânta. Pune vioara sub bărbie, o acordează atent și imediat arcușul ce pare o prelungire a mâinii începe să alerge sprinten peste corzi în tempoul vioi al Horei staccato. În momentul în care melodia s-a încheiat, numeroasele aplauze ale soldaților, care ascultaseră ca vrăjiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de alta a stâlpilor pe jumătate putrezi ce mai susțin câteva balamale ruginite. Un horcăit ușor arată că unul dintre cei căzuți mai este în viață. Îndreaptă lanterna în jos și jetul de lumină se oprește asupra unui chip cu bărbia pătrată și maxilare proeminente. Cartușierele încrucișate peste piept sunt goale. Trăsese până la ultimul cartuș. Moartea venise repede pentru el, sub forma unui glonț în cap. Celălalt, un băiețandru slab, cu ochi mari și plete lungi, șatene, încă nu este mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Se apropie sfărâmând zăpada bătătorită sub cizmele grele. Ariergarda convoiului. În fruntea lor, un ofițer german subțirel și mic de statură. Poartă pistolul mitraliera la piept. Pare plictisit de tot ce este in jurul. Curelușa căștii este trecută neglijent peste bărbie. Nu are de unde să bănuiască că ochi încordați îi urmăresc cu sufletul la gură din spatele brazilor. Soldații dispar, dar cei doi, culcați în zăpadă, continuă să rămână nemișcați, topiți pur și simplu în peisaj. Trec câteva minute interminabile până când Marius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înțelegerea făcută celui care m-a angajat, cum tot așa am făcut și când polițiștii m-au trecut pe lista lor de informatori. Acum, Licavkin a promis că uită trecutul meu, dacă devin de-al lor. Colțul gurii alunecă spre bărbie într-un zâmbet cinic. Se pare că în perioada cât am fost corist pentru poliție am turnat niște "fetițe" care aveau pe lângă nobila meserie de a da din buci și sarcina spionajului pentru ruși. La discuție a fost prezent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de șaizeci ani, pășește cu greutate prin cameră sprijinită într-un baston lung din lemn, maro închis cu măciulie de os albă. Accesoriul din mâna ei nu o face să piardă nimic din distincția ei naturală, dimpotrivă. Dreaptă, zveltă, cu bărbia ușor ridicată, pare o regină căruia numai coroana de pe cap îi lipsește. Colțurile gurii sunt ușor trase în jos, semn al unei tristeți cronice. Cu înfățișare foarte îngrijită, poartă o jachetă tricotată de lână, deschisă în față, cu fustă închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din loc, vorbisem mai mult decît trebuia. - De unde știți? se ridică a doua oară rezemată În pernă, și repetă Întrebarea. Nu știu, Îmi Închipui, pentru că e prescurtarea familiară a numelui, răspunsei mințind, neîndemînatec, În timp ce ea, dezamăgită, Își lăsă capul În bărbie, apoi spuse, cu vocea tot mai scăzută: - Credeam c-ați cunoscut-o; așa sînt mamele, dar Îmi dau seama că n-ați avut de unde s-o cunoașteți... SÎnt șapte ani de atunci... În 1941, cam la timpul acesta, o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
concret În marea icoană din față, pentru că absența bunicului În ochii căruia mă privisem altădată lărgise acum spațiul bisericii parcă spre infinit. Isus, pictat, stătea cu mîinile bătute În cuie pe lemnul orizontal al crucii, fața Lui era căzută În bărbie ca durerile acestei lumi, iar picioarele și mîinile rănite simbolizau nu numai inima poporului evreu din mijlocul căruia se ridicase, ci și... Dar clopotele, sunînd, rarefiară gîndurile, În lumea suprafirească ce plutea deasupra, Încît nu le mai putui prinde sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
răspunzi și să-mi spui și mie..." Am început să mă plimb prin odaie, să mă uit afară pe geam, să mă întorc, să mă uit iar. Mama împăturea ceva, un cearceaf, cu mișcări care nu se mai sfârșeau, cu bărbia în piept, posomorâtă și mâhnită. N-avea de gând să-mi răspundă și mi-am reluat strigătele. Ce e păcatul, mamă, spune-mi și mie, dar să nu vorbești de decalog: să nu furi, să nu minți, astea le știu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
întunecat, ca o oglindă în care nu te puteai zări, dar totuși limpezi, deschiși, nu se fereau, nu alunecau când mă uitam printr-o mască pe care n-o puteam lepăda, fiindcă și restul trăsăturilor erau la fel, nasul și bărbia prea voluntare, gura bine desenată, dar lipsită de cea mai vagă senzualitate (care zăcea totuși în mine), obrazul tras, laminat, ascetic, deși numai ascet nu eram. Cine să vrea să cunoască un astfel de om, când Vauvenargues spune că sîntem
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]