5,357 matches
-
nu-i mișca decât pe cei care n-o cunoșteau. Helena a ieșit repede din cabană, cu un pulover în mână, pe care i l-a pus lui Alice pe umeri. Nu plânge, i-a spus Helena. Noi vorbim. Și bătrâna a condus-o pe Alice înăuntru. Ei, a zis Irene când cele au două au dispărut în cabană. Mary era îmbrăcată într-un costum lejer din satin. Irene n-ar fi bănuit că prietena ei poseda asemenea îmbrăcăminte. Pe lângă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
expunându-și nasul umflat și violet ca pe-un trofeu, iar Mary și-a acoperit nasul și obrajii cu loțiune de protecție solară portocalie. Alice a fost următoarea persoană care-a ieșit din cabană și s-a oprit lângă Helena. Bătrâna i-a șoptit ceva la ureche. Întâi Alice a fost surprinsă, după care a zâmbit. Alice a coborât la râu. John n-a venit încă ? a spus ea. Nu era limpede cui îi fusese adresată întrebarea și nimeni nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
apoi a urcat o altă culme. Fumul a început să se rarefieze, iar luna a scos și ea capul. Pe cărarea stătea bunica ei. Norma Meyer nu era acum mai mult decât o umbră. Trăsăturile îi era dizolvate în întuneric. Bătrâna a făcut un pas înainte și-a întins o mână. Creatura care era bunica lui Alice era înfiorătoare - avea niște ochi roșii, atotștiutori și un trup prăbușit. Era fantoma nefericirii - o femeie care fusese aclamată pentru profunzimea ei, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și mărgele și inele și betele cerul e tot o apă la vale se rostogolesc șuvoi pietrele scumpe din brâie de piatră prin trecători înguste se ridică și zboară pești de sidef în nopțile cu lună lângă pomul uriaș Vrăjitoarea Bătrână își azvârle năvodul Umbrele peste umbre Exerciții de admirație flori roz asfințesc pe unda vălurită șoapte și murmur... pași pe un podeț - umbrele peste umbre prăvălite-n vad îmi calc urmele am rămas aburul viu al nopților reci... Dumbrava minunată
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se închid ușile de piatră pe catafalc preotul înveșmântat în alb a scris cu tocul brutalismul arta informală action paiting cinetic art gutai popp art grupul zerro internaționala situaționistă gruppo t afișismul noul realism atenție se închid ușile de piatră bătrâna vaduvă dansează până în vârful everestului urmează stația anii șaizeci cu peronul pe partea stângă tânărul arhitect transpune o elevație în axonometrie izometrică și notează cu pixul ultimele rezultate arta conceptuală arta video arta cibernetică ars povera body art land art
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Mătușă. Un copil aciuat pe aici, venit de nu se știe unde, i-a răspuns, privindu-mă complice. Greu scoteai cuvinte de la Mătușă dar Liliana avea o putere anume asupra ei. Hai, povestește-ne, că uite, amândoi suntem la fel de curioși! Bătrâna își fixă privirea pe un punct imaginar de pe perete, duse instinctiv mâna la gură de parcă ar fi avut grijă să nu scape vreun cuvânt nelalocul lui, apoi începu cu un oftat. Era un băiat tare cuminte, săritor și la locul
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mergem la băut, și după-aia vii la mine să vedem efectul razelor gama asupra crăițelor!”. Am stat până spre seară în bar la Potaisa. Eram bine chercheliți când ne-am apropiat de casă. Poarta era încuiată. „S-a supărat, bătrâna, vrea să-mi arate cine-i șefu’, zice Mircea. O scot eu afară din vizuină, imediat. Știu antidotul.” Mircea bătu tare, demonstrativ, în poartă, apoi se dădu câțiva pași în spate, parcă era în Rigoletto, și strigă cu dicție „Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
strigă cu dicție „Doamna Suuuciu? Doamna Suuuciuu?”. Un oblon se deschise brusc și apăru chipul ei disperat „Mircea mamă, nu mai bate că vine mama acum și-ți deschide!” „Ți-am zis eu că vine în pas alergător; ne urmărea bătrâna, de după obloane.” Doamna Suciu apăru în poartă, mie-mi aruncă o privire scurtă și disprețuitoare și tăbărî pe Mircea „Ți-am mai spus de atâtea ori să nu-mi mai spui așa că ne aud vecinii!? Spune-mi mamă, că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
aici. Un soț ar fi disprețuit dacă m-ar lua și din cauza asta m-ar persecuta rău. Categoric, vârstele femeilor de acolo au alte înțelesuri. Jawida mi-a spus că trebuie să aibă grijă de mama ei bătrână. Cât de bătrână?, am întrebat-o eu. - Ehei, mama are deja 49 de ani. - Cu doi ani mai mult ca mine, i-am răspuns. - Așa e, dar voi aici în Europa îmbătrâniți mult mai târziu. M-am uitat la ridurile și cearcănele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Trăiesc între femei interesante, mai mult în societatea femeilor puțin mai în vârstă ca mine, între femei care vin din trecuturi de familie, dezrădăcinate din rădăcini foarte adânci, cu farmec și plumbi aristocratici. Uite că am trecut Oceanul ca să simt Bătrâna Europă, cea pe care nu o am în rădăcinile mele de nepoată de țărani și a doua generație cu școală. Este genul acela de aer inconfundabil care îl enervează pe A. și scoate înclinația de stânga din el. Dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pământului, ceva negru ce se mișca cu greutate. —Ce să fie acolo? întrebă doctorul. Ne apropiem încet. Apoi ne abăturăm în loc. Trăsura, în drumeag, se opri. Oamenii care ne întovărășeau se apropiară și ei. Acu vedeam: era o femeie, o bătrână care se târa pe pământ. E o babă, zisei eu cătră doctor. —Și ce face acolo?... Atunci, întăia oară în ziua aceea, auzii lângă mine glasul moșneagului cu sprâncenele și cu barba stufoase: Ce să facă? Seceră... Avea un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ziua aceea, auzii lângă mine glasul moșneagului cu sprâncenele și cu barba stufoase: Ce să facă? Seceră... Avea un glas aspru, un fel de hârâire dureroasă. Doctorul se întoarse spre el: —Ce vorbești, moșule? Cum seceră?... Bătrânul nu răspunse. Iar bătrâna, corogită, rezemându-se în coate, se târa, ca o râmă prin lanul fierbinte, prindea mănunchiuri și le tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
luat... parcă cu ciocoiul te poți pune? El e omul ciocoiului... Prin lan, cele câteva umbre se îndreptaseră și ascultau. Baba sta cu fața-i dureroasă îndreptată spre noi. Apoi oftă greu și se ghemui pe pământ. Da’ ce ai, bătrâno? întrebă doctorul. De ce seceri în genunchi?... Bătrânul vorbi iar lângă mine, cu hârâitu-i aspru, neprietinesc: —Vai de capul ei... O biată păcătoasă... Așa-i ea, beteagă... Boală femeiască... Ce să facă? Parcă o iartă cineva?... Doctorul nu zise nimic. Tăceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbi iar lângă mine, cu hârâitu-i aspru, neprietinesc: —Vai de capul ei... O biată păcătoasă... Așa-i ea, beteagă... Boală femeiască... Ce să facă? Parcă o iartă cineva?... Doctorul nu zise nimic. Tăceam și eu. Ne urcăm așa în trăsură. Bătrâna, în genunchi, rezemându-se în coate, începuse iar a secera în arșița zilei. O privea neclintit bătrânul. Alături de el, cu mânile în lungul trupului, privea și băiatul cel desculț și cu capul gol. Priveau și soldații înșirați pe drumeag. Bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Bătrâna, în genunchi, rezemându-se în coate, începuse iar a secera în arșița zilei. O privea neclintit bătrânul. Alături de el, cu mânile în lungul trupului, privea și băiatul cel desculț și cu capul gol. Priveau și soldații înșirați pe drumeag. Bătrâna secera. O auzeam gemând din când în când. Bătrânul întoarse o clipă capul peste umăr, fără să se uite la noi, sau fără să ne vadă, apoi se scociorî la brâu și trase punga. O deschise și scoase un gologan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nenumărate de aur și ca o nesfârșită pleavă a boabelor, risipită în toată întinderea albastră a văzduhului. Lumini ardeau în casele scunde, dar glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi trecuse mai departe. „El e...“ se gândi ea, și încremeni în loc. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu înfiorare; apoi într-un târziu nu-și mai aduse aminte de nimic; văzu ca prin vis pe moașa Etel cum îi râdea în doi dinți și-i întindea ceva în scutece sărace. —A dat Dumnezeu să fie băiet... zise bătrâna. Și Tudorița primi alăturea pe oaspetele acesta necunoscut, slab, care scheuna tremurat. —Nu-i de toate lunile... șopti iar moașa. Dar are să trăiască... Bine că-i băiet... Lehuza nu zicea nimic. Auzea cum umblă pași împrejurul ei, căci toate simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Parcă eram plină de venin... Ș-am simțit... Vai! ce să fac! ce să fac! Mă omor! mă dau cu capu-ntr-o fântână... În glasul ei creștea o durere înfricoșată. Se simțea acuma mică și neputincioasă. Dintrodată, după lungile sfaturi ale bătrânelor la căpătâiul ei, își vedea zdrobirea, își vedea înstrăinarea. Căci acuma, singură, fără altă urmă din dragostea celui ce-o părăsise, se găsea iar ticăloasă, numai ca o prelungire a tuturor celor ce o împresurau. Cu păcatul ei, era ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
făcut râs de noi... Să-i dea Dumnezeu junghi și spânzurătoare! să n-aibă parte de pâne și de apă! să moară ca un câne la marginea drumului!... Până într-un târziu se boci femeia, blăstămând; apoi se liniști, căci bătrâna Etel și Reiza știau multe lucruri și o sfătuiau de bine; iar murmurele lor umpleau odăița cu bombăniri de bondari. Ascultă dragă, șoptea baba Etel, într-o vreme, așa ceva se întâmplă rar, dar tot se întâmplă... Așa a vrut Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tânjește... Să-i ceară sfat pentru logodnă... El n-are să fie acasă, și noi avem să facem cum e bine... Nici să nu te temi, nici să nu știe nimeni... Mai ales la străini, la goim să n-ajungă vestea... Bătrâna se sculă târându-și în urma papucilor colțurile șalului. Se apropie de fata care tot cu fața în jos sta, toropită. O atinse cu degetele, o ținti cu priviri ascuțite: —Haie, zise ea încet, Haie... Haia întoarse obrazul răvășit. —Haie, mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi-i drag... Se liniști încet-încet, și icoane din singurele-i zile fericite îi năvăliră în puțina lumină a minții. Moașa Etel se așeză pe marginea divanului. Haia închise ochii. —Moașă, de ce te uiți așa la mine? — Dragă fată, zise bătrâna, așa ți-a fost norocul... Haia dădu încet din cap. Așa i-a fost norocul. Cine se poate împotrivi lui Dumnezeu? — Așa ți-a fost norocul! șopti moașa. Cine se poate împotrivi lui Dumnezeu? De ce să mori în rușine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe altele, și pe femei de creștin, de la nacaz... Dar la noi e altceva... Acum tu trebuie să lepezi pacatul tău... Trebuie să nu știe nimeni, să rămâi curată înaintea lui Dumnezeu... Haia deschise ochii și simți privirile ascuțite ale bătrânei asupră-i. Maică-sa venea de la sobă, aducând cu luare-aminte o ceșcuță din care izvorau aburi, împrăștiind un miros tare de cafea. Reiza îi zâmbi, un zâmbet de prietinie și de îndemn. Hai! vorbi moașa. Are să deie Dumnezeu să scapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nasu-n geam din clipă în clipă și grăiește în sine și se țistuiește pentru întârzierea lui. Așa face totdeauna Culi! O dată i se întâmplă lui Culi să întârzie, numai o dată într-atâția ani de când s-a așezat la Prelunci - și bătrâna îl clănțănește și-l foarfecă în sine: Totdeauna face așa Culi! Atâta fecior are și ea și sare cu gura asupra lui oricând și pentru orice. O singură dată întârzie Culi din pricina acelui diavol de urs - și asta însemnează că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu barbă. Culi al nostru se rade în fiecare dimineață și mie mi-a fost drag așa. Bărbaților cu ochii verzi le stă bine numai cu mustață. Nu-mi place să fie nici popă, nici mitropolit. —Așa? s-a oțărât bătrâna. Atunci stai aici în sălbătăcie, fără doctorii și fără doctor. Ana a oftat din adânc și a privit cu dragoste la soțul ei. Paznicul se oprește. Ar dori să iasă din aceste gânduri, cum ar dori să iasă din negură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tu, Culi, să se odihnească. Dacă mâni dimineață nu-i ceață, putem să ne coborâm. Unde? întrebă Culi a doua oară, ridicând glasul. Se uita când la una, când la alta. —Tu, băiete, nu ești în apele tale, îl înfruntă bătrâna, privindu-l cu nemulțămire. Te întreb ce ai, nu răspunzi. Îți vorbim limpede și nu pricepi. Unde putem să ne ducem, decât unde e nevoie? Aici, în pustie, Ana se prăpădește; ți-am spus asta și ieri și alaltăieri. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]