6,191 matches
-
noi umărul la construirea noii societăți...“ „Cum să punem umărul, dacă ne iau tot avutul?“ Glasul Fevroniei trăda Îngrijorare, chipul Însă continua să-i fie senin. „Probabil că de asta ne și trag pământul de sub picioare, ca să punem umărul la căruță mai vârtos“, Își continua ea firul gândurilor. „Ce căruță, ăștia nu umblă cu căruța, ci cu șatra, răspundea bărbatul, destul de detașat. Rămâne pustiu În urma lor...“ Atunci s-a auzit și glasul babulei, care: „Da, da, numai șatra e de vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
umărul, dacă ne iau tot avutul?“ Glasul Fevroniei trăda Îngrijorare, chipul Însă continua să-i fie senin. „Probabil că de asta ne și trag pământul de sub picioare, ca să punem umărul la căruță mai vârtos“, Își continua ea firul gândurilor. „Ce căruță, ăștia nu umblă cu căruța, ci cu șatra, răspundea bărbatul, destul de detașat. Rămâne pustiu În urma lor...“ Atunci s-a auzit și glasul babulei, care: „Da, da, numai șatra e de vină, a bodogănit. Șătrarii au adus toată nenorocirea... Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
avutul?“ Glasul Fevroniei trăda Îngrijorare, chipul Însă continua să-i fie senin. „Probabil că de asta ne și trag pământul de sub picioare, ca să punem umărul la căruță mai vârtos“, Își continua ea firul gândurilor. „Ce căruță, ăștia nu umblă cu căruța, ci cu șatra, răspundea bărbatul, destul de detașat. Rămâne pustiu În urma lor...“ Atunci s-a auzit și glasul babulei, care: „Da, da, numai șatra e de vină, a bodogănit. Șătrarii au adus toată nenorocirea... Dacă nu veneau ei, nu veneau nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
furând alimentele și trimițând patronii lor la Închisoare pe motiv de burghezie: au fixat În piețe “Prețuri Maximale” provocând o totală dengrigoladă: lumea flămândă plătea oricât numai să capete ceva. Atunci, activiștii comuniști, arestau pe unii țărani Îi punea În căruțele lor, ce venise cu zarzavaturi la piață și-i le atârna plancarde pe spate și În față cu Înscrisul, Speculant. Îi plimba prin străzile centrale ale orașului, făcând zarvă mare, scuipându-i și lovindu-i cu unele obiecte improvizate În timp ce
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Ei, veți auzi puțin. Naziștii l-au făcut Judenältester 1. Orașul a fost Împrejmuit. Ghetoul a devenit lagăr de muncă. Copiii au fost sechestrați și deportați pentru exterminare. Era foamete. Morții erau aduși pe trotuar și zăceau acolo În așteptarea căruței de cadavre. În mijocul a toate acestea, Rumkowski era rege. Își avea propria curte. Tipărea bani și timbre cu portretul lui. Avea serbări și piese organizate În cinstea lui. Existau ceremonii la care el purta veșmânt regal și mergea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și genunchii Începură să-mi tremure și mi se părea mai Întuneric decît atunci cînd am avut luminile stinse. Am băgat În viteza a patra și am apăsat acceleratorul pînă la fund, dar mașina se mișca mai rău decît o căruță Împinsă cu mîna. Ceafa Îmi țiuia de o spaimă cumplită. Îmi mirosea a ars. Frîna de mînă nu fusese lăsată de tot... Am deschis caloriferul, apoi fereastra și abia atunci am simțit greutatea amețelii ce mă apăsa Între ochi. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
aleea grădinii de vară. Să turbe ecologiștii de pretutindeni în fața democrației extinse a biosferei! La fel de suprarealistă mi-a părut reclama de la capătul unui sat: „Vizitați Casablanca Băcia” (satul lui Petru Groza). O cârciumioară pe cinste! Elegantă, cochetă. În fața ei, parcate căruțe și tractoare vechi. Lumea bea Stela Artois. De mâncat, mănâncă doar camionagiii de drum lung. Celorlalți le-ar fi rușine. Ce, ei n-au mâncare acasă? Un chelner simpatic foc, cum doar la Quattro Stagioni în București am întâlnit, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
timp când nu va mai exista viitor. Mă scol, trec în camera din față. Mi-aduc aminte de Lung, de casa învățătorului, de turla bisericii strălucind în zare. Parcă n-au fost. Afară vântul bate subțire. Noiembrie. S-aude o căruță mergând pe bulevardul dinaintea porții. Mă uit pe fereastră: e o căruță cu lemne. 9. „Te iubesc, acesta e adevărul! La început nu-mi dădeam seama. Cred că te iubesc și acum. Sunt după-amiezi și nopți când stau cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din față. Mi-aduc aminte de Lung, de casa învățătorului, de turla bisericii strălucind în zare. Parcă n-au fost. Afară vântul bate subțire. Noiembrie. S-aude o căruță mergând pe bulevardul dinaintea porții. Mă uit pe fereastră: e o căruță cu lemne. 9. „Te iubesc, acesta e adevărul! La început nu-mi dădeam seama. Cred că te iubesc și acum. Sunt după-amiezi și nopți când stau cu privirea în tavan. În adevăr, te iubeam. Acum suntem în noiembrie, peste o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
reglate pentru aceeași oră. Asta înseamnă că ne vom întâlni într-o sincronizare căreia îi suntem supuși”. 14. Bătea un vânt aspru peste acoperișuri și vânzolea zăpada în gerul tăios din dimineața acelei zile de Ajun de Crăciun. Fluviul înghețase. Căruțele scutite de taxa de a trece cu bacul îl traversau acum direct; crusta de gheață nu dădea nici un semn de slăbiciune, o pătură nu prea groasă de zăpadă, din ninsoarea de cu noapte, juca trâmbe de vârtejuri înalte, iar spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mai pură alcătuire, adus din câmpia darnică a sudului. - E de-acum primăvară! exclamă doamna Pavel. Se ridică veselă din fotoliu, și adăugând încă vreo câteva cuvinte de bucurie, plecă în curte, apoi ieși în dreptul porții și urmări cu privirea căruța cu calul slăbănog și mic, ascultând vocea răgușită a vestitorului care dormita pe capra căruței, legănându-și din când în când capul spre umeri sau în față, nehotărât ca anotimpul. - Pământ de flori! Pământ de flori! Și el păru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pavel. Se ridică veselă din fotoliu, și adăugând încă vreo câteva cuvinte de bucurie, plecă în curte, apoi ieși în dreptul porții și urmări cu privirea căruța cu calul slăbănog și mic, ascultând vocea răgușită a vestitorului care dormita pe capra căruței, legănându-și din când în când capul spre umeri sau în față, nehotărât ca anotimpul. - Pământ de flori! Pământ de flori! Și el păru să fie ultimul om al acelei după-amiezi, după care vocea lui Keti nu se mai auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înghesuială, vroia să apuce rând”. - Apropo, adăugă, am vorbit la telefon cu nepoată-mea, și mi-a spus să vă transmit complimente; ori de câte ori vorbesc la telefon cu ea vă transmite complimente. Era duminică. Pe micul bulevard din fața porții se auzi căruța cu calul slăbănog și mic, și vocea căruțașului care stătea pe capra căruței, adus de umeri; îl vedeam acum prin fereastră, era același din primăvara trecută; îl auzeam strigând - sosea odată cu primăvara, asta era, probabil, menirea lui, să o vestească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-mea, și mi-a spus să vă transmit complimente; ori de câte ori vorbesc la telefon cu ea vă transmite complimente. Era duminică. Pe micul bulevard din fața porții se auzi căruța cu calul slăbănog și mic, și vocea căruțașului care stătea pe capra căruței, adus de umeri; îl vedeam acum prin fereastră, era același din primăvara trecută; îl auzeam strigând - sosea odată cu primăvara, asta era, probabil, menirea lui, să o vestească, în timp ce oamenii îl credeau un simplu căruțaș: „Pământ de flori! Pământ de flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trece peste fictivele granițe sociale sau alte granițe inventate de oameni, și care se bizuie numai pe esența ființei noastre. Lung, ajuns din nou la „Gospodăria” din comună, se „căina” - dar numai față de ei, spunea învățătorul, că i se luase căruța, plugul, celelalte, precum și calul și vitele, că i se făcea inspecție din când în când, să se „descopere” dacă nu ascunsese câte ceva din cele trebuincioase „unelte ce trebuiau predate muncilor agricole” că așa era „politica”, dar când rostea aceste din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înghite, până într-o zi. Dacă-ți bați joc de om și-i dai nimica toată, nu-l mai interesează nimic și-și ia singur - ce poate, cât poate și de unde poate. Ceea ce e culmea e că suntem falimentari și căruța merge mai departe. Nu mai e nici o speranță, - asta e, domnule judecător. Întrebarea mea e: „Până când?” Credeam că așteaptă un răspuns, o confirmare. Dar nu. Era sigur că are dreptate. Apoi din nou: - Asta e, domnule judecător. Dumneavoastră nu știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cartier, un bărbat tânăr, chiar chipeș, a bătut la poartă și mi-a înmânat telegrama Anei, prin care îmi anunța moartea tatălui ei și faptul că peste două zile avea să aibă loc înmormântarea. A doua zi, spre ceasurile prânzului, căruța de ocazie, luată din gară, mă duse în comună și mă lăsă în fața casei învățătorului. Urcai treptele „micului cerdac” cum îl numisem cândva și în canatul ușii deschise de la antreu mă întâmpină Ana, care văzuse caii oprind; părea îmbătrânită, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar cuvintele nu se mișcară, stăteau încremenite în poarta nașterii lor. „Ana!” rostii în gând. Ea răspunse simplu: „Te iubesc.” Și nimeni nu auzi nimic: nici ea, nici eu, nici dimineața aceea de primăvară. După două ore Lung veni cu căruța ce mă adusese de la gară cu câteva zile înainte. Pe capră, căruțașul tânăr, amintindu-l pe Lung de odinioară. Plecarăm. Toți ai casei fluturau batista sau dădeau din mâini. Ana stătea dreaptă, cu mâinile lipite de-a lungul trupului, statuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
câteva zile înainte. Pe capră, căruțașul tânăr, amintindu-l pe Lung de odinioară. Plecarăm. Toți ai casei fluturau batista sau dădeau din mâini. Ana stătea dreaptă, cu mâinile lipite de-a lungul trupului, statuie în viitorul amintirii. La câteva minute căruța începu a străbate marea câmpie a răsăritului. Îmi făcuseră lăcaș - un fel de scăunel larg cu spetează spre mijlocul căruței; pe capră, căruțașul tânăr și Lung, care întorcea din când în când capul spre mine întrebându-mă: - Cum vă simțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dădeau din mâini. Ana stătea dreaptă, cu mâinile lipite de-a lungul trupului, statuie în viitorul amintirii. La câteva minute căruța începu a străbate marea câmpie a răsăritului. Îmi făcuseră lăcaș - un fel de scăunel larg cu spetează spre mijlocul căruței; pe capră, căruțașul tânăr și Lung, care întorcea din când în când capul spre mine întrebându-mă: - Cum vă simțiți? - Bine! îi răspundeam invariabil; îl priveam și mi-aduceam aminte de el în tinerețe. „Lung, suntem acum spre bătrânețe amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
voi putea să vă ajut, cereți-mi-o și o voi face cu plăcere”. În primăvară, când zăpezile erau topite de mult și soarele strălucea, iar peste pământul dezmorțit, la vremea peștelui, în săptămâna mare, fără să mă fi anunțat, căruța abia găsită cu care veneam de la gară opri în fața casei Anei. Ea fu prima care mă văzu; explodă de bucurie. Era spre orele prânzului. Soțul ei se afla în comuna vecină pentru „instructaj” având ca obiect „activitatea obștească”. Obișnuitele „instructaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născând o bucurie secretă. Câțiva trecători; apoi, pe caldarâmul micului bulevard se auziră strigând la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pământ de flori!... Pământ de flori!” Căruța înainta încet depărtându-se până ce zgomotul roților pe pietrele cubice ale caldarâmului nu se mai auziră. Era duminică; mâncai ceva pregătit de doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pământ de flori... Pământ de flori! În urechi îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
combinat", ci o instalație simplă și eficientă supravegheată de cei trei români director, laborant și contabil și lucrând cu un grup restrâns de tehnicieni și muncitori locali. Prelucra minereul din zonă, de la micile exploatări, adus cu camioanele sau chiar cu căruțele. Procedeul nu era complicat după concasare, minereul amestecat cu apă este din nou mărunțit până se obține o pastă care se supune procesului de "flotare", rezultând un concentrat de cupru cu o puritate de circa 35% (conform cercetărilor, cu secole
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
lume? La început aveam o groază... pe urmă m-am deprins. Acuma știu că așa-i apa... Cere ea om... Când am venit întăi, nu știam. Știu că atunci, primăvara, s-a umflat și mi-a rupt pod, a dus căruță, tot, și se zbătea apa ca într-o negură... Ce? crezi că nu cere? Cere; are și ea glas... Da’ atuncea pe cei ce veneau îi purta de-a rostogolu... Nimeni nu-i putea prinde. Îi lua sforul apei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cine știe unde înainte, câțiva oameni însemnară pete negre, apoi se șterseră mistuiți de lumină, în depărtare. Carul mergea lin prin singurătatea aceea a drumului mare; boii își cumpăneau la dreapta și la stânga capetele, neîntrerupt, pas cu pas; gospodarii ședeau pe draghinile căruței. Dumitrache Hazu pe dreapta și Băieșu pe stânga; priveau întinderile și schimbau din vreme în vreme cuvinte puține. Hazu întrebă într-un timp, întorcându-și ochii căprii de pe fânețe spre tovarăș: — Nu te-am întrebat. Ai copii? — Am, răspunse Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]